Genul liric 

cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod direct

sentimente și gânduri prin intermediul imaginilor artistice si al figurilor de stil.

Trăsăturile genului liric:

          -prezența eului liric prin verbe, pronume personale ( eu, mie, imi, mi, mă, m, noi, nouă, ne,
ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la
persoana I, numărul singular și sau plural.

           - adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi, vă, v), adjective
pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră, voștri, voastre) la persoana a II-a, numărul
singular și sau plural.

            - prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil, care oferă expresivitate textului.
Imagini artistice ( vizuale, auditive, statice, dinamice ( motrice), cromatice) realizate,
transfigurate prin figuri de stil : ( metaforă, epitet, hiperbolă, personificare, enumerație,
inversiune, repetiție, comparație).

             -descrierea tip tablou sau tip portret cu caracter subiectiv, ca mod de expunere
predominant.

Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct,
prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

Titlul poeziei ilustrează tema, reprezentând o încercare de fixare a unui reper temporal –iarna-

 luna decembrie-decembre-forma regională, dar și pronunția în limba franceză. Calea de intrare

în lumea albului,a zăpezii,a poveștilor,a visului este o trăire de iarnă,de neliniște,de frigul din
suflet.

    În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului,descriind în
mod direct un peisaj de iarnă ireal,paradisiac –iarna anotimp,iarna ca trăire a sentimentelor,a
zilelor trecute.

Poezia se deschide cu imaginea vizuală a paradisului hibernal imaginat  rece, de gheață cu

licăriri, care-și cuprinde sub mantia regală armonia ființei și a lumii. Din magia teiului romantic
ecoul,,clopoțeilor”cu sunete tânguitoare ,,suspină”ireal în armonia lumii-este sunetul de
purificare.

Semn al vieții,lumina-strălucirea astrală-aduce, printr-o rază gingașă, descoperirea misterului

din,,legenda ideală”-plăsmuiri fantastice ale speranței,care-n vraja nopților emoționează sufletul
inocent.Peisajul de basm este imaginar,visat,culoarea dominantă a tabloului este albul-argintiu
hibernal strălucitor,într-un tărâm vrăjit,un spațiu plin de vibrații luminoase,conturat de coloanele
țurțurilor.Privirea nu poate cuprinde albul nesfârșit marmorean al priveliștii.Tabloul are, pe lângă
atributul nobleței și pe acela al luminiscenței.Într-o atmosferă obscură,o lumină,,cernită”tristă se
risipesc dorințe nemărturisite ale căutătorilor de Credință, Speranță, Dragoste și Noroc.
Finalul poeziei este o adresare directă către,,feți”-cei curați, nepătați, imaculați asemenea
anotimpului dominat de liniște,ce-și duc traiul într-un  un timp de clarificare ,iar albul atât de
prezent le aduce gânduri pure și creatoare.Vocativul,,feți dulci” are valoare afectivă, putând
exprima îndemnul de a trăi clipa.  Este o perioadă de introspecție, contemplare, de navigare către
eul interior,iar ei se schimbă în interiorul ființei lor.În IARNA lor VIAȚA încă există, dar
locuiește în locuri întunecate și tăcute,,în umbra lămpilor cernite”.

      În al doilea rând, textul este liric, fiindcă există un eu liric. Acesta îşi face simţită prin
pronumele ,,ți;voi”;prin verbele la persoana a2a: „alungi,ajungi,fiți”, descrierea conturează
legătura dintre poet și un apropiat imaginat ,pentru a-l face părtaș la imaginea anotimpului din
natură,dar și din viața omului. De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţia din
final prin care transmite îndemnul către armonie și iubire în viață.

   În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini,
prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Tabloul iernii este static, alcătuit din imagini
vizuale ce  se derulează lent, create de o privire parcă visătoare, contemplativă,
melancolică .          Expresivitatea este realizată prin figuri de stil:epitete
simple:,,lin,neatins,diafană,siderală,de argint,alb,neprihănit”arătând frumusețea și puritatea
anotimpului,a unei lumi închipuite; comparațiile:,,ca un paradis,ca-n vis,ca niște frunze de
trifoi”exprimă melancolia trăită în visare.          Imaginea vizuală a iernii de poveste,grandios
spectacol, apare în spațiul vast al naturii exprimat prin cuvinte din câmpul semantic al
iernii:,,decembre,clopoței,țurțuri,feerie de argint.” Nearticularea substantivelor indică faptul că
localizarea nu este precisă, limitele vizuale ale cadrului lărgindu-se, tinzând către infinit.

 Imaginea  auditivă-personificatoare:,,vaiet lin de clopoței suspină” este discretă, prinsă în vraja

decorului alb.Culoarea predominantă a peisajului din natură,dar și din viață este albul argintiu
completează puritatea și transparența atmosferei. În această amplă imagine arhitecturală,
cuvintele aduc sugestii de lumină – de sunet , de mister maiestos, nemărginit.

 Prezentul verbelor folosit des în poezie amplifică trăirea poetului în spațiul hibernal al naturii și
al sufletului omului.

     Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu
măsură neegală,rimă încrucișată şi ritm iambic.

    În concluzie, textul este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod
direct emoţii şi gânduri legate de iarnă, folosind un limbaj expresiv ,înțelegând că noi,oamenii
trebuie  să fim asemenea copacilor ce știu să traverseze o iarnă. Ața cum trec viscolul, gerul,
furtunile, fulgerele, înghețul, ninsoarea și vijeliile, așa trec și vicisitudinile vieții.( Nu uita asta
niciodată și nu lăsa  să se stingă,,lampa”aprinsă cu speranța că va lumina negurile vieții).

               

TEXT + COMENTARIU, Eseu