Cel mai frumos cadou de Crăciun

Nu îți pierde speranța!

Crăciunul se apropia pe zi ce trecea, iar eu am început să îmi pierd orice speranță că

pisica mea,Tirby, o să se  întoarcă și totul ar fi fost doar un vis urât. Ca să înțelegeti ce înseamnă
această pisică pentru mine, ar trebui să o luăm cu începutul.

  Aveam o legătură specială, am îngrijit-o încă de când era pui când am găsit-o pe stradă.
La câteva luni, toate pisicile mele s-au îmbolnavit, dar Tirby a avut noroc și a reușit să scape.
Totuși, a rămas cu urmele bolii, scotea un sunet caracteristic când respira, ceea ce o făcea ușor de
recunoscut, ba chiar avea si o poreclă "hârâici".

   Nu a mai venit acasă două săptămâni, iar eu deveneam din ce în ce mai îngrijorată,
neștiind dacă a fost furată sau mai rău.

   Toate acestea conduc la ziua de 22 decembrie, când mă pregateam să merg în excursie cu clasa
la târgul de Crăciun de la București. Așteptasem mult ziua și chiar am încercat să uit pentru o zi
de Tirby, dar a rămas constant în mintea mea.

Când am ajuns la târg, pe la ora 4 și jumătate, colegii mei s-au împrăștiat în toate părțile,
iar eu cu prietena mea am decis să mergem întâi la căbănuțe, unde se vindea ceai cald pentru că
ne era destul de frig.

   La un moment dat, am văzut o pisică tărcată și mi-am amintit de Tirby, am încercat să o

urmăresc, dar a fugit de mine și eu mi-am dat seama că nu poate să fie ea. În momentul acela nu
am mai putut să mă bucur de târg și am început să plâng.

Aveam nevoie de un miracol de Crăciun.

Imediat, ceasul a bătut ora 5, iar întunericul care s-a abătut asupra pieței a fost alungat de
luminițele si ghirlandele care s-au aprins, ca niște lampioane pe cer. Mi-am ridicat privirea
încețoșată de lacrimi și am admirat jocurile de lumini. Era lucrul meu favorit de Crăciun, să văd
cum beculețele transformă un loc întunecat în ceva magic. Imediat după, îmi sună telefonul, era
mama mea. I-am raspuns si am încercat să am o voce calmă pentru că nu îmi doream să o
întristez sau să o îngrijorez și pe ea.

  După ce am salutat-o, a spus că are vești uimitoare. A răspuns cineva la anunțul despre
dispariția lui Tirby, publicat pe rețelele de socializare, iar pisica din poze chiar seamănă cu ea.
Când am auzit, am simțit cum mi se ridică o povară de pe umeri și în sfârșit am putut să sper că o
s-o găsim. I-am spus doar atât mamei: "Un miracol de Craciun", dar am considerat că a înțeles
cât de fericita eram.
 După ce am terminat convorbirea, acum cu un zâmbet până la urechi, am decis să
mergem să explorăm târgul.

Am ajuns acasă destul de târziu, și nici în ruptul capului nu m-aș fi așteptat la o asemenea
surpriză. Când am intrat în sufragerie, am văzut-o pe Tirby pe canapea. Nici nu m-am mai
descălțat, doar am țâșnit și am luat-o în brațe. Imediat am relizat că are ceva la coadă, era o rană
destul de gravă, dar nu părea să o doară prea rău. I-am întrebat pe părinți dacă e bine și au spus
că în afară de rană, nu pare să aibă nimic altceva și că o s-o ducă a doua zi la medicul veterinar.

Ba chiar atunci când a realizat că sunt eu a început să toarcă și să facă așa numiții
"cozonaci", "fursecuri" sau "lăbuțe"; și să miorlaie așa cum face când mă întorc de la școală.

Nu îmi venea sa cred că a venit înapoi acasă, era cadoul pe care mi-l doream cel mai mult
de Crăciun și a venit și mai devreme.