Produs la tema:

Familia - celula de bază a societății

Realizat de Ciortan Daniela

 Realizarea obiectivelor educației depinde în mare masură de calitățile și competentele
educatorului, care prin acțiunile sale, prin personalitatea sa, reprezintă un model pentru copil,
un sprijin pentru familie, un factor de cultura in comunitate. Cadrul didactic din instituţia de
educaţie timpurie are următoarele drepturi :
- să selecteze, să elaboreze, să implementeze programe medico-socio-educaţionale,
metode/tehnologii
Didactice moderne de predare/învăţare aprobate de Ministerul Educaţiei;
- să participe la programe de formare continuă, în conformitate cu specificul activităţii şi cu
reglementările
În vigoare, pentru fiecare categorie;
- să aleagă şi să fie ales în organele administrative şi consultative ale instituţiei de învăţămînt;
- să se asocieze în organizaţii pentru apărarea intereselor şi drepturilor profesionale, fără
afectarea
Obligaţiilor directe de serviciu; să aplice concepţii şi practici moderne de îngrijire şi
dezvoltare timpurie
A copilului şi de educare a familiei;
- să beneficieze de concediu de creaţie cu durata de pînă la 3 luni, cu păstrarea salariului
mediu lunar, pentru elaborarea de manuale şi alte materiale didactice şi ştiinţifice, cu
aprobarea Ministerului Educaţiei;
- să solicite din proprie iniţiativă acordarea gradelor didactice.
Responsabilitățile cadrului didactic din instituţia preşcolară şi centrul comunitar sau altă formă
de instituţie de educaţie timpurie:
- să asigure calitatea procesului educaţional prin realizarea standardelor educaţionale de stat şi
a Curriculumului Naţional;
- să respecte deontologia profesională;
- să protejeze copiii de orice fel de abuz (fizic, emoţional, sexual) şi neglijare;
- să dovedească respect în relaţiile cu copiii, părinţii/reprezentanţii legali ai acestora, alţi
membri ai comunităţii;
- să creeze condiţii optime de dezvoltare a potenţialului copilului, să colaboreze cu familia şi
comunitatea;
- să cultive, prin propriul exemplu, principiile morale de dreptate, echitate, umanism,
generozitate, hărnicie, patriotism şi alte virtuţi.
Realizarea obiectivelor educaţiei timpurii depinde în mare măsură de calităţile şi competenţele
educatorului/educatoarei, care, prin acţiunile sale, prin personalitatea sa, reprezintă un model
pentru copil, un sprijin pentru familie, un factor de cultură în comunitate.
Educatorul/educatoarea îndeplineşte o misiune de o importanţă deosebită – aceea de a asigura
formarea şi pregătirea copilului către viaţă. Este dificil a descrie în cîteva fraze trăsăturile ce
disting un bun educator. Chiar dacă am încerca să alcătuim o listă a „ingredientelor” necesare,
nu vom reuşi să oferim decît o schiţă de portret, nişte repere care ar putea servi ca ghid general
de formare, şi nu soluţia certă pentru edificarea unei imagini integre. Dacă întrebăm copiii
cum ar vrea să fie educatoarea lor, ei ne vor răspunde, desigur, „frumoasă şi bună”.Chiar dacă
nu seamănă cu "zîna cea bună", ea îi poate fermeca printr-un zîmbet sau printr-o privire
încărcată de dragoste, prin calităţi deosebite, prin vocea-i blîndă şi copiii o vor considera drept
cea mai frumoasă şi cea mai bună educatoare din lume. Comportamentul didactic, însuşirile de
personalitate, competenţele dobîndite prin formarea iniţială şi continuă, experienţa, atitudinea
şi sentimentele faţă de propria activitate şi faţă de copii, creativitatea, spontaneitatea,
capacitatea de a se transpune în lumea fantastică a celor mici, dăruirea şi pasiunea în muncă la
care se adaugă şi aptitudinile de lider sînt doar cîteva din aşteptările noastre faţă de un
educator. Ce i se cere, prin urmare, unui educator pentru a-şi putea îndeplini nobila sa
misiune?

• o mare dragoste faţă de copii şi problemele acestora. Fireşte, dragostea faţă de copii nu
trebuie confundată cu sentimentalismul, cu blîndeţea lipsită de exigenţă. Împletită cu o
încredere nelimitată în potenţialul copilului, adevărata dragoste este una exigentă: ea oferă
mult, dar şi pretinde mult de la copil;

• disponibilitate pentru cunoaşterea, înţelegerea şi abordarea diferenţiată a copiilor, potrivit

posibilităţilor

Individuale şi ritmului propriu de dezvoltare, tratarea lor imparţială;

• încredere în forţele copiilor, în succesul devenirii lor (chiar şi a recuperării fiecărui copil);

• fermitate, perseverenţă, consecvenţă, energie, dăruire în tot ceea ce întreprinde,

independenţă şi dîrzenie.

G gustarea

R rutină

Ă activități opționale

D deprinderi de ingienă
 I igiena individuală

N necesități individuale

I igienă colectivă

Ț trrezirea copiilor

A autoservire

Rolul părinților în educarea armonioasă a copiilor

* Familia este una din cele mai vechi forme de comunitate umană, ce asigură menţinerea
continuităţii biologice şi culturale a societăţii, satisfacerea nevoilor personale, asigurând
sentimentul siguranţei, iar rolul acesteia nu se mai poate rezuma doar la asigurarea condiţiilor
de viaţă pentru copil şi la supravegherea acestuia, ci trebuie văzută ca primul factor în
educaţia şi instrucţia copilului.

*Familia este prima şcoală a copilului, iar contribuţia pe care o are poate favoriza sau
îngreuna activitatea şcolii. Astfel, familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea
înconjurătoare, primele norme şi reguli de conduită, dar şi mediul propice necesar satisfacerii
trebuinţelor şi dorinţelor sale.

* Putem admite că familia are un rol important în conturarea personalităţii, având în vedere
faptul că educaţia oferită de familie reprezintă factorul principal în dezvoltarea copilului.

* Părinții sunt cei care îl vor învăța pe copil să se iubească pe ei însăși.

* Parintii sunt cei care insufla principiile spirituale copiilor, la fel de mult ca orice biserica
sau consiliu religios.

* Părinții contribuie la dezvoltarea personalității a copilului.