Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii
Arta poetica Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
plasata in deschiderea volumului Poemele luminii,
este o marturie metaforica a viziunii poetului asupra
lumii, cunoasterii si omului. Natura confesiv-
declarativa a textului este sustinuta prin pronumele
eu", care apare in titlu si e reluat apoi insistent pe
parcursul poeziei. ul liric isi enunta de la inceput,
prin titlul poeziei, o convingere intima, generatoare a
unei viziuni totalizatoare, cu consecinte etice si mai
ales estetice, - aceea a refuzului de a interveni cu
!rutalitate, periclitand echili!rul fragil al lumii si
strivindu-i frumusetea. "oetul atri!uie sintagmei
corola de minuni a lumii" valoare de metafora
revelatorie, avand forta de a imagina un univers
structurat dupa model platonician, circular, perfect, in
care fiinta umana este plasata privilegiat, in centru.
#etafora sugereaza o lume care are frumusetea, dar
si fragilitatea florii, asupra careia orice interventie
violenta poate avea consecinte distructive.
$onfesata, atitudinea poetului devine mesa%, prin
reluarea identica a titlului in primul vers al poeziei:
u nu strivesc corola de minuni a lumii & si nu ucid &
cu mintea tainele ce le-ntalnesc & in calea mea & in
flori, in ochi, pe !uze ori morminte." $ea care are
forta de a strivi", adica de a deforma si chiar de a
ucide, este, in viziunea poetica !lagiana, mintea",
ratiunea sau -in lim!a%ul filosofic al aceluiasi creator,
cunoasterea paradisiaca, de tip logic. $alea rationala
de cunoastere nu e adecvata pentru cazul in care
o!iectul de cunoscut apartine sferei tainelor". #arile
inefa!ile ale existentei, precum iu!irea, frumusetea,
sufletul, moartea, nu pot fi patrunse de ascutimea
mintii, ci doar contemplate, asumate prin iu!ire.
#isterele se arata omului, vin in calea" sa si, pentru
a se lasa cunoscute, se intrupeaza in flori, ochi, !uze
ori morminte", ca parti fanice 'care se arata( ale unor
mistere al caror miez criptic 'ascuns, codat( se refuza
intelegerii logice. in acest %oc de-a v-ati ascunselea
prin care lumea isi dezvaluie frumusetea, pastrandu-i
insa ca pe o taina sacra intelesul, rezida intreaga
putere fascinatorie a corolei". a isi ademeneste
admiratorii, firile contemplative, intr-un dans magic,
tentator si panerotic, prin care frumusetile cele mai
fascinante stiu sa ramana si cele mai putin tangi!ile.
aici un %oc al distantelor si al aparentelor. )lori",
ochi", !uze", morminte" - sim!oluri duale - fac
parte din lumea o!isnuita, accesi!ila, dar sunt porti
de acces spre necunoscut. )iecare e o diferentiala
divina, un fragment al Marelui Anonim care e si
misterul ultim. Altfel spus, lumea contine, in insasi
materialitatea sa, sacrul - sofianica intrupare in
organic.
Vaca. floarea incanta prin suavitatea ei perfect
geometrica, ea ramane misterioasa, caci frumusetea
insasi e o mare taina* in plus, ea conoteaza prin
fulguranta ei viata trecerea timpului, fragilitatea
formelor vii, stranietatea nepamanteana a
perfectiunii, ca si pe cea a sexualitatii pure, a rodului
si a mortii din care viata se hraneste intr-un infinit
ciclu. Ochii sunt porti de trecere dinspre lumea
launtrica inspre in afara, dar si oglinzi in care doua
interi-oritati se iau in posesie reciproc. +eceptarea
mesa%elor din exterior, ca si transmiterea de inteles
spre afara, fac, prin ochi, ca lim!a%ul in cuvinte sa fie
suprimat si du!lat printr-o forma esentializata, in sine
misterioasa. Buzele inchid taina cuvantului, a
cantecului, a sarutului. Mormantul, loc al spaimelor
si al asteptarii resurectiei, condamnare finala si
promisiune a vietii vesnice, e si taina stramosilor, a
istoriei vazute ca succesiune de generatii. Lumea in
care traim e, deci, un palimpsest de mistere ascunse
su! aparenta cotidiana. Subiect cunoscator, omul
poate deveni subiect creator daca renunta la inte-
lectualism in favoarea entuziasmului si a iu!irii, ca
mod de raportare la mistere. $eea ce paginile
filosofice !lagiene vor numi ulterior minus-cunoas-
tere nu e o a!dicare a fiintei umane de la cunoastere,
ci un mod de a concepe lumea ca efect al unei creatii,
ca produs perfect, corola a unui creator divin, intr-o
carte scrisa in aceeasi perioada cu poeziile din
Poemele luminii 'anii ,-,.-,-,-(, Pietre pentru
templul meu, Blaga nota: Lumea oricum am lua-o e
mare si minunata: sau o consideram existand prin
sine sau ca aparitia unui ce ascuns in ea, sau ca
sim!ol al unui ce mai presus de ea." Astfel perceputa,
lumea si realitatea nu pot fi considerate un %oc de
puteri oar!e, pe care le putem aran%a in ecuatii
alge!rice". umea-corola de minuni e un mare mister
creat de o divinitate generoasa ce-si cheama spre ea
creaturile, un seducator a!is ce-, a!soar!e pe omul
vra%it si coplesit de frumusete. intr-un articol pu!licat
in ziarul !omanul, in anul ,-,., Lucian Blaga reia
aceeasi idee: Nu pot sa nu admit o viata ce se
ascunde in dosul aparentelor /...0 1e pretutindeni
auzim zvonul necunoscutului, si cineva ne spune ca
atunci suntem mai valorosi, cand prin entuziasmul
sau iu!irea noastra, printr-un gand sau fapta mare
adancim si mai mult misterul acestei lumi despre care
suntem o!isnuiti sa credem ca nu simte, nu %udeca...."
2ntre frumusete si mister exista, in opinia poetului, o
deplina echivalenta: numai ceea ce se sustrage
intelegerii rationale - deci deplinei posesiuni
distructive - poate fi frumos, poate fascina, provoca
nostalgii si orchestra contemplatii. Minunea e, asadar,
sim!ioza dintre frumusete si taina, ea e un reflex al
transcendentei in lumea profana. 1estinul creatorului
de arta, deci si al poetului, este acela de a-si asuma
prin contemplatie marile mistere ale lumii si ale
fiintei. Acest fel de a fi in lume este cel care il
singularizeaza pe poet, il face diferit de cei multi, de
altii. in relatia eu-altii, poetul se defineste pe sine ca
destin de exceptie, ca fiinta solitara, opusa celor
multi, luminii altora". #odul in care lumea se
reflecta in constiinta, tipul propriu de lumina" este,
de fapt, elementul care il face pe artist diferit de cei
pe care Blaga ii numeste in alta poezie fiii faptei",
care sunt fara de numar". "rin
doua opozitii, eu" & altii", lumina mea" & lumina
altora", textul poeziei capata simetrie, su!liniind, in
acelasi timp, cele doua atitudini divergente pe care
omul le poate adopta in fata lumii, in cunoastere:
rationala, logica "cunoasterea paradisiaca# si meta-
logica, prin eros, contemplatie sau extaz mistic,
$cunoasterea luciferica#. ul !lagian stie ca
inteligenta care nu-si asociaza emotia are efecte
profanatoare asupra misterelor si frumusetii lumii.
"oetul, fiinta cu vocatie creatoare, nu poate decat sa
sporeasca" tainele, sa adauge corolei de minuni" o
alta minune, cea a poeziei, a creatiei sale. 1e aceea,
cunoasterea la care el poate face apel e una
sintetizatoare, prin care misterele sunt inglo!ate
fiintei, facute ale ei prin iu!ire. 3ltimele versuri ale
poeziei motiveaza atitudinea asumata: caci eu iu!esc
& si flori si ochi si !uze si morminte." 2u!irea, ca si
creatia, sunt forme luciferice de cunoastere care-,
definesc pe om, in insasi esenta omeniei sale, facand
din el un analo%on al Marelui Anonim. +efuzul
intelegerii logice a lumii, in favoarea celei do!andite
prin contemplatie, prin apropiere sufleteasca de taine
este tocmai ceea ce ii garanteaza eului liric statutul de
fiinta creatoare.
"oezia Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
exprima o conceptie estetica perfect coerenta,
cristalizata inca de la de!ut si ramasa definitiva pe
parcursul unei creatii ale carei fundamente vor fi, asa
cum o!serva criticul 4eorge 4ana, sentimentul
misterului cosmic", melancolia" si vocatia cre-
atiei". "oemul prefigureaza, in forma metaforica,
ideile cristalizate de catre filosoful Blaga, mai tarziu,
in teoria minus-cunoasterii din Eonul do%matic.