

lucru cert, că fala unei biserici revine în mare parte cântăreților bisericești.
Dacă preoții nu se căsnesc ca să aibă lângă dânșii cântăreți buni, păcătuiesc și
în contra esteticei, dar mai cu seamă mutilează credința și urechea creștinilor
cu cântările unor nepregătiți în această ramură. Deci, cântăreții sunt auxiliarii
preoților, sunt un ”opus est”, pentru o slujbă adevărată, sunt sarea care dă gust
bucatelor, sunt adjectivele cele mai frumoase, cari definesc înțelesul substanti-
velor. Și după cum unui subiect plăcut nu-i poți atașa un atribut disonant, tot
așa unui preot care vrea să-și facă slujba în biserică așa cum trebue, nu-i
poți atașa cântăreți necunoscători de muzică și cu voci slabe. În primul caz, fraza cade în desuetudine, în
al doilea caz preotul nu reușește să încălzească și să înflăcăreze credința creștinilor, ci le-o amorțește și
le-o slăbește, cu toate silințele sale, ca el personal să se prezinte cât de bine.
La ce-ți folosește că vrei să mergi, când picioarele nu te ajută? La ce bun dai să lucrezi un lucru de
ispravă, când mâinile refuză de a face aceasta? Auxiliarele acestea, membrele acestea, sunt pentru
preoți, cântăreții bisericești și rostul lor în biserică este incomensurabil. Așa-i înțeleg eu și ăsta trebue să
fie rostul lor în biserica și în comunitatea creștinilor.
Și când acești auxiliari, fără de care tu singur nu poți reprezenta o acțiune bine definită, vor avea la
dispoziție nu numai o cultură complectă a profesiunei lor, ci și o cultură generală solidă, atunci preotul
va avea în cântăreții săi cele mai juste jaloane cu care va eșalona terenul, fie el cât de înțelenit. Ce n’aș
da eu, ca împărțirea cărților din biblioteca populară s’o facă dascălii mei! Ce n’aș da eu, ca de pe amvon
să răsune cuvântul cântărețului, după cum și la strană a răsunat mai înainte glasul lui! Va fi o dublă
acțiune: va mișca cu cântările duioase bisericești, cari vor merge drept la inimă; va mișca și cu cuvântul
bine pregătit și bine cumpănit, care va merge drept la minte!
Intervenția unor astfel de cântăreți în activitatea unui preot harnic, este ca sarea ce dă gust bucatelor.
Eftină este sarea și nu oferă privirei noastre senzații deosebite ca smaraldul, totuși mare este acțiunea
ei!... Într-adevăr, la masa unui împărat se aduseră mâncările cele mai alese, pregătite din trufandalele
cele mai scumpe. Oaspeți iluștri se așezară în jurul mesei și începură a mânca din ele. A fost de ajuns să
guste odată, ca în urmă nimeni să nu mai ia din ele. Cauza? Mâncarea este nesărată!
Modești cum sunt; trudiți sunt de munca grea a zilei; nu încântă lumea cu exhibiții de tot felul, dar
mare este acțiunea lor în biserică. Ei sunt sarea, care dă gust activității noastre preoțești!

Preot D. Mușățeanu
Bis. ”Sf. Treime Teiu”, București
Revista Cultura, Anul XI, Nr. 7 – Aprilie, 1922