NURSING ÎN AFECŢIUNILE APARATULUI

RENAL

NOŢIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE

Aparatul urinar este alcătuit din:

• rinichi
• căi urinare (calicele mici, calicele mari, bazinet, ureter,
vezică urinară, uretră)
• sunt organe pereche situate de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale lombare;

Rinichii
• rinichiul asigură eliminarea substanţelor nevolatile
contribuind la menţinerea în limite constante a volumului şi
concentraţiei electrolitice a lichidelor organismului;
• prin secreţia de renină, contribuie la reglarea tensiunii
arteriale;
• unitatea morfofuncţională renală este nefronul
alcătuit dintr-o capsulă şi un tub urinifer lung (aproximativ
15 mm) cu structură şi calibru diferite;
• caile excretoare sunt alcatuite din:
 calicele renale;
 bazinet
 ureter
 vezica urinara
 uretra
1
Fiziologia aparatului renal:

Rinichii au rol in formarea urinei contribuind la

mentinerea homeostaziei prin:
 Eliminarea catabolitilor
 Mentinerea concentratiei electrolitilor
 Mentinerea echilibrului acidobazic
 Mentinerea presiunii osmotice
 Mentinerea izovolemiei

Caile urinare –au rol in transportul urinei.

Mecanismul de formare a urinii cuprinde 3 procese
fundamentale:
a) ultrafiltrarea glomerulară – se obţine ultrafiltratul
glomerular (urina primară) ce are o compoziţie electrolitică
identică cu cea a plasmei, dar este lipsit de proteine;
b) reabsorbţia tubulară - este procesul prin care sunt
recuperate anumite substanţe utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, menţinându-se astfel homeostazia
lor plasmatică;
c) secreţia tubulară – asigură eliminarea substanţelor
străine organismului sau proprii acestuia (ioni de K+, acid
uric).

• Micţiunea este reflexul prin care este eliminată urina

acumulată la nivelul vezicii urinare;

2
• reflexul micţiunii este declanşat de distensia vezicală,
impulsurile ajung prin fibre aferente la centrul sacrat
parasimpatic al micţiunii de unde se descarcă impulsuri
care prin fibre ale nervilor pelvici produc contracţia
musculaturii vezicii şi relaxarea sfincterului intern al
colului vezical.

EVALUAREA MORFO-FUNCTIONALA A
APARATULUI RENAL

Examenul fizic:

1.Inspecţia
• poate evidenţia paloarea tegumentară (anemie, uremie),
edemul renal, dar şi modificări locale (bombarea regiunii
lombare în hidronefroză sau tumori renale).

2. Palparea
• poate determina mărimea şi mobilitatea rinichilor;
• rinichii sunt palpabili doar atunci când sunt mobili,
ptozaţi, măriţi;
• rinichiul mărit apare în hidronefroză, pionefroză, cancer
renal, flegmon perinefretic, rinichi polichistic;
• la bărbaţi se impune ca obligatoriu tuşeul rectal ce poate
identifica prezenţa adenomului de prostată, cauza frecventă
a dificultăţilor de micţiune la pacienţii vârstnici.

3
3. Percuţia
• durerea apărută la percuţia regiunii lombare cu marginea
cubitală a mâinii (semnul Giordano+) apare în litiaza
renală, glomerulonefrita acută, pielonefrita acută.
4. Ascultaţia
poate identifica prezenţa unor sufluri la pacienţii cu stenoze
severe ale arterelor renale.

• Explorări radiologice ale aparatului urinar

- radiografia renala simpla
- pielografia
- urografia
- cistografia
- arteriografia
- CT
- Rezonanta magnetica

• Explorari endoscopice: Cistoscopia

• Explorarea radioizotopica

• Ecografia renala

• Explorarea functionala a aparatului renal:

- examenul urinei
- examenul sangelui
- probe Clearance
- explorarea secretiei tubulare
4
 - proba de concentratie si dilutie
- proba Zimnitki
• Punctia biopsica
• Punctia vezicala

Explorări radiologice ale aparatului urinar

Radiografia renală

Radiografia renală permite evidenţierea formei,

dimensiunilor, poziţia rinichilor şi prezenţa unor calculi
renali, uretrali, vezicali radioopaci.

 se pregătesc toate materialele necesare

Pregătirea psihică a bolnavului:

 se anunţă bolnavul şi i se explică importanţa tehnicii
pentru stabilirea diagnosticului.

Pregătirea alimentară a bolnavului:

 cu două trei zile înaintea examinării bolnavului va
consuma un regim fără alimente care conţin celuloză şi
dau reziduri multe [fructe, legume, zarzavaturi, paste
făinoase, pâine] şi ape gazoase;
 în ziua precedentă, bolnavul va consuma o cană de ceai
şi pâine prăjită;
 înaintea examinării bolnavul nu va mânca, nu va
consuma lichide;
5
  după examen bolnavul poate consuma regimul sau
obişnuit.

Pregătirea medicamentoasă a bolnavului:

 cu două-zile înainte de examinare se administrează
cărbune animal şi triferment câte 2 tablete de 3 ori pe
zi;
 în seara precedentă zilei radigrafiei se administrează 2
linguri de ulei de ricin.
Atenţie!
 în dimineaţa zilei examinatoare, se efectuează o clismă
cu apă caldă. Aerul din tubul irigator trebuie să fie
complet evacuat pentru a nu fi introdus în colon.
 înaintea examinării radiografice bolnavul îşi va goli
vezica urinară sau i se va efectua un sondaj vezical.

Pregătirea pentru examinare:

 bolnavul este condus la serviciul de radiologie;
 bolnavul va fi ajutat să se dezbrace şi să se aşeze pe
masă;
 îngrijirea bolnavului după tehnică:
 după efectuarea radiografiei, bolnavul este ajutat să se
îmbrace şi să se întoarcă în salon unde va fi instalat
comod în pat;
 se notează- examenul în F.O. a bolnavului.

Pielografia (Urografia ascendenta)

6
Pielografia - radiografia aparatului renal executată cu
substanţa de contrast administrată prin cateterism ureteral
sub control cistoscopic.
Materialele necesare:
 cele pentru radiografie renală simplă;
 substanţă de contrast Odiston - 30% sau iodură de
sodiu - 10%;
 medicamente antihistaminice;
 medicamente pentru urgenţă.

Pregătirea materialelor necesare:

 se pregătesc toate materialele necesare menţionate mai
sus.

Pregătirea bolnavului:
 se efectuează, pregătirea bolnavului ca şi pentru
radiografia renală, simplă [psihică, alimentară,
medicamentoasă].
 Testarea sensibilităţii faţă de substanţa de contrast:
 se efectuează testarea sensibilităţii bolnavului la iod cu
Odiston 30% sau iodură de sodiu 10%.
 Dacă bolnavul prezintă o reacţie hiperalergică se
întrerupe introducerea substanţei de contrast şi se
administrează antihistaminice, anunţându-se imediat
medicul.

7
  Dacă toleranţa organismului este bună bolnavul va fi
condus în sala de citoscopie, unde va fi ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze pe masa de examinare.
 Administrarea substanţelor de contrast:
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
 sub controlul cistoscopului se introduce sonda în
ureter;
 se introduce substanţa de contrast uşor încălzită, 5-10
ml în fiecare parte presiune mică;
 bolnavul se transportă pe targa pe masa de radiografie.

Ingrijirea bolnavului după tehnică:

 după terminarea radiografiei se încearcă să se extragă
cu o seringă, substanţa de contrast. Bolnavul va fi
ajutat să se îmbrace, va fi condus în salon şi instalat
comod în pat;
 se notează examenul efectuat în F.O. a bolnavului.
Atenţie!
 Pielografia se execută în condiţii de asepsie perfectă.
 Substanţa de contrast trebuie uşor încălzită pentru a
nu produce contracţii spastice ale bazinetului.
 Injectarea substanţei de contrast se face cu presiune
moderată [altfel se, produc rupturi ale bazinetului sau
reflux pielorenal].

Cistografia

8
Cistografia - este o metodă de exploatare radiologică a
vezicii urinare care se poate executa prin:
 radiografie simplă vezicală;
 radiografie după umplerea vezicii urinare cu substanţe
de contrast sterilă [iodura de sodiu 10-20%, 250-200 ml
cu ajutorul seringii Guyon], eventual amestecată cu
aer.

Pregătirea bolnavului:
 se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii;
 se efectuează bolnavului o clismă evacuatoare cu apă
caldă;
 bolnavul este condus la serviciul radiologie, ajutat să se
dezbrace şi să se aşeze în decubit dorsal pe masa
radiologică.

Participarea la cistografie:
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
 se îmbracă mănuşile sterile;
 se introduce sonda Nelaton sterilă în vezica urinară şi
se spală vezica cu soluţie sterilă de acid boric;
 în seringa Guyon se aspiră 100-200 ml iodura de Na
sterilă sau Odiston şi se introduce în vezică;
 se închide sonda cu o pensă hemostatică   bolnavul este
rugat să nu urineze decât după terminarea
examenului cistografic;
 medicul execută imediat radiografia

9
UROGRAFIA INTRAVENOASA = UIV (urografia
descendenta)
 UIV= este tehnica de investigare a aparatului urinar in
care se utilizeaza substanta de contrast administrata
i.v.
 Odata introdusa in sistemul circulator, aceasta in mod
normal se elimina in totalitate prin rinichi.
 Astfel se obtine opacifierea urinii, prin aceasta
punandu-se in evidenta:  
-prezenta si nivelul functiilor de concentratie, secretie
si excretie ale rinichilor
-aspectul morfologic al rinichilor morfologia si
-tonusul organelor tubulare si cavitare

 Substantele iodate utilizate au concentratii de 50-70%.

 Nu se vor consuma alimente pana la efectuarea
investigatiei, iar cu 48 ore inainte se vor evita
alimentele care produc fermentatia: legume, fructe,
branzeturi sau alte produse lactate si dulciuri.

 Se vor efectua doua clisme evacuatorii, cu o seara

inainte si in dimineata examenului urografic.
 Realizarea unei UIV presupune minim 3 radiografii
dupa injectarea substantei de contrast, realizate la
intervale de 3, 15 si 30 de minute.

10
  Examenul se poate continua cu realizarea de
radiografii la 1h, 2h, 4h de la injectare in functie de
caz.

Arteriografia renală

 Este o metodă de explorare a aparatului renal prin

administrarea substanţei de contrast pe cale arterială,
renală, sau femurală.
 Prima radiografie se execută la 2-3 secunde de la
începerea administrării substanţei de contrast, a doua
radiografie la 6 secunde şi a treia la 8 secunde.
Atenţie!
 Substanţa de contrast se injectează, i.v, durerea
provocată pe durata injectării fiind suportabilă;
 Administrarea rapidă provoacă durere intensă de-a
lungul venei.
 Se avertizează bolnavul.

Explorari endoscopice

Cistoscopia
Cistoscopia - metoda de evaluare a endovezicii cu ajutorul
cistoscopului.
 Scop - indentificarea proceselor patologice
endovezicale,
11
 -inflamaţiilor specifice,
-nespecifice,
-tumorilor, malformaţiilor anatomice,
-calculilor, corpilor străini.

1. Pregătirea instrumentelor şi a materialelor:

 Casolete cu câmpuri sterile şi mănuşi de cauciuc sterile

 costum steril pentru medic [halat, mască]
 seringa Guyon cu oliva uretrală sterilizată;
 soluţie de novocaină 0,5% 40-50 ml;
 seringă de 20 ml sterilizată; pense sterile;
 tampoane de vată sterile;
 cistoscop de irigaţie de cateterism sau cistoscopul
operator [în funcţie de scopul urmărit] sterilizat;
 soluţie de acid boric 3%;
 două sonde uretrale radioopace, lungi de 60-70 cm şi
groase de 4-8 cm
 sonde uretrovezicale sterile; soluţii dezinfectante;
 eprubete pentru recoltarea urinei;
 două tavite renale.

2. Pregătirea psihică şi fizică a pacientului:

 se anunţă pacientul, explicându-i-se necesitatea
tehnicii; la nevoie cu o jumătate de oră înainte de
exploatare, i se administrează, un sedativ;

12
 i se suprimă micul dejun şi va ingera 500 ml lichid, cu o
oră înainte de examen [pentru a se asigura fluxul
urinar necesar];
 pacientul îşi va goli vezica urinară, va fi condus în sala
de examinare şi ajutat să se dezbrace [regiunea
inferioară a trunchiului];
 este ajutat să se urce pe masa specială [ de cistoscopie
sau ginecologică] şi să se aşeze în poziţie ginecologică;
 i se fixează picioarele pe suporturile mesei;
 se efectuează toaleta organelor genitale externe şi
perineului, cu apă şi săpun;
 se acoperă membrele inferioare cu câmpuri sterile,
lăsându-se accesibilă regiunea perineului;

3. Participarea la tehnică:
 se dezinfectează meatul urinar; apoi, pentru anestezie
locală se introduc în uretră 20 ml soluţie novocaină
0,5%, sau 30 ml borat de procaină 2%, sau procaină
hidroclorhidrică 4%;
 anestezia locală se mai poate efectua prin badijonarea
meatului şi instilaţie de Xilocaină sau Lidocaină; mai
nou, se recomandă preparatul din import Instigel.
 Precizare :
 la femei, anestezia locală [folosirea substanţelor
anestezice amintite mai sus] este suficientă pentru
efectuarea citoscopiei -în scop diagnostic.

13
 la bărbaţi, cistoscopia cu cistoscop rigid este preferabil
să se facă în rahianestezie; se poate utiliza şi anestezia
i.v. sau pe mască.
 anestezia locală cu Xilocaină este suficientă pentru
investigaţiile cu fibroscopul; orice manevră
fibroscopică [cistolitolapaxie], rejecţie de prostată sau
tumori, necesită anestezie regională sau generală;
 se verifică fucţionalitatea sistemului de iluminat, starea
de curăţenie a lentilelor, etanşeizarea asamblărilor;
 se lubrefiază instrumentul care urmează să fie introdus
cu Instagel;
 se oferă aparatul medicului;
 se spală vezica cu o soluţie de acid boric 3% până când
lichidul de spălare devine perfect limpede; medicul
umple vezica cu 150 ml apă sterilizată sau soluţie
dezinfectantă slabă [la bărbaţi] sau 250 ml [la femei] şi
înlocuieşte canula de irigaţie cu sistemul optic;
 se racordează sistemul de iluminat la reţeaua electrică
[medicul efectuează inspecţia pereţilor vezicali];
 se oferă medicului succesiv - la cerere - cateterele de
dimensiuni diferite [dacă examinarea continuă cu
cateterismul se oferă eprubetele pentru recoltările
urinare, pentru urocultură sau examene biochimice,
biopstice;
 pacientul cu rahianestezie va fi transferat de pe masa
de anestezie pe targa şi transportat în salon;
 aici este aşezat comod în pat, unde va sta în decubit
dorsal, tară pernă timp de 12 ore;
14
 se administrează la nevoie, calmante, antispastice;
 la femei, cistoscopia efectuându-se şi ambulator -
acestea vor fi ajutate să coboare de pe masa de
examinare şi să se îmbrace;
 nu necesită supraveghere specială.

4. Reorganizarea locului de muncă:

 se aruncă deşeurile, iar instrumentele se spală cu o
perie
moale, cu apă şi săpun şi se clătesc sub jet, la robinet;
 lentilele se şterg cu apă şi săpun, depozitele se
îndepărtează cu o perie moale; interiorul se curăţă
minuţios cu tampoane de vată montate pe portampon;
 se insuflă aer sub presiune, pentru îndepărtarea unor
eventuale reziduri;
 tuburile cistoscoapelor se sterilizează prin imersie în
soluţie dezinfectantă - Clorhexidină 5% [10 ml la 100
ml apă] = 30', sau prin sterilizare cu etilen dioxid [în
etuvă];
 sistemul optic se sterilizează prin imersie în soluţie
dezinfectantă sau prin păstrarea în vapori de
formaldehidă cel puţin două ore;
 după dezinfecţie şi sterilizare, toate instrumentele se
aşează în cutiile în care se păstrează.

Incidente şi accidente
 -accese febrile trecătoare, frisoane, dureri lombare
asemănătoare cu colica renală;
15
  -mici hemoragii produse spontan sau în urma
spălăturii vezicale
 -ruptura de uretră, cu uretroragie; perforaţia vezicii
urinare.

 Atenţie!
 cistoscopia se execută în condiţiile de asepsie
caracteristice intervenţiilor chirurgicale;
 sistemul optic nu se sterilizează prin fierbere sau
autoclavare, fiincă se deteriorează; se sterilizează
numai în soluţie apoasă de Glutaraldehidă 2%, Cidex,
vapori de formol sau de etilenoxid;
 înainte de întrebuinţare, se spală bine cu apă sterilă,
pentru a se îndepărta urmele substanţelor sterilizante
care sunt iritante, hemolitice

Ecografia renala

 Scoate in evidenta detalii morfologice (pozitia

rinichilor, ptoza renala, dimensiunile si sistemul
pielocaliceal), arata prezenta de calcificari la nivelul
parenchimului renal sau formatiuni hiperecogene in
sistemul pielocaliceal.
 Scoate in evidenta si tumori renale, vasele hilului renal
si ureterele.
 Ecografia Doppler este indicata cand exista suspiciunea
de tromboza de artera sau vena renala. Se recomanda
16
 evitarea consumului de alimente cu 3 sau 4 ore inainte
de ora programarii, iar in ziua precedenta, se vor evita
consumarea alimentelor care fermenteaza si a
bauturilor carbogazoase.
 In pielonefrita acuta, dimensiunile rinichilor sunt usor
crescute si conturul net, iar in pielonefrita cronica
rinichii sunt mici, iar conturul neregulat.
 Tumorile renale apar doar cand depasesc 3 cm. in
tumori, zonele de ecogenitate sunt modificate, conturul
este neregulat, sunt, neomogene cu zona centrala de
necroza si calcificari.
 Chisturile renale apar ca formatiuni hiperecogene cu
pereti regulati.
 Calculii se evidentiaza cand depasesc 5 mm.
 Hidronefroza apare ca o dilatatie pielocaliceala. in
insuficienta renala acuta rinichii sunt mariti, iar in cea
cronica sunt mici.

Explorarea radioizotopică renală

Nefrograma

Nefrograma radioizotopică
se realizează prin administrarea intravenoasă a unei
substanţe cu eliminare electiv renală (acidul
paraaminohipuric marcat cu iod radioactiv) şi înregistrarea
curbei radioactivităţii.
17
  Urmăreşte capacitatea fiecărui rinichi în parte de a
capta, secreta şi excreta o substanţă marcată, cu
radioizotopi.
 Se utilizează Hippuran marcat cu 131 iod.
 Proba se execută dimineaţa şi nu necesită pregătirea
prealabilă a bolnavului, bolnavul putând mânca înainte
probei.
 Se injectează, intravenos izotopul şi se înregistrează
radiaţiile emise de 15-30 minute cu ajutorul a două
sonde de scintilaţie dispuse la nivelul regiunii lombare.
 Nefrograma permite depistarea tulburărilor
functionale ale fiecărui rinichi tară a da informaţii cu
privire la cauza acestora.
 Nu se execută la femei gravide sau în lactaţie

Scintigrafia renala
Examinare non invaziva, non nefrotoxica, realizabila si in
conditiile unei insuficiente renale si care ofera informatii
despre:
•perfuzia renala- o veritabila angiografie renala
•functia renala globala si separata pentru fiecare rinichi in
parte
•permeabilitatea cailor urinare
Radotrasorii utilizati in nefro-urologie
 - DTPA-Tc99m : eliminat prin filtrare glomerulara
>95%, astfel incat ofera informatii despre rata de
filtrare glomerulara

18
  - MAG3-Tc99m : se secreta predominant tubular ~
95% astfel incat se utilizeaza pentru cuantificarea
debitului plasmatic renal .
 - DMSA-Tc99m : este un radiotrasor care se fixeaza de
celulele tubului contort proximal si produce
cuantificarea masei corticale functionale
 - Glucoheptonat -Tc99m : este un radiotrasor mixt care
prezinta atat eliminare prin filtrare glomerulara cat si
prin secretie tubulara.

- Cu pacientul culcat, se injectează i.v. radiotrasorul şi se

începe imediat achiziţia de imagini necesare studiului
dinamic.
-Întreaga procedură durează circa 20-30 minute, iradierea
este minimă, iar informaţiile funcţionale obţinute (perfuzie,
funcţia de filtrare glomerulară, drenaj etc.) sunt
importante.
-Ca pregătire prealabilă a pacientului, trebuie menţionat că
acesta trebuie sa bea circa 0,5 l apă/ceai cu circa 30 minute
înainte de începerea examinării.

COMPUTERTOMOGRAFIA (CT)

-este o metoda deosebit de valoroasa in investigarea

aparatului urinar.
-Da relatii despre morfologia si functionalitatea
rinichilor.

19
 -De asemenea permite studierea raporturilor lor cu
organele vecine.
-Se obtin imagini in sectiuni axiale.
Investigarea CT a rinichiului presupune realizarea de
sectiuni native si de sectiuni dupa s.c.

INVESTIGAREA prin REZONANTA MAGNETICA

-este utilizata deoarece ofera imagini foarte apropiate

de anatomia reala.
-Utilizand secventele de puls se pot obtine detalii de
structura normale dar si patologice ce pot fi deosebit de
utile diagnosticului clinic si imagistic.

PUNCŢIA BIOPSIE RENALĂ

 are mare valoare în diagnosticarea unei proteinurii sau

la suspicionarea unei afectări glomerulare, precum şi în
insuficienţa renală de cauză neclară, în stadii precoce.

Intervenţii nursing:
 pacientul va fi informat despre scopul, utilitatea,
durata, posibilul disconfort şi riscurile intervenţiei,
 se analizează anumite date de laborator, mai ales
coagularea,
 se pregătesc materialele necesare efectuării puncţiei şi
recipientele pentru colectarea materialului bioptic,
 se dezinfectează tegumentele şi se secondează medicul
în funcţie de cererile acestuia,
20
  se supraveghează locul de puncţie şi se informează
medicul dacă apar: hemoragie, infecţie,
 fragmentul de ţesut biopsiat este păstrat şi etichetat
corespunzător şi trimis la laborator.

Explorarea functionala a aparatului renal

 examenul urinei
 examenul sangelui
 probe clearance
 explorarea secretiei tubulare
 proba de concentratie si dilutie
 proba Zimnitki

EXAMENUL COMPLET AL URINEI

-Această examinare constituie baza investigaţiilor

paraclinice în patologia renală.
-Examenul complet al urinei cuprinde studiul macroscopic,
microscopic, fizico-chimic şi bacteriologic al urinei.
-Valoarea acestei explorări poate fi compromisă datorită
erorilor de recoltare a urinei.
-De aceea asistenta trebuie să aibă în vedere următoarele:
 urina poate fi recoltată dintr-o singură emisie sau
poate fi colectată timp de 24 ore,
 recoltarea urinei începe dimineaţa, la ora 8; prima
micţiune se aruncă iar celelalte se colectează într-
un recipient curat, acoperit, păstrat la rece. Ultima
21
 urină se colectează în dimineaţa zilei următoare,
într-un recipient separat.
 pentru recoltarea urinei proaspete este recoltată
urina de dimineaţă,
 la femei este necesară o prealabilă toaletă a
regiunii vulvo-vaginale sau prepuţiale, la barbati,
 în mod obişnuit nu se fac examene de urină în
timpul fluxului menstrual.

 La examenul macroscopic
-se determină: cantitatea, aspectul, culoarea, mirosul.
Examenul fizico-chimic al urinei informează în
legătură cu: reacţia urinei (pH urinar), osmolaritatea
urinei, compoziţia ei chimică, ionograma urinară.

 Examenul microscopic
-se efectuează din sedimentul urinar, obţinut din urina
recoltată proaspăt şi centrifugată.

 Pentru urocultură
 -este necesară recoltarea unei probe de urină în condiţii
de asepsie (10-15 ml).

Intervenţii nursing:
 pentru a reduce contaminarea este necesar: spălarea
mâinilor, toaleta glandului cu apă şi săpun, la bărbaţi
dezinfectarea meatului cu soluţie antiseptică, la femei

22
 toaleta prealabilă a vulvei şi eliminarea primului jet
urinar,
 se recoltează urina din jetul mijlociu într-o eprubetă
sterilă,
 pentru a recolta urina sterilă, puncţia suprapubiană
este o metodă ideală, dar se efectuează numai în
anumite cazuri.

Prin urocultură se identifică cantitativ şi calitativ germenii

din infecţiile urinare şi se testează sensibilitatea lor la
antibiotice; rezultă antibiograma, examen obligatoriu
înainte de a începe un tratament cu antibiotice.

Proba ADDIS-HAMBURGER.

a] Pregătirea bolnavului:
 se anunţă bolnavul cu o zi înainte de efectuarea probei;
 se recomandă regim fară lichide cu două ore înainte;
 dimineaţa bolnavul este rugat să urineze, se notează
ora exactă, această urină se aruncă;
 în acest moment bolnavul este rugat să rămână culcat
de 100-180 minute;
 bolnavul nu bea nimic în tot acest timp, sau bea 200 ml
lichide (dupa alti autori)
b] Pregătirea materialelor pentru recoltarea materialelor:
 se pregătesc materialele sterile pentru recoltare,
aceeleaşi ca şi pentru examenul bacteriologic.
23
c)Recoltarea urinei:
 după 100-180 minute se face toaleta organelor genito-
urinare cu apă şi săpun;
 se recoltează întreaga cantitate de urină şi se măsoară
volumul;
 se trimite la laborator notându-se exact intervalul de
timp între cele două micţiuni şi volumul urinei la a
doua micţiune.
d] Interpretare: normal se elimină prin urină 1000
hematii/min şi 1000-2000 leucocite/min.

Examenul sangelui

 Explorarea modului în care rinichiul îşi îndeplineşte

funcţiile sale se poate face urmărind concentraţia în
sânge a produselor de catabolism azotat, urmărind
izotonia, izohidria.
 Stadiul funcţiei renale de depurare a
cataboliţilor proteici
 Pentru aceasta se determină:
 ureea sangvină : valorea normală 20-40 mg%;
 acidul uric: V.N.3-5 mg%;
 creatinina: V.N.0,6-1,3 mg%

 Stadiul funcţiei renale de menţinere constantă a

concentraţiei ionilor.

24
  Această funcţie renală se apreciază prin
modificările ionogramei serice [Na, K,Ca,Cl]:
 Na+ =135-150 mEq/1 sau 15-21 mg%;
 K+ = 3-5 mEq/l sau 15-21 mg%;
 Ca+ = 4,5/5,5 mEq/1 sau 9-11 mg%;
 Cl-95-110 mEq/1 sau 350-390 mg%.

 Studiul funcţiei renale de menţinere a echilibrului

acido-bazic se face prin:

 determinarea pH-ului sangvin - se recoltează sânge

fară garou, pe heparină, în condiţiile de strictă
anaerobioza, în seringi perfect etanşe.
V.N.=7,30-7,40;

 determinarea R.A.- se recoltează l0ml sânge pe 50 mg

oxalat de potasiu, eprubeta va fi foarte bine închisă
pentru a evita degajarea bioxidului de carbon
dizolvat în plasmă
.V.N.=53-75 vol. CO2/100ml sânge sau 27 mEq/1.
Scăderea sub 50% arată o stare de acidoză, creşterea
peste 75% vol.% reprezintă alcaloză.
 Ph-ul şi R. A. [rezerva alcalină] se determină mai exact
la aparatul Astrup.
 In acest aparat se recoltează sânge capilar în condiţii de
anaerobioză, în tuburi heparinizate livrate odată cu
aparatul.

25
Explorarea functiei glomerulare
 Principiul metodelor de clearance are în vedere studiul
paralel şi comparat al concentraţiei plasmatice şi
urinare a aceleaşi substanţe pe unitatea de timp.
 Clearance-ul unei substanţe se consideră a fi cantitatea
de plasmă epurată de acea substanţă în unitatea de
timp şi se calculează după formula:
C=UxV/ P

U=concentraţia substanţei în urină,

P=concentraţia plasmatică a substanţei,
V=volumul urinar,
C=clearance-ul.
 Clearance-ul este utilizat pentru determinarea filtrării
glomerulare şi a fluxului plasmatic renal. Pentru
determinarea filtratului glomerular se folosesc
substanţe ce se elimină exclusiv prin filtrare
glomerulară, cea mai utilizată fiind creatinina
endogenă.
Clearance-ul creatininei endogene
 Bolnavul aflat în repaus la pat ingeră 500 ml lichide,
pe nemâncate, la 6 dimineaţa.
 La ora 7 a.m. bolnavul va micţiona, urina se aruncă şi
va ingera încă 300 ml lichide. La orele 8 şi 9 a.m se
recoltează două probe de urină, în recipiente separate.
Între probele de urină se recoltează sânge (5 ml).
Probele de urină şi cea de sânge se trimit la laborator.
În tot acest timp pacientul va fi în clinostatism, pentru
26
 a nu modifica filtratul glomerular şi fluxul plasmatic
renal. Se notează greutatea şi înalţimea pacientului.
 Valoarea normală a clearance-ului creatininei
endogene este N=140ml / min, scăderea acestei valori
sub 70 ml/min denotă un anumit grad de insuficienţă
renală.
 Pentru măsurarea fluxului plasmatic renal este folosit
clearance-ul acidului paraaminohipuric (PAH) care se
elimină prin glomeruli şi tubi la o singură trecere prin
rinichi (N=500-700 ml/mîn).

Explorarea funcţiei tubulare

 Capacitatea renală de diluţie sau de concentraţie a

urinei, precum şi secreţia tubulară pot fi apreciate cu
ajutorul unor probe simple, dar care aduc informaţii
valoroase privind funcţia renală.

Proba diluţiei şi concentraţiei (Volhard

Tehnica probei de diluţie

 Dimineaţa, după golirea vezicii urinare, bolnavul
ingeră 1500 ml apă sau ceai neîndulcit, în decurs de 30
minute, după care se colectează urinile din jumătate în
jumătate de oră timp de patru ore, în vase diferite. În
tot acest timp bolnavul stă la pat.
 Normal, după patru ore se elimină între 1300-1500 ml
urină.

27
  În primele 2 ore se elimină mai mult de jumătate din
volumul total al urinei.
 Densitatea în toate eşantioanele de urină este scăzută
(1000-1003).

Tehnica probei de concentraţie

 După terminarea probei de diluţie, la orele 13 şi 20,
bolnavul primeşte câte un prânz alcătuit din alimente
care conţin cât mai puţine lichide (carne, ouă, brânză,
pâine), iar pentru satisfacerea senzaţiei de sete se vor
permite în timpul probei maximum 500 ml apă.
 Urina se recoltează din patru în patru ore, ziua şi din
şase în şase ore noaptea, până a doua zi la ora 8.
 Normal cantitatea de urină eliminată variază între 300-
750 ml la o densitate a eşantioanelor care depăşeşte
1025.
 În stări patologice, în funcţie de gradul de insuficienţă
renală, la proba de diluţie se obţine o diureză mai
redusă, cu densitate urinară care nu coboară sub 1010,
iar la proba de concentraţie eliminările de urină sunt
mai mari decât cantitatea de lichide ingerate iar
densitatea nu este mai mare de 1020. În leziunile grave
renale apare oliguria cu izostenurie (densitatea nu
variază fiind de aproximativ 1010).
 Administrarea unei cantităţi mari de lichide, necesară
pentru realizarea probei de diluţie, este contraindicată
în HTA, insuficienţă cardiacă; de aceea în aceste cazuri
se practică numai proba de concentraţie.
28
Proba Zimnitki
 nu necesită nici o ingestie de lichide.
 In cadrul unui regim alimentar şi hidric obişnuit,
echilibrat, se recoltează urina din trei în trei ore, timp
de 24 ore. Se notează volumul şi densitatea fiecărei
probe. Cu cât cifrele obţinute sunt mai variate de la o
probă la alta cu atât funcţia renală este mai bună.

Explorarea secreţiei tubulare

 se bazeaza pe capacitatea tubului renal de a excreta

anumite substante introduse in organism
 se realizează cu ajutorul testului cu fenol-sulfonftaleina
(PSP), care este o substanţă ce se elimină exclusiv prin
tubi.

Tehnica probei cu PSP

 Dimineaţa, pe nemâncate, se administrează intravenos
1 ml PSP solutie 0,6%. Se recoltează două probe de
urină: prima la 15 minute, iar proba a doua se
recoltează la 60 minute.
 Normal după 15 minute se elimină minimum 55% din
cantitatea injectată.
 Întârzierea eliminării semnifică o suferinţă tubulară.

29
 SEMNE ŞI SIMPTOME APARUTE ÎN
AFECŢIUNILE RENALE

 În suferinţele aparatului renal se descriu o serie de

semne şi simptome, care pot fi:

- generale, datorate răsunetului afecţiunii

renale la nivelul organismului;
- locale, caracteristice suferinţelor renale:

 1.Durerea
 2.Modificarea diurezei
 3.Tulburări de emisie ale urinei
 4.Modificări ale aspectului urinei
 5.Semne generale
 6.Semne la nivelul diferitelor aparate

1.Durerea
Se poate prezenta sub mai multe forme în funcţie de
localizare:
 Durerea lombară
– Cistalgia
 Durerea pelviperineală.
Durerea lombară poate fi:
 colicativă (colica renală),
 necolicativă.
Durerea necolicativă:
30
  uni- sau bilaterală, continuă sau intermitentă, de
intensitate variată, se prezintă sub formă :
- acută: fără iradiere descendentă şi fară
tulburări de micţiune (glomerulonefrita acută şi
pielonefrita acută);
- cronică: de intensitate mai redusă (afecţiunile
renale cronice).

Cistalgia:
 durere de origine vezicală, este localizată în hipogastru,
cu iradiere către gland la bărbat şi meatul urinar la
femeie.
 cauze: inflamaţii acute şi cronice ale vezicii urinare
(cistite), litiaza vezicală.

Durerea pelviperitoneală:
apare în infecţii ale prostatei sau ale uretrei.

Colica renală
 Reprezintă o durere paroxistică, de intensitate mare,
unilaterală, care debutează în regiunea lombară şi
iradiază pe traiectul ureterului spre faţa internă a
coapsei, regiunea inghinală, organe genitale şi faţa
internă a coapsei respective.
 Poate fi acompaniată de simptome:
 urinare: polakiurie, disurie, hematurie, oligurie;
 digestive: greţuri, vărsături;

31
  cardio-circulatorii: bradicardie sau AV normală,
paloare, transpiraţii.
 În timpul colicii bolnavul este anxios, agitat, caută o
poziţie antalgică.
 Apare în următoarele afecţiuni renale: litiaza 90%,
TBC, cancer. Dispare progresiv sau brusc.
 Colica renala este cea mai tipica durere de origine
renala.
 Ea se datoreste punerii in tensiune a bazinetului de
catre urina adunata deasupra unui obstacol recent
aparut, precum si migrarii unui corp (cheag, calcul) in
interiorul bazinetului.
 Se caracterizeaza printr-un prodrom reprezentat de
plenitudine lombara, dureri testiculare, polakiurie,
mictiuni imperioase, alteori prodromul lipseste.
 Apare odata cu un consum mare de lichide, efort,
trepidatii, caldura.
 Debutul colicii este predilect noaptea printr-un acces
dureros violent, ca o lovitura de pumnal (bolnavul se
tavaleste pe jos de durere), atinge un paroxism si apoi
lent dispare cu sau fara tratament.
 Colica renala, care uneori poate imbraca aspectul unei
colici subintrante (colici repetate) se insoteste de regula
de fenomene urinare (tulburari de mictiune -
polakiurie, disurie, tenesme vezicale si hematurie).
 Febra, de regula, nu este prezenta in colicile renale
decat atunci cand avem de-a face cu fenomene
infectioase acute (pielonefrite acute).
32
Edemul renal

 Edemul renal este de regula mai abundent si mai lipsit

de elasticitate.
 Se instaleaza cu precadere la pleoape, fata, dosul
mainilor.
 Este alb, palid (datorita infiltratiei si anemiei
coexistente), pielea este destinsa, lucioasa, subtiata, mai
transparent si mai putin elastica. La presiunea digitala
pe un plan dur lasa godeu, este moale pufos,
asemanator cu o coca.
 Edemul renal se extinde repede la gambe, la genunchi
(hidrartroza constanta), coapse, regiunea sacrata
lombara, peretele abdomenului, regiunea dorsala,
membrele superioare.
 In toate acestea se adauga hidrotorax (revarsat
lichidian neinflamator) de obicei bilateral, fara febra,
hidropericard (revasat lichidian neinflamator in
pericard) si edeme viscerale (de obicei este interesat
laringele, bronhiile, intestinul, retina,
meningoencefalul, plamanul).
 De obicei la nivelul plamanului se instaleaza lent un
edem cronic insotit de dispnee moderata.
 Factorii de aparitie ai edemului renal sunt reprezentati
de cresterea hidrofiliei tisulare, reabsorbtia crescuta de
sare si apa, tulburarea permeabilitatii capilare generale
si reducerea presiunii coloidosmotice a plasmei.

33
  Edemul renal este intalnit in glomerulonefrita acuta, in
sindroamele nefrotice, lupoeritematoviscerita,
glomeruloscleroza diabetica, nefropatia gravidica etc.

2.Modificarea diurezei
Diureza este reprezentată de volumul urinar în 24 ore
(N=1000-2000ml); urmărirea diurezei este importantă
pentru evaluarea funcţionalităţii aparatului urinar. Pot fi
sesizate:
- poliuria,
- oliguria,
- anuria.
Poliuria

este definita ca situatia in care diureza este mai mare de

2000 ml in 24 de ore.
Poliuria poate fi:
 -fiziologica, asa cum se intampla dupa ingestia unei
cantitati mari de lichide sau a unor alimente cu actiune
diuretica, dupa emotii, sub influenta frigului
 -patologica, asa cum se intampla in starile febrile,
hipertiroidism, dupa crize dureroase, etc.

 Poliuria trecatoare este intalnita in faza de

defervescenta a unor boli infectioase acute (pneumonie,
febra tifoida, la sfarsitul crizelor de angina pectorala,
tahicardie paroxistica, dupa colicile renale, accesele
34
 epileptice sau isterice), precum si in urma
tratamentului din insuficienta cardiaca cu cardiotonice
si diuretice.
 Poliuria de durata se intalneste in nefropatiile care
evolueaza cu insuficienta renala cronica
(glomerulonefrita cronica, pielonefrita cronica,
scleroza renala, TBC renala) si in afectiunile endocrine
cum ar fi diabetul zaharat decompensat, diabetul
insipid, hipertiroidism, hiperparatiroidism.

Oliguria
 reprezintă reducerea diurezei sub 800 ml în 24 ore
(până la 200-400ml).
 Apare după: reducerea aportului de lichide, diaree,
vărsături.
 Patologic apare prin scăderea filtratului glomerular
(insuficienţă cardiacă, şoc hemoragic, deshidratări,
glomerulonefrita acută şi cronică) sau prin creşterea
reabsorbţiei tubulare (nefropatii tubulare), blocarea
parţială a scurgerii prin uretere (calculi, stenoze,
compresiuni).

Anuria
 reprezintă suprimarea formării urinei la nivelul
rinichiului (diureza scade sub 100-150 ml în 24 ore).
Este întodeauna patologică şi are aceeaşi patologie ca şi
oliguria, dar are semnificaţie mai gravă.

35
  Anuria trebuie diferenţiată de retenţia de urină,
diferenţa se face prin sondaj vezical.

3. TULBURĂRILE DE EMISIE ALE URINEI

(MICŢIONALE)

Polakiuria
 se caracterizează prin micţiuni frecvente, fără raport
direct cu volumul urinar din 24ore.
 Cauze:
 poliuria,
 cistite,
 calculi vezicali,
 compresiuni vezicale,
 adenom sau cancer de prostată.

Micţiunea imperioasă
 reprezintă senzaţia stringentă de a urina, uneori
dublată de un efort micţional, care nu reuşeşte să
elimine întreaga cantitate de urină (tenesme vezicale).
 apare în cistite, prostatite.
 acesta suferinta are un impact negativ asupra vietii
sociale: bolnavii nu pot pleca de acasa pentru ca daca
apare senzatia de urinare, trebuie sa urineze imediat,
altfel "pierd" urina.
 suferinta poate fi explicata in context neurologic
(cerebromeningoscleroza difuza care este insotita de
anestezie perineala).
36
Disuria
sau micţiunea dificilă şi dureroasă, este recunoscută şi
exprimată de bolnav prin:
 depunerea de efort pentru începerea, desfăşurarea şi
terminarea micţiunii,
 reducerea calibrului şi presiunii jetului urinar, cu
apariţia durerii în timpul şi după micţiune,
 întreruperea micţiunii şi reluarea ei după noi eforturi.

Este determinată de:

 procese inflamatorii: cistite, uretrite;
 obstacole la nivelul căilor urinare inferioare (calculi,
stenoze congenitale sau câştigate, tumori, corpi străini);
 suferinţe ale organelor de vecinătate care pot
determina compresiuni sau iritaţia căilor urinare
inferioare.

Daca durerea este initiala trebuie avuta in vedere o

afectiune care provoaca deschiderea anevoioasa a colului
vezical (tumorile prostatei, scleroza colului vezical)..
Durerea mictionala terminala si polakiuria, usturimile
mictionale si piuria).
Durerea persistenta si dupa mictiune este prezenta la
persoanele cu vezica mica, TBC, pericistita.
Durerile care apar in timpul mictiunii si iradiaza in sus,
spre rinichi semnaleaza prezenta refluxului vezico-ureteral
in timp ce durerea mictionala care iradiaza spre penis are
37
de cele mai multe ori o cauza vezicala.,semn polakiuria,
usturimile mictionale si piuria).
Retenţia de urină
este definită prin incapacitatea vezicii urinare de a-şi goli
conţinutul. Poate fi completă sau incompletă.
 Retenţia de urină completă produce distensia vezicală
(globul vezical). În cadrul retenţiei incomplete bolnavul
urinează dar nu-şi goleşte complet conţinutul. Urina
care rămâne se numeşte reziduu vezical şi se poate
infecta rapid.
 Retenţia de urină poate fi acută sau cronică.
 Apare în tumori ale prostatei, calculi sau stricturi
urinare, leziuni ale sistemului nervos, după operaţii
abdomino-pelvine.
 În cazul retenţiei complete de urină se practică
sondajul vezical.

Incontinenţa urinară
poate apare la orice vârstă;

Ea poate sa aibe o cauza psihogena (frica), o cauza

neurologica (leziuni ale maduvei spinarii), precum si o
cauza urinara.
Poate fi:
 -partiala, cand bolnavul prezinta scapari de urina intre
mictiuni
 -totala, cand practic bolnavul nu-si poate controla
sfincterul, vezica fiind goala in permanenta sau mereu
plina
38
Enurezisul nocturn
se defineşte ca micţiunea involuntară, completă şi
inconştientă, care se produce mai ales în timpul nopţii.
Poate fi cauzată de:
 întârzierea maturării sistemului nervos,
 capacitate redusă a vezicii urinare,
 stresuri emoţionale,
 factori ereditari.

4.Modificări ale aspectului urinei

Hematuria
constă în eliminarea unui număr crescut de hematii în
urină. Se prezintă ca hematurie microscopică sau
macroscopică; în acest caz urina capată o culoare roşie-
brună.
Provenienta hematuriei se stabileste prin proba celor trei
pahare:
 Bolnavul urineaza succesiv in trei pahare conice:
cateva picaturi in primul pahar, partea cea mai
abundenta a mictiunii in al doilea pahar si ultimele
picaturi in al treilea. Daca hematuria apare numai in
primul pahar (initiala) inseamna ca este de origine
uretrala, daca apare numai in ultimul (terminala), este
vezicala, iar daca apare in toate cele trei pahare (totala)
este de origine renala.
 In fapt, aceasta distinctie este schematica, deoarece
orice hematurie abundenta este totala.
39
  Hematuria poate fi deci de natura:
- renala (litiaza, tuberculoza, cancer, glomerulonefrite),
- vezicala (litiaza, tumori, tuve
- uretrala (uretrite, traumatisme) sau
- generala (sindroame hemoragice etc)

Piuria
(prezenţa puroiului în urină) se traduce macroscopic
printr-un aspect tulbure al urinei, nu se clarifică la
încălzire sau adaus de acizi, uneori franc purulent, cu miros
neplăcut chiar fetid.
Cauzele piuriei sunt determinate de infecţii:
 pielo-renale,
 vezicale,
 uretro-prostatice.

5.Semne generale
 astenie
 oboseala
 paloare
 pozitie antalgica (in colica renala )

6.Semne la nivelul diferitelor aparate

Edemul renal

40
 Edemul renal este de regula mai abundent si mai lipsit
de elasticitate. Se instaleaza cu precadere la pleoape,
fata, dosul mainilor.
-Este alb, palid (datorita infiltratiei si anemiei
coexistente), pielea este destinsa, lucioasa, subtiata, mai
transparent si mai putin elastica.
-La presiunea digitala pe un plan dur lasa godeu, este
moale pufos, asemanator cu o coca.

 Edemul renal se extinde repede la gambe, la genunchi

(hidrartroza constanta), coapse, regiunea sacrata
lombara, peretele abdomenului, regiunea dorsala,
membrele superioare.
-In toate acestea se adauga hidrotorax (revarsat
lichidian neinflamator) de obicei bilateral, fara febra,
hidropericard (revasat lichidian neinflamator in
pericard) si edeme viscerale (de obicei este interesat
laringele, bronhiile, intestinul, retina,
meningoencefalul, plamanul).
 De obicei la nivelul plamanului se instaleaza lent un
edem cronic insotit de dispnee moderata.
 Factorii de aparitie ai edemului renal sunt reprezentati
de cresterea hidrofiliei tisulare, reabsorbtia crescuta de
sare si apa, tulburarea permeabilitatii capilare generale
si reducerea presiunii coloidosmotice a plasmei.

 Edemul renal este intalnit in glomerulonefrita acuta, in

sindroamele nefrotice, lupoeritematoviscerita,
glomeruloscleroza diabetica, nefropatia gravidica etc.
41
Tenesmul este insotit adesea de colici recto-sigmoidiene
care incep in fosa iliaca si descind spre anus.Apare in
prostatite,uretrite.
Febra Cresterea temperaturii peste 37 grade C poarta
denumirea de subfebrilitate (intre 37-38 grade C) si febra
(peste 38 grade).
Frisoanele reprezinta contractii musculare involuntare cu
manifestari paroxistice caracterizate prin tremuraturi
violente si clentanit de dinti. Cauzate, de regula, de o
temperatura corporala crescuta, stabilita de catre
termostatul hipotalamic, frisoanele sunt adesea
acompaniate de febra si tind sa se instaleze spontan,
anuntand inceputul unei infectii.

Sindroame renale

Principalele sindroame renale sunt: sindromul urinar,

cardiovascular, edematos si azotemic.

Sindromul urinar,
- in forma sa clasica, se intalneste in glomerulonefrite si se
caracterizeaza prin
-proteinurie moderata (1-5 g%o),
-hematurie (macro- sau microscopica),
-cilindrurie,
-oligurie,

42
 -in glomerulonefroze, proteinuria este masiva
-in pielonefrite domina leucocituria bacteriuria si
proteinuria moderata.

Sindromul cardiovascular

-consta in hipertensiunea arteriala (creste in special

tensiunea minima) si in unele accidente acute, ca astmul
cardiac, edemul pulmonar acut, encefalopatia hipertensiva,
hemoragii cerebrale si modificari ale fundului de ochi.

Sindromul edematos

-este dominat de prezenta edemului, care in stadiile avan-

sate se poate generaliza (anasarca), cu revarsare in seroase
(pericard, pleura, peritoneu si cu interesarea viscerelor:
edem laringian, bronsic, pulmonar, retinian, cerebral.

Edemul cerebral
-poate declansa crize eclamptice.
-O retentie hidrica sub 5 l nu se deceleaza totdeauna clinic.
De aceea este necesara cantarirea bolnavului sau efectuarea
bilantului hidric (confruntarea ingestiei cu excretia de apa).

Sindromul azotemic sau al retentiei azotate se traduce

prin:
 semne nervoase: cefalee, insomnie sau somnolenta,
astenie intensa fizica si intelectuala, modificari de
43
 comportament, prurit, tulburari vizuale; in final apare
coma uremica;
 semne digestive: anorexie, diaree, varsaturi;
 semne respiratorii: miros amoniacal al aerului expirat
si respiratie de tip Kussmaul sau Cheyne-Stokes;
 semne cardiace: hipertensiune arteriala si frecatura
pericardica;
 semne generale: paloare, slabire, diverse hemoragii.

AFECŢIUNI ALE APARATULUI URINAR

Infecţiile urinare
 Cistita
 Pielonefrita acută
 Pielonefrita cronică
 Litiaza urinară
 Glomerulonefritele
 Sindromul nefrotic
 Insuficienţa renală acută
 Insuficienţa renală cronică

INFECŢIILE URINARE

 Infecţia urinară se defineşte ca un complex de

modificări clinice, funcţionale şi morfologice, secundare
colonizării şi multiplicării bacteriene în căile urinare

44
 (infecţiile tractului urinar) sau în parenchimul renal
(pielonefrite).
 Sunt determinate, cel mai adesea, de microorganisme
care pătrund prin uretră şi ascensionează de-a lungul
tractului urinar. Cel mai frecvent germene implicat
este reprezentat de Escherichia coli.
 După manevre instrumentale sau în prezenţa
obstrucţiei, apar infecţii şi cu alţi germeni gram
negativ, cum ar fi Proteus şi Pseudomonas.
 Graviditatea favorizează infecţia prin staza generată de
relaxarea tractului urinar datorită progesteronului.

CISTITA

Cistita este definită ca o inflamaţie a vezicii urinare

produsă de germeni patogeni sau determinată de alte cauze.

 Producerea cistitei este favorizată de factori ca:

 - relaţiile sexuale,
 - reducerea ingestiei de lichide,
 - constipaţia.

 Este o infecţie mult mai frecventă la femei, datorită

condiţiilor anatomice (uretra scurtă).
 Tabloul clinic constă în polakiurie, disurie, durere în
regiunea hipogastrică. De regulă febra lipseşte, urinile
tulburi sunt în cantitate redusă, rareori se observă
urini hematurice.
45
  Examene paraclinice:
 - examenul macro şi microscopic al urinei,
 - urocultura şi antibiograma, pentru a izola
germenul patogen şi pentru a-i testa sensibilitatea la
antibiotice.
 Evoluţia este favorabilă şi un mare număr de cazuri se
vindecă spontan, fără tratament medical.

INGRIJIREA PACIENTEI CU CISTITA

Culegerea datelor:
 circumstante de aparitie:
-contaminarea ascendenta, punctul de plecare fiind
infectiile de la nivelul vaginului, perineului sau in urma
manevrelor instrumentale nesterile;
- contaminare descendenta din rinichi si bazinet;
 manifestari de dependenta:
• disurie
• polakiurie
• tenesme vezicale
• durere suprapubiana
• examene de laborator:
• piurie,
• bacteriurie,
• hematurie,
Problemele pacientului:
 alterarea eliminarii urinare: inflamatia vezicii
 disconfort: durere, disconfort;
 potential de complicatii
46
Obiective:
 combaterea infectiei
 combaterea manifectarilor clinice acute;
 prevenirea complicatiilor.
Interventii nursing:
 administrare de lichide in cantitate mare;
 administrarea tratamentului medicamentos:
- antiiflamatoare
- antibiotice
- analgezice
 bai de sezut calde
 recoltarea urinei pentru laborator
 educatia sanitara a pacientei pentru prevenirea
recidivelor:
- tratamentul afectiunilor ginecologice
- lenjerie curata
- igiena organelor genitale externe si a regiunii
perianale
- hidratare corespunzatoare

INGRIJIREA PACIENTULUI CU PIELONEFRITA

ACUTA

Pielonefrita acuta este o afectiune inflamatorie de origine

bacteriana care intereseaza bazinetul si parenchimul renal.

Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:
- Contaminarea ascendenta cu punct de plecare :
47
 - infectii vaginale, ale uretrei;

- manevre instrumentale
nesterile(sondaj, cistoscopie)
- obstructia cailor excretoare;
- Contaminarea hematogena sau limfatica cu germenii
unei infectii ORL, dentare, tegumentare, a prostatei;

Manifestari de dependenta:
- anorexie,
- frison,
- febra,
- dureri lombare (frecvent unilaterale) surde sau cu
caracter de colica renala;
- disurie, polakiurie, nicturie,
Problemele pacientului:
- alterarea perfuziei tisulare – atingerea interstitiului
renal,
- disconfort – durere, disurie;

Obiective:
- identificarea germenului cauzal si combaterea infectiei;
- combaterea durerii;
- prevenirea complicatiilor.
Interventii nursing:
Interventii autonome:
- asigurarea conditiilor de mediu si a repausului la pat,
- echilibrarea hidroelectrolitica prin aport crescut de
lichide si bilant ingesta-excreta,
48
 - asigurarea dietei: regim complet, echilibrat acido-
bazic( carne, oua, fainoase, branza alternate cu lapte si
cruditati), fara condimente, alcool, cafea,
- aplicatii calde in regiunea lombara,
- monitorizarea functiilor vitale,
- asigurarea lenjeriei curate.
- Educatia pacientului
Interventii delegate:
Administrarea tratamentului medicamentos –
antibiotice, analgezice
Recoltarea produselor biologice

INGRIJIREA PACIENTULUI CU
GLOMERULONEFRITA ACUTA
Glomerulonefrita acuta este o afectiune inflamatorie renala
bilaterala, localizata la nivelul capilarelor glomerulare, de
natura infecto-alergica.
Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:
- infectie streptococica: angina, scarlatina, infectii ale
pielii, infectii respiratorii;
Manifestari de dependenta:
- edeme la nivelul fetei mai ales la nivelul pleoapelor;
- astenie;
- anorexie;
- subfebrilitati;
- oligoanurie
- edem renal;
49
 - hipertensiune;
- dureri lombare;
- hematurie macro sau microscopica;
Problemele pacientului:
- eliminarea urinara inadecvata din cauza alterarii
perfuziei tisulare la nivel renal;
- hipertemie/subfebrilitate;
- potential de exces de volum lichidian;
- deficit de autoingrijire;
- circulatie inadecvata: HTA;
- potential de complicatii ( IRA, edem cerebral);
Obiective:
- combaterea infectiei;
- minimalizarea manifestarilor clinice: edeme, HTA;
- prevenirea complicatiilor;
- reintegrarea profesionala;
Interventii nursing:
Interventii autonome:
- repaus la pat, restrictie de sare si lichide;
- evitarea frigului, umezelii, oboseala excesiva, traumele
psihice;
- tratarea precoce si corecta a infectiilor;
- regim igieno-dietetic: - hipoproteic,
- - hiperglucidic,
- - hiposodat.
- măsurarea zilnică a greutăţii;
- monitorizarea temperaturii, pulsului, respiraţiei şi
tensiunii arteriale;
- observarea semnelor si simptomelor;
50
 - asanarea focarelor de infectie;
- ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor
fundamentale in perioada repausului la pat;
- Educaţia pacientului: necesitatea respectarii regimului
igieno-dietetic;
- evitarea efortului fizic intens;
- necesitatea controalelor medicale periodioce;
- explicarea importanţei testelor de urină şi de sânge,
- pacientul să cunoască semnele de infecţie şi de
insuficienţă renală,
- cunoaşterea importanţei controalelor medicale.
Interventii delegate:
- administrarea tratamentului antibiotic, antiinflamtor;
- recoltare exsudat faringian;
- recoltarea sangelui si urinii pentru laborator.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU LITIAZA RENALA

Litiaza renala este o afectiune caracterizata prin prezenta

calculilor in bazinet si caile urinare.Calculii se fomeaza
prin precipitarea unor substante care in mod normal se
gasesc in urina.Precipitarea lor este favorizata de
modificarea ph –ului urinei, concentrarea urinei.

Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:
- staza urinara;
- infectii urinare repetate;
51
 - deshidratari masivecare duc la cresterea concentratiei
urinare;afectiuni in cursul carora creste eliminarea
urinara a substantelor ce formeaza calculi(osteoporoza,
guta etc)
- modificarea ph-ului urianar;
Manifestari de dependenta:
- durere colicativa;
- pozitie antalgica;
- anxietate, neliniste, agitatie,
- tenesme vezicale;
- disurie, polakiurie;
- greturi, varsaturi;
- paloare, transpiratii, extremitati reci;
Problemele pacientului:
- durere;
- anxietate;
- eliminare urinara inadecvata;
- alterarea confortului;
- potential de deficit de volum lichidian;
- potential de alterare a nutritiei, prin deficit;
- potential de complicatii;
Obiective:
- combaterea durerii;
- asigurarea confortului;
- diminuarea anxietatii;
- prevenirea complicatiilor;
- corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice;
- asigurarea dietei corespunzatoare.
Interventii nursing:
52
Interventii autonome:
- masuri de urgenta:
- repaus la pat;
- calmarea durerii;

− adminstarea in colica a :antialgice minore: Piafen,

Algocalmin,
− antispatice : Papaverina, Scobutil, No-
Spa;
− evitare sedentarismului;
− suport psihic al pacientului;
− observarea semnelor si simptomelor unor
complicatii (anurie, febra);
− recomandarea unei diete cu reducerea alimentelor
care favorizeaza aparitia calculilor:
− litiaza calcica: lapte si derivatele din lapte;
− litiaza oxalica: macris, sfecla,cacao, cafea,
spanacul;
− litiaza urica: viscere, carne, ridichi, fasole, mazare,
ciuperci, conopida;
− litiaza fosfatica: dieta hiposodata, bogata in
proteine si lipide, evitarea consumului de branza,
oua, legume uscate.
Interventii delegate:
- pregatirea pacientului penttru investigatii
radiologice;
- recoltare sange si urina;
- tratarea colicii: - analgetice majore: Mialgin,
Morfina;
53
 - antibiotioce in caz de infectie;
- eradicarea infectiilor urinare;

METODE DE TRATAMENT IN LITIAZA RENALA

Tratamentul litiazei urinare este adaptat formei

anatomice(tine cont de localizarea calculilor pe traiectul
cailor urinare) si clinice a bolii.

Tratament conservator in litiaza caii urinare

superioare(rinichi,bazinet,uretere) care nu genereaza
disconfort bolnavului.
-Se considera ca 80% din calculii aparatului urinar
superior cu dimensiuni sub 8-10 mm in diametru pot fi
eliminati pe cale naturala cu masurile adjuvante
corespunzatoare(vezi dieta in litiaza urinara), in decurs de
6 saptamani.
-Calculii mici si asimptomatici vor fi urmariti periodic(la 6
luni) ecografic si cu urocultura(culturi efectuate din jetul
urinar mijlociu).
-Calculii care genereaza dureri vor fi tratati cu
analgetice(de tip acetaminofen) sau spasmolitice(substante
care inlatura spasmul musculaturii,generator de durere).

Tratamentul urologic in caz de lipsa de raspuns la

tratamentul conservator sau persistenta colicii renale.
Interventia activa a urologului in scopul indepartarii
calculului din calea urinara superioara este indicata in
urmatorele cazuri:
54
 • calculi cu diametru mai mare de 1 cm(care nu se pot
elimina spontan);
• calculi asociati cu dureri persistente, necontrolate
medicamentos;
• calculi asociati cu obstructia caii
urinare(hiperpresiunea prelungita secundara
obstructiei litiazice induce degradarea progresvia a
rinichiului);
• calculi asociati cu infectia urinara.

In ordinea descrescatoare a agresivitatii pentru

pacient,tratamentul urologic cuprinde:
 ESWL-litotritia extracorporeala cu unde de soc,
tratament neinvaziv, cu care se rezolva azi 90% din
calculii urinari;
 procedee endourologice:nefrolitotomia percutana si
ureteroscopia -tratamente minim invazive, efectuate
sub control endoscopic;
 chirurgia deschisa-folosita in doar 10% din cazuri.

Litotripsia (litotritia) extracorporeala

– utilizeaza unde de soc produse pe piele si orientate direct
catre calcul(vizualizat ecografic sau radiologic),
pulverizeaza calculul in fragmente mici ce pot fi eliminate
de catre sistemul urinar.
-Este tratamentul de electie in cazul calcuilor cu diametru
sub 2 cm sau a calculilor din ureterul lombar sau pelvin,
rata succesului terapeutic fiind de 80-90% dupa 3 sedinte.
ESWL nu se poate utiliza in caz de:
55
  insuficienta renala cronica;
 tulburari ale echilibrului hidro-electrolitic;
 graviditate;
 la persoane obeze, la care nu se poate vizualiza calculul
datorita grosimii stratului grasos din jurul rinichiului);
 la persoane cu anomalii scheletice(deviatii congenitale
sau dobandite ale coloanei vertebrale-cifoze,scolioze);
 anomalii de pozitie a rinichilor-nu permit localizarea
sau bombardarea calcuilor);
 calculi pe rinichi transplantat;
 calcul fixat si impactat in ureter;
 calculii din oxalat de calciu si calculii cistinici, care au o
duritate redutabila;
 calculi asociati cu dilatatia importanta a cailor urinare
situate deasupra sa.
Nu trebuie neglijata nici perioada lunga de tratament
pentru indepartarea completa, cat mai rapida a masei
litiazice, cu sterilizarea urinii si asigurarea libertatii
cailor urinare(asa numita stare de stone-free,care este
obiectivul tratamentului oricarei litiaze urinare).

Nefrolitotomia percutana(NLP)
se aplica in monoterapie,fiind preferata in caz de :
• calculi mari,cu diametru peste 3 cm;
• calculi coraliformi;
• calculi cistinici;
• calculi care determina ingustarea jonctiunii dintre
rinichi si uretere.

56
 • esecul ESWL, necesitatea rezolvarii rapide a
calculilor(la piloti, sportivi de performanta).
-Se efectueaza prin introducerea, printr-o incizie lombara
de 1 cm, a unui tub de observatie si a unui instrument
numit nefroscop in rinichi.
-Cu ajutorul nefroscopului se extrage calculul.
-Daca acesta este prea mare, el poate fi pulverizat cu
ajutorul unei laser sau a energiei electrice.

Ureteroscopia
-operatie necesara pentru extragerea calculilor localizati in
uretere. Consta in introducerea unei sonde (sau
ureteroscop) in vezica prin uretra si ghidat apoi pana la
ureter. Calculii sunt apoi fragmentati sau extrasi intregi.
Aceasta tehnica poate afecta ureterele.

Chirurgia deschisa
-are indicatii limitate, adresandu-se esecului metodelor
anterioare, precum si pentru anumite forme de litiaza
renala in care terapia neconventionala este imposibila,
foarte riscanta sau ilogica:
• litiaza coraliforma dispusa predominent in calice(peste
50% din masa litiazica).Calicele sunt formatiuni
intalnite la nivelul rinichiului - au forma unei cupe.
Este locul unde se varsa urina provenita de la mai
multi nefroni (cei care produc urina); de la nivelul
calicelor (mici si mari) urina trece in bazinetul renal,
apoi in ureter, vezica urinara (unde este depozitata
intre mictiuni) si uretra.
57
 • litiaza renala pe rinichi malformat;
• litiaza renala cu rinichi compromis morfofunctional.
Pentru litiaza aparatului urinar inferior,tratamentul este
exclusiv chirurgical , neexistand indicatii de tratament
conservator.
Concomitent se va rezolva si patologia obstructiva cauzala
a litiazei, calculul avand cel mai ades caracter
secundar(aparut in urma unui adenom de prostata, a unei
ingustari a uretrei, a unor diverticuli la diverse niveluri ale
caii urinare).
In litiaza vezicala,
se indica chirurgia deschisa in cazul calculilor mari, duri,
multipli, imposibil de fragmentat endoscopic sau in asociere
cu un adenom voluminos de prostata.
-Fragmentarea endoscopica se adreseaza calculilor
mici;concomitent se rezolva endoscopic obstacolul
subvezical(ingustarea uretrei sau adenomul de prostata).
-Calculii uretrali vor fi putea fi extrasi chirurgical sau
impinsi in vezica, unde vor putea fi fragmentati endoscopic
in functie de localizarea la nivelul uretrei anterioare sau
posterioare, de particularitatile sale(neted/rugos,forma
regulata/neregulata) si de tipul leziunii uretrale
asociate(ingustare sau diverticul).

SINDROMUL NEFROTIC

Definitie: sindromul nefrotic este un aspect clinico-

functional, care apare in unele boli renale sau generale si se
caracterizeaza clinic prin edeme mari, uneori generalizate,
58
proteinurie variabila ca intensitate, hipoproteinemie sub 60
g/l, hipo-serinemie, hiperlipemie, hipercolesterolemie, iar
anatomopatologic, prin leziuni degenerative ale membranei
bazale glomerulare.

Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:
Sindromul nefrotic poate fi cauzat de orice boală care duce
la distrucţia membranei capilare glomerulare:
- glomerulonefrita cronică,
- neuropatia diabetică,
- boli ale ţesutului conjunctiv.

Manifestari de dependenta:
- pacienţii prezintă edeme marcate care au apărut în
decurs de 2-3 săptămâni,
- edemul - major, dar nu obligatoriu - este alb, moale si
nedureros, localizat in regiunile declive si la fata.
- proteinurie (mai mult de 3g în 24 ore), care duce la
depleţia(golirea) masivă a proteinelor din organism,
crescând astfel susceptibilitatea la infecţii,
- oligurie pronuntata (sub 500 ml/zi)
- lipidurie.
- anorexie, slăbiciune.
Problemele pacientului:
• Circulatie inadecvata
• Eliminare urinara inadecvata
• Risc de infectie

59
Obiective nursing:
• reducerea edemelor,
• reducerea proteinuriei,
• prevenirea infecţiilor,
• eliminări urinare normale,
• proteine serice normale.
Interventii nursing:
Interventii autonome:
- asigurarea repausului la pat
- măsurarea şi notarea diurezei
- restricţia aportului de lichide în funcţie de eliminările
urinare
- monitorizarea functiilor vitale
- dietă hiperproteică, hiposodată
- măsurarea zilnică a greutăţii
- igiena corespunazatoare
Interventii delegate:
- examenul cantitativ şi calitativ al urinei arată
reducerea volumului urinar şi proteinurie
- recoltarea sanguina
- tratament: prednison, diuretice.
-

INGRIJIREA CU INSUFIENTA RENALA ACUTA

Definitie: este o suferinta renala grava, caracterizata prin

suprimarea brusca a functiilor renale determinând:
tulburări hidroelectrolitice si acumularea produşilor de

60
metabolism.De obicei este reversibilă, dacă se intervine
prompt asupra cauzei.

Suprimarea functiei renale survine ca urmare:

- Reducerii filtratului glomerular;
- Reducerea permeabilitatii glomerulare;
- Obstructiei lumenului tubular;
- Cresterii reabsobtiei tubulare
si are in consecinta finala oligo-anuria, alterarea
echilibrului hidro-electrolitic si acido-bazic.

Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:

a) prerenale
 hipovolemia (hemoragie, deshidratare)
 ischemia (intervenţii chirurgicale pe aortă sau vasele
renale)
 şocul septic
b) renale
 necroza tubulară acută prin mecanism ischemic
 agenţi nefrotoxici (aminoglicozide, agenţi chimici –
tetraclorura de carbon, metale -Hg)
 glomerulonefrite acute
 pielonefrite acute
c) postrenale
 obstrucţii ale tractului urinar: calculi, tumori,
hipertrofia prostatei, stricturi.
61
Se descriu 3 faze clinice ale insuficienţei renale acute:
a) perioada de oligurie
- volumul de urină este cuprins între 400 – 600 ml pe 24 de
ore
- se constată o creştere a concentraţiei serice a elementelor
eliminate de obicei pe cale renală (uree, creatinină, acid
uric, K+, Mg++)
- durează aproximativ 10 zile.
b) perioada de diureză
- se constată creşterea progresivă a diurezei ceea ce indică
recuperarea filtrării glomerulare
- deşi volumul de urină poate atinge nivelul normal, testele
de laborator indică încă semne de disfuncţie renală
c) perioada de recuperare
- testele de laborator evidenţiază îmbunătăţirea funcţiei
renale
- poate dura 3 – 12 luni.

Manifestari de dependenta:
- instalarea insuficienţei renale acute perturbă funcţionarea
normală a mecanismelor reglatorii renale cu consecinţe
asupra funcţionării întregului organism pe ansamblu;
- se constată alterarea stării generale a organismului cu:
 manifestări digestive: greţuri, vărsături, diaree;
 manifestări cutanate: tegumente şi mucoase palide,
uscate secundar deshidratării, petesii;
 manifestări respiratorii: polipnee în caz de acidoză;

62
  manifestări neuropsihice: astenie fizică şi psihică,
dureri şi crampe musculare, fasciculaţii musculare,
hiperreflectivitate osteotendinoasă,
 somnolenta, stari de confuzie, coma;
 manifestări urinare: oligoanuria.

Problemele pacientului:
- Dispnee cu polipnee din cauza acidozei metabolice
- Kussmaul;
- Circulatie inadecvata: tahicardie, edeme, cresterea TA;
- Alterarea volumului lichidian: varsaturi, cresterea
diurezei;
- Alimentatie inadecvata prin deficit;
- Comunicare ineficace la nivel senzorial (parestezie);
- Comunicare ineficace la nivel intelectual (confuzie)
- Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor;
- Eliminare urinara inadecvata;
- Potential de complicatii:escare, HTA, acidoza-
tulburari respiratorii;
- Deficit de autoingrijire.
-
Obiective de ingrijire:
• Evaluarea functiei renale actuale;
• Inlaturarea cauzelor declansatoare;
• Corectarea echilibrului acido-bazic;
• Prevenirea complicatiilor;
• Asigurarea nutritiei adecvate;
• Suport emotional pacientului si familiei
• Educatia pacientului.
63
Interventii nursing:
Interventii autonome:
- Aplicarea masurilor de urgenta;
- Asigurarea repausului la pat;
- Monitorizarea functiilor vitale;
- Observarea semnelor de hipokalemie (semnul
Chvostek);
- Masurarea greutatii coroprale;
- Efectuarea bilantului hidric;
- Observarea varsaturilor, diareei;
- Observarea turgorului pielii;
- Asigurarea unui mediu securitar;
- Efectuarea ingrijirilor igienice;
- Prevenirea complicatiilor
- Aprecierea nivelului de constienta;orientarea
pacientului in timp si spatiu;
- Corectarea dezechilibrelor hidro-electrolitice;
- Restabilirea diurezei;
- Regim alimentar bogat in glucide si lipide cu
suprimarea proteinelor dar nu mai mult de 15 zile;
- Educatia pacientului privind necesitatea dializei,
tehnica acesteia;
- Interventii delegate:
- - monitorizarea gazelor sanguine;
- Eliberarea cailor respiratorii superioare la nevoie;
- Recoltarea sangelui pentru examene de laborator( uree,
rezerva alcalina, ionograma, creatinina)
- Recoltarea urinei pentru examinari fizico-chimice;

64
 - Efectuarea EKG- pentru a observa aparitia
schimbarilor tipice de hiperkaliemie;
- Alimentare prin sonda la nevoie;
- Instituirea unei perfuzii cu glucoza 5% la pacientii in
coma;

INGRIJIREA CU INSUFIENTA RENALA CRONICA

Definitie:
-insuficienţa renală cronică este stadiul final al disfuncţiei
renale şi reprezintă deteriorarea progresivă şi ireversibilă a
funcţiei rinichiului cu alterarea homeostaziei metabolice şi
hidroelectrolitice a organismului şi instalarea uremiei
(sindrom caracterizat prin creşterea cantităţii de uree şi alţi
produşi azotaţi );

Culegerea datelor:
Circumstante de aparitie:
- glomerulonefrita cronică
- pielonefrita cronică
- hipertensiunea arterială necontrolată
- leziuni ereditare (rinichi polichistic)
- afecţiuni vasculare
- obstrucţii ale tractului urinar
- afecţiuni renale secundare unei boli sistemice (diabet
zaharat)
- infecţii
- medicamente nefrotoxice.

65
Dializa şi transplantul renal se impun ca măsuri necesare
pentru menţinerea vieţii în îngrijirea unui pacient cu
insuficienţă renală cronică.

Manifestari de dependenta:
- prezintă manifestări variate,
- iniţial prezintă: poliurie, sete, astenie, anemie,
anorexie, greţuri, vărsături,
- în evoluţie poate apare anuria ce duce la:
- edem, HTA, edem pulmonar,
- pericardită, insuficienţă cardiacă
congestivă.
Pot apare manifestări pe orice sistem sau organ:
- stare generală: astenie, iritabilitate;
- ochi: retinopatie, keratită;
- piele: pigmentare, prurit, piele uscată;
- sistem osteo-muscular: boli osoase (demielinizare),
crampe
musculare;
- sistem endocrin: hiperparatiroidism secundar;
- sistem nervos: cefalee, parestezii, convulsii, comă;
- sistem gastrointestinal: greţuri, vărsături, anorexie,
diaree,
hemoragii gastrointestinale;
- hematologie: anemie, tendinţa la hemoragii,
susceptibilitate la infecţii;
- sistem respirator: dispnee, resp Kussmaul/Cheyne-
Stokes, edem pulmonar;

66
 - sistem cardiovascular: edeme, HTA, pericardită,
angină pectorală;
- sistem uro-genital: poliurie, oligurie, impotenţă,
tulburări menstruale;
- metabolism: - creşterea în sânge a ureei,
creatininei, acidului uric, potasiului, fosforului,
- acidoza metabolică.

Problemele pacientului:
Alterarea echilibrului hidro-electrolitic;
Alterarea echilibrului acido-bazic
Comunicare ineficace la nivel senzorial
Alterarea integritatii tegumentelor si mucoaselor;
- Reducerea mobilitatii fizice;
- Anxietate
- Perturbarea imaginii de sine;
- Deficit de cunostinte;
- Alimentatie inadecvata prin deficit

- Obiective:
- Combaterea sau diminuarea cauzei
- Minimalizarea deteriorarii functiei renale
- Corectarea tulburarilor prezente
- Prevenirea complicatiilor
- Suplinirea functiei renale.

Interventii nursing:
Interventii autonome:

67
 - Asigurarea repausului la patasigurarea unei alimentatii
corespunzatoare:
- Proteine in functie de creatinina si uree;
- Hiperglucidic;
- Normolipidic;
- Hiposodat
- Bilantul intrarilor si iesirilor;
- Masurarea functiilor vitale, diurezei,grautatii
corporale;
- Igiena corespunazatoare- toaleta organelor genitale si
perianale- pentri prevenirea infectiilor urinare;
- Mobilizare activa;
- Prevenirea escarelor;
- Educatia pacientului: - necesitatea repausului la pat
- - necesitatea rstrictiilor
alimentare;
- - evitarea frigului, umezelii,
efortului fizic intens
- igiena riguroasa;
- Ingrijirea pre si postoperatorie pentru pacientul cu
interevntie chirugicala, pentru transplant renal.

Interventii delegate:
- Hemodializa de 2-3 ori pe sapatamana;
- Recoltare sanguina si urinara pentru: ionograma,
creatinina, uree,
- Administrarea solutiilor pentru inlocuirea pierderilor –
conform examenelor de laborator la indicatia medicului;
- Transplant renal;
68
- Tratament: - anabolizant;
- antihipertensiv
- antiemetice
- antibiotice
- antihistaminice.

Dializa

Dializa este un proces de epurare a produşilor catabolici

din sânge.
• Poate fi folosită în IRA, până la apariţia funcţiei renale
sau în IRC pentru a prelungi durata de supravieţuire.
Pentru realizarea dializei este necesar ca sângele
pacientului să vină în contact cu un fluid de dializă prin
intermediul unei membrane semipermeabile.
• Astfel dializa apare ca un proces natural de difuziune şi
osmoză.
• Există două tipuri de dializă utilizate: dializa
peritoneală şi hemodializa.

Dializa peritoneală:
 În acest tip de dializă membrana semipermeabilă
utilizată este reprezentată de peritoneu.
 Fluidul de dializă este introdus în cavitatea peritoneală
unde vine în contact cu reţeaua capilară bogată, de la
nivelul peritoneului.

69
  Ureea, creatinina, potasiul şi alte substanţe toxice
difuzează prin membrana peritoneală din capilare în
lichidul de dializă, care este drenat în exterior.
 Dializa peritoneală poate fi folosită ca măsură
temporară în tratamentul IRA sau ca metodă
alternativă la hemodializa, în îngrijirea pacientului cu
IRC. Există două metode principale de dializa:
intermitentă şi continuă.
Dializa peritoneală intermitentă:
 Prin peretele abdominal, sub anestezie locală, se
introduce o canulă care se fixează prin sutură. Acest
lucru se poate realiza manual sau cu ajutorul unui
aparat. Lichidul de dializă este introdus în cavitatea
peritoneală, iar după 15-30 minute este drenat într-un
recipient în exterior. Se realizează astfel un ciclu de
dializă, care se continuă timp de 24-48 ore şi se repetă
dupa 2-3 zile, dacă este necesar.
Pentru realizarea dializei se poate utiliza un dispozitiv
automat ciclic, care realizează dializa timp de 12 ore în
timpul nopţii când pacientul doarme.

Particularităţile procesului de nursing în timpul dializei

peritoneale
1. asigură confortului pacientului în timpul procedurii
- asigură confortul fizic al pacientul:
- masajul punctelor de presiune,
- suportul pacientului în timpul schimbării poziţiei în pat,
- asigură şi susţine în poziţie şezândă şi semişezândă pentru
scurte peioade de timp.
70
- informează pacientul cu privire la tehnica dializei
peritoneale şi desfăşurarea acesteia
- asigură suport psihologic adaptat la nevoile pacientului.

2. asigură infuzia şi drenajul lichidului peritoneal

- dacă drenarea nu se realizează corespunzător mobilizăm
pacientul de pe o parte pe alta, verificăm eventualele
răsuciri, îndoiri ale tubulaturii
- !!! niciodată nu tragem de cateter
- respectarea condiţiilor de asepsie în timpul schimbării şi
golirii containerelor cu lichid
- monitorizăm tensiunea arterială şi pulsul la fiecare 15
minute în timpul primului schimb şi apoi din oră în oră
- monitotizăm temperatura pacientului la fiecare 4 ore.

3. monitorizarea pacientului urmărind statusul

hidroelectrolitic, greutatea, semnele vitale
- înregistraţi exact bilanţul hidroelectrolitic în timpul
tratamentului
- se vor nota precis în foaia de observaţie:
• ora de începere şi terminare a schimburilor şi
drenajelor,
• cantitatea şi tipul soluţiilor infuzate şi drenate,
• balanţa hidrică,
• numărul schimburilor, medicaţia adăugată soluţiei de
dializă,
• greutatea pacientului înainte şi după dializă,

71
 • nivelul de conştienţă şi gradul de cooperare al
pacientului la începutul, în timpul şi terminarea
tratamentului.
• 4. monitorizarea complicaţiilor
• - peritonită,
• - sângerări,
• - dispnee,
• - dureri abdominale,
• - constipaţie.

Hemodializa

Hemodializa este o metodă de epurare extracorporeală prin

care se îndepărtează toxinele din sângele uremic şi se
restabileşte echilibrul hidroelectrolitic şi acidobazic, dar nu
sunt asigurate funcţiile endocrine şi metabolice ale
rinichiului normal;
• hemodializa constă în punerea în contact în afara
organismului prin intermediul unei membrane
semipermeabile a sângelui uremic cu o soluţie apoasă
de electroliţi asemănătoare plasmei (soluţia de dializă);
• sângele pacientului extras prin introducerea unui
cateter special de hemodializă într-o venă centrală
ajunge printr-un sistem tubular la nivelul dializorului
şi apoi se întoarce la pacient;
• tubulatura prin care circulă sângele poartă numele de
circuit extracorporeal (porţiunea care pleacă de la
bolnav la dializor se numeşte linie arterială, cea care se
72
 întoarce de la dializor la pacient se numeşte linie
venoasă);
Complicaţiile acute ale hemodializei sunt:
 hipotensiunea datorită scăderii volumului extracelular
prin ultrafiltrarea crescută,
 hipoxemie,
 crampe musculare determinate de hipovolemie, hipoxie
tisulară sau
 Hipocalcemie( reacţii alergice acute, prurit, hemoliza,
aritmii)
 tulburări hidroelecrolitice.
Complicaţiile cronice ale hemodializei sunt:
- complicaţii cardiovasculare,
- tulburări gastrointestinale,
- modificări pulmonare,
- tulburări metabolice şi endocrine,
- tulburări hematologice.

INGRIJIRI IN INCONTINENTA URINARA

Incontinenta urinara reprezinta o problema de sanatate ce

influenteaza puternic viata sociala a pacientului si pentru a
carei rezolvare, datorita naturii mai delicate a situatiei,
acesta evita prezentarea grabnica la medic.
Incontinenta urinara este de fapt pierderea involuntara de
urina.
Este o afectiune prezenta in special la persoanele de varsta
a treia.
73
Intervenţii nursing:

Reducerea sau eliminarea factorilor favorizanţi, dacă este

posibil:
• infecţiile sau inflamaţiile vor fi rezolvate prin consult
medical şi tratament de specialitate,
• informarea pacientului asupra rolului muşchilor
diafragmei pelvine în continenţă (vezi principii şi
raţionamente nursing),
• efectuarea de către pacient a unor exerciţii de întărire
a muşchilor diafragmei pelvine,
• asistenta va învăţa pacientul să-şi oprească şi să
pornească jetul urinar, de câteva ori în timpul
micţiunii.

Rezolvarea factorilor de mediu:

• rezolvarea problemei de acces (lift, lumină, distanţă),
• încurajarea bolnavului să solicite plosca sau toaleta cu
facilităţi (bare de sprijin).

Intervenţii legate de diminuarea capacităţii pacientului de a

detecta:
• stimularea vezicii prin umplere şi de a prelungi timpul
până la micţiune:
• determinarea intervalului de timp dintre senzaţia de
micţiune şi necesitatea imperioasă de a micţiona,
• pentru persoanele la care acest interval de timp este
scurt, asistentele trebuie să răspundă prompt (se
notează în planul de îngrijire),
74
 • pacientul va fi învăţat să-şi mărească acest timp prin
creşterea capacităţii vezicale:
a) pacientul să se abţină cât mai mult posibil de
la actul micţional,
b) evitarea actelor micţionale din obişnuinţă,
care nu sunt absolut necesare,
c) orientarea pacientului către realizarea unei
intervenţii chirurgicale (plastia de vezică).

Stimularea comunicării între pacient, familie şi personalul

medical

Menţinerea unei hidratări optime:

• aport lichidian de 2-3 l/zi, dacă nu este contraindicat,
• spaţierea lichidelor la cel puţin 2 ore,
• scăderea aportului lichidian după ora 6 p.m. şi ingestia
unei cantităţi minime de lichide în timpul nopţii,
• scăderea aportului de cafea, suc de grapefruit, ceai,
datorită efectului lor diuretic.

Menţinerea unui aport nutriţional adecvat pentru a asigura

scaun la cel puţin trei zile.

Recomandarea formării unor deprinderi pentru persoanele

cu incontinenţă:
- informarea pacientului asupra relaţiei dintre
dietă, hidratare, viaţa socială şi întărirea continenţei;

75
 - Sfaturi pentru înregistrarea şi evaluarea
incontinenţei pe 24 ore:
a) monitorizarea diurezei,
b) evaluarea cantităţii de urină eliminată prin
incontinenţă (mică,
moderată, mare),
c) tipul şi cantitatea aportului de lichide.

- După evaluarea incontinenţei pacientul şi familia să

aibă în vedere următoarele:
a) să evacueze urina înainte de episodul de
incontinenţă,
b) să utilizeze lenjeria intimă pentru
incontinenţă până când controlul este restabilit
c) în condiţiile în care este indicat, pacientul şi
familia să practice sondajul vezical.

PACIENT CU SONDA ,,A DEMEURE’’

- Un om cu incontinenta urinara nu trebuie sa se mai simta

jenat si complexat în fata prietenilor care-l viziteaza, din
cauza mirosului neplacut de urina, pentru ca acest
inconvenient este astazi usor de evitat printr-un mijloc
devenit curent în practica medicala - sonda vezicala zisa "à
demeure" (sonda lasata pe loc).
-Purtatorul acestei sonde se poate deplasa si poate
desfasura orice activitate în limita posibilitatilor lui motorii.

76
-onda urinara este introdusa în conditii perfecte de asepsie:
igiena riguroasa a regiunii uro-genitale, folosirea de:
manusi sterile, sonda Foley sterila, pungi colectoare.

Supravegherea pacientului cu sonda ,, a demeure”:

 Sonda va fi bine fixata(se umple balonasul cu 15-20 ml
ser fiziologic steril, iar capatul liber al sondei se fixeaza
cu leucoplast pe coapsa pacientului)
 Punga colectoare trebuie sa se afle intotdeauna sub
nivelul vezicii urinare
 Punga colectoare se va schimba la 6 – 8 ore sau ori de
cate ori este nevoie
 Se va mentine permeabilitatea tubulaturii
 Spalatura vezicala la cel putin 3 zile pentru a impiedica
staza urinei in vezica
 Schimbarea sondei la cel putin 15 zile
 Se face bilantul hidric
 Se obsearva si se noteaza modificarile macroscopice ale
urinei
 Se supravegheaza meatul urinar
 Se masoara zilnic temperatura( temperatura crescuta =
infectie)
 La nevoie se recolteaza urina pentru: ex.sumar de
urina, proba Addis_Hamburger, urocultura.
De stiut:
• 35% din infectiile nosocomiale sunt reprezentate de
infectiile urinare
• Toate manevrele trebuie executate in perfecta
asespsie!!!!!
77
• Dezinfectia organelor genitale si meatului urinar este
obligatorie.

78