Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 1819 - d. 1890) poet, autor, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, academician roman,
creator al teatrului romanesc si al literaturii dramatice in Romania, personalitate marcanta a Moldovei si apoi a
Romaniei de-a lungul intregului secol al XIX-lea.

21 iulie 1821 - se naste la Bacau, fiind fiul medelnicerului Vasile Alecsandri si al Elenei Cozoni.

1827 - Dupa ce familia se stabileste la Iasi, viitorul poet studiaza in particular cu Gherman Vida, un impatimit
carturar de origine maramureseana.

1834 - Impreuna cu alti tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza si pictorul Negulici, este trimis
la studii la Paris, unde isi da bacalaureatul in anul 1835.
 
1837 - Pregateste un bacalaureat in stiinte, urmand cursurile Facultatii de Inginerie, pe care n-o termina.
 
1838 - Apar primele incercari literare in limba franceza: "Zunarilla", "Marie", "Les brigands", "Le petit rameau",
"Serata".

1839 - Vine in tara si ocupa un post in administratie pana in 1846. Impreuna cu Costache Negri face o calatorie in
Italia care il inspira pentru a scrie nuvela romantica "Buchetiera de la Florenta".

1845 - Cu ocazia seratelor literare de la Manjina o cunoaste pe Elena, sora prietenului Costache Negri, de care
se indragosteste si careia, dupa moartea timpurie, ii dedica poezia "Steluta". Nu se va casatori toata viata.
 
1847 - Moare Elena Negri; ciclul "Lacramioare" ii este dedicat in intregime.

1850 - Dupa o absenta de aproape doi ani, V. Alecsandri se intoarce in tara; publica in revista Bucovina poeziile
populare "Toma Alimos", "Blestemul", "Serb sarac", "Mioara", "Mihu Copilul". La Teatrul National se joaca "Chirita
la Iasi" sau "Doua fete si-o neneaca".
 

1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis in Franta, Anglia si Piemont
pentru a pleda in scopul recunoasterii Unirii.

1867 - Este ales membru al Societatii literare romane, devenita Academia Romana.

1880, 30 septembrie - I se joaca drama "Despot Voda". La Montpellier este premiat pentru poezia "Cantecul gintei
latine

22 august 1890 - Vasile Alecsandri se stinge din viata dupa o lunga suferinta, fiind inmormantat cu tot onorul la
conacul sau de la Mircesti.

Steluţa

Tu, care eşti pierdută în neagra vecinicie,

Stea dulce şi iubită a sufletului meu!
Şi care-odinioară luceai atât de vie
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

O! blândă, mult duioasă şi tainică lumină!

În veci printre steluţe te cată al meu dor,
Ş-adeseori la tine, când noaptea e senină,
Pe plaiul nemuririi se naltă c-un lung zbor.

Trecut-au ani de lacrimi, şi mulţi vor trece încă

Din ora de urgie în care te-am pierdut!
Şi doru-mi nu s-alină, şi jalea mea adâncă
Ca trista vecinicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubirii, plăceri încântătoare!

Simpri! măreţe visuri de falnic viitor!
V-aţi stins într-o clipală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-aţi stins! şi de atunce în cruda-mi rătăcire

N-am altă mângâiere mai vie pe pământ
Decât să-nalţ la tine duioasa mea gândire,
Stelută zâmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! mult în viaţă eu te-am iubit pe tine,

O, dulce dezmierdare a sufletului meu!
Şi multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură şi eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!

Precum un vis de aur în viaţă-mi ai lucit,
Şi-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsându-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir, comoară de visuri fericite,

De scumpe, şi fierbinte, şi dulce sărutări,
De zile luminoase şi îndumnezeite,
De nopţi veneţiane şi pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, coroana vieţii mele,

Ce mângâie şi-nvie duioasă-inima mea,
Şi care se uneşte cu harpele din stele
Când mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubirii soare,

Ai deşteptat în mine poetice simţiri,
Primeşte-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!