Doina populară este o creație vocală sau instrumentală în care sunt exprimate sentimente diverse:

de dragoste, de dor, de tristețe,de înstrăinare, de revoltă. Textul citat reprezintă o doină de

tristețe.

Doina ,,Cucul”este o specie a genului liric, în versuri, de dimensiuni restrânse, în care omul,eul
liric, îşi exprimă în mod direct sentimente profunde de tristeţe. Specifică folclorului românesc,
doina este de obicei asociată unei melodii lente, legănate,având caracter sincretic, pe lângă cel
oral, anonim şi colectiv. Muzicalitatea textului este dată de elemente prozodice specifice liricii
populare, precum ritmul trohaic sau rima împerecheată.

  O primă trăsătură a textului este este transmiterea prin intermediul discursului liric a
sentimentului prin care eul liric comunică şi se comunică printr-o confesiune,este un discurs
rostit în liniștea naturii de care se simte legat și care-i poate înțelege trăirile.

Discursul liric se deschide cu o propoziție subordonată ce accentuează intensitatea dorului

departe de lume,acolo unde numai păsările cântă și șoptesc:cucul de singurătate,mierla de iubire
neîmplinită.Este atât de singur și nefericit,că nu se simte,,om pe pământ”.Următoarele versuri
sunt o încercare de a-și limpezi gândurile,fără cântecul cucului,dar pasărea își cântă
singurătatea,trimițând-o ,,sus”spre înalt ,iar omul este mai vlăguit de dor,,mă seacă”,de parcă ar
cere un leac – pentru sufletul greu încercat. Suferința este atât de intensă, încât melodia tristă a
unei turturele devine distructivă, pasăre ce este simbolul fidelității în iubire,al credinței că lumea
trăiește prin iubire.Corul păsărilor este un amestec de patimă,,pornire”și tânguire,,jelire” ,iar
omul se cufundă în dorința sfârșitului,al pieirii oricărei speranțe.    
Un alt argument care atrage atenția asupra instensității tristeții este legătura omului cu natura
simbolizată aici prin păsări: cucul-singurătatea ,mierla-iubirea fără speranță,turtureaua-
încrederea,credința în iubire,în viață. Omul este schimbat profund prin cântecul păsărilor,poate ar
fi dorit o alinare,dar nu găsește puterea de a se lămuri,de a trece peste durerea sufletului.Va
învinge tristețea,poate.... timpul îi va vindeca rănile sufletului.     
Se remarcă limbajul artistic: mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbe de persoana
I-,,aud,zic,știu”,pronume de persoana I,,mă,eu”,adjectivul posesiv,,meu”,un singur epitet,,tristă”-
un suflet trist este fără lumină ,a căutat armonie și echilibru în lumea de gânduri și trăiri
intense. Repetiția verbului,,cântă” conferă o muzicalitate deosebită poeziei. Același efect îl
accentuează și elementele de versificație: măsura de 7-8 silabe,rima împerecheată,ritmul trohaic.

         În concluzie, datorită subiectivității textului și limbajului artistic, se poate afirma că poezia
dată reprezintă o doină populară.

TEXT + COMENTARIU, Eseu