TEORII DESPRE ETICA SI

DEONTOLOGIA CONTEMPORANA
1. Introducere

Conceptia etica europeana obisnuita, asemenea

tuturor traditiilor gandirii continentului nostru,
recunoaste faptul ca exista multe lucruri pe care un
individ moral nu l-ar putea face, indiferent de presiunile
care s-ar face asupra acestuia. Neindoielnic, minciuna
sau crima sunt fapte care nu ar trebui savarsite in nici o
imprejurare si sub nici o motivatie, nu numai pentru ca
ele, in sinea lor, reprezinta fapte rele, ci si pentru ca
sunt totalmente gresite. Oricum, ele nu constituie doar
simple fapte reprobabile, care ar putea fi compensate
prin mai multe fapte bune si/sau prin evitarea unui rau
si mai mare. Iata pentru ce, normele care contin
formulari de ordin deontologic trebuie considerate
formulari cu valoare absoluta, cu forta morala si/sau
juridica absoluta, care trebuie respectate indiferent de
imprejurari .

Multe persoane considera ca un comportament moral

sau corespunzator moralei presupune acceptarea
constienta a unor constrangeri sau a unor reguli
specifice aparte care limiteaza atat urmarirea si
realizarea propriilor interese, cat si cautare binelui
colectiv. Acesti indivizi nu privesc interesul personal,
precum si cautarea binelui colectiv ca fiind finalitati
dezonorante sau care ar trebui evitate in virtutea unor
norme morale, dar considera ca aceste norme nu
constituie un temei suficient pentru a actiona intr-un fel
sau in altul. Cei care sustin o asemenea teza cred ca
exista actiuni gresite prin ele insele si care, prin
urmare, nu pot fi acceptate ca mijloace de realizare a
niciunui scop, fie el admirabil sau obligatoriu din punct
de vedere moral.

2. Natura si structura constrangerilor

deontologice in conceptia

contemporana

Natura si structura constrangerilor deontologice, ca

ansamblu de reguli, principii, interdictii, restrangeri,
s.a. are legatura cu perspectivele deontologice propriu-
zise. Prin acest tip de abordare, analistii au identificat
trei trasaturi mai importante ale constrangerilor
deontologice si anume:

- in primul rand, cu totii sunt de acord cu faptul ca

aceste constrangeri reprezinta formulari negative sau
interdictii . Pot fi intalnite si formulari afirmative, insa
deontologii afirma ca acestea nu sunt dependente de
cele negative si vice-versa. In special, cand analizam
un tip sau altul de formulare, trebuie sa avem in vedere
faptul ca nu ne aflam in fata acelorasi categorii de fapte
sau acte . Astfel, fiind vorba despre actiuni gresite,
normele deontologice pot interzice minciuna si tacerea
in situatii foarte apropiate si totusi diferite. Pe fond,
aproape totul se reduce la ascunderea delictuoasa a
adevarului sau la mistificarea acestuia. In acest sens,
Fried afirma ca: „ In orice caz, norma deontologica
prezinta anumite limite si tot ceea ce depaseste aceste
limite nu mai este interzis. Astfel, este gresit sa minti,
dar sa ascunzi adevarul spre binele cuiva poate fi un
fapt admisibil; iar aceasta pentru ca a ascunde
adevarul si a minti nu inseamna acelasi lucru” .

- in al doilea rand, trebuie sa avem in vedere si sa

constatam si faptul ca, de obicei, si in mod necesar,
constrangerile deontologice sunt formulari restranse,
limitate. Am utilizat totusi sintagma „de
obicei”, intrucat exista mai multe moduri de a intelege
sfera constrangerilor deontologice si mai multe
perspective asupra tipurilor de actiuni, ceea ce
determina o abordare diferita a obligatiilor si a
responsabilitatilor individului .

- in al treilea rand, constrangerile deontologice au o

influenta nemijlocita asupra activitatii subiectelor carora
se adreseaza, deoarece, de regula, sunt atasate
nemijlocit deciziilor si actiunilor acestora si mai putin
consecintelor probabile care decurg din aceste alegeri
sau actiuni. Referindu-se la acest aspect, Nagel afirma
ca: „…temeiul deontologic isi exercita intreaga
capacitate asupra actiunii in desfasurare si nu dupa
producerea acesteia” .

Vom putea explica actiunea directa a normelor

deontologice apeland si facand distinctia intre intentie si
prevedere. Astfel, incalcarea normei deontologice, a
constrangerii, deci, privind raul facut unui om
nevinovat, are loc doar atunci cand fapta a fost comisa
cu intentie. Cu alte cuvinte, decizia de a nu actiona
tocmai cu intentia de a nu face rau cuiva, precum si
consecintele negative pe care mijloacele si finalitatea
intentionate le-ar putea avea asupra celorlalti nu
constituie o incalcare a principiilor deontologice, desi, in
anumite imprejurari, ar putea fi supuse criticilor, insa
sub alte aspecte.

Din punctul de vedere deontologic, o fapta poate fi

permisa si in situatia in care nu reprezinta varianta
optima/buna de actiune. In cazul consecintialismului,,
am vazut ca actiunea este permisa numai daca
reprezinta varianta optima de actiune pentru subiectul
acesteia. De aceea, nu ar fi niciodata permis cuiva sa
faca mai putin bine decat tot binele posibil sau sa
impiedice mai putin raul, decat este efectiv capabil sa o
faca. Acest aspect al teoriei consecintialiste a fost
puternic criticat si continua sa fie contestat, pe motiv ca
nu acorda suficienta libertate de actiune si de alegere
individului. Deontologii considera ca aceasta rigiditate,
aceasta inchistare si inchidere rezulta din intelegerea
gresita sau din neintelegerea caracterului permisiv si al
celui obligatoriu al lucrurilor.