Textul epic (narativ) 

este modalitatea de comunicare scrisă, prin care autorul își exprimă

concepția despre lume și viață în mod indirect, prin intermediul personajelor, apeland la
narațiune, descriere și dialog. Un text este narativ atunci când: evenimentele prezentate
implică acţiunea unor personaje, evenimentele  au o legătură între ele şi urmează o
succesiune de momente.

Elementele fundamentale ale unui text narativ sunt:

-          naratorul

-           subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor narate)

-           personajele

-           timpul şi spaţiul evenimentelor.

 Naratorul dintr-un text narativ poate avea o identitate precizată sau poate fi doar o
voce care relatează evenimentele. În naraţiune rolul principal revine verbelor, modurile şi
timpurile la care acestea sunt folosite constituie repere esenţiale pentru înţelegerea
textului. În naraţiunile ficţionale, locul acţiunii poate corespunde unor spaţii din realitate,
poate fi inventat sau poate fi nedeterminat. În lectura textelor narative trebuie avută în
vedere relaţia dintre acţiune şi personaje.

 Textul narativ,,Cuiul”de Tudor Arghezi glorifică un gen de invenţie, care se răspândeşte

repede şi sfârşeşte prin a părea o banalitate. Atmosfera voioasă - asemănătoare cu
aceea dintr-o snoavă cu Păcală - face poemul atrăgător.(Titlul este un substantiv ce
numește un obiect de metal sau de lemn, ascuţit la un capăt şi turtit la celălalt, cu care
se fixează două piese împreună sau care se bate în perete).

   Poemul,,Cuiul” este o creație epică,pentru că există o acţiune.Timpul este

incert,,nemaiștiut”...cândva,,la început”-momentul de pornire a vieții,locul poate fi
oriunde pe pământ,iar activitatea omului este rudimentară:casele,ulucile,,puse
strâmb”sunt luate de vântul necruțător,totul părea zadarnic, o strădanie istovitoare și
inutilă care trebuia mereu luată de la capăt.Deodată apare,,un băiat” care vădeşte
dibăcie,o măiestrie deosebită și inventează,,un cui”,creând
nedumerire,curiozitate,neîncredere,iar când este bătut cu ciocanul și apare îmbinarea
neașteptată a obiectelor,acțiunea devine obișnuită,banală,fără interes,iar recunoștința
oamenilor pentru obiectul nou nu există.
   În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje:  vocea naratorului  care
povestește despre neputința oamenilor de a-și finaliza munca,de a-și crea o viață
durabilă,obiecte cu folosință îndelungată.Personajul care descoperă,,cuiul”este un
anonim,apărut parcă din neant-este,,al nimănui”,ca în basme este,,năzdrăvan”,înzestrat
cu puteri supranaturale, dibăcie,măiestrie deosebită, este foarte
priceput.Ștrengarul,,golanul”le dă celorlalți o lecție prin care transformă LUMEA, care
devine trainică,iar vântul simbolul instabilității,forța care controlează Universul se lovește
de neclintirea obiectelor create de om. Trăsăturile morale ale
descoperitorului,,năzdrăvan”reies indirect din faptele, gesturile şi atitudinea lui,care
trăiește starea de naivitate a vârstei, aducându-le semenilor săi un obiect important.
Personajul colectiv,oamenii,sunt neîncrezători,bănuitori în fața unui obiect nou,încercând
toate posibiltățile,pentru a se convinge de folosirea lui.În final apare,,unul”,un oarecare
care transformă invenția,noutatea într-un fel de fi comun şi lipsit de originalitate,este
nerecunoscătorul,invidiosul.

  În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere: naraţiunea,
povestirea unei nefericiri trăite de oamenii care nu aveau stabilitatea lucrurilor  necesare
vieții. Descrierea  prin intermediul imaginilor vizuale cu enumerațiile aspectelor
dezolante în care oamenii își văd munca zadarnică,iar cel ce descoperă cuiul este
numit ,,năzdrăvanul și golanul”-epitete ironice.Monologul din final înviorează
narațiunea.Exprimarea poetului este simplă că-n poveștile populare.

  În concluzie, textul este epic, autorul comunică prin intermediul unei povești o
descoperire care a schimbat lumea