Piesa „Despot-Vodă” de V.

Alecsandri intră in rindul realizărilor de seamă din domentiul

dramei istorice româneşti, mai ales prin imaginea personajului principal, construit pe o
schemă romantică, alcătuit din lumini şi umbre, calităţi şi defect, atitudinea sa scenică
fiind motivată in toate secvenţele ce-i pregătesc şi justifică atît ascensiunea, cât şi
căderea.

Personajul care domină prim-planul acţiunii este Despot, figură din istoria Moldovei care
l-a atras pe Alecsandri, pe de o parte, pentru că îi putea servi un model romantic şi , pe
de altă parte, deoarece îi permitea şi strecurarea unei anumite atitudini persoanle faţă
de realitatea contemporană lui. Despot-Vodă face parte din familia marilor personaje
romantice ale literaturii universale. El îşi părăseşte ţara in căutarea gloriei. El insuşi se
defineşte cu mândrie un „prbeag din lume, un zvânturat străin…”.

„Fiu de pescar din Creta, purtat in zborul meu/ Prin Spania, Lehia, Germania şi Franţa/
Cu-a mea soţie Spada, cu sora mea Spereanţa”, el este un aventurier foarte cunoscut in
secolul al XVI-lea. El e conştient de firea-i aventruiereă, dar şi de un destin pe care
trebuie să-l urmeze şi in care are incredere.

Ca orice personaj romantic, Despot este construit din contraste, fiind o persoanlitate puternică,
mai ales ambiţia şi setea de mărire îi determină toate acţiunile. Copleşit de propriu-i eu, pe care-l
exaltă (in monologuri), el manifestă o hotărire nestrămutată in setea-i de putere.

Pretins fiu de domn grec, crescutla Romain şcoala iezuită, având „întinsă-învăţătură/ Şi limbă
mlădioasă”, Despot soseşte in Moldova decis „să devină domnitor („… jur a fi eu, Despot, stăpân
acestei ţări”), cu credinţa in destinul său de eliberator al grecilor de sub păgâni. Afişează cu
mţndrie, in văzul tuturor, pretinsa lu descendenţă nobiliară. De aceea, aduce documente bine
intocmite in sprijinul convingerii: „Priviţi! Iată diplama lui insuşi Carol Quint/ Şi gloriousu-i
nume in litere de-argint!”. El işi expune planurile grandioase, o voinţă şi o ambiţie ieşite din
comun: „Măriri, averi, putere/ Aici sunt, partea celui ce ştie – a zice: Vreau! Eu vreau!… E
timpul/ O! Moldovo, uniţi noi amândoi,/ Să facem visuri, planuri şi fapte de eroi”. Planurile şi
ambiţiile sale sunt nobile şi cuceritoare, el se visează deschizător al luptei antiotomane: „Să
ştergem umilinţa din fruntea creştinească/ Să liberăm Bizanţa şi patria grecească”.

Inteligent şi diplomat, bun orator, curajos, perseveretn şi viclean, frumos la chip, Despot îi
seduce pe toţi. El se foloseşte de toate mijloacele pentru atingerea ţelului său. Cu intuiţie
psihologică sigură, el face promisiuni potrivite tuturor celor de care are nevoie in atingerea
scopurilor sale. In faţa lui Lăpuşneanu pare servil, gata să-l slujească cu credinţă; pe Doamna
Ruxandra o câştigă oferindu-i un crin; Ana este impresionată de priceperea şi curajul lui in a
incăleca un cal nărăvaş şi se indrăgostşete de el; Moţoc, in perspectiva căsătoriei cu fiica sa, este
încântat că „Domnind, el va fi braţul, iar capul voi fi eu!”. Ca un adevărat maeestru al artei
oratorice, Despot mânuieşte cu mare abilitate cuvintele, putînd fi, după situaţie, patetic,
sentimental, devotat Moldovei („Vreau gloria Moldovii şi-a ei neatîrnare”), altruist sau vzionar,
de fiecare dată persuasiv, astfel incât totul pare a-i reuşi. Doar doi dintre cei din jurul său rămân
imuni la trucuri: Lăpuşneanu, care il numeşte plastograf, „scorpie grecească”, „năpârcă-
nveninată”, şi Tomşa, care nu acceptă ca domn „un zvânturat”.

Promite reforme grandioase reuşind să-i cucerească astfel chiar şi pe cei mai neîncrezători; vrea
să intemeieze o Academiela Cotuari.Despoteste un spirit cultivat, un om de lume.

Trufaş şi despotic, ignoră poporul, tradiţia. De o mare mobilitate psihologică, el trece cu uşurinţă
de la o stare psihică la alta, demnitatea şi măreţia fiind înlocuite cu josnicia şi laşitatea. Ajuns
domn, el cade repede. Autorul îi subiniază greşelile. Despot incalcă promisiunile făcute. Prin
toate faptele sale, personajul devine un monarh absolut: „Eu port toată puterea, pe cap pe braţ, pe
piept, /Puterea covârşeşte universalul drept”. Despot cade prin chiar însuşirile lui, prin idealurile
lui utopice, irealizabile pentru Moldova acelui timp. El este înfrânt de rînduieleile străvechi ale
ţării pe care nu le-a respecta: „Dar Despot cu păcatul a dat mâna frăţească, /El râde cu păgânii de
legea creştinească,/ Icoane şi potire el le topeşte-n bani/ şi vrea pe toţi romţnii să-i facă luterani”.

Rămas singru, părăsit de boieri, de cei pe care i-a trădat după ce l-au ajutat, este răsturnat de
popor.

Boierii, in frunte cu Tomşa, văd in Despot un spoliator şi un papistaş ce trebuie inlăturat prin
moarte, după obiceiul pămintului tomşa il acuză pentru trădarea ţării: „Această ţară te-a primit la
piept/ Tu, Despot, ai vândut-o lui Ferdinand germanul, lui Sigismund polonul, lui Soliman
sultanul, / La toţi duşmanii care ţi-au fost de ajutor!”.

Motivele căderii accelerate a lui Despot ar fi două, ambele tributare slăbiciunilor structurii sale
intime: pe de o parte incapacitatea de a se ridica la inălţimea destinului pe care şi-l asumă, iar pe
de altă parte, conflictul creat in realţiile cu cei din jurul său, cu insăşi credinţa poporului,
personajul mulţumindu-se să-şi autocontemple imaginea de domnitor cu deplină şi unică putere.

Până  la urmă, Despot este ucis de fanaticul Ciubăr, ca sub puterea unui destin implacabil. Dar el
rămâne demn in faţa morţii, nu se teme, se simte copleşit de fatalitae, insă nu se umileşte.
Discursul pe care-l ţine este impresionant prin nobleţea idealurilor pe care şi le propusese:
„Visând neatîrnarea, vroit-am prin români/ Să dau loviri de moarte duşmanilor păgâni/ /…/ /
Vreţi moartea mea?… Sunt gata! Ucideţi!”.

Ciubăr nebunul exprimă esenţa căderii lui Despot: „Ai vrut să ucizi legea?… Mori! Legea te
ucide!”.

Prin Despot Alecsandri a creat un erou romantic, tipul uzurpatorului aventurier, in care pulsează
patosul romantic, surprins intr-o dramatică zbatere a firii lui contradictorii, intre inălţare şi
cădere. Privit in evoluţia teatrului românesc, personajul lui Alecsandri este o izbândă, el rămine
un personaj viabil.