Plumb

de George Bacovia
Curent literar apărut în Franța, simbolismul promovează necesitatea
unei îndoiri a poeziei față de retorica romantică și față de impersonali-
tatea poeziei parnasiene. Este exprimată astfel dorința de a impune în
poezie sensibilitatea, visul, muzicalitatea.

Poezia simbolista Plumb deschide volumul cu accelași titlu, apărut in

1916, definindu-l în totalitate. Dominată de ambiguitate, nostalgie,
melancolie totul fiind exprimat dramatic. Textul poetic se înscrie în
lirica simolistă prin folosirea simbolurilor,tehnica repetițiilor,
cromatica ca și dramatismul trăirii eului liric urmărind stabilirea unor
corespondențe intime între eul liric și lumea exterioară, simboliștii
considerând că nimic nu trebuie explicat în poezie, ci doar sugerat. De
asemenea textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei, totul
putând fi dedus din descrierea cadrului prin introducerea cromaticului,
dar sub forma nuanțelor pentru a păstra ideea de impresie.
Titlul poeziei este substantivul nearticulat “plumb”, simbol care are
corespondent în natură metalul greu ce sugerează apăsarea
sufletească. Cenușiul introduce starea de angoasă, greutatea
sufocantă, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului
existențial, fără soluții de ieșire. Tema poeziei o consitituie condiția
poetului într-o societate lipsită de aspirații și artificială. Lumea ostilă
și stranie, conturată de câteva pete de culoare este protecția
universului interior, de un tragism asumat de luciditate.

Viziunea despre lume este exprimată prin intermediul temelor și

motivelor abordate, surprinzând problematizarea lumii geniului în
raport cu lumea existentă, depărtată de valorile adevărate ale vieții.
Folosirea cromaticii pentru a descrie viziunea impune o lume gri,
lipsită de speranță, ce consituie chinul neîncetat al eului liric. Moartea
este sugerată prin folosirea cuvintelor din acceași sferă semantică,
sicrie, cavou, coroane care sârțâie, dar și prin repetiția simbolului
plumb, folosit ca determinat, ceea ce relevă un imaginar poetic care
devine împietrit. Sensul acestei metafotre-simbol se dezvăluie în
momentul în care se invocă “amorul de plumb”, ceea ce evidențiază
apăsarea sufletească, sentimentul înăbușit, impresia de univers închis,
ca și cavoul în care se izolează eul poetic. Poezia este structurată în
două catrene construite pe baza simbolului cheie ,,plumb”, care este
reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei.Relația de simetrie este
evidențiată prin prezența simbolului „plumb’’, așezat ca rimă la primul
și ultimul vers din poezie, de sintagma ,,flori de plumba”, aflată la
începutul versului al doilea din fiecare strofă. Lirismul subiectiv este
redat la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivității, verbe la
persoana I, singular, “stam”, “am început” și adjectivul
posesiv ,,amorul meu”.

Compozițional, se disting două secvențe poetice, care corespund celor

două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectiv, simbolizată
de cimitir și de cavou, și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată
de sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare.
Prima secvență poetică surprinde elemente ale cadrului spațial închis,
apăsător, sufocant, cavoul simbolizând mediul universului interior, și
elemente ale decorului funerar: sicriele de plumb, veșmântul funerar,
florile de plumb, coroanele de plumb. Versul inițial ,,Dormeau adânc
sicriele de plumb” cuprinde cele două simboluri regăsite în creația
bacoviană, și anume sicriul și plumbul. Personificarea ,,dormeau...
sicriele” sugerează moartea, iar adverbul-epitet ,,adânc” accentuează
ideea somnului etern. De altfel, motivul somnului este evidențiat prin
verbul la imperfect ,,dormeau”, care sugereazaă continuitatea
fenomenului, transferând totul în planul eternității. Cadrul spațial
deschis este unul apăsător evidențiat prin metafora ,,sicrie de plumb” ,
oximoronul ,,flori de plumb” și epitetul ,,funerar veșmânt”.Mediul
capătă astfel greutatea apăsătoare a plumbului, iar eul liric se retrage
în spațiul închis al cavoului, simboul al izolării de lumea exterioară.
Repetarea simbolului ,,plumb” sugerează existența mohorâtă, lipsită
perfecțiune și de posibilitatea înălțării. Vântul este singurul element
care sugereazaă mișcarea, însă produce auditiv efectele reci ale
morții: ,,Și scârțâiau coroanele de plumb.”
Cealaltă secvență poetică se află sub semnul tragicului existen țial dat
de moartea afectivității:,,dormea întors amorul meu de plumb”.Epitetul
,,întors”, accentuează imaginea mortului întors cu fața spre apus, ceea
ce adâncește senzația unei lumi parăsite de orice speranță.
Metafora ,,amorul meu de plumb” sugerează transformarea
sentimentului de iubire în profundă suferință. Marcat de acceași
singurătate totală, eul liric ajunge să se privească din exterior ca un
străin, iar strigătul său de deznădejde fiind o încercare de salvare
amăgitoare. Totodată, metafora ,,aripile de plumb” presupune senzația
căderii definitive a omului într-o lume a morții în care înălțarea nu mai
este posibilă. Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul și
vântul, care produc disoluția materiei. Starea de solidariatate a eului
liric este sugerată de repetarea sintagmei ,,stam singur”, care alături
de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate sufletească.
Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, singurătatea, privirea în sine ca
într-un strain, se înscriu în estetica simbolistă.
În ceea ce privește prozodia, Plumb are o construcție riguroasă, care
sugerează prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă
îmbrățișată, măsură fixă de zece silabe, iambul alternează cu
amfibrahul. La nivelul fonetic, se remarcă predominanța vocalelor
închise o, i și u care dau sentimental de vid interior, iar aglomerarea
consoanelor dure b, p, m, n creează o sonoritate bizară, lugubură. La
nivelul morfologic, predomină timpul imperfect, un timp al acțiunilor
continue, nedetreminate, obsedante. Singurele care diferă,
verbele ,,am început” și ,,să strig”,marchează conștientizarea
dramatică a eului liric. La nivelul lexical, predomină cuvintele din
câmpul semantic al morții, iar repetarea lor are ca efect monotonia.

În concluzie, prin tema, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului,

a repetiției, prin valorificarea cromaticii, zugrăvirea stărilor sufletești
de angoasă, de spleen, poezia Plumb se încadrează în estetica
simbolistă.

Mulțumesc!

NEDELCU AURICA