purtat grijă de nici un sărac.

Nu este de plâns şi de jelit, că acela care avea atâta bogăţie, nu s-a

învrednicit de o picătură de apă? Pentru că nu a dat nici fărâmiturile de la masa săracului, nu primeşte
acum nici o picătură de apă. În iarna vieţii acesteia el n-a semănat milostenie; a venit vara şi n-a
secerat. Rânduiala Stăpânului este aceasta: El a pus faţă în faţă chinurile nelegiuiţilor şi odihna
drepţilor, ca să se vadă unii pe alţii şi să se cunoască; fiecare mucenic îşi va cunoaşte atunci pe tiranul
care l-a chinuit. Şi că ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, ascultă ce grăieşte înţelepciunea:
"Atunci cu multă îndrăzneală va sta dreptul în faţa celor ce l-au necăjit. Ca un călător ce umblă pe
zăduf şi este ars de sete şi nimereşte la o fântână bună, sau ca un flămând care ar sta la o masă plină
de toate mâncările, dar este oprit de cineva mai puternic să se atingă de bucatele de pe masă. Mare
mâhnire şi chin este pe cel însetat că nu poate să-şi stingă setea şi pe cel flămând că este împiedicat
să se îndulcească din bucate. Tot aşa şi la ziua Judecăţii: păcătoşii vor vedea pe sfinţi bucurându-se.
Că şi pe Adam vrând Dumnezeu să-l amărască, l-a făcut să lucreze pământul în preajma raiului, ca
privind locul cel dorit, de unde ieşise, să aibă pururea durere în suflet. Şi dacă, frate Chiriac, nu ne
vom mai întâlni aici, în viaţa aceasta, ca să vorbim unul cu altul, dincolo în viaţa cealaltă nu va fi
nimeni care să ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea şi pe izgonitorii noştri, tot aşa precum Lazăr
vedea pe cel bogat şi mucenicii văd pe
chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi

aminte de proorocul Isaia care zice: "De
batjocorirea lor nu te teme şi de ocara lor nu
te lăsa biruit, că după cum lâna este mâncată
de molii, aşa vor fi şi ei mâncaţi". Gândeşte-te
la Domnul Hristos, cum în scutece fiind, a fost
izgonit şi în pământul egiptenilor lepădat, Cel
ce ţine lumea cu mâna Sa. Şi pentru ce? ca să
se facă chip şi pildă nouă, să nu ne mâhnim
întru năpaste. Şi-ţi mai adu aminte de patima
Mântuitorului, şi de câte ocări a suferit pentru
noi Stăpânul a toate. Că unii dintre iudei Îl
numeau samaritean şi băutor de vin; alţii
îndrăcit şi prooroc mincinos, zicând:

"Iată om mâncător şi băutor de vin", şi că

"scoate demoni cu domnul demonilor". Şi ca
să mai spun şi altele: cum L-au dus atunci să-
L arunce în râpă? O, minune mare! Şi-L
scuipau în obraz şi-i dădeau palme? Dar că L-
au adăpat cu fiere şi I-au bătut capul cu
trestie, şi cu hlamida împărătească
îmbrăcându-L, cu cununa de spini L-au
încununat; şi-i cădeau înainte batjocorindu-L
şi tot felul de batjocoriri făcându-I?

Dar când L-au dus acei băutori de sânge, şi L-

au tras gol la patimă? Cum L-au lăsat toţi
ucenicii Lui? Că unul s-a lepădat de Dânsul,
iar altul L-a vândut şi ceilalţi au fugit; şi sta
singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Paştilor îi adunase pe toţi. Şi L-au
răstignit ca pe un om rău, în mijlocul făcătorilor de rele şi ar fi zăcut neîngropat. Ca nici nu L-au
pogorât de pe cruce, până nu L-au cerut unii, ca să-L îngroape. Şi cum au scornit minciună asupra Lui,
cum că ucenicii Săi L-au furat şi că n-a înviat. Şi adu-ţi aminte încă de Apostoli, că de peste tot erau
urmăriţi şi că se ascundeau prin cetăţi: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzătoare de mătăsuri şi Petru la
un curelar, că nu îndrăzneau să intre la cei bogaţi; dar mai târziu, toate le-au mers uşor. Aşa că nici tu
frate, nu-ţi face inimă rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împărăteasa l-a pus patriarh în scaunul meu, că a
necăjit pe fraţii şi fecioarele care n-au vrut să se împărtăşească cu el, şi că mulţi dintr-înşii au murit
prin temniţe, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este
într-adevăr un adulter. Că precum femeia căreia îi trăieşte bărbatul, dacă merge după altul se
numeşte adulteră, tot aşa şi acesta este un adulter nu trupeşte ci sufleteşte, pentru că, fiind eu viu,
mi-a răpit scaunul.

Frate Chiriac, îţi scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împărătesei. Multe necazuri
am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seamă. Că, pe când am ajuns în ţara capadocienilor şi în
Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinţi părinţi şi mulţime de monahii fecioare, care
întristate şi plângând cu jale mare, căci mă vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: "Mai de folos ar
fi fost să se ascundă soarele decât să tacă gura lui Ioan". Aceste cuvinte m-au tulburat mult şi m-au
întristat şi mai mult, când îi vedeam pe toţi plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au
întâmplat nu le-am luat în seamă. Foarte bine ne-a primit episcopul cetăţii acesteia, şi multă dragoste
ne-a arătat că dacă ar fi fost cu putinţă şi n-am fi păzit hotărârea, ne-ar fi dat chiar şi scaunul său. Te
rog, dar, şi te poftesc din toată inima, goneşte plânsul amărăciunii tale. Adu-ţi aminte de mine, în
rugăciunile tale şi mângâie-mă cu răspunsul tău".

Tot în această zi, pomenirea sfintei Marciana

împărăteasa, cea socotită între Sfinţii Apostoli.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Claudin,

care în pace s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Petru

Egipteanul, care, ajungând la adânci bătrâneţi,
în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului

mucenic Dimitrie, care a mărturisit în
Constantinopol, în anul 1784, şi care de sabie
s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-

ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sinaxar 28
Ianuarie
În această lună, în ziua a douăzeci şi opta,
pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem
Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata

cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe
fu alungat din casa părintească de către tatăl său - preot păgân - din