O SCRISOARE PIERDUTĂ

I.L.Caragiale – comedia

-text dramatic-

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale este a treia dintre
cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic.

Comedia este o specie a genului dramatic, a unor tipuri umane sau în versuri, care provoacă râsul
prin surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, având final
fericit și deseori, un rol moralizator.

Opera literară „O scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale
societății contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883. Încadrându-se în
categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenești, piesa reprezintă aspecte
din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră) și de familie (relația din
Tipătescu și Zoe) a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc.

Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului
de replici între personaje.

Titlul pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență, pretinsa luptă pentru puterea
politică se realizează de fapt, prin lupta de culise, având ca instrument al șantajului politic „o
scrisoare pierdută”, pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât „o” din titlu indică atât
banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea ei.

Fiind destinată reprezentării scenice creația dramatică impune anumite limite în ceea ce privește
amploarea timpului și a spațiului de desfășurare a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată „În
capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, adică la sfârșitul secolului al 19-lea, în perioada
campaniei electorale, în interval de 3 zile.

Conflictul dramatic principal este reprezentat de confruntarea pentru puterea politică a doua forțe
opuse: reprezentanții partidului aflat la putere – Ștefan Tipătescu, prefectul orașului, Zaharia
Trahanache, președintele grupării locale a partidului, Zoe, soția acestuia și gruparea independentă
condusă de Nae Cațavencu, un avocat ambițios, proprietarul ziarului „Răcnetul Carpaților”. Acest
conflict are la bază contrastul dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, între esență și
aparență.

Intriga piesei pornește de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime, compromițătoare
pentru reprezentanții locali ai partidului aflat la putere și găsirea ei de către adversarul politic, care o
folosește ca armă de șantaj. Acest fapt ridicol stârnește o agitație nejustificată și se rezolvă printr-o
împăcare generală și neașteptată.

Scena inițială din Actul I expozițiunea, prezintă personajele: Ștefan Tipătescu, prefectul județului, și
Ghiță Pristanda, polițistul orașului, care citesc ziarul lui Cațavencu „Răcnetul Carpaților”. Venirea lui
Trahanache cu vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul politic, declanșează conflictul
dramatic principal și constituie intriga comediei. Convingerea soțului înșelat că scrisoarea este o
plastografie și temerea acestuia că Zoe ar putea afla de „machiaverlicul” lui Cațavencu sunt de un
comic savuros. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache și calmul său contrastează cu
zbuciumul amorezilor Tipătescu și Zoe Trahanache, care acționează impulsiv și contradictoriu pentru
a smulge scrisoarea șantajistului.

Desfășurarea acțiunii îi prezintă pe Tipătescu „turbat” de mânie și pe Zoe disperată de consecințele

publicării scrisorii de amor de către Cațavencu, chiar dacă soțul ei crede că este un fals. Ea are o
întâlnire cu Cațavencu la redacția ziarului său, care îi promite că îi dă scrisoarea dacă va fi ales
deputat. Pristanda este trimis la Cațavencu să aducă scrisoarea cu orice preț și se întoarce cu
răspunsul: „o mie de poli” sau mandatul de deputat.

Actul II prezintă în prima scenă o altă numărare a voturilor, dar cu o zi înaintea alegerilor. Se
declanșează conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se tem de
trădarea prefectului. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Cațavencu, Zoe, dimpotrivă ordonă
eliberarea lui și îl determină pe Tipătescu să susțină candidatura lui Nae Cațavencu care se află în opoziție în
schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe îi promite lui cațavencu sprijinul
său. Depeșa primită de la Centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al doilea.

În actul III, punctul culminant, acțiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile
candidaților Farfuridi și Cațavencu în cadrul întrunirii electorale. Între timp, Trahanache găsește o
poliță falsificată de Cațavencu pe care intenționează să o folosească pentru contra-șantaj. Apoi
anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet: Agamiță Dandanache. Încercarea lui
Cațavencu de a vorbi în public despre scrisoare eșuează din cauza scandalului iscat în sală de
Pristanda. În încăerare, Cațavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de
Cetățeanul Turmentat.

Actul a patrulea, deznodământul, aduce rezolvarea conflictului inițial pentru că scrisoarea ajunge la
Zoe, adusă de Cetățeanul Turmentat, iar Cațavencu se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj,
Dandanache, care întrece prostia și lipsa de onestitate a candidaților locali. Propulsarea lui politică
este cauzată de o poveste asemănătoare: și el găsise o scrisoare de amor compromițătoare. Este ales
în unanimitate și totul se încheie cu festivitatea condusă de Cațavencu, unde adversarii politici se
împacă.

Personajele aparținând aceleiași categorii se disting prin modul de a reacționa la împrejurări, fiind
astfel orientate către comicul de caracter. Tipătescu și Trahanache reprezintă tipul politicianului
demagog, dar în timp ce Trahanache își păstrează calmul imperturbabil în fața amenințării lui
Cațavencu și caută „cu diplomație” o armă de contra-șantaj, „altă plastografie”. Tipătescu
reacționează impulsiv și violent, ordonă arestarea fără mandat a lui Cațavencu, iar în confruntarea
directă îl amenință că îl ucide cu bastonul, această scenă fiind relevantă pentru comicul de situație.

Un alt mijloc de caracterizare indirectă este numele personajelor care sugerează trăsăturile lor
dominante. Trahanache sugerează ramoleala, deoarece cuvântul „trahana” este o cocă moale, ușor
de modelat, Cațavencu este demagolul lătrător, Dandanache provoacă dandaneaua, Farfuridi și
Brânzovenescu fac aluzie culinară, Pristanda vine de la un joc moldovenesc în care se bate pasul pe
loc.

Limbajul este principala modalitate de individualizare a personajelor, iar prin comicul de limbaj se
realizează caracterizarea indirectă. De exemplu, Trahanache își trădează originea grecească stâlcind
neologismele: „soțietate”, „prințip”, „docoment”. Ticul său verbal „ai puțintică răbdare” reflectă
viclenia, Zaharia sub masca bătrâneții caută să câștige timp pentru a găsi o soluție. Fraza care îi
rezumă principiul în viață, explică falsa naivitate, este: „într-o soțietate fără moral și fără prințip ...
trebuie să ai și puțintică diplomație!”.
Pretinsa erudiție a lui Cațavencu este redată de formularea principiilor sale: „scopul scuză mijloacele,
a zis nemuritorul Gambetta”, dar în realitate aceste vorbe le-a spus Machiavelli. Incultura se reflectă
în folosirea incorectă a neologismelor în etimologia populară: „faliți” (oameni de fală), capitaliști
(locuitori ai capitalei) sau confuzia opiniei lui Farfuridi care este exprimată printr-un nonsens:
„trebuie să ai curaj, ca mine! trebuie s-o iscălești, o dăm anonimă!” sau „iubesc trădarea, dar urăsc
pe trădători”.

Sursele comicului sunt diverse și servesc intenția autorului de a satiriza defectele omenești puse în
evidență pe fundalul campaniei electorale: comicul de moravuri, comicul de intenție, comicul de
situație, comicul de caracter, comicul de nume și comicul de limbaj.

Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția cititorilor și
spectatorilor în mod critic, lumea lui Caragiale fiind alcătuită dintr-o galerie de ariviști care urmăresc
menținerea sau dobândirea unor funcții politice sau a unui statut social.
Opera literară „O scrisoare pierdută” (1884) este o comedie de moravuri, având ca temă satirizarea
aspectelor societății contemporane autorului, aspecte din viața politică și de familie a unor politicieni
corupți.

Zoe Trahanache, personajul feminin al operei, este soția celui mai influent om al județului, după cum
rezultă din lungul șir de „comitete și comiții” al căror „prezident” este Zaharia Trahanache. Femeie
cochetă, ea este iubită de Tipătescu, prefectul județului, care de dragul acestei femei este nevoit să o
împartă cu altcineva, sacrificând o carieră promițătoare la București, așa cum remarcă aliatul său
politic și soțul înșelat, Trahanache: „Credeți dumneavoastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi
dus director la București, dacă nu stăruiam eu și cu Zoițica... și la drept vorbind, Zoițica a stăruit mai
mult...”.

Zoe este considerată o femeie „simțitoare”, toți protejând-o, dar, în realitate, ea este femeia stăpână
pe sine, care știe foarte bine ce vrea și care îi manipulează pe toți în funcție de propriile dorințe. Deși
face paradă de iubirea pentru Tipătescu și de sacrificiile ei pentru el: „Omoară-mă pe mine care te-
am iubit, care am jerfit totul pentru tine...”, îi reproșează ea prefectului, încercând să-l determine să
susțină candidatura lui Cațavencu. În realitatea ea nu a jerfit nimic altceva decât fidelitatea față de
soțul său, Trahanache, singurul sacrificiu notabil venind din partea lui Tipătescu.

Dincolo de aparențe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia este polul rațional,
puternic și care deține controlul asupra relației. Tipătescu refuză inițial compromisul politic de a-i
susține candidatura lui Cațavencu, și îi propune Zoei o soluție disperată, arătându-se gata să renunțe
la tot de dragul ei: „Să fugim împreună...”. Ea intervine însă energic și refuză nedorind să renunțe cu
niciun preț la poziția de primă doamnă a orașului de provincie. De aceea îi răspunde ferm lui
Tipătescu: „Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe
urmele noastre?...”. Replica ei la întrebarea lui Tipătescu: „Zoe! Zoe! mă iubești?” stârnește râsul, cu
toate că ascunde o ironie amară: „Te iubesc, dar scapă-mă!”.

În privința susținerii candidaturii lui Cațavencu, Zoe reușește să îl înduplece pe prefect, iar în cele din
urmă acesta cedează de dragul femeii pe care o iubea: „ În sfârșit, dacă vrei tu... fie! ... Domnul
Cațavencu ești candidatul Zoii, ești candidatul lui neica Zaharia... prin urmare și al meu! ... Poimâine
ești deputat! ...”