Administratia publica are ca obiect realizarea valorilor politice care exprima interesele

generale ale societatii organizate in stat si care sunt formulate in legi de catre organele puterii
legiuitoare, precum si executarea hotararilor judecatoresti, date in temeiul legii

.Metoda vine din grecescul methodos, semnificând "cale", "mijloc", "mod de expunere".

Orice activitate de cercetare necesita utilizarea anumitor metode. Metoda este "felinarul care
lumineaza calea în întuneric", avertiza Fr. Bacon subliniind importanta majora pe care  o joaca în
realizarea unei bune cercetari. Ea îsi subsumeaza tehnici, procedee, instrumente, norme,
principii.

Cercetarea sociologica foloseste atât metode specifice, proprii sociologiei cât si metode
împrumutate de la alte stiinte.

Conceptul de metodologie are o sfera de cuprindere mai larga decât cel de metoda. În

cazul stiintelor socio-umane, el include ansamblul metodelor folosite în investigarea
socialului si are un caracter predominant normativ. Metodologia reflecteaza asupra
experientelor trecute de cercetare, elaboreaza strategii de investigare, indica atât
eventualele obstacole si deficiente, cât si caile de obtinere a unor rezultate valide din
punct de vedere stiintific.

Investigatia sociologica se realizeaza în mai multe etape. Nu exista un punct de

vedere unanim cu privire la numarul etapelor. A.G. Zdravomâslov vorbeste de cinci
etape, J. Plano si D. Katz de sase, Mucchielli de douasprezece, Claude Joveau de
cincisprezece.

J. Plano 1 prevede urmatoarele momente ale cercetarii stiintifice :

a)            identificarea (definirea) problemei ce urmeaza a fi cercetata ;

b)           formularea ipotezei despre presupusele relatii între variabile ;

c)            stabilirea tehnicilor si procedeelor aferente ;

d)           culegerea de date pentru testarea empirica a ipotezei; 414p151e

e)            analiza cantitativa si calitativa a datelor ;

f)            acceptarea, respingerea sau reformularea ipotezei .

Într-o lucrare de referinta2, sociologul S. Chelcea preia si dezvolta clasificarea

etapelor investigatiei sociologice propuse de R. Mucchielli si anume : determinarea
obiectului, preancheta, stabilirea obiectivelor, determinarea universului anchetei,
esantionarea, alegerea tehnicilor de cercetare, pretestarea instrumentelor de cercetare,
definitivarea lor, aplicarea în teren, prelucrarea informatiilor detinute, analiza
rezultatelor si redactarea raportului de cercetare.

Delimitarea obiectului se refera la decuparea din multitudinea faptelor,

fenomenelor sociale a celor pe care urmeaza sa le investigam în lumina unei anumite
teorii. Raymond Boudon 3 considera ca exista trei mari categorii de "probleme
sociologice ", care au fost si au ramas în atentia cercetatorilor : studiul societatilor
globale, "atât sub raportul schimbarilor sociale cât si al sistemului social, însusi studiul
segmentelor sociale a indivizilor în contextul social în care sunt situati si, în sfârsit,
studiul unitatilor naturale (grupe, institutii, comunitati). Anumite probleme sociale devin
probleme sociologice.

În viziunea lui C. Zamfir, problema sociala este "un proces, o caracteristica, o

situatie despre care societatea sau un sistem al ei considera ca trebuie schimbat".4 Ea
însumeaza urmatoarele clase de fapte, fenomene, procese sociale :

a)            starea sociala perimata (tensiunile rasiale, organizarea deficitara) ;

b)           procesele sociale considerate în sine ca negative, în orice societate:

omuciderea, furtul, anomia etc. ;

c)            consecintele negative ale unui proces social pozitiv (ex. efectele

negative ale industrializarii) ;

d)           fluctuatiile factorilor externi, naturali sau sociali (razboaie, catastrofe

naturale etc.) ;

e)            decalajele produse de dezvoltarea diferentelor de ritm, tensiuni,

contradictii între elemente etc.) ;

f)            aparitia de noi necesitati (cresterea aspiratiilor, necesitatea cresterii

gradului de calificare în raport cu tehnologiile utilizate etc .) ;

g)            probleme de dezvoltare (probleme de perspectiva mai îndepartate) .

Trebuie remarcat faptul ca nu toate problemele sociale sunt si probleme

sociologice. Problemele sociale constientizate si transmise spre cercetare sociologilor
devin probleme sociologice. Ele contin anumite conceote sociologice sau variabile
sociologice. Acestea sunt definite operational, adica sunt traduse în "evenimente
observabile" deoarece "numai astfel este posibila repetabilitatea masurarii " (Julian L.
Simon, 1969). Acest lucru presupune alegea indicatorilor si gruparea lor în dimensiuni.
Indicatorii sociologici sunt raportabili la termenii de dimensiune, variabila, coeficient
statistic. "Indicatorul este un semn exterior, observabil, masurabil care se afla fata de
indicat într-un raport de corespondenta totala, fie într-un raport de corespondenta
statistica. Un fapt de observatie, un raspuns la o întrebare, un numar, constituie în
cercetarile sociologice cei mai frecventi indicatori".5

Etapa a doua, respectiv preancheta, consta în analiza detaliata a ipotezelor

posibile în vederea selectarii celor verificabile. O buna ancheta, precizeaza W. J.
Goode si P. K. Hatt (1959) presupune ipoteze bune, studiul serios al literaturii de
specialitate si experienta în domeniu. Preancheta are ca scop si estimarea costurilor
cercetarii, stabilirea termenelor calendaristici, prevederea eventualelor dificultati ce pot
apare în desfasurarea investigatiilor (aprobari necesare, accesul în diferite unitati,
economice, culturale, cazarea operatorilor de interviu etc.).
 Cea de a treia etapa are ca scop determinarea obiectivelor si formularea explicita
a ipotezelor cercetarii si se realizeaza pornind de la sinteza datelor obtinute din
preancheta. "Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale într-o forma care permite
verificarea empirica" - precizeaza Theodor Caplov (1970). "În procesul inductiv -
constata S. Chelcea - ipoteza constituie o explicatie plauzibila ce urmeaza a fi verificata
de materialul faptic, putând fi confrmata sau infirmata partial sau total".6

În cercetarea sociologica empirica o ipoteza este valida daca îndeplineste

urmatoarele trei conditii : este verificabila (utilizeaza concepte stiintifice si se bazeaza
pe observarea faptelor reale), este specifica (are un înalt continut informational) si este
în conformitate cu continutul actual al cunostintelor stiintifice din domeniul respectiv
(Madelein Grawitz, 1972).

În etapa a patra, se stabileste universul anchetei, se determina deci, populatia

care va fi investigata. În functie de caz, universul anchetei poate fi largit mai mult sau
mai putin.

Se trece apoi la alcatuirea esantionului, iar pentru aceasta, se stabileste mai întâi
care este cea mai adecvata unitate de esantionare : firma, echipa, angajatul? Trebuie
aflat, mai apoi, care sunt cadrele de esantionare disponibile : liste nominale cuprinzând
angajatii firmei, registrele de prezenta, statele de plata.

Esantionarea este o tehnica statistico-metodologica, care consta în selectarea unei

parti (esantion) dintr-o populatie (persoane, organizatii), în vederea analizarii ei pentru
a facilita elaborarea de interferente despre întreaga populatie. "Esantionul trebuie sa
ofere o imagine cât mai precisa a populatiei de referinta, sa fie obtinut prin aplicarea
unor tehnici probabilistice (legea numerelor mari, teorema limitei centrale), sa fie
reprezentativ în termeni statistici si cu privire la problema teoretica analizata, sa fie
economicos în raport cu resursele (financiare, de timp, de personal) disponibile".7

În functie de tehnica de selectie a elementelor populatei în esantion, distingem

între esantionarea probabilistica si neprobabilista. În primul caz, "orice esantion posibil
de dimensiune n din populatia N dispune de aceeasi probabilitate de a fi selectat, tot
asa cum orice persoana sau entitate a populatiei dispune de probabilitati echivalente de
selectare".8

Esantionarea neprobabilista presupune utilizarea informatiilor prealabile sau de

experti pentru a coordona selectia de esantioane tipice sau reprezentative pentru o
problema teoretica sau factuala.

O alta etapa a investigatiei sociologice este alegerea metodelor si tehnicilor de

culegere a datelor empirice ("unelte", "instrumente") menite sa dezvaluie cât mai exact
faptele si fenomenele sociale.

S-a constatat ca în alegerea metodei de investigare, pe lânga adecvarea tehnicilor

la obiectul cercetat, mai intervin si alti factori, cum ar fi accesibilitatea, economia de
resurse s.a. (Stephen A. Richardson, Barbara Shell, Dohrewend David Klein, 1965).

Principalele metode de culegere a datelor empirice sunt : observatia,

experimentul, ancheta sociala, analiza documentelor sociale.
 Observatia  presupune perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si
interactiunilor actorilor sociali, în momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte
elaborat si cu aportul unor tehnici specifice de înregistraere.

Gold si Gans 9 au distins trei roluri diferite ale analistului social : a)participant total
implicat emotional, înregistrând post-festum date si informatii; b) exterior situatiilor
sociale supuse observatiei culegând informatii cu ajutorul unor tehnici speciale; c)
cercetator participant (implicat doar partial) si dispunând de posibilitati de producere si
înregistrare a datelor.

Gradul de implicare al cercetatorului interfereaza cu modul de înregistrare a

datelor, rezultând anumite combinatii ce se concretizeaza în urmatoarele trei tipuri de
practicare a obsrvatiei : observatia structurata, nedistorsionata si participativa.

În observatia structurata, observatorul îsi asuma rolul de cercetator si foloseste ca

tehnici de înregistrare a datelor : listele de control, scalele de evaluare, sistemele de
codificare a interactiunilor si descrierea narativa. Tipice observatiei structurate sunt
sistemele de codificare a interactiunilor al caror scop este de a aduna informatii
referitoare la continutul, frecventa, orientarea si tipologia interactiunilor, a atitudinilor si
comportamentelor asociate relatiilor interpersonale si manifestate în grupurile în care se
constituie o retea de comunicare interactiva.

Observatia nedistorsionata consta în folosirea aparatelor tehnice pentru

înregistrarea fenomenelor sociale în desfasurarea lor naturala sau în
laborator. Observatorul este în afara scenei sociale, aparatele tehnice sunt camuflate
evitându-se astfel "efectele reactive sistematice sau de conformare a subiectilor la
normele dezirabilitatii sociale".

Observatia participativa presupune implicarea observatorului în activitatile sociale

ale subiectilor pentru a le întelege mecanismele si a le supune analizei teoretice
ulterioare. Dupa modul de înregistrare a datelor distingem doua variante de aplicare :
1) implicarea observatorului în situatia sociala respectiva, pâna la identificarea cu actorii
si notarea post-festum (s-a folosit în studiul grupurilor de munca si al deviantei) ; 2)
observatorul adopta în grup atât rolul de participant, cât si cel de cercetator, putând
apela si la alte metode de investigare (chestionare, interviuri formale, teste, analiza
documentelor sociale etc.).

Observaţia este cea mai veche metodă ştiinţifică. Principalele ei caracteristici sunt:
 Este directă;
 Se desfăşoară cel mai des în mediul natural al subiecţilor;
 Permite studierea unor subiecţi care nu pot sau nu vor să se exprime;
 Permite compararea raportărilor verbale cu comportamentul efectiv;
 Se poate analiza şi contextul în care se desfăşoară comportamentul studiat.
Observaţia este foarte potrivită pentru studiul unor comportamente nonverbale sau
spaţiale. Ea ne cere să construim un sistem de clasificare explicită, exhaustivă şi mutual
exclusivă a comportamentelor precum şi o metodă de eşantionare a perioadelor de timp în care
ne desfăşurăm studiul.
Astfel, dacă încercăm să observăm modul în care se desfăşoară circulaţia într-o intersecţie va
trebuie să ne construim un ghid sau o grilă de observaţie în care să includem tipurile de
comportament posibile (în principal ne va interesa sensul în care se mişcă maşinile, eventual
viteza cu care trec prin intersecţie şi cât aşteaptă la semafor; putem face ceva similar pentru
pietoni).
Vom trece în acest ghid observaţiile noastre referitoare la fiecare participant în trafic.
Trebuie avut în vedere factorul timp: există ore de vârf, în week-end circulaţia este redusă,
dimineaţa oamenii merg la serviciu, după-masa se întorc, ceea ce ar putea modifica radical
circulaţia din intersecţie, etc. Observaţia noastră trebuie să nu neglijeze nici una dintre perioadele
în care comportamentul poate fi diferit. În momentul în care am lucrat bine s-ar putea să aflăm
cum am putea modifica mersul semafoarelor astfel încât să fluidizăm circulaţia din intersecţie.
Ghidul de observaţie poate să nu existe (caz în care observatorul notează
comportamentele care i se par cele mai importante) sau să fie extrem de structurat, cuprinzând
toate posibilele comportamente, caz în care observatorul trebuie să noteze doar frecvenţa
respectivelor comportamente.
Observaţia se poate desfăşura în mai multe feluri. O primă distincţie se face între
observaţii:
 Non-participative, în care observatorul este exterior fenomenului (cum ar fi exemplul de mai
sus). Este mai obiectiv, dar nu permite o cunoaştere mai intimă a contextului;
 Participative, în care observatorul este integrat în mediu;
O a doua distincţie se face între observaţii:
 Deschise (sau declarate), în care observatorul îşi declară calitatea. Apare aici problema unei
posibile modificări de comportament din partea celor studiaţi, tocmai datorită faptului că se
ştiu observaţi;
Ascunse, în care observatorul nu-şi declară calitatea. În acest caz nu există probleme referitoare la
schimbări de comportament din partea subiecţilor, fiind posibile mai degrabă din partea

 observatorului, care poate ajunge să se identifice cu subiecţii. Pot exista şi probleme de

natură etică, începând cu încălcarea vieţii private şi terminând cu posibilitatea unui
comportament ne-etic din partea observatorului. În ultimul caz, să ne închipuim un cercetător
care vrea să studieze viaţa unor bande de infractori şi care ar trebui să se integreze în viaţa
bandei.
Există posibilitatea unor situaţii intermediare, în care observatorul se integrează în mediu,
dar fără a fi un participant propriu-zis.
Din combinarea celor două criterii obţinem 4 situaţii distincte:1
Ruth C. Kohn, Pierre Negre, Les vois de l’observation. Repère pour les pratiques de recherche en sciences
humaines, Nathan, 1991, p. 118
Grad de recunoaştere a

Cercetător-„spion” Cercetător – „actor

participării la situaţie

social”
Slab<------------

Observator „nedeclarat” Observator „neutru”

1
Ruth C. Kohn, Pierre Negre, Les vois de l’observation. Repère pour les pratiques de recherche en sciences
humaines, Nathan, 1991, p. 118
 Gradul de recunoaştere a statutului de cercetător
Slab<----------------------------------------->Puternic

Există câteva reguli de observare, cele mai importante fiind legate de condiţiile
prealabile. Unele dintre ele pot fi rezolvate cu ajutorul tehnicii moderne, observaţiile putând fi
filmate.
Condiţii prealabile:
- familiarizarea cu obiectivele cercetării;
- cunoaşterea unităţilor de observaţie: fiecare comportament observat trebuie să fie
corect inclus în grila de observaţie;
- observaţiile se notează cât mai repede cu putinţă (este evident că un observator
„spion” nu va putea lua note decât după ce a ieşit din mediul studiat).
În administraţia publică observaţia nu este folosită la adevărata sa valoare. O primă cauză
este explicarea problemelor prin cauze sociale sau economice (de genul: sărăcia este datorată
situaţiei economice generale, salariilor mici, educaţiei reduse, provenienţei dintr-o familie cu
mijloace reduse, etc.). În anumite cazuri astfel de explicaţii nu sunt suficiente, comportamentul
putând fi cauza reală, iar pentru studiul comportamentelor observaţia este cea mai bună metodă.
O a doua cauză este costul în timp şi forţă de muncă pentru a face suficiente observaţii
referitoare la un grup mare de oameni sau la o comunitate. Cercetările efectuate pe astfel de teme
durează perioade mari de timp, exact ceea ce lipseşte de obicei într-o evaluare. Ca să dăm un
exemplu, cercetarea unui clasic al observaţiei, William Foot Whyte, Street Corner Society: The
Social Structure of an Italian Slum (1943) a durat 5 ani!
Observaţia se poate dovedi utilă în multe cazuri. Să luăm doar un exemplu: în cazul în
care desfăşurăm un program de training pentru funcţionari în domeniul relaţiilor cu publicul,
cum ne putem da seama cel mai bine de succesul sau insuccesul programului? Posibilitatea cea
mai corectă este să observăm cum se desfăşoară relaţiile cu publicul. Cel mai mare avantaj al
observaţiei este faptul că este directă: lucrăm direct cu fenomenul studiat.