Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
a. dubla impunere economică – impunerea în cadrul unui stat a aceluiaşi venit sau a
aceleiaşi averi la mai multe impozite;
b. dubla impunere juridică – impunerea aceleiaşi materii impozabile de două ori în state
diferite.
Caracteristica dublei impuneri constă în aceea că apare numai în cazul impozitelor
directe (impozitul pe venit şi impozitul pe avere) şi nu a celor indirecte.
Apariţia dublei impuneri internaţionale este posibilă datorită folosirii unor criterii de
impunere:
Problema domiciliului fiscal a unei persoane fizice care este rezident a cel puţin două
state între care există un tratat de evitare a dublei impuneri este rezolvată în practică astfel:
persoana fizică este considerată ca fiind rezidentă în statul în care deţine o locuinţă
permanentă, indiferent dacă este proprietate personală, sau închiriată. Cerinţa este ca această
locuinţă să fie folosită în cea mai mare parte a anului, să nu aiba caracter temporar. Dacă
persoana respectivă deţine câte o locuinţă în ambele state ale convenţiei, atunci este
considerată rezidentă a statului unde are legături economice şi sociale. În acest caz se ţine
cont de relaţiile familiale şi sociale, de ocupaţie. Dacă se întâmplă ca aceste lucruri să nu
poată fi determinate, şi nu dispune de o locuinţă permanentă în niciunul dintre state, atunci
este considerată rezident al statului unde locuieşte în mod obişnuit. Dacă totuşi persoana în
cauză nu locuieşte în mod obişnuit în niciunul dintre cele state sau locuieşte în amandouă se ia
în considerare statul al cărui cetăţean este. Dacă are cetăţenia ambelor state sau a nici unuia în
ultimă instanţă problema domiciliului fiscal va fi rezolvată prin înţelegere între cela două părţi
interesate.
În cazul unei persoane juridice, aceasta se consideră ca fiind rezidentă a statului în care
se află situat sediul conducerii sale efective. Prin sediu permanent, se înţelege o instalaţie fixă
de afaceri prin intermediul căreia o întreprindere exercită, total sau parţial activitatea sa.
Noţiunea de sediu stabil cuprinde un sediu al conducerii, o sucursală, un birou, o uzină sau un
atelier.
B. Criteriul cetăţeniei
C. Criteriul teritorialităţii
Dubla impunere apare din cauza diversităţii sistemelor fiscale naţionale, din cauza
particularităţilor politice fiscale pricum şi din cauza modului de folosire a impozitelor şi
taxelor ca pârghii de stimulare sau limitare a unor activităţi economice şi nu are efecte nici un
efect pozitiv asupra societăţii în general.
Dubla impunere afectează eficienţa exportului şi competitivitatea externă a mărfurilor,
deoarece sarcina fiscală este mai mare decât dacă venitul sau averea ar fi supuse numai
legislaţiei fiscale dintr-un singur stat. În aceste condiţii dubla impunere este un obstacol în
calea dezvoltării comerţului exterior dacă nu se crează instrumente juridice prin care statele
interesate să se oblige reciproc la măsuri corespunzătoare pentru înlăturarea sau micşorarea
acestui fenomen.
Eliminarea dublei impuneri internaţionale presupune o necesitate dacă se doreşte
dezvoltarea relaţiilor econimice internaţionale. Este necesară clarificarea şi garantarea sitiaşiei
fiscale a contribuabililor care sunt principalii pioni ai activităţii economice şi financiare.
Limitarea şi combaterea fenomenului de dublă impunere internaţională este o
problemă destul de importantă. Pentru a reuşi eliminarea ei sunt utilizate instrumente interne şi
externe cum ar fi convenţii între state, prevederi de natură fiscală incluse în acord.
a. creditarea totală – la care statul de rezidenţă deduce din impozitul aferent totalului
veniturilor(averii) impozabile ale contribuabilului suma totală a impozitului plătit de acesta în
celălalt stat contractant;
b. creditarea ordinară – la care statul de rezidenţă deduce, cu titlu de impozit plătit în
celălalt stat contractant o sumă care poate să fie egală sau mai mică decât cea efectiv plătită
statului de sursă.
Venituri care fac obiectul unor convenţii privind evitarea dublei impuneri(încheiate de
România):
a) dividendele plătite de o societate rezidentă a unui stat contractant unui rezident alceluilalt
stat contractant, pot fi impuse în ambele state contractante. În ţara sursă cota de impozit este
limitată.
b) dobînzile la creditele comerciale obţinute de un rezident al unui stat contractant din surse
aparţinând celuilalt stat pot fi impuse în ambele state. Cota este totuşi limitată şi diferă de la o
convenţie la alta şi de la stat la stat.
c) comisioanele provenind dintr-un stat contractant şi plătite unui stat rezident al celuilalt stat
contractant pot fi impuse în acel celălalt stat contractant. Ele pot fi incluse şi în ţara de sursă
dar impozitul astfel stabilit nu poate depăşi o anumită cotă din suma comisioanelor.
d) veniturile realizate din transporturi în trafic internaţional sunt pot fi impozitate numai în
statul contractant ăn care se află sediul conducerii efective a întreprinderii de transport.
e) durata de timp în care un şantier de construcţii sau montaj nu se impune în ţara în care îşi
desfăşoară activitatea este de: 12 luni şi/sau 18 luni.
f) bunurile şi veniturile din folosirea sau înstrăinarea acestora în cazul bunurilor imobiliare se
impun numai în ţara în care sunt situate. În cazul bunurilor mobile impunerea se face în statul
în care se află bunurile făcând parte din activul unui sediu stabil sau dintr-o bază fixă pentru
exercitarea unei profesii.
România are peste 50 de acorduri semnate pentru evitarea dublei impuneri. Scopul
acestora este acela de a stabili reguli clare de impozitare unice în fiecare situaţie. Structura
acestor convenţii este aceeaşi indifferent când au fost semnate. Principiile după care au fist
concepute sunat acelea emise de OECD în anii 1963, 1977 şi 1992.
Convenţiile pentru evitarea dublei impuneri cuprind:
1. persoanele vizate, care trebuie să fie rezidente ale unuia di;tre statele contractante;
2. impozitele vizate în fiecare dintre statele contractante;
3.definiţii generale, cu clarificări clare ale noţiunilor utilizate în convenţie, pentru a nu
exista neînţelegeri şi a nu lăsa loc de interpretări;
4. domiciliul fiscal şi sediul stabil pentru a se putea stabili principiul de impozitare
aplicat în statul de sursă a venitului sau în statul de domiciliu al agentului economic;
5. veniturile supuse impozitării, care pot fi: venituri din bunuri imobiliare, beneficii ale
întreprinderilor, venituri ale întreprinderilor de transport, dividend, dobânzi, redevenţe,
câştiguri din capital, venituri din profesii independente şi dependente, venituri ale artiştilor şi
sportivilor, pensii, venituri obţinute din funcţii publice, personal didactic şi studenţi;
6. venituri nemenţionate clar – care se impozitează numai în statul de domiciliu;
7. dispoziţia privind evitarea dublei impuneri, nediscriminarea, procedura amiabilă şi
schimbul de informaţii;
8. intrarea în vigoare, începerea aplicării şi denunţarea.