Câteva definiții și un pic de istorie

Un scurt istoric ne duce către sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, perioadă care marchează
atenţia crescută acordată la nivel internaţional educaţiei nonformale. Diferiţi autori au făcut referire la
importanţa acesteia şi au descris diferite perspective de abordare. Dintre aceştia, Tight (apud Smith),
susţinea că educaţia nonformală se referă la recunoaşterea „importanţei educaţiei, învăţării şi formării,
care se întâmplă în afara instituţiilor cu rol dedicat”, iar autori precum Coombs & Ahmed (apud
Rogers) ofereau în 1974 o clasificare a tipurilor de educaţie (nonformală, informală şi formală), idee -
preluată mai târziu de diferiţi actori importanţi cu rol de decizie la nivel internaţional - care şi-a făcut
loc în discursul şi documentele de politici educaţionale actuale din diferite ţări.
Din perspectiva educaţiei nonformale, Tight (apud Smith) numeşte câteva caracteristici ale acesteia,
printre care relevanţa în raport cu nevoile diferitelor grupuri ţintă specifice, obiectivele clar definite şi
flexibilitatea în maniera în care sunt organizate activităţile sau alese metodele.

Argumentarea importanţei educaţiei nonformale în contextul educaţional general este interesant

realizată şi de către Fordham (apud Smith). Acesta adaugă educaţiei perspectiva economică, dincolo
de orice aspecte ce ţin de şcoală, ca şi instituţie. Este astfel adusă în prim-plan nevoia corelării
educaţiei cu piaţa muncii şi dificultatea adaptării sistemului formal de educaţie la schimbările socio-
economice ale perioadei respective, un rol important revenind astfel altor tipuri de învăţare, cu accent
pe educaţia nonformală. Tot Fordham (apud Smith) susţine importanţa implicării directe a grupului
ţintă (a celor care învaţă) în planificarea şi organizarea conţinuturilor curriculare, pe baza principiului
„de jos în sus” (en. bottom up) într-un context social dat şi asupra căruia aceştia pot exercita ulterior
influenţă şi genera schimbarea.

Păşind către anii ’90, UNESCO (1997) definea educaţia nonformală ca fiind constituită din „orice
activităţi educaţionale organizate şi susţinute care nu corespund exact a ceea ce numim educaţie
formală. Aceasta poate fi realizată în cadrul sau în afara instituţiilor de educaţie şi se adresează
persoanelor de toate vârstele (...) Educaţia nonformală nu urmează un sistem ierarhizat şi poate diferi
ca durată, fără a implica în mod obligatoriu certificarea rezultatelor învăţării”.

Tot în acest sens, glosarul terminologic propus de Cedefop (2011), descrie învăţarea în contexte
nonformale ca fiind văzută, printre altele, ca un tip semistructurat de învăţare, ceea ce reflectă
modalitatea în care procesul se referă la nevoia celui care învaţă dar şi intenţionalitatea participării
persoanei la învăţare.

În România, definirea învăţării în diferite contexte, descrisă în Legea Educaţiei Naţionale, permite
extragerea unor aspecte relevante ce pot fi sintetizate astfel:

Intenţionalitatea
Context Nivel de organizare Cadru Durata Certificare
celui care învaţă
Învăţarea în Este bine organizată Se desfăşoară în Are o durată Participarea Presupune
context şi structurată, cadru determinată celui care învaţă certificarea
formal presupune proiectare instituţionalizat la proces cunoştinţelor şi
didactică explicită, (învăţarea în competenţelor,
obiective definite şi context formal în raport cu o
alocare de resurse depinde de serie de criterii
voinţa acestuia) clar definite ce
ţin de
participare şi

1
 evaluare
Activităţile sunt bine
planificare şi au
Adaptat la nevoile Durata poate fi
asociate obiective de Nu presupune în
grupului ţintă variabilă şi
învăţare, însă nu mod automat
(stabilirea cadrului determinată de
urmează în mod certificarea
Învăţarea în se face în strânsă caracteristicile Cel care învaţă
explicit un cunoştinţelor,
context legătură cu grupului ţintă participă activ la
curriculum. abilităţilor sau
nonformal planificarea (nevoi, proces.
Presupune alocarea competenţelor
activităţilor şi interese, grad
unor resurse în raport dezvoltate/
obiectivele asociate de participare
cu caracteristicile, dobândite
acestora) etc.)
structura şi nevoile
grupului ţintă
Nu presupune în
Nu presupune
mod automat
structurare în raport Nu există un cadru Nu are o
Nu presupune certificarea
Învăţarea în cu anumite obiective, predefinit, acesta durată
intenţionalitate cunoştinţelor,
context este acel tip de este raportat la asociată, „se
din partea celui abilităţilor sau
informal învăţare asociat activităţile zilnice întâmplă în
care învaţă competenţelor
activităţilor cotidiene ale persoanei fiecare zi”
dezvoltate/
ale persoanei
dobândite

Portofoliul de educație permanentă

Un instrument suport pentru gestionarea rezultatelor învăţării în contexte diferite, inclusiv în contexte
nonformale este portofoliul de educaţie permanentă. Pornind de la portofoliile artiştilor, cercetătorii şi
practicienii în educaţie au dezvoltat numeroase instrumente care au drept scop reunirea experienţelor
educaţionale ale persoanelor de orice vârstă, astfel încât ele să devină un prilej de reflecţie pentru
posesor şi o sursă de informaţie de calitate pentru părinţi, educatori sau angajatori.

Numeroase ţări au dezvoltat, fie la iniţiativa unor instituţii ale statului, fie a sectorului
neguvernamental, portofolii educaţionale care înregistrează rezultatele învăţării pentru a le face
accesibile în momente cheie ale evoluţiei în plan educaţional şi profesional a posesorului. România a
explorat posibilitatea introducerii acestui instrument, el fiind cuprins în Legea Educaţiei, dar nu a fost
încă aleasă forma lui de implementare.

Construirea portofoliului pleacă de la premisa că orice persoană are un portofoliu implicit, şi că

trebuie găsite cadrul şi mecanismele de explicitare astfel încât rezultatele învăţării să fie cât mai bine
valorizate. Un rol important în acest proces este acordat diferiţilor „agenţi” care pot susţine persoanele
în structurarea portofoliului şi contribui la conţinutul acestuia (ex. diriginţi, profesori, antrenori,
formatori, animatori etc.). Printre aceştia, se numără şi cei care realizează activităţi de educaţie
nonformală şi care vor putea deci susţine beneficiarul în procesul de reflectare asupra conţinuturilor
descrise şi în stabilirea relevanţei utilizării lor în anumite contexte.

Școala Altfel

2
Problema tot mai dezbătută a tipurilor de educaţie şi a complementarităţii acestora, cât şi
faptul că persoana învăţă în cele mai diferite contexte - la şcoală, acasă, în grupul de
prieteni, prin joc, la locul de muncă, prin interacţiunea cu ceilalţi - au condus la
concretizarea unor iniţiative la nivel naţional, de tipul săptămânii dedicate educaţiei
nonformale în şcoli. „Şcoala altfel” permite crearea de parteneriate între şcoli şi diferite
instituţii sau organizaţii cu rol important în această arie. Ca exemple de rezultatele vizate
în cadrul acestei iniţiative se pot aminti o modalitate mai eficientă de explorare a
intereselor elevilor, diversificarea tipurilor de activităţi pe care aceştia le preferă,
implicarea unor partenerii sociali alături de şcoală în iniţierea unor astfel de activităţi,
pentru promovarea educaţiei dincolo de predarea în manieră tradiţională, la clasă.

Caracteristici ale educaţiei nonformale:

 - este centrată pe beneficiar şi pe nevoile reale de învăţare, facilitând
identificarea acestora pentru o mai bună adaptare a procesului de învăţare;
 - este adaptată comunităţii, grupului şi/ sau individului şi presupune o învăţare
în ritm propriu;
 - este structurată şi organizată, are ataşate obiective clare de învăţare şi
presupune un management eficient al resurselor;
 - presupune un proces de învăţare, care poate fi încadrat într-un curriculum,
conduce la obţinerea de rezultate într-o perioadă determinată de timp (de cele mai
multe ori mai scurtă decât în cazul educaţiei formale), conţinuturile putând fi uşor
înnoite sau îmbunătăţite; presupune extinderea cadrului de învăţare, diversificarea
şi flexibilizarea spaţiului şi timpului de învăţare;
 - se bazează pe multe metode active/ interactive şi diversificate de învăţare;
 - ca şi celelalte contexte de învăţare, învăţarea în context nonformal permite
acumularea de noi cunoştinţe, abilităţi, atitudini;
 - susţine dezvoltarea personală a indivizilor/ grupurilor;
 - reprezintă în primul rând învăţare prin noi experienţe şi permite valorificarea
experienţei anterioare;
 - poate să conducă la recunoaşterea competenţelor dobândite;
 - presupune proces de reflecţie;
 - poate produce o schimbare în bine la nivelul participantului şi comunităţii.

În concluzie...

...educaţia nonformală poate fi descrisă, printre altele, ca fiind: holistică, incluzivă,

diversă, multiculturală, continuă, formativă, complementară, provocatoare,
stimulativă, distractivă, neconvenţională, interactivă, participativă, voluntară,
opţională, nondirectivă, sustenabilă, flexibilă, atractivă, aplicabilă, accesibilă,
ajustabilă, inovatoare, creativă, dinamică, pozitivă.

Dacă vă întrebaţi cine sunt cei care fac astfel de oferte de activităţi, vă invităm să reflectaţi puţin la
profilul instituţiei sau organizaţiei din care faceţi parte. Aţi identificat vreodată o nevoie a unui grup
ţintă pe care aţi putea-o acoperi prin specificul serviciilor oferite de dumneavoastră, fără ca aceasta să

3
fie neapărat bazată pe certificare, ci pe abilitarea celor vizaţi de a gestiona anumite cunoştinţe, de a se
implica în anumite activităţi? Ei bine, atunci faceţi parte dintre cei ce sunt activi în domeniul educaţiei
nonformale.

Practic orice organizaţie poate să beneficieze de educaţia nonformală.

Mai jos găsiţi câteva exemple de astfel de instituţii sau organizaţii care pot realiza activităţi de învăţare
în contexte nonformale (fără a fi exhaustivă):

 - organizaţii neguvernamentale (indiferent de profil);

 - organizaţii guvernamentale;

 - unităţi şi instituţii de învăţământ preuniversitar şi superior;

 - centre de educaţie şi formare profesională;

 - angajatori (firme etc.);

 - centre de îngrijire şi protecţie a copilului;

 - palate şi cluburi ale elevilor;

 - instituţii precum: muzee, teatre, centre culturale, biblioteci, cinematografe, case de cultură;

 - asociaţii profesionale, sindicate;

 - biserica etc.