UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”

IAŞI
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor
Specializarea: Finanţe-Bănci
 Iaşi 2004

CUPRINS:

CAPITOLUL I
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
I.1.Organizarea Băncii Centrale Europene……………………………………..…3
I.2.Capitalul Băncii Centrale Europene……………………………………….…..6
I.3.Responsabilităţile şi rolul Băncii Centrale Europene……………………..........7
I.4.Independenţa Băncii Centrale Europene…………………………………….....9
CAPITOLUL II
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ ŞI SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR
CENTRALE………………………………………………………………………….11
CAPITOLUL III
POLITICA MONETARĂ CONDUSĂ DE BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ
III.1.Cadrul politicii monetare a BCE şi rolul instituţiilor comunitare în cadrul
acestei politici………………………………………………………………………...14
III.2.Politica monetară promovată de BCE şi operaţiunile de politică monetară... 16
III.3.Credibilitatea politicii monetare……………………………………………..20
CAPITOLUL IV
EURO –MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ…………………………………………22
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................24

2
 CAPITOLUL I BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ

Banca Centrală Europeană, cu sediul central la Frankfurt, şi-a început

activitatea efectiv o dată cu devenirea Euro-monedă unică -de referinţă şi circulaţie a
Europei,mai exact pe data de 1 ianuarie 1999 .
Banca Centrală Europeană s-a consacrat ca o instituţie independentă de orice
instrucţiuni primite de la nivel naţional, ea fiind cea mai înaltă autoritate monetară
din zona euro.
La fel ca Rezerva Federală în Statele Unite ale Americii, ca Banca Japoniei
sau Bundesbank în Germania, Banca Centrală Europeană este emitentul şi paznicul
monedei euro. În calitate de creator al politicii monetare în zona euro, Banca Centrală
Europeană este unicul şi cel mai important determinant al stabilităţii şi succesului
final al euro .
Banca Centrală Europeană este succesorul Institutului Monetar European
(“European Monetary Institute”), al cărui sediu este la Frankfurt. El a fost înfiinţat
în 1994 şi timp de 4 ani, a lucrat pentru a se transforma într-o bancă centrală
operaţională. În cele din urmă, după multe cercetări şi dezbateri, Institutul Monetar a
predat puterile sale în mod oficial Băncii Centrale Europene la data de 1 iunie 1998.
Banca Centrală Europeană, alături de bănci centrale naţionale din statele
membre ale Uniunii Europene, formează Sistemul European al Băncilor
Centrale(“European System of Central Banks”).

I.1. Organizarea Băncii Centrale Europene

Conform prevederilor articolului 106 din Tratatul asupra Uniunii Europene,

Banca Centrală Europeană are personalitate juridică. Ea urmăreşte ca sarcinile ce
sunt încredinţate Sistemului European al Băncilor Centrale să fie îndeplinite prin
propriile activităţi, în conformitate cu statutul său sau al băncilor centrale naţionale.

3
 Structura băncii este alcătuită din Consiliul Guvernatorilor, Comitetul
Director şi Consiliul General.

4
 Banca
CentralăEuropeană

Băncile Centrale ale Băncile Centrale Naţionale cu Statut

Ţărilor din Uniunea Derogatoriu
Monetară Europeană

Organe de Decizie

Consiliul General
Consiliul - Membrii consiliului
Guvernatorilor guvernatorilor
- Membrii Directorat - Guvernatorii băncilor
Directoratului - Preşedinte centrale naţionale cu
- Guvernatorii Băncilor - Vicepreşedinte statut derogatoriu
Centrale - 4 alţi membri

Fig.1. Organizarea Băncii Centrale Europene1

1
Gheorghe,Voinea , Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 277

5
 Consiliul Guvernatorilor este compus din directorat şi guvernatorii băncilor
centrale. El decide liniile importante ale politicii monetare, reunindu-se de cel puţin zece ori
pe an.
Fiecare membru al Consiliului are un cuvânt de spus (drept de vot), iar deciziile se
adoptă cu majoritate simplă. În caz de egalitate, votul preşedintelui este preponderent.
Consiliul Guvernatorilor poate să voteze dacă se întruneşte cvorumul de două treimi din
membri.
Atunci când iau decizii referitoare la politica monetară în zona euro sau la alte sarcini
ale Eurosistemului, membrii Consiliului Guvernatorilor nu acţionează ca reprezentanţi ai
ţărilor din care provin, ci ca persoane independente (pe sistemul “o persoană un vot”).2
Consiliul adoptă orientările şi deciziile ce sunt necesare în vederea îndeplinirii
sarcinilor încredinţate de către Sistemul European al Băncilor Centrale. Consiliul
Guvernatorilor este cel care stabileşte politica monetară, decide asupra obiectivelor monetare
ratelor dobânzilor şi structura rezervelor valutare.
Comitetul Director este compus din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru membri.
Aceştia sunt numiţi de comun acord de reprezentanţii statelor membre, la recomandarea
Consiliului European, după consultarea Consiliului Guvernatorilor şi a Parlamentului
European, dintre persoane a căror autoritate şi experienţă profesională în domeniul bancar şi
monetar sunt recunoscute. Ei vor fi membri ai acestui comitet timp de opt ani, fără a putea fi
schimbaţi; pot fi cetăţeni ai statelor membre UE.
Deciziile Comitetului Director sunt adoptate cu majoritatea simplă a voturilor
exprimate, iar în cazul egalităţii votul preşedintelui este decisiv. Fiecare membru al
Comitetului prezent la şedinţe are dreptul la vot.
Comitetul Director stabileşte politica monetară conform orientărilor şi deciziilor
adoptate de Consiliul Guvernatorilor .
Preşedintele conduce Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Director al Băncii
Centrale Europene şi reprezintă banca în relaţiile cu străinătatea.
Consiliul General este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi guvernatorii
băncilor centrale naţionale.El execută sarcinile tranzitorii, sprijină îndeplinirea funcţiilor
consultative, colectarea informaţiilor statistice, elaborarea rapoartelor de activitate, stabileşte
regulile necesare standardizării procedurii contabile şi informării asupra operaţiilor băncilor
centrale naţionale, stabileşte condiţii de angajare a personalului Băncii Centrale Europene.

2
Mugur, Isărescu, Reflecţii economice, Editura Academia Română, Bucureşti, 2001, p. 181

6
I.2. Capitalul Băncii Centrale Europene

Capitalul Băncii Centrale Europene este de 5 miliarde Euro. Majorarea capitalului se

poate face prin decizia Consiliului Guvernatorilor. Voturile membrilor acestui consiliu sunt
ponderate conform ponderii capitalului subscris la BCE de către băncile centrale naţionale. O
decizie favorabilă în acest sens se adoptă doar dacă voturile reprezintă cel puţin două treimi
din capitalul subscris la BCE şi cel puţin jumătate din acţionari.
Băncile centrale naţionale sunt şi singurele bănci autorizate să subscrie şi să deţină
capitalul Băncii Centrale Europene. Fiecare bancă centrală deţine o pondere în capitalul
Băncii Centrale, după cum urmează:
• 50% din cota pe care statul membru o reprezintă în cadrul populaţiei Comunităţii în
penultimul an constituirii SEBC;
• 50% din cota deţinută de statul membru din produsul intern brut al Comunităţii la
preţurile pieţei, constatate în cursul celor 5 ani care au precedat penultimul an
dinaintea constituirii SEBC.
După constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale ponderile atribuite băncilor
centrale europene se revizuiesc o dată la 5 ani.

Transferul de rezerve valutare către Banca Centrală Europeană

Băncile centrale naţionale pun la dispoziţia Băncii Centrale Europene rezerve

valutare în valoare de până la 50 miliarde Euro. Consiliul Guvernatorilor decide asupra părţii
din rezerve care poate fi pretinsă de BCE după constituirea şi sumele ce se solicită ulterior.
BCE este autorizată să gestioneze rezervele şi să le utilizeze conform statutului.
Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale la formarea fondului de rezerve depinde
de capitalul subscris la BCE. Astfel, BCE poate solicita rezerve suplimentare în limita fixată.

Rezervele valutare ale băncilor centrale naţionale

Operaţiile privind rezervele valutare ce revin băncilor centrale naţionale după

transferul către BCE şi tranzacţiile efectuate de statele membre cu fondurile lor de rulment
peste o limită fixată sunt supuse autorizării Băncii Centrale Europene pentru a asigura
coerenţa în politica monetară şi valutară a Uniunii Europene.

7
 Veniturile pe care le obţin băncile centrale naţionale în îndeplinirea misiunilor SEBC
se repartizează la finele fiecărui exerciţiu financiar. Veniturile fiecărei bănci depind de
veniturile obţinute, pe parcursul unui an, din activele deţinute în contrapartidă cu masa
monetară aflată în circulaţie şi din depozitele constituite de instituţiile de credit. Fiecare
bancă centrală din veniturile sale monetare obţinute va scădea dobânzile plătite la depozitele
constituite.
Consiliul Guvernatorilor poate hotărî rambursarea de către băncile centrale a
cheltuielilor efectuate cu ocazia emisiunii de monedă sau unele pierderi din operaţiile de
politică monetară .
Profitul net al băncii centrale europene se distribuie astfel:
• 20% din beneficial net se transferă fondului general de rezervă în limita de 100%
din capital. Această sumă este determinată de Consiliul Guvernatorilor;
• beneficiul net se distribuie deţinătorilor părţilor la BCE, proporţional cu sumele
vărsate .
În situaţia în care banca centrală europeană înregistrează o pierdere, aceasta se va
acoperi din fondul general de rezerve pe baza deciziei Consiliului Guvernatorilor .
În vederea îndeplinirii misiunilor încredinţate, BCE poate să-şi deschidă conturi la
băncile centrale naţionale, la organismele publice, poate să intervină pe pieţele de capital prin
operaţii de vânzare-cumpărare şi poate să împrumute sume exprimate într-o anumită monedă.
Banca Centrală Europeană este unica bancă abilitată să autorizeze emisiunea de
monedă. Bancomatele emise de BCE şi de băncile centrale sunt unicele mijloace de plată
legale în cadrul Comunităţii Europene. Statele membre pot emite monede metalice sub
rezerva aprobării emisiunii de către BCE.

I.3. Responsabilităţile şi rolul Băncii Centrale Europene

La fel ca toate băncile centrale şi Banca Centrală Europeană este paznicul monedei pe
care o emite, însă misiunea sa este definită mult mai detaliat decât în mod obişnuit pentru o
bancă centrală. Tratatul asupra Uniunii Europene afirmă: ”Obiectivul primar al Sistemului
European al Băncilor Centrale va fi acela de a menţine stabilitatea preţurilor”.3 Deşi SEBC
are cu certitudine alte responsabilităţi, stabilitatea preţurilor sau controlul inflaţiei reprezintă
obiectivul cel mai important al instituţiei.
3
Christian, N.Chabot, Euro- moneda europeană, Editura Teora,Bucureşti, 2000, p. 55

8
 Şi totuşi, de ce este atât de importantă stabilitatea preţurilor şi de ce trebuie controlată
foarte riguros inflaţia?
În primul rând, inflaţia este una dintre cele mai mari ameninţări pentru stabilitatea şi
creşterea economică. Inflaţia poate fi definită ca fiind o creştere continuă a nivelului general
al preţurilor sau prea mulţi bani care aleargă după prea multe bunuri.Când cererea pentru
bunuri şi servicii, dintr-o economie, depăşeşte ceea ce se poate produce cu disponibilul de
forţă de muncă, de capital şi de tehnologie, economia se supraâncălzeşte, iar întreprinderile
sunt nevoite să urce nivelul preţurilor pentru a face faţă cererii.În astfel de situaţii, inflaţia
pune o presiune teribilă asupra echilibrului delicat dintre producţie, consum şi investiţii.
Inflaţia este periculoasă şi în cazuri mai puţin extreme şi, cu toate acestea, efectele
sale negative sunt la fel de serioase pe cât sunt de numeroase.
Principalul mijloc prin care Banca Centrală Europeană controlează inflaţia este
influenţarea nivelului ratelor dobânzilor inter-bancare.Nivelul mai ridicat al ratelor
dobânzilor duc la creşterea costului împrumuturilor şi, apoi, la scăderea consumului.Ratele
ridicate ale dobânzilor determină companiile şi consumatorii la economisirea banilor.Ratele
mari scad cererea globală pentru bunuri şi servicii, suprimând creşterea economică şi
reducând inflaţia.În sens invers, ratele mici ale dobânzilor sporesc cererea globală şi
impulsionează creşterea economică.
Lucrul cel mai important avut în vedere în legatură cu Banca Centrală Europeană
este acela că este răspunzătoare de stabilitatea preţurilor în întreaga zonă a monedei unice.
BCE are şi alte responsabilităţi înafară de apărarea nivelului general al preţurilor,
cu toate că acestea sunt secundare.O altă responsabilitate a BCE este de a sprijini politicile
economice ale Comunităţii Europene, prin acţiuni în următoarele direcţii:
1. Implementează politica monetară a Comunităţii;
2. Deţine şi administrează rezervele oficiale ale statelor membre;
3. Promovează un sistem de plăţi eficient;
4. Contribuie la supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit din ţările membre;
5. Autorizează emiterea de bancnote în cadrul Uniunii Europene astfel încât numai
bancnotele emise de BCE şi băncile centrale naţionale să aibă caracter oficial.
BCE nu acţionează ca împrumutător de ultim rang pentru băncile din Uniunea
Europeană,acesta fiind un rol care revine băncilor centrale ale ţărilor membre şi nu are
responsabilitatea cursurilor de schimb ale monedei Euro.Pentru sprijinirea Euro şi menţinerea
cursurilor monedelor în limitele stabilite de Consiliul de miniştri al UE, Banca Centrală
Europeană utilizează instrumentele monetare şi valutare adecvate.

9
I.4. Independenţa Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeană este considerată cea mai independentă bancă centrală creată
vreodată:”…nici Banca Centrală Europeană, nici o bancă centrală naţională, nici un membru
oarecare al băncii cu putere de decizie nu pot solicita sau nici nu pot accepta instrucţiuni de
la instituţiile sau organele comunitare, de la guvernele statelor membre sau de la vreun alt
organism.”4
Problema independenţei Băncii Centrale este de o importanţă deosebită deoarece
aceeaşi forţă care impulsionează optimismul consumatorului şi creşterea economică pe
termen scurt eliberează şi inflaţia.
Orice persoană care are un interes financiar în stabilitatea economică a Europei se
întreabă dacă BCE va fi suficient de independentă să asigure o luptă viguroasă împotriva
intereselor politice .
Cert este faptul că nici o bancă centrală nu este mai independentă decât Banca
Centrală Europeană, cel mai definitoriu în acest sens fiind statutul definitoriu al acesteia. Şi
totuşi Băncii Centrale îi este interzis să împrumute bani oricărui guvern din Uniunea
Europeană. Prin aceasta, Banca Centrală este desprinsă de interesele financiare ale
politicienilor. Este imposibil ca BCE să devină o maşină de fabricat bani care să tipărescă
euro pentru acoperirea cheltuielilor financiare excesive.
Pe de altă parte, Banca Centrală Europeană nu este subiectul nici unui fel de restricţii
neobişnuite din partea guvernelor naţionale. Cu alte cuvinte, Uniunii Europene i se solicită
să accepte politicile promovate de BCE, fără nici un fel de amestec. Chiar şi Bundesbank-
ul,cea mai independentă bancă din lume dinaintea BCE, a fost ameninţată de un veto
temporar pe două săptămâni din partea guvernului german. Împotriva BCE nu există nici un
fel de veto.
Statutul care defineşte independenţa BCE este foarte greu de abrogat. El poate fi
modificat numai printr-o revizuire a Tratatului, o acţiune pentru care este nevoie de un
consens între cele 15 ţări membre ale Uniunii Europene. Aceasta înseamnă că în mod
obligatoriu ar fi dificil să se afecteze independenţa Băncii Centrale Europene .
Criticii euro afirmă că teoria referitoare la independenţa BCE este generoasă, dar este
posibil ca realitatea să nu fie ideală. Termenul limită al mandatului pentru membrii

4
Andrew, Brociner, Europa monetară, Editura Institutul European,Iaşi, 1999, p. 61

10
Consiliului Guvernatorilor este de 5 ani, iar speranţa obţinerii unei prelungiri a mandatului
i-ar putea încuraja pe cei numiţi să asculte dorinţele guvernelor lor. Guvernele au cu
certitudine propriile lor opinii asupra modului în care ar trebui să se desfăşoare politica
monetară în zona euro.
Doar timpul va putea spune dacă Banca Centrală Europeană acţionează într-o manieră
constant independentă.

CAPITOLUL II BCE ŞI SISTEMUL EUROPEAN AL BĂNCILOR

CENTRALE

11
 În vederea instituirii Uniunii Monetare (UM), introducerii monedei comune şi
realizării politicii monetare europene, au fost create Sistemul European al Băncilor
Centrale(SEBC) şi Banca Centrală Europeană(BCE).
Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) şi Banca Centrală Europeană s-au
constituit conform prevederilor art.4A din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi a
protocolului la tratat pentru a asigura funcţionarea Uniunii Europene .
Conform prevederilor Tratatului şi ale protocolului, competenţele se repartizează
între două componente:Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale. Între cele
două componente se manifestă relaţii de tip sistemic; subsistemele îşi păstrează independenţa
relativă unele faţă de celelalte şi faţă de sistemul global, dar se influenţează reciproc.
În spiritul prevederilor art.5 din Tratatul asupra Uniunii Europene, SEBC are drept
obiectiv principal menţinerea stabilităţii preţurilor în Uniune, iar pentru a atinge acest
obiectiv, SEBC va favoriza alocarea eficientă a resurselor.
SEBC sprijină politicile generale în cadrul Comunităţii, acţionează conform
principiului economiei de piaţă deschisă în care se favorizează alocarea resurselor, iar
concurenţa este liberă.
Atribuţiile fundamentale ale Sistemului European al Băncilor Centrale, în
conformitate cu prevederile art. 105 paragraful 2 sunt următoarele :5
• definirea şi aplicarea politicii monetare unice;
• desfăşurarea operaţiilor de schimb,în conformitate cu prevederile art. 109 din tratat;
• păstrarea şi administrarea rezervelor valutare ale statelor membre ;
• procurarea unei bune funcţionări a sistemelor de plăţi ;
Ca atribuţii secundare ale SEBC sunt:
• emisiunea monetară ;
• cooperarea pentru un mai bun control bancar;
• funcţii consultative ;
• adunarea informaţiilor statistice privind activitatea Uniunii Monetare.
În vederea realizării sarcinilor SEBC, Banca Centrală Europeană asistată de băncile
centrale naţionale colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale competente,
fie de la agenţii economici. În procesul de colectare a informaţiilor statistice cooperează cu

5
Gheoghe, Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare şi financiare internaţionale , Editura Sedcom
Libris,Iaşi,2004, p. 275

12
instituţii şi organe comunitare, cu autorităţile competente ale statelor membre sau ale altor
state şi cu alte organizaţii internaţionale.
Banca Centrală Europeană decide modul de reprezentare al SEBC în domeniul
cooperării internaţionale. Băncile centrale naţionale sunt abilitate cu autorizarea BCE să
participe la instituţiile monetare internaţionale .

Organizarea SEBC

Ca organ suprem de decizie al SEBC funcţionează Consiliul Guvernatorilor care este

alcătuit din Comitetul Director al BCE şi din guvernatorii băncilor centrale naţionale ale
statelor membre ale Uniunii Monetare. Funcţiile principale al acestui organ de decizie
sunt:definirea politicii monetare a UM, stabilirea orientărilor necesare pentru punerea în
practică a acestei politici, fixarea ratelor dobânzilor directoare în UM .
În cadrul SEBC, organ de conducere este şi Cosiliul General format din preşedinte şi
vicepreşedinte BCE, guvernatorii băncilor centrale naţionale ale ţărilor participante la UM şi
guvernatorii băncilor centrale ale ţărilor încă neparticipante la Uniune.Principalele funcţii ale
acestui organ de conducere sunt: realizarea funcţiilor consultative ale băncilor centrale
naţionale, sprijinirea cooperării între băncile centrale şi a coordonării politicilor monetare în
cadrul Uniunii şi supravegherea funcţionării noului mecanism valutar European.
Independenţa SEBC şi BCE reprezintă unul din principiile fundamentale ale
Tratatului de la Maastricht.

Operaţiuni ale Sistemului European al Băncilor Centrale

În vederea realizării obiectivelor Sistemului European al Băncilor Centrale, Banca

Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale realizează următoarele operaţiuni:
• intervin pe pieţele de capital, fie prin cumpărarea (vânzarea fermă sau la termen),
fie primind sau dând un titlu de împrumut creanţe şi ale titluri negociabile în
moneda comunitară, necomunitară sau metale preţioase (operaţiuni de open-
market);
• efectuează operaţii de credit împreună cu alte instituţii şi alţi participanţi pe piaţă,
pe baza unor garanţii corespunzătoare.

13
 CE are putere să impună instituţiilor de credit din statele membre ale Uniunii
constituirea de rezerve obligatorii la BCE şi la băncile centrale naţionale. Consiliul
Guvernatorilor este cel care stabileşte modalităţile de calcul şi de determinare a rezervelor
minime obligatorii. Baza de calcul a rezervelor minime, raportul dintre rezerve şi baza de
calcul şi sancţiunile pentru nerespectare sunt definite de către Consiliul Uniunii Europene.
Consiliul Guvernatorilor decide cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, dacă
va recurge la alte metode operaţionale de control monetar.
Băncilor centrale naţionale şi BCE le este interzis să acorde credite fără acoperire sau
alte tipuri de facilităţi de creditare a instituţiilor sau organelor Comunităţii, administraţiilor
centrale, autorităţilor regionale sau locale, altor autorităţi publice, organisme sau întreprinderi
ale statelor membre. De asemenea se interzice achiziţionarea direct de la acestea a
instrumentelor datoriei lor de către BCE sau băncilor centrale naţionale, cu excepţia
instituţiilor oficiale de credit.
Banca Centrală Europeană şi băncile centrale naţionale pot realiza şi alte operaţiuni
externe:
• să stabilească relaţii cu băncile centrale şi instituţiile financiare din ţările terţe sau
cu organizaţii internaţionale;
• să dobândească, să vândă la termen sau la vedere orice tip de active valutare şi
metale preţioase;
• să deţină şi să gestioneze activele valutare care includ titluri şi orice alte active în
moneda oricărei ţări sau în unităţi de cont;
• să efectueze toate tipurile de operaţii bancare cu alte ţări, organizaţii
internaţionale;
• să primească şi să acorde credite;
Comitetul Director este cel care elaborează un bilanţ al SEBC ce reflectă activele şi
pasivele băncilor centrale naţionale în scopuri operaţionale şi de analiză.

14
CAPITOLUL III POLITICA MONETARĂ CONDUSĂ DE BCE

III.1. Cadrul politicii monetare a BCE şi rolul instituţiilor comunitare

în cadrul acestei politici

Restrângerea rolului politicii monetare la un singur obiectiv este foarte bine ilustrată
de Jean Pierre Patat, fostul guvernator al Băncii Franţei, care susţine că în Franţa şi nu numai,
acţiunea autorităţilor monetare se înscrie în cadrul politicii economice sub diversele sale
aspecte (politica bugetară, politica veniturilor) cu scopul realizării careului magic:creştere
economică maximă, ocupare deplină, stabilitatea valorii monedei şi echilibrul balanţei de
plăţi. În prezent, rolul politicii monetare a fost restrâns, singura să se finalizeze considerându-
se a fi stabilitatea monetară.Aceasta presupune reducerea inflaţiei până la dispariţie şi
conservarea puterii de cumpărare a monedei.
Cele două dispute –cea cu privire la eficienţa şi întinderea politicii monetare şi
cea referitoare la statutul băncii centrale sunt indisociabile. Doctrina politizării autorităţilor
monetare este tipică keynesismului post-monetară. Pe de altă parte, doctrina independenţei
autorităţilor monetare se asociază unei viziuni reduse asupra finalităţii politicii monetare,
aceasta fiind strict limitată la stabilitatea preţurilor. Din acest punct de vedere,
independenţa statutară a băncii centrale ţine de credibilitate, aceasta fiind condiţia decisivă a
reuşitei politicilor puse în aplicare.
A urmări stabilitatea preţurilor în Europa, reprezintă un obiectiv foarte important.
Prima sarcină pentru banca centrală, în acest sens, este de a stabili ce politică monetară va fi
abordată.Băncile centrale trebuie să dispună de un set special de strategii economice care să
le orienteze eforturile şi să-i ajute în realizarea obiectivului propus.
Banca Centrală Europeană aplică o combinare urmărind concomitent şi inflaţia şi
cantitatea de monedă aflată în circulaţie.
Urmărirea cantităţii de monedă se referă la modul în care oficialii de la banca
centrală estimează viitorul presiunii inflaţioniste, supraveghind masa monetară dintr-o
economie.Termenul de monedă include aici mai mult decât monedele şi bancnotele
oamenilor .
Bancherii de la instituţiile centrale consideră că oferta de monedă reprezintă un excelent
indicator pentru inflaţie, deoarece inflaţia este cunoscută drept:”prea mulţi bani care aleargă

15
după prea puţine produse”6,deci bunurile nu pot fi cumpărate fără bani.Dacă oferta de
monedă dă semne că este mai mare decât oferta de monedă stabilită în fiecare an de către
BCE, atunci aceasta ridică ratele dobânzilor, pentru a descuraja împrumuturile şi cheltuielile.
Din păcate, BCE fiind mai recent înfiinţată, mai examinează încă îndeaproape nivelul
general al preţurilor şi face tot ceea ce este necesar să îi menţină limitele prestabilite. BCE
defineşte o modificare a nivelului preţurilor ca o creştere de la an la an a indicelui preţurilor
de consum, indicele costului vieţii în Europa.
Strategia Băncii Centrale Europene în domeniul politicii monetare este una flexibilă, care
are trei piloni de susţinere: controlul ofertei de monedă în euro, monitorizarea directă a
ratelor inflaţiei din zona euro şi examinarea altor indicatori referitori la preţuri.

Rolul instituţiilor comunitare în ceea ce priveşte politica monetară

A.Parlamentul European
Principala responsabilitate a Parlamentului European este de a asigura supravegherea
democratică a Băncii Centrale Europene.
Totodată, deţine un rol important şi în desemnarea preşedintelui şi membrilor
Comitetului Director al băncii.
În afara dezbaterilor asupra situaţiei economice şi financiare, Parlamentul European
intervine şi în adoptarea legislaţiei referitoare la Uniunea Economică şi Monetară şi este
consultat de Consiliul European atunci când se supune problema acceptării unei cereri de
adeziune la moneda euro.
B. Comisia Europeană iniţiază propunerile legislative şi controlează aplicarea
reglementărilor comunitare.
Principalele activităţi sunt:
• propune în fiecare an orientările generale de politică economică pentru ţările
membre ale Uniunii Europene;
• coordonează politicile economice şi supraveghează dezvoltarea economică din
fiecare stat membru;
• oferă Parlamentului rezultatele supravegherii multilaterale;

6
Christian, N. Chabot, Euro-moneda europeană, Editura Teora,Bucureşti, 2000, p. 62

16
 • întocmeşte pentru Consiliul European rapoarte asupra primirii candidaturilor de
aderare la zona euro şi face recomandări în vederea acceptării sau respingerii
acestora .
Garantează respectarea regulilor Pactului de Stabilitate şi Creştere Economică,
supraveghează acţiunea statelor membre (se urmăreşte îndeplinirea obligaţiilor în ceea ce
priveşte deficitul bugetar ), informează Consiliul în momentul constatării unui deficit
excesiv şi propune intervenţia Consiliului European sau a Consiliului Ecofin, dacă este
necesar.
C. Consiliul Ecofin joacă rolul unui comitet de administrare a Uniunii Europene şi
Monetare, acesta fiind alcătuit din miniştrii economiei şi miniştrii finanţelor
statelor membre.
Consiliul Ecofin are următoarele atribuţii:
• ia decizii cu privire la acceptarea sau nu de către un stat membru a monedei
euro ;
• determină orientarea politicii economice şi monetare ;
• răspunde de aspectele specifice politicii economice;
• stabileşte sancţiunile aplicabile statului care a încălcat normele de disciplină
economică impuse prin Pactul de stabilitate şi creştere economică;
• supraveghează ratele de schimb ale euro şi poate determina orientarea sau
abordarea generală a politicii ratelor de schimb.
D. Euro 12 este o adunare a miniştrilor economiei şi finanţelor din cele 12 state
membre ale zonei euro .
Obiectivul său este de a schimba informaţii în vederea îmbunătăţirii înţelegerii şi
coordonării politicilor între participanţi. Comisia şi BCE participă în general la aceste
reuniuni care preced întrunirile lunare ale ECOFIN, acesta fiind organismul de adoptare a
deciziilor.

III.2.Politica monetară promovată de BCE şi operaţiunile de politică

monetară

Când Consiliul Guvernator al Băncii Centrale Europene decide că oferta de euro creşte
prea repede sau prea încet sau că există semne de inflaţie, atunci ea foloseşte o varietate de
instrumente de politică monetară pentru a îndrepta economia într-o nouă direcţie.În general,

17
aceste instrumente se bazează pe operaţiuni pe piaţa liberă (operaţiuni de open-market), ceea
ce înseamnă că BCE nu aplică preţuri artificiale în cursul activităţii sale, ci se consideră pur
şi simplu un participant foarte important pe pieţele financiare, cu un obiectiv special în
activitatea de investiţii: controlul ofertei de monedă.
Datorită faptului că băncile şi alte instituţii de credit reprezintă principalele artere ale
lumii afacerilor, politica monetară începe cu bilanţul băncii.Băncile acceptă depozite de la
clienţii lor (sub forma de conturi operabile prin cecuri şi economii )şi acordă credite (adică
fac investiţii )unui număr mare de solicitanţi. Diferenţa ce rezultă dintre ratele dobânzilor pe
care le plătesc deponenţilor şi ceea ce ele câştigă de pe urma investiţiilor reprezintă profit.
Băncile nu împrumută toţi banii pe care îi primesc în depozite.Ele pot să păstreze un mic
procent în numerar pentru a opera retragerile zilnice, sau cu alte cuvinte să răspundă nevoilor
de lichiditate ale deponenţilor. De fapt, necesarul de rezervă minimă reprezintă unealta
fundamentală a politicii monetare a Băncii Centrale Europene, deoarece ea cere băncilor să
depoziteze o anumită sumă de bani în conturile BCE, unde aceste sume nu pot fi atinse.
Deci, necesitatea constituirii rezervei minime ţine în afara circulaţiei o sumă de bani şi
astfel, reduce oferta de monedă în euro.
BCE plăteşte băncilor o sumă mică ca dobândă pentru rezervele minime deţinute în
seifurile sale, dar banii băncilor centrale nu pot fi împrumutaţi sub nici un fel de altă formă.
Cu toate că necesarul de rezervă minimă reprezintă un instrument important de politică
monetară,Banca Centrală Europeană poate influenţa oferta europeană de monedă prin
operaţiuni de refinanţare pe termen scurt. Cu cât este mai mare costul refinanţării, (adică
obţinerea de bani dintr-o parte pentru a-i împrumuta în altă parte ), cu atât mai puţin băncile
europene doresc să ofere împrumuturi. Ratele înalte ale dobânzilor la tranzacţiile de
reachiziţie inverse ridică costul împrumutului de bani care se presupune că sunt păstraţi drept
rezervă minimă, ceea ce în schimb determină ca multe împrumuturi să pară mai puţin
atrăgătoare pentru bănci decât ar fi părut în alte condiţii.Pe de altă parte, atunci când rata de
reachiziţie la BCE este redusă, băncile vor scădea sub necesarul de rezervă minimă şi vor
împrumuta, împrumutând la rândul lor de la BCE , cu o rată a dobânzii mai mică.
Concluzia este că, cu cât băncile acordă mai puţine împrumuturi, cu atât oferta monetară
este mai mică.
Ratele de reachiziţie nu sunt singurele rate ale dobânzilor folosite de BCE pentru
reglementarea ofertei monetare.Cu toate că ele sunt mai puţin importante în cadrul politicii
monetare europene, mai sunt oferite instituţiilor financiare şi unele facilităţi permanente,
prima dintre ele fiind cunoscută sub numele de facilitatea împrumutului marginal.Este un

18
fel de împrumut pe care BCE îl oferă oricărei bănci are nevoie urgentă de lichidităţi.Dacă o
bancă datorează bani alteia, dar nu are bani lichizi pentru a achita efectele de plată sau să
întreprindă acţiuni de urgenţă, ea poate apela la Banca Centrală Europeană care îi va acorda
acestei bănci însă pe o perioadă foarte scurtă de timp.
A doua facilitate este facilitatea depozitului pe termen scurt.Aceasta permite băncilor
să depoziteze peste noapte la BCE la cerere, o sumă nelimitată de bani, atunci când dispune
de lichidităţi, mai mari decât au nevoie. Banca Centrală Europeană plăteşte o rată mică a
dobânzii la aceste depozite, dar este o opţiune destul de bună când nu sunt alte opţiuni pe
termen lung.

OPERAŢIUNILE DE POLITICĂ MONETARĂ ALE BCE

Tabelul nr.1
Operaţiunile Tipul Tipul
de politică operaţiunii.Injecţie operaţiunii.Absorbţie Scadenţa Frecvenţa Procedura
monetară de lichidităţi de lichidităţi

OPERAŢIUNI DE OPEN -MARKET

Operaţiuni licitaţie
principale de Operaţiuni reverse - 2 săptămâni săptămânal standard
refinanţare
Operaţiuni de licitaţie
refinanţare pe Operaţiuni reverse - 3 luni lunar standard
termen lung
Operaţiuni de Operaţiuni de nestandardizat neregulat licitaţie
reglaj fin Operaţiuni reverse “swap”valutar ă rapida
Operaţiuni de tip Atragere de depozite neregulat tranzacţii
“swap” valutar pe termen fix şi nestandardizat bilaterale
operaţiuni reverse ă
Cumpărături Vânzări ferme neregulat tranzactii
ferme bilaterale
nestandardizat
ă
Operaţiuni Operaţiuni reverse Emisiune de standardizată şi regulat şi licitaţie
structurale certificate de debit nestandardizat neregulat standard
Cumpărări ferme Vânzări ferme ă neregulat tranzacţii
standardizată şi bilaterale
nestandardizat
ă
FACILITĂŢI PERMANENTE
Facilitatea peste noapte La cererea La cererea

19
împrumutului Operaţiuni reverse - (over night) instituţiilor de instituţiilor de
marginal credit credit
Facilitatea de - depozite over night(în La cererea La cererea
depozit 24 h) instituţiilor de instituţiilor de
credit credit
Sursa: Constantin, Moisuc, Relaţii valutar-financiare internaţionale, Editura Fundaţiei România de
Mâine,Bucureşti, 2002, p.189.

Principiile generale cărora trebuie să le corespundă cadrul operaţional al politicii

monetare unice sunt următoarele:
• conformitatea cu principiile de piaţă;
• egalitatea de tratament;
• simplitatea şi căutarea celui mai bun raport cost-eficienţă;
• descentralizarea, continuitatea, armonizarea şi conformitatea cu procesul de
decizie al SEBC;
Trebuie subliniat faptul că instrumentele de politică monetară ale BCE sunt similare cu
cele folosite în zona euro înainte de înfiinţarea Uniunii Economice şi Monetare şi în special,
cu cele aplicate de Bundesbank din Germania.

III.3.Credibilitatea politicii monetare

Credibilitatea politicii monetare nu depinde de statutul instituţiei de emisiune.

Comportamentul acesteia şi implicaţia sa în viaţa social-economică sunt mai importante.
Credibilitatea reprezintă principala calitate a politicii monetare, mai ales în cazul în care
banca centrală se angajează să realizeze o politică de dezinflaţie, indiferent dacă se confruntă
cu situaţia unei inflaţii moderate sau în situaţia cea mai gravă a hiperinflaţiei.
Această credibilitate este un obiectiv greu de atins deoarece nu există remedii cu privire
la respectarea obiectivelor pe care puterea monetară şi le-a asumat.
Independenţa Băncii Centrale Europene întăreşte, cu certitudine, credibilitatea acesteia,
care nu poate fi susţinută decât printr-un efort de transparenţă şi prin informarea asupra
obiectivelor de politică monetară.
Cadrul general al politicii monetare se poate baza pe o serie de obiective intermediare.De
exemplu, dacă autoritatea monetară decide menţinerea cursului de schimb în cadrul unei
marje de fluctuaţie, un astfel de cadru prezintă următoarele avantaje:

20
• permite orientarea politicii monetare pe termen scurt şi mediu ;
• obiectivul curs de schimb este compatibil cu obiectivul dezinflaţie(pe termen
lung);
• obiectivul şi relaţia cu instrumentele politicii monetare ies în evidenţă fiind
percepute de public, care poate evalua permanent rezultatele obţinute de banca
centrală.

21
 CAPITOLUL IV EURO-MONEDA UNICĂ EUROPEANĂ

Introdusă în sistemul monetar internaţional în 1997, prin experimentul ce a fost numit

“şarpele monetar european “,distocată în 1974, renăscută în 1979, ca urmare a Conferinţei de
la Bremen, moneda europeană a reuşit să supravieţuiască.Criza declanşată în anii 1992-1993
a condus la reformarea Sistemului Monetar European (SME) prin impunerea de reguli noi,
respectiv, lărgirea marjelor de fluctuaţie. Orientarea definitivă în Raportul Delors (aprilie
1989) şi consfinţită, sub aspect juridic, prin Tratatul de la Maastricht (7 februarie1992) a
prins contur în ciuda tuturor piedicilor. Data de 1 ianuarie-data lansării monedei unice
euro a confirmat că destinul Europei monetare a fost, pe deplin, stabilit la Maastricht.
Calendarul tehnic de lansare a monedei EURO a prevăzut următorii paşi:
• fazaI-la începutul anului 1998 au fost selecţionate din cele 15 ţări membre UE,
acelea care au îndeplinit criteriile de convergenţă;
• faza a II- a - de la 1 ianuarie 1999, odată cu începerea activităţii Băncii Centrale
Europene, s-au stabilit ratele de schimb între euro şi devizele ţărilor care au aderat.
Moneda Euro a fost introdusă în paralel cu monedele naţionale;
• faza a III- a - a debutat la 1 ianuarie 2002 şi a prevăzut punerea în circulaţie a
biletelor şi a monedelor Euro care vor circula paralel cu monedele naţionale timp
de 6 luni;
• Faza a IV- a - s-a derulat de la 1 iulie 2002, când euro a devenit singurul mijloc de
plată.
Moneda unică prezintă o serie de avantaje şi dezavantaje. Printre avantaje se numără :
1.Reducerea ratei dobânzii. Moneda euro permite o reducere a ratelor dobânzilor în
Europa.O dată cu introducerea monedei unice, devalorizarea va deveni imposibilă, iar prima
de risc va dispărea, drept urmare, dobânzile vor avea o medie mai scăzută în Europa,
comparativ cu alte zone de pe glob.
2.Facilitatea de comparaţie a preţurilor. Prin intermediul monedei unice, persoanele fizice
şi juridice pot mai uşor să compare preţurile în diferitele ţări europene. Când toate bunurile
vor fi exprimate în aceeaşi monedă, nimeni nu va mai calcula convertibilitatea. Moneda
unică presupune o mai bună informare a consumatorilor şi totodată o încurajare a concurenţei
în înteriorul Uniunii.

22
 3.Eliminarea costurilor de convertibilitate. Moneda euro elimină anumite costuri de
comision şi de tranzacţie atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice.
4.Euro devine monedă internaţională importantă. Sunt prea multe motive care determină
distingerea unei astfel de monede:efectuarea de plăţi, rezerva de valoare, intervenţii.
5.Stabilitatea pentru schimburi.Cu o monedă comună nu vor mai exista fluctuaţii de
schimb riscând să blocheze comerţul intraeuropean. Stabilitatea puterii de cumpărare este un
avantaj important deoarece conduce la creşterea comerţului internaţional.Astfel, climatul de
stabilitate şi de certitudine este beneficiul principal al Uniunii Monetare.
6.Eliminarea atacurilor speculative.O monedă unică va elimina atacurile speculative care
ar constrânge o ţară să ridice mult dobânzile pentru a-şi apăra moneda.
Literatura de specialitate avertizează şi asupra unor dezavantaje:
1.Convertibilitatea monedelor naţionale în moneda europeană. În afara costurilor de
fabricaţie a monedelor şi a biletelor noi vor mai fi costuri legate de convertibilitate în
momentul introducerii monedei unice pentru că vor trebui ajustate sistemele de
contabilitate.Toate costurile generate de introducerea monedei euro vor fi suportate de bănci,
o dată pentru totdeauna, iar beneficiile vor fi durabile.
2.Pierderea de ajustare prin rata de schimb. Fără rata de schimb, ţările vor pierde un
“amortizor”7important.
3.Pierderea independenţei în termeni de politică bugetară. Conform prevederilor
Tratatului de la Maastricht, ţările trebuie să promoveze politici bugetare restrictive, ceea ce
va duce la o scădere a creşterii economice şi a locurilor de muncă în Europa.
4.Constrângerea în ceea ce priveşte politica monetară. Nici o ţară nu mai poate avea o
politică monetară independentă.

Rolul euro pe plan internaţional

Introducerea monedei euro va avea o serie de influenţe pe piaţa monetară

internaţională:
• Euro-moneda oficială de rezervă, intervenţie şi referinţă. Utilizarea euro ca
valută de intervenţie este legată de funcţiile sale de monedă de referinţă pentru
alte sisteme monetare naţionale, care şi-au legat cursul de schimb al monedei
naţionale de euro.

7
Contantin, Moisuc, Relaţii valutare-financiare internaţionale, Editura Fundaţiei România de Mâine,Bucureşti,
2002,p.82.

23
 • Euro-etalon al mărfurilor. O dată cu introducerea monedei unice europene,
majoritatea valorilor mărfurilor, serviciilor şi monedelor care circulă în economia
europeană vor fi demonetizate în euro.Astfel, euro a ajuns să fie utilizată pentru
estimarea valorii unor bunuri sau servicii exprimate în valută diferită.
• Euro-mijloc de plată şi de schimb în sectorul privat.
• Euro-mijloc de finanţare şi de investiţii în sectorul privat. Piaţa internaţională de
capital înregistrează în zilele noastre o creştere a emisiunilor de titluri de valoare
denominate în euro.
Orice ţară membră a Uniunii Europene care îndeplineşte criteriile de convergenţă
poate adera la zona euro şi nu există o limită prestabilită în ceea ce priveşte numărul de ţări
care vor participa în cele din urmă.
În ceea ce priveşte România, estimările sunt îngrijorătoare: accesul în Uniunea
Europeană ar costa mai mult decât în cazul oricărui alt stat european. Rămâne de văzut dacă
problema extinderii va fi privită global.

24
Bibliografie:

1. Liviu, C. Andrei, Euro, Editura Economică,Bucureşti, 2003;

2. Andrew, Brociner, Europa monetară, Institutul European,Iaşi, 1999;

3. Christian, N. Chabot, Euro-moneda europeană,Editura Teora,Bucureşti,

2000;
4. Simona, Gaftoniuc, Finanţe internaţionale, Editura
Economică,Bucureşti, 2000;
5. Mugur, Isărescu, Reflecţii economice, Editura Academia
Română,Bucureşti, 2001;
6. Constantin , Moisuc, Relaţii valutar- financiare internaţionale, Editura

Fundaţiei România de Mâine,Bucureşti, 2002;

7. Octav, Paxino, Politica valutară şi managementul riscurilor în
tranzacţiile internaţionale, Editura Economică, Bucureşti, 2003;
8. Marius, Profiroiu, Politici europene, Editura Economică,Bucureşti,

2003;
9. Victor, Stoica, Bani şi credit, Editura Economică,Bucureşti, 2003;

10. Gheorghe, M. Voinea, Mecanisme şi tehnici valutare financiare şi

internaţionale, Editura Sedcom Libris,Iaşi, 2004.

25