UNIVERSITATEA ŞTEFAN CEL MARE DIN SUCEAVA

FACULTATEA DE INGINERIE ALIMENTARĂ

CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

Proiect la ecologie:
Poluarea apei

Cadru didactic:Conf. Dr. Ing. Gontariu Ioan

Student: Andrei Solomon

Program de studii:Cepa
Anul: IV
 CUPRINS

CAPITOLUL I: APA.RĂSPÂNDIRE ŞI CALITATE.............………2

CAPITOLUL II: POLUAREA APEI...........................................……..4

3.1.Cauzele poluării apei......................................................................5

3.2.Poluanţi......................................................................................….6
3.3.Efectele poluării apelor..............................................................….7
3.4.Consecinţele poluării.................................................................….10
3.5.Prevenirea şi combaterea poluării apei......................................….12
3.6.Epurarea apelor..........................................................................….13

BIBLIOGRAFIE..............................................................................……..16

CAPITOLUL I: APA. RĂSPĂNDIRE ŞI CALITATE

APA = substanţa minerală cea mai răspândită pe suprafaţa pământului şi are un rol
primordial în dezvoltarea social-economică a unei naţiuni.[2]

1
Consumul de apă dă gradul de civilizaţie al unei ţări. El variază între 3 litri/om/zi în unele
zone aride ale Africii şi 1054 litri/om/zi la New-York.
Problema gospodăririi şi consumului de apă este foarte importantă: de exemplu,dacă
fiecare om ar consuma, în medie, 200 litri zilnic, în cursul unui an, ar trebui ca înălţimea
pânzei de apă să scadă cu 0,64mm.
În ultimul deceniu se lucrează după conceptul de utilizare durabilă a resurselor de apă,
care face parte integrată din conceptul de dezvoltare durabilă.
În natură apa se găseşte în proporţii diferite în hidrosferă, atmosferă şi litosferă.
Apa nu numai că trebuie să fie prezentă în cantităţi importante, dar ea trebuie să
îndeplinească anumite criterii de calitate.[3]
Calitatea apei = ansamblul caracteristicilor fizice chimice, biologice şi bacteriologice,
exprimate cuantificat, care permit încadrarea probei într-o categorie, căpătând astfel
însuşirea de a servi unui anumit scop. Planul mondial de supraveghere a mediului
înconjurător GEMS, al Naţiunilor Unite prevede urmărirea calităţii apelor prin trei
categorii de parametrii[4] :

1. parametrii de bază: temperatura, pH-ul, conductivitatea, oxigenul dizolvat, comţinut

de colibacili;
2. parametrii indicatori ai poluării persistente: cadmiu, mercur, compuşi organo-
halogenaţi şi uleiuri minerale;
3. parametri opţionali: carbon organic total, consum biochimic de oxigen, detergenţi
anionici, metale grele, arsenic, clor, sodiu, cianuri, uleiuri totale, streptococi.
Clasificarea apei
Dintre criteriile de clasificare a apei cele mai importante sunt:
- sursa de provenienţă;
- domeniul (sectorul) de utilizare.

a) După sursa de provenienţă distingem:

-apa de suprafaţă, formată din: oceane, mări, gheţari, fluvii, râuri, lacuri.
-apa atmosferică, cuprinde apa meteorică.
-apa subterană, formată din: straturi acvifere şi izvoare.

b) După domeniul de utilizare apele se împart în:

- ape industriale, folosite ca:-materii prime pentru diverse industrii;
-auxiliar în procesele de fabricaţie;
-agent de vehiculare a materiilor prime în industria chimică ;
-purtător de energie ;
-agent de răcire/încălzire.

- apă potabilă, folosită : pentru consum casnic şi pentru agricultură.

Utilizarea apei tehnologice

Apa tehnologică este utilizată ca :

2
 - Dizolvant pentru soluţiile de reactivi sau mediu de reacţie (soluţii de
hidroxizi,acizi,săruri ; polimerizare,industria alimentară, farmaceutică)
- Materie primă (în electroliză)
- Apă de răcire (în răcitoare, condensatoare etc.)
- Apă de spălare (metalurgie, flotaţie, industria chimică, scrubere)

- Apă pentru alimentarea cazanelor( producerea aburului tehnologic, instalaţii de

termoficare)
- Apa distilată, bidistilată şi sterilizată (laboratoare, industria farmaceutică, alimentară)
- Apa potabilă (casnic şi industrial)

Volumul apelor uzate din România (deversate şi tratate)

Domeniu de activitate Volum ape uzate, milioane

m3/an
Alimentare cu energie electrică şi 2 593 (43 %)
termică
Staţii municipale 2 241(37%)
Industria chimică 453 (15%)
Alte industrii 151 (5%)

CAPITOLUL II: POLUAREA APEI

Poluarea apei = orice modificare a compoziţiei sau calităţii ei, astfel încât aceasta să
devină mai puţin adecvată tuturor, sau anumitor, utilizări ale sale.

3
 Protecţia calităţii apei = păstrarea, respectiv îmbunătăţirea caracteristicilor fizic-
chimice şi biologice ale apelor pentru gospodărirea cât mai eficientă a acestora.
Poloarea apelor afectează calitatea vieţii la scară planetară. Apa reprezintă sursa de viaţă
pentru organismele din toate mediile. Fară apă nu poate exista viaţă. Calitatea ei a început
din ce în ce mai mult să se degradeze ca urmare a modificărilor de ordin fizic, chimic şi
bacteriologic.
Dacă toată apa de pe pământ ar fi turnată în 16 pahare cu apă, 15 şi jumătate
dintre ele ar conţine apa sărată a oceanelor şi mărilor. Din jumătatea de pahar rămasă,
mare parte este înglobată fie în gheţurile polare, fie este prea poloată pentru a fi folosită
drept apă potabilă şi astfel, ceea ce ar mai rămâne pentru consumul omenirii reprezintă
conţinutul unei linguriţe. Din consumul mondial de apă, 69% este repartizat agriculturii,
23% industriei şi numai 8% în domeniul casnic.

Poluarea apei poate fi împărţită după mai multe criterii:

1. după perioada de timp cât acţionează agentul impurificator:

a. permanentă sau sistematică;
b. periodică;
c. accidentală.

2. după concentraţia şi compoziţia apei:

a. impurificare = reducerea capacităţii de utilizare;

b. murdărire = modificarea compoziţiei şi a aspectului fizic al apei;
c. degradare = poluarea geavă, ceea ce o face improprie folosirii;
d. otrăvire = poluare gravă cu substanţe toxice.

3. după modul de producere a poluării:

a. naturală;
b. artificială (antropică). Poluarea artificială cuprinde: poluarea urbană, industrială,
agricolă, radioactivă şi termică.

4. după natura substanţelor impurificatoare:

a. poluare fizică (poluarea datorată apelor termice);
b. poluarea chimică (poluarea cu reziduuri petroliere, fenoli, detergenţi, pesticide,
substanţe cancerigene, substanţe chimice specifice diverselor industrii );
c. poluarea biologică (poluarea cu bacterii patogene, drojdii patogene, protozoare
patogene, viermii paraziţi,
enterovirusurile, organisme coliforme, bacterii saprofite, fungii, algele, crustaceii etc.);
d. poluarea radioactivă.

Fenomenele de poluare a apei pot avea loc:

- la suprafaţă (ex. poluare cu produse petroliere);

4
- în volum (apare la agenţi poluanţi miscibili sau în suspensie).

3.1 CAUZELE POLUĂRII APEI

Cauzele poluării apelor sunt:

 Scurgeri accidentale de reziduuri de la diverse fabrici, dar şi deversări deliberate a
unor poluanţi;
 Scurgeri de la rezervoare de depozitare şi conducte de transport subterane, mai
ales produse petroliere;
 Pesticidele şi ierbicidele administrate în lucrările agricole care se deplasează prin
sol fiind transportate de apa de ploaie sau de la irigaţii până la pânza freatică;

 Îngrăşămintele chimice şi scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;

 Deşeurile şi reziduurile menajere;
 Sarea presărată în timpul iernii pe şosele, care este purtată prin sol de apa de
ploaie si zăpada topită;
 Depunerile de poluanţi din atmosferă, ploile acide.

3.2 POLUANŢI

Poluanţii apei sunt produsele de orice natură care conţin substanţe în stare solidă, lichidă
sau gazoasă, în condiţii şi în concentraţii ce pot schimba caracteristicile apei, făcând-o
dăunătoare sănătăţii.
3.2.1 Clasificarea poluantilor:

1. Poluanţi de natură fizică:

 depunerile radioactive;
 ape folosite în uzine atomice;
 deşeuri radioactive;
 ape termale;
 lichide calde provenite de la răcirea instalaţiilor industriale sau a centrelor
termoelectrice şi atomo – electrice.

2. Poluanţi de natură chimică:

Mercurul provenit din:
 deşeuri industriale;
 inhalarea vaporilor ca urmare a unor scăpări accidentale determinate de:

 deteriorarea unor termometre sau tuburi fluorescente;

5
 ingerarea accidentală de compuşi anorganici;
 deversările unor uzine producătoare de fungicide organomercurice.

Azotaţii proveniţi din:

 ingrăşăminte chimice;
 detergenţi;
 pesticide organofosforice.

Cadminiul provenit din:

 ape în care s-au deversat reziduuri de cadminiu;
 aerosoli.

Plumbul provenit din:

 evacuările uzinelor industriale;
 gazele de eşapament ale autovehiculelor;
 manipularea greşită a tetraetilplumbului folosit ca activ antidetonant la benzină.

Zincul provenit din:

 apă sau băuturi cu conţinut de zinc;
 ingerarea accidentală a unor săruri sau oxizi ai acestuia (vopsele);
 dizolvarea de ctre soluţii acide a zincului din vase, din deşeuri sau scăpări
industriale

Hidrocarburile provenite din:

 gazele de eşapament ale autovehiculelor;
 scurgerile de ţiţei;
 arderea incompletă a combustibililor fosili (cărbuni, petrol şi gaze naturale);
 arderea incompletă a biomasei (lemnul, tutunul);
 fumul de ţigară.

Pesticidele, insecticidele, fungicidele provenite din:

 apele reziduale de la fabricile de produse antiparazitare;
 pulverizările aeriene;
 spălarea acestor substanţe de către apa de ploaie de pe terenurile agricole tratate;
 detergenţi.

3. Poluanţi de natură biologică:

 microorganismele patogene;
 substantele organice fermentescibile.

6
3.3 EFECTELE POLUĂRII APELOR

Multă vreme am crezut, sau în orice caz am acţionat ca şi cum am fi crezut, că apa, prin
imensitatea volumului ei, “digeră" tot ce putem să aruncăm in ea; cu alte cuvinte,
întinderile de apă ar fi o imensă ladă de gunoi pe care o ştiam purificatoare. Au fost
necesari 50 de ani, în cursul cărora am aruncat în mare mai multe deşeuri de toate felurile
decât în cursul celor 20 de secole precedente, pentru ca această iluzie să se spulbere.
A trebuit să se producă o serie de catastrofe până să descoperim greşeala pe care am
făcut-o. Savanţii cunoşteau primejdia, dar avertismentele lor au trecut, de cele mai multe
ori, neluate în seama. Astăzi suntem aproape neputincioşi în faţa anumitelor fenomene de
impurificare.
Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate (solide,
lichide, gazoase, radioactive) apele suferă modificări fizice, chimice sau biologice,
susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică, pentru viaţa
acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism.
Poluarea apei datorită agentilor biologici (microorganisme şi materii organice
fermentescibile) duce la o contaminare puternică, bacteriologică a apei, care are drept
urmare răspândirea unor afecţiuni cum sunt colibacilozele sau hepatitele vitale, febra
tifoidă. La această categorie de poluare, pe langă apele uzate urbane pot participa în mare
măsură industriile alimentare, industria hârtiei.
Se consideră, de exemplu, că o fabrică de hârtie de dimensiuni mijlocii echivalează, în
ceea ce priveşte poluarea, cu un oraş de 500.000 de locuitori.
Nu mai puţin periculoase, sunt apele uzate provenite de la creşterea animalelor în marile
complexe agroindustriale, caracterizate de o foarte mare concentrare a animalelor pe
spaţii închise, foarte restrânse.
Poluarea chimică rezultă din deversarea in ape a diverşilor compuşi ca: nitraţi, fosfaţi şi
alte substanţe folosite în agricultură, a unor reziduuri şi deşeuri provenite din industrie
sau din activităţi care conţin plumb, cupru, zinc, crom, nichel, mercur sau cadmiu.
Dealtfel, poluarea apelor cu nitraţi şi fosfaţi a devenit tot mai ingrijorătoare in ultimul
timp, mai ales în ţările cu agricultura dezvoltată şi industrializate. Excesul de
îngraşăminte cu azot în sol sau din alte surse poate face ca o parte din nitraţi şi nitriţi să
treacă în apa freatică în cantităţi mari. Consumul de apa cu concentraţie mare de nitraţi
poate duce la "boala albastră" a copiilor - methemoglobinemie.
O cauză principală a poluării apelor o constituie hidrocarburile - prezente în toate fluviile
lumii - ca unul din efectele civilizaţiei moderne.
Poluarea apei cu substanţe organice de sinteză este datorată în
principal, detergenţilor şi pesticidelor. În S.U.A., de exemplu, s-a evaluat la 13,1 %
proporţia de dermatoze (afecţiuni ale pielii) provocate de detergenţi. La fel de mare este
şi gradul de poluare a apelor cu PCB (policlorobifenili), care se utilizează foarte mult în
industria materialelor plastice sau care apar datorită întrebuinţării în orezării a
octoclordifenilului. Pe lângă aceste substanţe, mai participă nenumărate alte substanţe
organice de sinteză, cum sunt fenolii în apele continentale.
Poluarea apei datorită agenţilor fizici apare ca urmare a evacuării in apă a materialelor

7
solide, minerale, insolubile, cum este de pildă deversarea in cursurile de apă a
reziduurilor de la exploatarea carierelor sau minelor. În această categorie intră şi poluarea
termică a apei.
Poluarea termica este cauzată de deversările apelor de răcire care provin din industrie şi
de la unele centrale termice şi nucleare. Însă, ridicarea temperaturii apei,ca urmare a
acestor deversări, poate duce la modificări intolerabile pentru cea mai mare parte a
speciilor animale şi vegetale din zonele respective. De asemenea, sunt accelerate
fenomenele de descompunere bacteriană; animalele acvatice suferă pentru că
temperaturile superioare măresc intensitatea metabolismului. Toate acestea determină
aşa-numita 'poluare termică'.
O problemă specială o reprezintă poluarea radioactiva a apelor care poate să apară în
urma unor căderi de materiale radioactive din atmosferă sau, mai ales, ca urmare a
incorectei degajări a reziduurilor radioactive lichide sau solide de la industriile care
folosesc energie atomică sau de la cercetările nucleare.
Un efect al poluării apelor, deosebit de grav, este eutrofizarea lacurilor, numită şi
“moartea lacurilor”, ca urmare a creşterii fertilităţii acestora prin aport de elemente
nutritive, mai ales fosfaţi şi nitraţi, care favorizează proliferarea fitiplanctonului şi a
plantelor acvatice. Puţin câte puţin, lacul se colmatează, se îngustează şi dispare.
Poluarea chimică a apelor afectează fitoplanctonul şi macrofitele în mod diferit, după
natura agentului contaminat. Astfel, sărurile de cupru şi cromatii sunt toxice pentru alge.
Fitoplanctonul este puternic afectat de numeroase pesticide, mai ales erbicide. De
exemplu, erbicidele din grupa Ureelor blochează creşterea fitoflagelatelor. Detergenţii
sintetici, pe de altă parte, sunt foarte toxici pentru flora microbiană a apelor. Peştii pot
muri din cauza tuturor tipurilor de poluare, dar majoritatea cazurilor mortale sunt
provocate de lipsa oxigenului dizolvat în apă şi datorită pesticidelor şi a reziduurilor
toxice.
Probleme grave ridică, de asemenea, poluarea apelor cu metale grele, mai ales cu
mercur, care atinge o mare acumulare pe lanţul trofic. Ansamblul consecinţelor ecologice
ce rezultă din poluarea biosferei cu mercur constituie un semnal de alarmă pentru a se
pune capăt comportamentului iresponsabil al civilizaţiei industriale cu privire la calitatea
apei.
De fapt, nocivitatea poluarii apei se răsfrânge direct sau indirect asupra omului şi de
aceea este necesar să se cunoască mai bine aceste pericole, inclusiv efectele pe care le pot
avea asupra omului chiar cantităţile mici de substanţe chimice din sursele de apa. Deşi se
poate afirma că exista tehnologii pentru a menţine calitatea bacteriologică bună a apei şi
pentru a îndepărta multe din substanţele chimice periculoase din apa potabilă, din păcate,
acestea nu se aplică pe o scară largă, potrivit cerinţelor.
Amploarea şi diversitatea distrugerilor cauzate de poluare e uşor de măsurat. În primul
rând, este în joc sănătatea omului. După aceea, sunt ameninţate un şir de activităţi
economice. În sfârşit, degradarea vieţii acvatice este plină de consecinţe, deoarece ea
tinde să reducă resursele alimentare obţinute din mări tocmai într-un moment în care se
are în vedere ulizarea mai largă a acestora.
Faptul că poluarea poate prejudicia turismul este lesne de înţeles: rari sunt aceia care nu
au întâlnit încă o plajă murdară. Şi faptul că ea poate să fie fatală culturilor de stridii se
înţelege de la sine. Tot asfel, este uşor de înţeles că sănătatea noastră poate fi grav

8
afectată: se ştie că anumite uleiuri deversate în mare conţin produse cancerigene.
Masa substanţelor poluante pe care le deversăm în ape creşte cu fiecare zi, ceea ce
înseamnă că, dacă nu luăm măsuri pentru a preveni pericolul, poluarea de azi nu va
reprezenta nimic în comparatţie cu poluarea de mâine.
Cele dintâi victime ale pânzelor plutitoare formate, de cele mai multe ori, prin
împrăştierea hidrocarburilor sunt păsările care au obiceiul să se aşeze pe mare sau să
plonjeze pentru a apuca peşti. Se ştie că în mod normal apa nu poate să pătrundă prin
penajul lor, ceea ce le permite să plonjeze şi să rămână scufundate în ape foarte reci,
deoarece perna de aer reţinută de penaj îndeplineşte rolul de regulator termic şi permite,
în acelaşi timp, zborul deasupra apei. Poluat de hidrocarburi, penajul pierde aceste
însuşiri şi pasărea moare de frig, fără a se putea smulge din mediul lichid.
Acolo unde poluarea atinge un anumit grad, de exemplu în porturi, se constată o sărăcire
generală a florei, care în anumite cazuri poate merge până la dispariţia oricărei forme de
viaţă vegetală. Flora marină este ameninţată deoarece pelicula uleioasă formează un ecran
şi împiedică oxidarea apei. Se înţelege de la sine că flora din zona de coastă este cea
dintâi atinsă, dar aceasta nu înseamnă că flora de pe fundul mării este în afara pericolului,
deoarece uleiurile, răscolite şi iar răscolite de mare, se aglomerează împreună cu
microorganismele şi formează sedimente care înăbuşă fundul mării.
Poluarea perturbă, totodată, activităţile economice din zonele litorale. Se înţelege de la
sine că petrolul este duşmanul crescătorilor de stridii şi al pescarilor, deoarece el poate
face ca peştii şi testaceele să devină necomestibile. Aceste maree negre aduc, fireşte, un
prejudiciu considerabil si activităţilor turistice. În toate cazurile curăţarea ţârmurilor este
foarte costisitoare.
Trebuie să ne convingem că o luptă împotriva poluarii nu poate fi opera unei ţări sau a
unei generaţii, ci totul trebuie gândit la nivel universal. Este o mare satisfacţie să
constatăm la tinerii din lumea întreagă o atracţie şi uneori chiar un entuziasm pentru
această bătălie, menită să protejeze mediul nostru.
Reîntoarcerea la o viaţă simplă şi naturală, care se manifesta prin aceste uriaşe reuniuni în
aer liber, o anumită simplificare în atitudine şi în vestimentaţie, un entuziasm pentru a
continua lupta, foarte vizibile în unele ţări, sunt indicii încurajatoare.

3.4 CONSECINŢELE POLUĂRII :

1. Asupra mediului:
 posibilitatea contaminării sau poluării chimice a animalelor acvatice;
 contaminarea bacteriologică sau poluarea chimică şi radioactivă a legumelor,
fructelor sau a zarzavaturilor;
 distrugerea florei microbiene proprii apei ceea ce determină micşorarea capacităţii
de debarasare faţă de diverşi poluanţi prezenţi la un moment dat.

2. Asupra sănătăţii:
Majoritatea bolilor din organism sunt cauzate de faptul că oamenii nu beau suficientă apă
sau apa băută nu are cele mai bune calităţi.
I. Boli infecţioase:

9
  boli microbiene: febra tifoidă, dizenteria, holeria;
 boli virotive: poliomielita, hepatita epidemică;
 boli parazitare:dizenteria, giardiaza.

 
 
II. Boli neinfecţioase: determinate de contaminarea apei cu substanţe chimice cu
potenţial toxic:
• Intoxicaţia cu plumb (saturnism), se manifestă prin:
 oboseala nejustificată;
 afectează globulele roşii, vasele sanguine;
 afectează sistemul nervos central, provocând ecefalopatia saturnina şi cel
perifieric cu dereglări motorii.

• Intoxicaţia cu mercur :
 dureri de cap, ameţeli, insomnie, oboseală;
 tulburări vizuale;
 afecţiuni ale sistemului nervos;
 afecţiuni ale rinichilor;
 malformaţii congenitale ale fătului în cazul femeilor însărcinate.

• Intoxicaţia cu zinc:
 dureri epigastrice, diaree, tremurături, pareze;
 afecţiuni ale sistemului nervos central, muşchilor şi sistemului cardiovascular.

• Intoxicaţia cu cadminiu :
 cefalee;
 scăderea tensiunii arteriale;
 afecţiuni hepato-renale.

• Intoxicaţia cu azotaţi şi fosfaţi:

 învineţirea buzelor, nărilor, feţei;
 agitaţia până la convulsii;
 cefalee, greaţă.

• Intoxicaţia cu pesticide:
 alterarea funcţiilor ficatului până la formarea hepatitei cronice;
 encefalopatii;
 malformaţii congenitale.

10
 3. Asupra calităţii apelor:
În viaţa colectivităţilor umane, apele sunt utilizate zilnic atât ca aliment cât şi în
asigurarea igienei personale. În medie, în 24 de ore, un om adult consumă în scopuri
alimentare 2-10L de apă.
Mirosul apei provine de la substanţele volatile pe care le conţine ca rezultat al încărcării
cu substanţe organice în descompunere, al poluării cu substanţe chimice sau ape
reziduale. Cu cât apa conţine mai multe substanţe organice, chimice sau ape reziduale cu
atât mirosul este mai uşor de perceput.
Culoarea apei poate da indicaţii asupra modificării calităţii astfel:
 apele de culoare arămie sau brună provin de la distilările de cărbune amestecate
cu ape industriale care conţin fier;
 apele de culoare brun închis sunt apele de la fabricile de celuloză;
 apele bogate în fier sunt cele provenite de la tăbăcării şi au culoarea verde închis
sau neagră;
 ionii de fier dau apelor o culoare galbenă;
 ionii de cupru conferă apei o culoare albastră;

 apele care conţin argilă coloidală au o culoare galben-brună.



3.5 PREVENIREA ŞI COMBATEREA POLUĂRII APEI

Problema purificării apelor reziduale are atât un aspect economic (recuperarea produselor
petroliere antrenate şi refolosirea apei recirculate), cât şi un aspect sanitar, pentru a evita
o impurificare apelor primitoare (emisar).
Asigurarea calităţii apei ce urmează a fi utilizată într-un anumit scop se realizează şi se
menţine prin:

1. Reducerea cantităţii şi concentraţiei poluanţilor prin folosirea unor tehnologii de

fabricaţie care să reducă cantitatea de apă implicată, reutilizarea apei în circuit închis
după epurări parţiale sau totale, renunţarea la fabricarea unor produse toxice (DDT,
detergenţi nebiodegradabili etc.), majorarea suprafeţelor irigate cu apă uzată etc.
2. Mărirea capacităţii de autoepurare a cursurilor naturale prin: mărirea diluţiei la
deversarea efluenţilor în cursurile naturale, mărirea capacităţii de oxigenare naturală a
râurilor prin crearea de praguri, cascade etc., reaerarea artificială a cursurilor naturale cu
echipamente mecanice plutitoare, amenajarea complexă a cursurilor naturale cu
acumulări, derivări, turbinări etc.
3. Epurarea apelor uzate, realizată prin procedeee avansate în staţii specializate care
folosesc tehnologii şi echipamente moderne, fiabile, eficiente.[5]

11
 Autopurificarea apelor:
Se realizează prin procese fizice şi fizico-chomice precum şi prin procese
biologice şi biochimice. Acestea constau în:
 sedimentarea materilor mai grele, sedimentare, care este influenţată de
temperatură, viteza de scurgere a apei etc.;
 prin acţiunea radiaţilor solare (ultraviolete) cu efecte antibacteriene;
 prin reacţii chimice de oxidare, reducere, neutralizare care au loc între substanţele
chimice din apă şi cele din apa poluata;
 prin reacţii chimice chiar numai între substanţele chimice din apa poluata.

Procesele biologice şi biochimice constau în primul rând în concurenţa dintre

flora propriei ape şi flora poluantă patrunsă în apă. Astfel, germenii propii apei eliberează
în apă o serie de metaboliţi cu acţiune antibiotică faţă de germenii poluanţi, ducând în
cele din urmă la dispariţia suportului nutritiv de hrană al germenilor patogeni patrunşi
prin poluare.

Protecţia apelor şi a ecosistemelor acvatice:

Protecţia apelor de suprafaţă şi subterane şi a ecosistemelor acvatice are ca obiect,

menţinerea şi ameliorarea calităţii şi productivităţii naturale ale acestora în scopul evitării
unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii umane şi bunurilor materiale:
 Interzicerea evacuării la întamplare a reziduurilor de orice fel care ar putea polua
apa şi, în primul rand, a apelor reziduale, comunale şi industriale. Acestea trebuie
colectate şi îndepărtate prin sisteme de canalizare sau instalaţii locale de
coloectare;
 Construirea de staţii de epurare pentru reţinerea şi degradarea substanţelor
organice poluante conţinute în apele reziduale ale localităţilor şi unităţilor
zootehnice înainte de eliminarea lor în apă;
 Distrugerea prin dezimfecţie a germenilor patogeni conţinuţi în ape reziduale ale
unor instituţii (spitale), abatoarele, unităţile industriei cărnii;

 Înzestrarea cu sisteme de reţinere şi colectare a substanţelor radioactive din ape

reziduale;
 Construirea de staţii sau sisteme de epurare specifice pentru apele reziduale ale
unităţii industriale în vederea reţinerii şi neutralizării substanţelor chimice
potenţial toxice;
 Controlul depozitării deşeurilor solide, astfel încât acestea să nu fie antrenate sau
purtate în sursele de apă de suprafaţă sau subterane.

12
3.6 EPURAREA APELOR

Epurarea apelor = proces complex de reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive

dizolvate, în stare coloidală sau de suspensii, prezente în apele uzate industriale şi
orăşeneşti, care nu sunt acceptate în mediul acvatic în care se face deversarea apelor
tratate şi care permite refacerea proprietăţilor fizico-chimice ale apei înainte de utilizare.

Epurarea apelor uzate cuprinde două mari grupe de operaţii succesive:

- reţinerea sau neutralizarea substanţelor nocive sau valorificabile prezente în apele
uzate;
- prelucrarea materialului rezultat din prima operaţie.

Astfel, epurarea are ca rezultate finale:

- ape epurate, în diferite grade, vărsate în emisar sau care pot fi valorificate în irigaţii sau
alte scopuri;
- nămoluri, care sunt prelucrate, depozitate, descompuse sau valorificate.

Metode de epurare a apelor reziduale:

Metodele principale de epurare a apelor reziduale diferă în funcţie de poluanţii prezenţi

[6,7]. Se pot clasifica, în primul rând, în funcţie de mecanismul care conduce la reducerea
poluantului prin metode “convenţionale”:

- fizico-mecanice;
- fizico-chimice;
- biochimice sau biologice.

Combinarea acestor metode permite o purificare avansată, efluenţii epuraţi putând fi

reintroduşi în circuitul economic.
Adoptarea unui anumit procedeu depinde de:
- cantitatea efluentului;
- conţinutul în poluanţi;
- condiţiile de calitate impuse la evacuarea apei epurate în emisar;
- mijloacele finaciare ale agentului economic respectiv.

Există ape uzate provenite din industrie care conţin poluanţi specifici şi care nu pot fi
înlăturaţi prin cele trei metode aşa zis convenţionale.
Este cazul apelor uzate care conţin substanţe minerale solubile şi substanţe organice
nedegradabile biologic. În aceste situaţii se recurge la tehnici de epurare avansate [8].
Ca eficienţă şi cost cele mai bune rezultate s-au obţinut în procedeele de epurare cu
adsorbţie, cu schimbători de ioni şi procedeele de oxidare chimică.

13
Procedeele de epurare cu adsorbţie permit eliminarea cantităţilor mici de substanţe
organice rămase după etapa biologică. Uzual, ca material adsorbant se foloseşte,
cărbunele activ obţinut prin condiţionarea specială a cărbunelui vegetal sau fosil.
Procedeele de epurare cu adsorbţie se aplică, în special, pentru îndepărtarea avansată a
fenolilor, detergenţilor şi a altor substanţe ce pot da un miros sau gust neplăcut apei de
băut.

Procedeele de epurare cu schimbători de ioni se utilizează frecvent pentru eliminarea

poluanţilor minerali care se găsesc în apă sub formă ionică: calciu, magneziu, sodiu,
sulfaţi, nitraţi, fosfaţi, amoniu, metale grele etc. Anumite tipuri de schimbători de ioni,
sintetizate, pot epura şi compuşi organici de tipul fenolilor, detergenţilor, coloranţilor etc.

Procedeele de oxidare chimică se aplică eficient la eliminrea substanţelor poluante

anorganice (cianuri, sulfuri, anumite metale grele etc.) şi organice(fenoli, coloranţi,
anumite pesticide etc.).
Ca reactivi sunt utilizate substanţe chimice cu proprietăţi oxidante: ozonul, apa
oxigenată, clorul cu produşii săi derivaţi (hipocloritul, bioxidul de clor) .

Ca tehnici de epurare aplicabile în viitor se menţionează:

- eliminarea poluanţilor la temperaturi mari în reactoare cu plasmă;
- tratarea cu radiaţii ultraviolete.

Schema instalaţiei de epurare descrie succesiunea etapelor principale arătând legăturile

între ele şi indicând elemente de tehnologie. Schema aleasă poate include un anumit
număr de etape de tratare (epurare), corelate astfel încât să realizeze gradul de epurare
impus.

Schema unei instalaţii de epurare se stabileşte în funcţie de:

- caracteristicile apei uzate;
- de provenienţa lor;
- de gradul de purificare necesar;
- de metodele de tratament a nămolului;
- de suprafaţa disponibilă;
- de tipul echipamentului ce va fi folosit;
- de condiţiile locale.

14
[9]

BIBLIOGRAFIE

[1] Conferinta Mondiala a O.N.U., Stockholm,1972

[2] World water balance and water resource of Earth,UNESCO,Paris,1978
[3] Newman,P.J.,Classification of surface water quality management, Heinemen
Proffesional Publishing,Oxford,1988
[4] Uttomark, Lake classification for water quality management,University of
Wisconsin Water Research Center,1975
[5] Chevalier,Technique de l’eau,1979
[6]Ionescu Homoriceanu-Brevet, R.S.R. 58 309,1974
[7] Popp V.I.,Rev. chim.29,1,60, 1978
[8] Franco H.J.,Industrial Water Engineering,1981
[9] www.earthpace.com
[10] Paul Csagoly,Centrul Regional de Protectia Mediului pentru Europa Centrala si
de Est, Iunie 2000
www.contrasens.com

15