Sunteți pe pagina 1din 3

Grecia antica

Societatea modernă îi datorează mult Greciei antice. Tipul de


viață pe care l-au dus grecii antici, sistemul lor de credință și chiar
modul în care au creat clădiri au lăsat amprente de durată care pot fi
văzute și astăzi. Pentru mulți, Grecia antică este considerată a fi
leagănul civilizației occidentale. Aruncând o privire asupra modului lor
de viață, este posibil să vedem unele asemănări cu lumea de astăzi,
precum și unele dintre tradițiile ce s-au păstrat. Faptul că oamenii
trăiesc în democrație, și faptul ca votează, citesc folosind un alfabet și
se bucură de olimpiade la fiecare doi ani, este datorat vechilor greci.
Grecia antică a inaugurat în istorie formulele superioare de
organizare politică , practic, a „inventat” politica, reguli de drept
referitoare explicit la proprietatea privată, conducere
reprezentativă şi libertate juridică.

Mai mult decât oricare altă societate veche, lumea greacă a fost
preocupată de educaţia membrilor comunităţii ei. Această educaţie era,
înainte de toate, una practică, ce privea individul şi cetatea. În atingerea
ţelului, principalele mijloace de educaţie sunt gimnastica şi muzica.
Prima cultivă corpul omului, a doua, înţeleasă în sens larg ca totalitate a
artelor patronate de muze, cultivă sufletul şi spiritul omului.

Doar o singură dată, la fiecare patru ani, grecii mereu aflați în


conflict militar sau economic, se simțeau înfrățiți. Motivul era
reprezentat de Jocurile de la Olimpia. Jocurile se desfășurau în
zilele lui Zeus, vara. Atleții – concurenți erau numai bărbați de
origine greacă. Femeile și sclavii nu numai că nu puteau concura,
dar nu erau admiși nici ca spectatori. Jocurile olimpice durau cinci
zile. În prima zi avea loc ”deschiderea”: o procesiune solemnă și
aducerea de jertfe lui Zeus, defilarea concurenților, jurământul
olimpic. Din acea zi și până la sfârșitul jocurilor se instituia pacea
olimpică, încetau toate conflictele politice și militare dintre cetățile
grecești.
Vorbind, la începuturi, mai multe dialecte, grecii și-au creat o
limbă comună în epoca elenistică (secolele IV – I î.Hr.), denumită
„Koiné”.

S-ar putea să vă placă și