Pastelurie lui Alecsandri 

constituie primul moment de strălucire al poeziei romantice

de dinaintea lui Eminescu. Titu Maiorescu a considerat că aceste creaţii lirice sunt
„însufleţite de o simţire aşa de curată şi puternică a naturei” şi sunt scrise într-o limbă
atât de frumoasă, încât apreciază că Vasile Alecsandri este „Cap al poeziei noastre
literare în generaţia trecută”. 

>> poezia MALUL SIRETULUI de V. Alecsandri

Literatura paşoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european şi este marcată de

sincronizarea manifestului romantismului francez şi a articolului-program al lui
Kogălniceanu, publicat în 1840. în perioada paşoptistă literatura ocupă un loc din ce în
ce mai important şi începe să se îndepărteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii
epocii sunt, în primul rând luptători ai creării unei conștiințe naționale puternice, ceea ce
este de fapt oglindirea ideologiei Revoluției de la 1848 nu numai în viaţa socială, ci şi în
cea literar-culturală.

Articolul lui Mihail Kogălniceanu, „Introducţia” din revista „Dacia literară” este
considerat programul romantismului românesc - deoarece cuprinde câteva idei
importante ca unificarea limbii şi a literaturii, înlăturarea traducerilor şi crearea de opere
originale românești. în acest sens Kogălniceanu propune trei teme: istoria, natura şi
folclorul, teme care vor marca literatura acestei perioade.

Scriitorii paşoptişti şi-au pus opera în slujba idealurilor naționale şi culturale ale epocii,
între ei un loc deosebit îl ocupă Alecsandri, recunoscut ca valoare de către T. Maiorescu,
dar şi de M. Eminescu care îl apreciază ca „rege al poeziei”.

”Bardul de la Mirceşti” se deosebește de romantici prin faptul că succesiunea

anotimpurilor nu simbolizează trecerea ireversibilă a timpului, ci dimpotrivă - eterna
regenerare a naturii. Cromatica este specifică acestor creații, culorile fiind alese în funcție
de anotimpul descris.

Malul Siretului de Vasile Alecsandri comentariu

Poezia „Malul Siretului” e unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o
creație reprezentativă pentru întreg ciclul de pasteluri, atât prin tehnica artistică, cât și
prin atmosfera emoțională.
Tema pastelului „Malul Siretului” este natura. Pastelul „Malul Siretului” conţine
descrierea unei dimineţi de vară pe malul râului Şiret, înfăţişat în frumuseţea şi farmecul
ei deplin, totul fiind învăluit în lumină şi strălucire, imagine care se îmbină cu trăirile
eului liric. Pastelul transmite armonia dintre poet şi peisaj şi eternizarea acestui moment
de inspiraţie poetică.

Titlul ilustrează locul mirific care l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului
Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moșia de la
Mirceşti.

Poezia „Malul Siretului” este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16
silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, e particular prin două
aspecte inedite: lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, auctoriale (în
strofele a doua şi a treia) şi nota meditativă a poeziei din ultima strofă.

Peisajul este realizat prin îmbinarea discretă a planului trestru cu cel universal cosmic.

Strofa întâi descrie momentul incert al dimineţii devreme, când ziua se îngână cu

noaptea, când întreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Şiretului plutesc „aburii
uşori ai nopţii”, ce par fantasme, comparaţia provocând o puternică stare emoţională.
Imaginea motorie a ceţii care „se despică” printre ramurile copacilor este însoţită de
imaginea vizuală a râului personificat, care „se-ncovoaie sub copaci ca un balaur”.
Comparaţia este de factură mitologică, asemenea metaforei „mişcă solzii lui de aur”,
care sugerează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul cromatic „solzii
de aur” exprimă fiorul provocat de lumina strălucitoare care se reflectă în undele apei.

Strofa a doua denotă prezenţa eului liric, sugerat prin pronume şi verbe de persoana I,
cum ar fi: „Eu mă duc”, „mă aşez”, „privesc”. Aşezat pe „malu-i verde” poetul este un
privitor, un admirator al priveliştii, fiind încântat de curgerea continuă a râului
personificat: „apa curge şi la cotiri ea se perde”, „cum se schimbă-n vălurele”, „cum
adoarme la bulboace”. Paralelismul sintactic al versurilor accentuează descrierea curgerii
râului, imagine completată şi de epitetele descriptive „prundişul lunecos” şi „malul
năsipos”. Imaginile artistice devin treptat dinamice, redând parcă emoţiile crescânde ale
poetului. Personificarea Şiretului sugerează armonia dintre peisaj şi poet.

Strofa a treia începe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra

undelor Siretului, tabloul fiind dinamizat brusc de un peşte care „saltă-n aer dup-o
viespe sprintioară” şi de raţele sălbatice care se abat din zborul lor, aşezându-se pe
undele râului. Trebuie remarcate în această strofa epitetele care evidenţiază detaliile
peisajului: „salcie pletoasă”, „viespe sprintioară”, „apa-ntunecată”.
Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie doar un peisaj natural, ci şi
unul al sufletului, evidenţiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este
meditativă sugerându-se ideea că gândurile şi sentimentele sale sunt atrase de valurile
mişcătoare ale râului „şi gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale.” Eul liric se
detaşează parcă de natura înconjurătoare, contemplând fascinat şi încremenit de
admiraţie lunca ce clocoteşte de viaţă, iar privirea lui descoperă şi o mică „şopârlă de
smarald”, care personificată se uită curios la el.

MALUL SIRETULUI - Figuri de stil

Sugestia

Sugestia textului liric este ilustrată prin figurile de stil (tropi) care compun un tablou unic
prin frumuseţe, un adevărat ansamblu estetic realizat prin îmbinarea imaginilor vizuale
cu cele motorii, provocând o emoţie puternică de admiraţie şi încântare asupra
cititorului.

Expresivitatea

Expresivitatea poeziei este susţinută de verbele aflate la timpul prezent, care profilează
permanentizarea aspectului dinamic al ansamblului peisagistic, numind acţiuni care nu
se finalizează, ci tind să se eternizeze: „se ridică”, „se despică”, „se-ncovoaie”, „mişcă”,
„adoarme”, „se coboară”, „saltă”, „se duce”, „curge”, „clocoteşte”.

Lirismul subiectiv se defineşte prin mărcile lexico-gramaticale reprezentate de verbele şi

pronumele la persoana I, care susţin prezenţa eului liric în discursul poetic: „mă duc”,
„mă aşez”, „privesc”, „mea”, „-mi”, „la mine”.

Detaşarea contemplativă a poetului se distinge prin descrierea priveliştii captivante,

ilustrând lirismul obiectiv prin verbe şi pronume la persoana a III-a: „se ridică”, „se-
ncovoaie”, „mişcă”, „se abat”, „cată”, „ea”, „lor”.

Prozodia
Versurile lungi, de 15-16 silabe ca în toate pastelurile, ritmul trohaic şi rima
împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoacă
eului liric trăiri profunde de admiraţie, de încântare, duse până la extaz.

Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său.

Clasicismul acestor creaţii lirice se manifestă nu numai în viziunea poetului asupra
naturii, ci şi pe tărâmul expresiei. În studiul Direcţia nouă în poezia şi proza
română (1872), Titu Maiorescu afirma că Pastelurile constituie „cea mai mare podoabă a
poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturii române îndeobşte”.