Noapte

de Lucian Blaga

Și în deșert se luptă ochii

În lacrimi să cuprindă zarea,
Căci întuneric mi-i îneacă
Și mi se tulbură cărarea.

Mi-ești drag-acum, tu, noapte sfântă,

Cu plânsul tău domol de stele,
Căci porți în firea ta curată
Comoara visurilor mele.

Din înălțimile albastre

Încet o rază se desprinde
Prin negură tăindu-și calea.
Și-o jale-adâncă mă cuprinde,

Că-i văd trudita zbuciumare

Să afle rostul meu pe nume,
Și lupta ei necontenită
În calea mea să mă îndrume!

Știam odată graiul razii...

Îl deslușeam din plâns de stele,
Dar mor acuma în adâncuri
Și graiul razii-l duc cu ele...

Eu le privesc cu-nduioșare
Cum licărind se sting tăcute
Și-ascult cum picură din slavă
Povestea dragostei trecute...