La intersecția dintre Platon și Eminescu

Geniul este o entitate superioară de condiție umană și divină simultan. Postura sa

derivă din poziția "prins între două lumi" (filozofia lui Platon, referire critică la
"Luceafărul").

În filozofia lui Platon există două lumi puse în mișcare de două motoare intitulate
"eros".

1. Prima lume este alcătuită dintr-o succesiune de idei care urcă până la ideea
ideilor (însuși Dumnezeu); aceasta este lumea adevărată în concepția lui
Platon pentru că aici se regăsesc adevărurile din stare pură (veritabilă
realitate);
2. A doua lume este alcătuită din materie sensibilă: forme reprezentate, care pot
fi cunoscute prin simțuri; cea mai veritabilă nerealitate; este o lume iluzorie
pentru că poate fi cunoscută doar subiectiv (vulgar (comun) / prin simțuri).

La mijloc, între cele două lumi, stă creierul ambivalent, care este continuu atras între
cele două lumi -> postura geniului.

Cel dintâi eros nu poate crea decât în frumos și bine (virtual), în timp ce al doilea
eros nu poate crea decât prin simțuri (vulgar / comun) -> incompatibilitatea cuplului
din "Luceafărul" este dată de schema filozofiei lui Platon (Hyperion "din forma cea
dintâi", nu poate înțelege iubirea decât în frumos și bine, în timp ce Cătălin "chip de
lut" înțelege iubirea senzorial).

Tot de la Platon ("Banchetul"), Eminescu ia imaginea ființei perfecte – o sferă a cărei

jumătăți se caută continuu.

-> Mitul androginului care se sprijină pe tema iubirii ideale și pe motivul cuplului
perfect (în poezie sub forma scenariului de idilă perfectă). Cuplul nu se împlinește
niciodată în realitatea invocată în poezie, ci, eventual, prin intermediul motivului
trecerii / al somnului – moarte / al serii / al înserării.

Se produce dispersia în natură a cuplului, adică eternizarea acestuia, adică intrarea

în lumea valorilor absolute.

Romanticul creează un univers compensatoriu (alternativ la realitatea imperfectă)

dintr-o postură Demiurgică (Creatoarea), care e învestită cu atribute ale perfecțiunii
care satisfac setea de absolut a artistului.

Mitul androginului se combină uneori cu mitul zburătorului (reprezintă o proiecție

eterică a idealului masculin din perspectiva primilor de dragoste ai fetei).
Portretul acesta eteric este transferat la nivelul geniului care apare cu anumite
elemente în text (fruntea " 'naltă "; paloarea cadaverică; ochi profunzi; fața încadrată
în plete; principiul dualității angelic-demonic (motiv)).

De cealaltă parte, iubita are însemnele perisabilului (ale vieții umane): obraji; buze;
părul lung; trupul mlădiu; mișcare măsurabilă (pași) – legat de timpul cronologic (om
comun).

Cele două elemente de portret se suprapun de obicei în spiritul mitului androginului.

Tema generată de setea de absolut este cunoașterea, absolutul, care poate fi

accesat pe două căi:

1. Prin Logos (prin puterea minții; prin idee; către cuvântul dintâi)
2. Prin Eros (prin iubire); omul comun are acces la cunoașterea prin eros, dar nu
conștientizează clipa de grație.

De aceea, de exemplu, viziunea din "Luceafărul" este una de inocentizarea cuplului

din lumea comună.

Geniul nu are acces la niciuna dintre cele două posibilități de atingere a clipei de
grație (deși poate imagina lumi paralele – dimensiuni verticale și poate "călători" spre
adevăruri esențiale; fiind limitat temporal – nu are acces la adevărul ultim; prin eros
geniul înțelege accesul la o iubire perfectă, care în această lume relativă nu există).

-> Nefericirea perpetuă, neîmplinirea, în ciuda conștiinței superiorității – ca atitudine

finală specific romantică.

În concluzie, luând în calcul toate argumentele de mai sus, putem afirma faptul că
"Banchetul" – Platon, respectiv "Luceafărul" – Eminescu, sunt asemănătoare prin
ideile filosoficeope care le relevă, prin setea de cunoaștere identificabilă în ambele
opere, și prin motivele din mitologia greacă preluate de Eminescu, elocvente în acest
sens fiind metamorfozele luceafărului, din apă (neptunice), respectiv din cer
(uranice).

Proiect realizat de:

Chiojdoiu Karina
Dinu Cătălin
Păsăre Vlad
Poplahov Robert
Roșca Gabriela
Stoian Bogdan
Țiripa Adrian