Cancerul ovarian

Elev: Faur Ligia Lavinia

AMG III-b
 Cancerul ovarian este o afecțiune cu evoluție lentă, chiar asimptomatică la
debut, fapt ce îi permite să evolueze fără a fi depistat. Simptomele cancerului
ovarian apar sau devin vizibile de abia în stadiile tardive ale bolii, când cancerul este
deja extins. În general, cancerul ovarian este diagnosticat la aproximativ un an de la
debut, iar simptomele care apar în stadiile tardive sunt determinate în principal de
efectul compresiv pe care începe să îl aibă tumora asupra structurilor din jur.
 Printre acestea se numără:
• Durere lombară, abdominală sau abdomino-pelvină;
• Simptome gastrointestinale: eructații (râgâieli), indigestie, grețuri, modificări ale
tranzitului intestinal, constipație sau diaree.
• Hemoragii vaginale anormale, în special după menopauză;
• Apariția de scurgeri sau sângerări vaginale neobișnuite și neregulate;
• Dispareunie (durere în timpul actului sexual);
• Mărirea în dimensiuni a abdomenului și chiar palparea unei formațiuni tumorale la
acest nivel;
• Astenie;
• Tulburări urinare: micțiune iminentă, arsuri la urinat;
• Scădere în greutate;
• Dispanee (dificultate în respirație).
Factorii de risc sunt:
Cauzele cancerului ovarian nu sunt clare, specialiștii au reușit să identifice o
parte dintre factorii de risc care conduc la apariția acestuia. Printre factorii de risc ai
cancerului ovarian, cei mai importanți sunt:
ØAntecedentele familiale: Femeile cu istoric familial pozitiv au un risc crescut de a
dezvolta cancer ovarian la vârste tinere, sub 40 de ani, ceea ce este totuși
neobișnuit pentru epidemiologia acestui tip de cancer (el apărând de obicei la
femeile trecute de vârstă de 50 de ani). Studiile medicale relevă că dintre femeile
cu cancer ovarian, între 10- 20% au o rudă de grad apropiat care a fost
diagnosticată cu cancer mamar sau cancer de ovar.
ØVârsta înaintată: cancerul de ovar apare mai frecvent la femeile trecute de 50 ani,
aflate la menopauză;
ØNuliparitatea (absența nașterilor);
ØDebutul precoce al ciclului menstrual (sub 12 ani) și instalarea tardivă a
menopauzei: cu cât femeia are mai multe cicluri menstruale, cu atât crește riscul;
ØInfertilitatea: femeile active sexual, care nu folosesc metode contraceptive și care nu
rămân însărcinate au un risc crescut de a fi diagnosticate cu cancer de ovar;
ØAdministrarea terapiei hormonale de substituție sau a estrogenilor: există studii
care au demonstrat că femeile aflate sub tratament de substituție hormonală au un
risc crescut de cancer ovarian.
ØSindromul ovarelorpolichistice: poate fi un factor de risc prin secreția crescută de
hormoni androgeni care caracterizează această afecțiune;
Cancerul ovarian se diagnostichează astfel:
ØEcografia abdominală sautransvaginală - folosirea de ultrasunete pentru a crea o
imagine clară a ovarelor pe un monitor video;
ØTomografie computerizată sau rezonantă magnetică nucleară;
ØMăsurarea markerului tumoral sanguin CA-125, HE4 și scor ROMA;
ØLaparotomie sau laparoscopie - proceduri chirurgicale pentru recoltarea unei probe
de țesut tumoral;
Ø
ØBiopsia - prelevarea unei probe de țesut tumoral pentru a depista existența celulelor
canceroase;
ØLimfografia - examen radiografic al vaselor limfatice cu ajutorul unei substanțe de
contrast;
ØHisteroscopia - poate aduce informații asupra cavitații uterine, mai ales în
contextul sângerărilor anormale din perioada adultă sau în postmenopauză.
Biopsia per-histeroscopică și examenul histopatologic al fragmentelor prelevate
tranșează diagnosticul;
ØPelviscopia - metoda endoscopică ce are valoare în tumorile de ovar (mai ales la
femeile tinere). Ea este avantajoasă pentru depistarea precoce a cancerului de
ovar, fiind contraindicată în stadiile avansate. Are valoare deosebită în cazul
tumorilor benigne, în tumorile borderline, la femeile tinere sau la grupele de
femei cu mare risc.
 Metodele de tratament sunt:
Tratarea cancerului ovarian se recurge la intervenția chirurgicală diferențiată în
funcție de stadiul bolii. În cazul cancerelor ovariene diagnosticate în stadiul I și al
femeilor care vor să mai aibă copii, opțiunile de tratament sunt:
ØExcizia ovarului afectat și a trompei uterine respective;
ØBiopsierea ovarului contralateral;
ØExcizia omentului mare;
ØExcizia ganglionilor limfatici din pelvis precum și a celor paraaortici;
ØRecoltarea de fragmente bioptice din alte țesuturi vecine, dar și a unei cantități de
lichid peritoneal pentru a determina dacă există însămânțare neoplazică.
ØÎn cazul cancerelor diagnosticate în stadiile II - IV, sau în cazul cancerelor din
stadiul I la pacientele care nu mai doresc copii, opțiunile terapeutice includ:
ØHisterectomia (îndepărtarea chirurgicală a uterului) și salpingo-ovarectomie
(îndepărtarea tubelor uterine și a ovarelor);
ØColectarea de lichid peritoneal pentru investigare microscopică;
ØÎndepărtarea ganglionilor limfatici pelvini și paraaortici (disecție ganglionară);
ØExcizia țesutului gras (omentului);
ØExcizia a cât mai mult țesut afectat, în funcție de posibilități și de extinderea
cancerului;
ØBiopsia oricărui tip de țesut care poate fi afectat de cancer.
ØPe lângă intervenția chirurgicală se mai poate apela la chimioterapie care poate fi
aplicată ca monoterapie (agenții folosiți sunt cu precădere agenții alkilanti) sau
polichimioterapie (combinația poate să cuprindă între 2 și 4 citostatice).
Pe lângă intervenția chirurgicală se mai poate apela la chimioterapie care poate fi
aplicată ca monoterapie (agenții folosiți sunt cu precădere agenții alkilanti) sau
polichimioterapie (combinația poate să cuprindă între 2 și 4 citostatice).
Chimioterapia se impune ca tratament adjuvant chiar în stadiul I de boala și devine
preponderentă în stadiile avansate.
O altă metodă de tratament este radioterapia. Aceasta poate fi externă sau internă,
cea externă poate fi utilizată pentru a șterge urmele de cancer după chimioterapie, în
timp ce radioterapia internă poate fi utilizata pentru cancer avansat.
 Rata de supraviețuire în funcție de stadiile bolii:
Dacă boala este diagnosticată și tratată din timp, când cancerul încă nu a depășit
ovarul, rata de supraviețuire după 5 ani este de 90%. Dar, datorită simptomelor
reduse, care cu greu atrag atenția în stadiile incipiente ale bolii, doar 19% din toate
cazurile sunt descoperite la început. Dacă neoplasmul ovarian a fost diagnosticat în
stadiul III sau mai târziu, rata de supraviețuire scade dramatic, ajungând până la
29%.