Elemente introductive:

 Ce este Microeconomia?
 Oamenii se confruntă cu compromisuri (trade-offs)
 Costul de oportunitate
 Conflictul echitate – eficiență – stimulente și intervenția guvernamentală
 Economie pozitivă – economie normativă (Cum este? – Cum ar trebui să fie?)
 Economie teoretică – economie ”empirică” (construcția unor modele pentru a explica
lumea? – testarea modelelor pentru a vedea dacă acestea sunt validate de realitate. Fie că
este un model explicativ, fie că e unul matematic, este important ca acesta să fie testat de
realitate).
În esență, Microeconomia este despre raritate – despre cum indivizii și firmele iau decizii, în
contextul unor resurse caracterizate de raritate. Ideea este cum optimizezi aceste constrângeri și
faci compromisuri între diferite alternative pentru a lua cea mai bună decizie. De aici se poate
spune că vine și eticheta de ”dismal science” = știința sumbră – pentru că nu poți avea orice,
oricând și oricât, ci trebuie să faci un compromis, trebuie să oferi X pentru a avea Y. De
exemplu, dacă Dorel are un singur măr, el nu poate mânca mărul și, în același timp, să facă gem
de mere.

Se pune accentul pe două tipuri de actori în economie, Consumatori și Producători, ale căror
comportamente pot fi descrise de diferite modele (care, în esență, aproximează, nu dau rezultate
neapărat precise, așa cum sunt obținute de exemplu în fizică sau în alte științe exacte); acestea
pleacă de la anumite ipoteze și pot oferi suportul pentru descrierea unei tendințe generale.
 Consumatorii sunt constrânși de venit (constrângerea bugetară), în funcție de care își
aleg bunurile pe care le consumă, în intenția de a-și maximiza utilitatea – deci ipoteza de
la care se pleacă în analiza comportamentului consumatorului este reprezentată de
maximizarea utilității în contextul unui venit limitat.
 De cealaltă parte, firmele urmăresc maximizarea profiturilor, constrânse atât de cererea
consumatorilor cât și de costurile de producție (costurile cu factorii de producție).

Prin urmare, în vederea determinării deciziilor și pentru a aloca în cel mai bun mod resursele
limitate, apar cele patru întrebări fundamentale ale microeconomiei:
1. Ce bunuri și servicii trebuie să fie produse?
2. Cât să se producă?
3. Cum să fie produse?
4. Pentru cine să se producă?
Răspunsul acestor întrebări este oferit de mecanismul prețurilor, prețuri care se formează pe
piață (piața factorilor de producție, piața bunurilor și serviciilor), prin întâlnirea cererii cu oferta,
și în funcție de care firmele și consumatorii iau decizii.
Simplist spus, prețurile servesc ca semnale care alocă resursele. Bunurile care au o cerere
mare au prețuri ridicate, iar cele cu o cerere mică au prețuri scăzute. Pentru că, de obicei, firmele
doresc să-și mărească profiturile, ele urmăresc evoluția semnalelor oferite de prețuri pe piețe și
vor produce mai mult din bunurile care au prețuri ridicate și mai puțin din cele care au prețuri
scăzute. În acest sens, piețele tind să aloce eficient resursele limitate și să le folosească în
producerea bunurilor pe care oamenii le doresc cel mai mult – sau, cel puțin, pentru care
oamenii sunt dispuși să plătească cel mai mult.
Totuși, există și unele probleme/ limite în ceea ce privește piețele. În primul rând, piețele
produc orice bunuri/servicii pentru care oamenii sunt dispuși să plătească, chiar dacă acestea nu
sunt în mod necesar bune pentru oameni sau pentru mediu. În al doilea rând, piețele sunt
amorale: acestea nu garantează corectitudinea sau echitatea.
Instrumentarul matematic pentru analiza microeconomică

Analiza microeconomică:
- Modele economice;
- Relații între variabile: funcționale, pozitive, negative, liniare, neliniare;
- Tipuri de variabile: endogene, exogene;
- Modele matematice, numerice, grafice, logice; panta dreptei în relațiile liniare și
nonliniare; limitele modelelor;
- Analiză marginală; analiză medie.

Așa cum am prezentat mai sus, Microeconomia se referă la raritate – sau despre cum
indivizii și firmele iau decizii și își satisfac nevoile, în contextul disponibilității unor resurse
caracterizate de raritate. Problema este cum optimizezi aceste constrângeri și să faci
compromisuri între diferite alternative pentru a lua cea mai bună decizie.

Economia pozitivă și normativă

Abordarea din punct de vedere pozitiv a economiei descrie, explică fenomenele
economice reale. Aceasta caută să identifice relațiile dintre variabile economice, să cuantifice, să
măsoare aceste relații și să facă predicții. Se ocupă cu ”ceea ce este” și răspunde la întrebarea
”De ce?”.

Exemple:
 O creștere a impozitului pe veniturile salariale determină o reducere a cheltuielilor de consum (?);
 Rata inflației în luna august 2012 a fost de 3,8% și, ceteris paribus, puterea de cumpărare a
populației s-a diminuat (?);
 Indicele câștigului salarial real pentru luna iunie 2013 față de luna precedentă, calculat ca raport
între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,7%.

După cum se vede, acestea sunt afirmații pozitive, bazate de fapte verificabile în viața reală,
așa cum ea se întâmplă.

Acum, dacă ești un decident de politici (guvern), care încearcă să determine cea mai bună
modalitate de a reduce, de exemplu, mortalitatea infantilă (sau de a diminua șomajul în rândul
tinerilor, de a combate evaziunea fiscală, de a distribui mai echitabil oportunitățile educaționale
etc.), este important să se obțină cea mai bună analiză economică pozitivă a fiecărei alternative
de politică ce se ia în considerare.
Înainte de toate, este important să se cunoască care va fi impactul real al fiecărei politici
înainte de a încerca alegerea ”celor mai bune” politici. Același lucru este valabil dacă ești un
antreprenor care încearcă să stabilească prețul de vânzare al unui bun – trebuie să cunoști cum
vor răspunde oamenii la diferite prețuri, nu doar cum ți-ar plăcea ție să răspundă.

Economia normativă arată cum ar trebui să se desfășoare activitățile economice. Aceasta

operează cu judecăți de valoare, cu aprecieri ce au la bază multe alte criterii, nu doar pe cele
economice (cum ar fi cele legate de echitate, de etică, ideologice). Se ocupă cu ”ceea ce ar trebui
să fie” și răspunde la întrebarea ”Cum?”.
Economia normativă merge astfel dincolo de analiza simplelor fapte și a ceea ce se
întâmplă dacă stimulentele/condițiile agenților economici (consumatori, producători) se
modifică. După ce economistul pozitiv prezintă cea mai bună predicție a sa privind ceea ce se va
întâmpla ca urmare a alternativelor posibile de politică, un economist normativ va încerca să
folosească instrumente ce cuprind judecăți de valoare explicite cu privire la ce rezultate sunt
”bune” și ce rezultate sunt ”rele” pentru a determina care este cea mai bună politică pentru
societate.
Exemple:
 Agenții economici cu venituri înalte ar trebui să plătească impozite mai mari decât cei cu venituri
scăzute;
 Rusia ar trebui să practice tarife mai mari la importurile de autoturisme pentru a proteja
producătorii interni;

Exemplele de afirmații normative prezentate mai sus reprezintă două problematici clasice:
problema echității și problema protecționismului. Să privim spre cea de-a doua situație. În mod
normal, economiștii consideră că liberul schimb (comerțul între țări fără impunerea unor restricții
- taxe, cantități reglementate - la import sau export) este un lucru bun, pentru că, în general,
bunăstarea crește, prețurile scad (fiind o oferă mai mare de bunuri), iar consumatorii beneficiază
de produse mai performante, mai ieftine și mai variate.
În același timp, se poate întâmpla ca multe firme autohtone să iasă de pe piață ca urmare a
pătrunderii unor companii străine mai competitive, cu produse mai bune. Pentru că nu pot face
față competiției, unele firme autohtone sunt nevoite să înceteze activitatea și să își concedieze
angajații. Normal, apare la nivelul economiei naționale o creștere a șomajului. Pentru că observă
aceste efecte negative ale comerțului liber, guvernul hotărăște să impună taxe la importul de
bunuri. Numărul de firme străine scade, oferta totală de bunuri se reduce, prețurile interne cresc,
bunăstarea consumatorilor presupunem că s-a redus. Însă, locurile de muncă ale firmelor interne
au fost protejate și politica și-a atins obiectivul. După cum se vede există un rău semnificativ,
chiar dacă s-a ales cea opțiunea considerată cea mai bună.

Modelele economice
Câteva considerente: Economia nu încearcă să picteze un tablou complet privind cine
suntem ca ființe umane, ci pur și simplu încearcă să ofere un cadru simplificat pentru studierea
sistematică a aspectelor luării deciziilor umane care se leagă de dorința noastră de a urmări
propriul interes în diferite cadre instituționale și cum aceste decizii, luate din interes propriu,
afectează societatea ca întreg.
 Modelele ilustrează diferite relații între două sau mai multe variabile și pot fi sub forma
unor funcții. Exemplu: Cantitatea dintr-un bun oferită pe piață este o funcție de prețul unitar al
bunului respectiv: Qoferită=f(P). Astfel, dacă prețul unui telefon mobil crește, firmele, care
vizează maximizarea profitului, își vor mări producția și vor oferi mai multe telefoane spre
vânzare.
Între cele două variabile, Qoferită și P, există o relație, o dependență a uneia față de
cealaltă. În general, dacă y=f(x), atunci între x și y există o relație funcțională, iar valorile pe
care le pot lua x și y sunt legate între ele. (y este variabilă dependentă, x este variabilă
independentă).

Relațiile funcționale pot fi:

- directe (pozitive) – ex: Dacă numărul de locuitori din București crește, atunci și consumul
de curent electric o să crească;
- inverse (negative) – ex: Dacă prețul unui automobil scade, atunci cantitatea cerută de
automobile se va majora;
- liniare - O modificare a variabilei independente (P) cu un anumit procent duce la o
modificare a variabilei dependente (Q) cu același procent sau cu un procent diferit, dar
constant: Qx=a-bPx;
- nonliniare: O modificare a variabilei independente (Q) duce la o modificare diferită (care
nu este constantă) ca mărime a variabilei dependente: CT=a+bQ+cQ2.

De regulă, aceste funcții sunt cu mai multe variabile: y=f(x1,x2,x3,..xn.). De exemplu, cererea
pentru automobile Dacia depinde de prețul mașinii respective, de venitul disponibil al
consumatorilor, de prețul altor bunuri substituibile (automobilele Citroen, BMW), de prețul
unor bunuri complementare (benzina, motorina), numărul de consumatori etc.; în același timp,
producția oferită de firme depinde în general de costurile cu factorii de producție (muncă și
capital) utilizați sau de nivelul de taxare impus de stat.

Astfel, modele economice sunt construcții teoretice, abstracte, care descriu relațiile
funcționale dintre două sau mai multe variabile economice, desemnează rezultatul economic al
relațiilor și ilustrează efectele schimbărilor intervenite în variabile asupra rezultatului. Ele sunt
de mai multe feluri:

a. Modele matematice
Acestea sunt funcții, ecuații sau sisteme de ecuații. De exemplu, știm că venitul total (VT)
încasat de o firmă depinde de nivelul prețului bunurilor (P) vândute. Matematic, vom avea:
VT=f(P), unde VT = variabilă endogenă1, iar P = variabilă exogenă2.
Variabile exogene pot fi: naturale (vremea), de comportament (psihologia investitorilor și
cumpărătorilor), de natură politică (creșterea fiscalității, alegeri electorale) sau economice
(venitul disponibil).

1
Variabila endogenă este determinată de cadrul relațiilor funcționale ale modelului. Este acea variabilă care poate fi
definită și caracterizată în cadrul unei teorii. Aceasta este influențată de alte variabile ale modelului și are statut de
efect, dar în anumite cazuri poate influența celelalte variabile.
2
Variabila exogenă influențează alte variabile ale modelului, are rolul de cauză și nu este afectată de relațiile
descrise în model.
Modificarea unei variabile:

Luăm în considerare celebra variabilă X, în cazul căreia putem avea:

1. Modificarea absolută a variabilei X:
ΔX= X1- X0, unde X0= valoarea inițială și X1= valoarea actuală

2. Modificarea procentuală a lui X:

∆X X1−X0
Δ%X= * 100 = * 100
X0 X0

3. Indicele variabilei X:
X1
Ix= * 100
X0

4. Creșterea sau scăderea procentuală a lui X:

Dacă X crește cu 25% avem: X1=X0 + 25%*X0; X1=125% X0 sau X1= 1,25 X0.
Dacă X scade cu 25% avem: X1=X0 - 25%*X0; X1=75% X0 sau X1=0,75X0.

b. Modele numerice prezentate sub formă de tabele:

1 2 3 4
Preț (P) 12 15 18 21
Cantitate (Q) 50 45 40 35
Venit (P*Q) 600 675 720 735

c. Modele grafice
Sunt reprezentate de obicei prin diagrame, cu ajutorul unor drepte, curbe, puncte, arcuri
de cerc, etc. Graficele sunt construite în cadrul unor coordonate, la o anumită scară. De regulă,
pe axa orizontală este înscrisă variabila independentă, pe axa verticală este variabila
dependentă, iar relația de cauzalitate dintre cele două poate fi exprimată printr-o dreaptă (în
cazul relațiilor liniare) sau printr-o curbă (în cazul relațiilor nonliniare).

Atunci când discutăm despre forma unui grafic, trebuie să analizăm panta dreptei. Panta
dreptei arată o relație liniară și se determină ca raport între mărimea modificării variabilei
dependente (ΔY) și mărimea modificării variabilei independente (ΔX).
∆Y
𝑃𝑎𝑛𝑡𝑎 =
ΔX

Toate relațiile liniare au pantă constantă pozitivă (grafic 1) sau negativă (grafic 2). De
asemenea, în graficele 3) și 4), se observă nu există nicio relație funcțională între cele două
variabile. În grafic 3) la orice modificare a lui X, Y rămâne constant, iar în grafic 4) X este
același indiferent de Y.

1) 2) 3) 4)
 În cazul relațiilor nonliniare se calculează panta tangentei corespunzătoare diferitelor
puncte de pe curbă. Relațiile nonliniare pot avea rate crescătoare, descrescătoare, negative sau
pozitive.

În graficul 6) panta tangentei în punctul A este negativă, în

punctul B este zero și în punctul C este pozitivă.

6)

Curbele din graficele 7) și 8) sunt concave în raport cu originea. În graficul 7) panta este
pozitivă și se află în relație inversă cu mărimea variabilei x. Când x crește, panta curbei scade și
tinde către zero. În graficul 8) panta este negativă și se află în relație directă cu mărimea
variabilei x (panta tinde către infinit).
Curbele din graficele 9) și 10) sunt convexe în raport cu originea. În graficul 9) panta este
pozitivă și se află în relație directă cu mărimea variabilei x, iar în graficul 10) panta este negativă
și tinde către zero pe măsură ce variabila x crește.

7) 8) 9) 10)

Analiza întreprinsă pe baza unui grafic oferă o infinitate de posibilități privind

cuantificarea relațiilor de cauzalitate dintre două variabile. Nivelul pozitiv sau negativ al pantei
poate exprima de exemplu evoluții ale productivității marginale, venitului marginal, costului de
oportunitate, etc.

În același timp, mai avem și graficele care ilustrează relațiile cu puncte de maxim (M) și
puncte de minim (m).
 În cazul relațiilor cu puncte de maxim, panta este inițial pozitivă și scade pe măsură ce X
crește. Aceasta atinge un nivel zero, după care devine negativă. În cazul relațiilor cu puncte de
minim, inițial panta este negativă și în relație inversă cu X, atinge un punct de minim, apoi
devine pozitivă și crește pe măsură ce variabila X crește.

Analiza marginală
Analiza marginală reprezintă un procedeu, o tehnică de analiză a modificării unei
variabile economice dependente (Y) corespunzătoare unei modificări foarte mici, ”la margine”,
care are loc în mărimea variabilei independente (X), pornind de la o valoare dată a lui X.
∆Y
Valoarea marginală se poate determina pe baza raportului dintre ΔY și ΔX, ΔX , sau prima
derivată a funcției Y=f(X): [f(X)]' .

Practic, se analizează raportul dintre efectul suplimentar obținut în urma unui efort
suplimentar efectuat.

Y= f(X) variabila marginală a lui Y va fi Y mg = ΔY/ΔX

ΔX=X1-X0
ΔY=Y1-Y0
Exemple:
a) VT=f(Q), venitul total exprimat în funcție de producția realizată
Venitul marginal – venitul rezultat din creșterea cu o unitate a producției (unitate marginală sau
𝛥𝑉𝑇
adițională): Vmg= 𝛥𝑄 sau (VT)'Q

b) CT=f(Q), costul total exprimat în funcție de producție

𝛥𝐶𝑇
Costul marginal – cost rezultat din creșterea cu o unitate a producției: Cmg= 𝛥𝑄 sau (CT)'Q

c) UT=f(Q), utilitatea totală exprimată în funcție de cantitatea consumată dintr-un bun

Utilitate marginală – satisfacția suplimentară pe care o obține un consumator prin consumul unei
𝛥𝑈𝑇
unități adiționale dintr-un bun: Umg= 𝛥𝑄 sau (UT)'Q

d) Pr=f(Q), profitul exprimat în funcție de cantitatea vândută

𝛥𝑃𝑟
Profitul marginal – profit rezultat din creșterea cu o unitate a producției vândute: Pr mg= 𝛥𝑄 sau
(Pr)'Q

e) Q=f(L), producția totală obținută exprimată în funcție de forța de muncă utilizată

Productivitatea marginală – producție rezultată ca urmare a creșterii cu o unitate a numărului de
𝛥𝑄
angajați: WmgL= 𝛥𝐿 sau (Q)'L

De asemenea, suma valorilor marginale este egală cu valoarea totală:∑Umg=UT;

∑Vmg = VT; ∑Cmg=CT; ∑Pr mg=Pr; ∑WmgL=Q.

Relația dintre cantitatea marginală și cantitatea totală (producție, venit, cost, profit):
Dacă mg > 0 - cantitatea totală crește cu o rată descrescătoare sau crescătoare;
mg < 0 - cantitatea totală scade;
mg = 0 – cantitatea totală atinge un punct extrem, maxim sau minim;
Analiză medie
Valoarea medie exprimă efectul obținut pe fiecare unitate de efort. Dacă Y= f(X), atunci
Y
variabila medie = X .

Exemple:
𝐶𝑇
a) Cost total mediu: CTM= 𝑄 , costul mediu înregistrat de o firmă pentru producerea unei
unități de producție;
𝑄
b) Productivitatea medie: WL= 𝐿 , producția medie realizată de un lucrător (eficiența medie a
unui lucrător)
𝑃𝑟
c) Profit mediu: PrM= 𝑄 , profitul mediu înregistrat din producerea și vânzarea unei unități
de producție
𝑉𝑇
d) Venitul mediu: VM= 𝑄 ; cum VT=P*Q, rezultă că VM=P*Q/Q, adică Venitul mediu=P.

Relația dintre cantitatea marginală și cantitatea medie

Dacă mg > medie – cantitatea medie crește;
mg < medie – cantitatea medie scade;
mg = medie – cantitatea medie atinge un punct extrem, maxim sau minim;

Toate valorile maxime și minime ale unei funcții f(x) sunt valori staționare și se
realizează în punctele în care prima derivată f '(x) = 0 (valoarea maximă sau minimă corespunde
punctului de pe curbă unde panta este egală cu zero, deoarece cantitatea marginală reflectă panta
curbei).
Pentru a distinge punctul maxim de cel minim putem utiliza derivata de ordin doi, f ''(x).
Fiind derivata primei derivate, adică (f '(x))', ea măsoară viteza de creștere sau descreștere a lui
f'(x), adică viteza schimbării pantei tangente la curba y= f (x). Astfel, dacă derivata de ordinul
doi este negativă, punctul este unul de maxim, iar dacă derivata de ordinul doi este pozitivă,
punctul este de minim.

În general, dacă:
 Cmg=0, atunci CT=maxim;
 Pr mg=0, atunci Pr=maxim;
 Vmg=0, atunci VT=maxim;
 WmgL=0, Q=maximă.

APLICAȚII
Aplicație 1. Indicați graficul și curba corespunzătoare pentru fiecare din relațiile de mai jos
(primul termen este variabila independentă, adică x):
a) Nivelul taxelor pentru studii universitare și numărul de studenți;
b) Producția de vin din Franța și numărul zilelor ploioase din România;
c) Producția de petrol din România și prețul petrolului pe piața mondială;
d) Nivelul precipitațiilor într-o anumită lună și volumul recoltei de grâu obținute;
e) Prețul unui Iphone5 și nota obținută de un student la testul la microeconomie;
f) Timpul alocat de un student pentru studiu și numărul de probleme rezolvate de acesta;
g) Viteza unui autoturism și distanța parcursă de acesta;
h) Cantitatea de cărți cumpărate și prețul acestora.
Aplicație 2. Dați exemple de două variabile a căror relație poate fi descrisă de graficul de mai
jos:

Variabile: X= cantitatea timp alocată muncii

Y = Salariul real

Aplicație 3: Presupunem că firma F.F.F. urmărește maximizarea profitului (Pr), iar funcțiile
venitului total (VT) și costului total (CT) sunt următoarele: VT=10Q+2Q2 , iar CT= 75-40Q+3Q2.
Aflați:
a. Venitul marginal pentru Q=6;
b. Costul marginal pentru Q=10;
c. Cantitatea optimă care maximizează profitul.

Știm că : Pr= VT – CT = 10Q + 2Q2 – 75 + 40Q - 3Q2= -75 + 30Q - Q2

a. Vmg=34; b. Cmg=20; c. Q=25.

Aplicație 3. Dacă între preț și cererea consumatorilor există o relație cauzală liniară, iar prețul
crește de la 20 la 24 și cantitatea cerută scade de la 30 la 28, aflați panta relației. (panta=-1/2)

Aplicația 4. Precizați care din afirmațiile următoare sunt pozitive și care sunt normative:
a. În primul trimestru al anului 2012, PIB-ul României a crescut cu 0,7% în raport cu
trimestrul anterior;
b. Pensionarilor ar trebui să se asigure medicamente compensate pentru că, față de restul
populației, cheltuielile lor cu medicamentele sunt relativ mai mari;
c. Guvernul ar trebui să mărească salariul minim pentru a proteja persoanele cu venituri
reduse;
d. O creștere a salariului minim duce la o creștere a ratei șomajului cu 0,5%.
e. Pentru că rata anuală a inflației a fost de 2,3% în martie 2012, pensiile și orice venit fix
sub 1000 de lei ar trebui indexate cu valoarea inflației.

Aplicația 5. Dacă prețul grâului scade atunci când cantitatea cerută crește și crește atunci când
cantitatea cerută scade, atunci relația dintre preț și cantitate cerută este pozitivă sau negativă?

Aplicația 6. Considerăm că relația dintre profit și cantitatea de bunuri vândute este dată de
relația Pr=300Q-Q2. În acest caz la ce nivel al lui Q profitul este maxim ?
Cauzalitate și corelație
Faptul că două lucruri sunt corelate nu înseamnă în mod necesar că unul îl cauzează pe
celălalt. O corelație pur și simplu presupune că există o relație între doi factori (să le spunem X
și Y), însă nu spune nimic despre direcția acestei relații. Este posibil ca X să cauzeze Y; de
asemenea, este posibil ca Y să cauzeze X; și poate fi posibil ca un alt factor, Z, să cauzeze atât X
cât și Y.
Avem următorul exemplu: orașele cu un număr ridicat de crime tind de asemenea să aibă
și foarte mulți polițiști. Să luăm în considerare corelația număr de polițiști - crime în două orașe.
Denver și Washington D.C., care au aproximativ aceeași populație – însă Washington are de trei
ori mai mulți polițiști față de Denver și, de asemenea, are de opt ori mai multe crime. Dacă nu
există alte informații suplimentare, este greu de identificat cine pe cine cauzează. Cineva care nu
ar cunoaște situația ar putea spune, văzând cifrele, că toți polițiștii suplimentari din Washington
sunt cei care cauzează crimele suplimentare.
Acest tip de deducție eronată are o istorie îndelungată și a dus de multe ori la soluții
greșite. Există o poveste tradițională cu privire la un împărat care a văzut că în imperiul său
provinciile cu cel mai mare număr de bolnavi au și cei mai mulți doctori. Astfel, pentru a reduce
numărul celor bolnavi, acesta ordonat uciderea medicilor.

Sursa: Steven D. Levitt, Stephen J. Dubner, Freakonomics, pagina 8

Determinarea costului de oportunitate. Frontiera posibilităților de producție.

Deciziile pe care agenții economici le iau pornesc de la o bază comună, și anume,
caracterul limitat al resurselor și, respectiv, caracterul nelimitat al nevoilor, trebuințelor și
dorințelor care se cer a fi satisfăcute cu resursele disponibile. În aceste condiții, luarea unei
decizii economice pentru a obține ”ceva” înseamnă automat renunțarea la ”altceva”. Cu alte
cuvinte, un anumit bun economic nu poate fi obținut fără un ”preț plătit”, care constă în
renunțarea la un alt bun.

Cazul Decizia economică Efectul deciziei economice

1 2
A Producerea bunului X. Renunțarea la producerea bunului Y.
B Satisfacerea dorinței A. Renunțarea la satisfacerea dorinței B.
C Creșterea cantității bunului X, în situația în care Reducerea cantității obținute din bunul Y.
toate resursele economice disponibile sunt utilizate
pentru producerea bunurilor X și Y.
D Creșterea gradului de satisfacere a dorinței A, în Reducerea gradului de satisfacere a dorinței B.
cazul în care întregul venit disponibil este folosit
pentru satisfacerea dorințelor A și B.
Sursa: Microeconomie, vol. I

În toate cele patru cazuri, fiecare efect reprezintă costul economic real al alegerii (costul
alternativ sau costul de oportunitate). Acesta este un cost relativ, care măsoară ”câștigul” prin
”pierdere”, exprimă cantitatea dintr-un bun la care se renunță, în schimbul obținerii unei unități
dintr-un alt bun. Astfel, în primul caz, cu un volum dat de resurse economice se puteau obține, de
exemplu, 2 mașini și 2 motociclete. Prin decizia de a obține 4 mașini s-a renunțat la 2
motociclete, ceea ce înseamnă că nivelul costului de oportunitate al unei mașini este egal cu o
motocicletă.
În cel de-al doilea caz, dacă un consumator cu 10 de lei poate cumpăra 2 portocale sau 4
banane și el alege cea de-a doua variantă, costul de oportunitate al unei banane este egal cu ½
portocale, iar dacă alege prima variantă, costul de oportunitate al unei portocale este egal cu 2
banane.

Costul de oportunitate (Co) reprezintă cea mai bună alternativă la care s-a renunțat în
favoarea deciziei luate și măsoară costul economic al alegerii.

Exemple:
 Un student trebuie să aleagă între a-și utiliza timpul disponibil (limitat) între a lucra
pentru seminarul de microeconomie sau pentru a se juca fotbal cu prietenii.
 Un profesor are o sumă totală de 2.400 RON. Acesta trebuie să aleagă între a-și
achiziționa un calculator sau să renoveze locuința. Dacă alege să cumpere calculatorul,
costul de oportunitate va fi reprezentat de renovarea locuinței și viceversa.
 O țară își poate folosi resursele existente la un moment dat pentru a produce bunuri
industriale sau bunuri agricole.

∆𝐘 ∆𝐗
Formule: Cox= - ; Coy= - .
𝚫𝐗 𝚫𝐘

Frontiera posibilităților de producție (FPP)

Frontiera posibilităților de producție reprezintă totalitatea combinațiilor de bunuri ce
pot fi produse de o economie dacă resursele sunt folosite cu maxim de eficiență.
Să analizăm o alegere cu care se confruntă toate economiile în prezent: câte resurse ar
trebui să fie destinate sectorului public și câte ar trebui să fie destinate pentru sectorul privat?
Toate bunurile pe care guvernul le furnizează (educație, apărare națională, drumuri) sunt
produse în ceea ce se numește sector public. Pe de altă parte, toate bunurile cumpărate din
magazine (ex: șosete, poșete, telefoane, calculatoare) și serviciile (ex: telefonie, internet) care vă
sunt prestate sunt în general realizate de companii din sectorul privat. Alegerile pe care trebuie
să le facă fiecare țară sunt ilustrate în figura de mai jos:

Axa orizontală măsoară cantitatea produsă de bunuri în sectorul public, iar axa verticală
măsoară cantitatea de bunuri produsă în sectorul privat. Linia îngroșată arată toate combinațiile
de bunuri publice și private care pot fi produse dacă toate resursele sunt integral utilizate.
Această linie se numește frontiera posibilităților de producție (FPP).
Punctele din afara frontierei arată combinațiile care nu pot fi obținute, deoarece nu
dispunem de resurse suficiente pentru a le produce, în timp ce punctele de pe frontieră sunt
realizabile: ele desemnează combinațiile care pot fi produse doar prin utilizarea integrală a
resurselor disponibile.
 FPP separă combinațiile ce pot fi realizate (cum ar fi a, b și c) de cele care nu pot fi
atinse, cum ar fi d. Punctele a și b corespund unei utilizări eficiente a resurselor societății.
Punctul c reprezintă, alternativ, fie o utilizare ineficientă a resurselor, fie un eșec al utilizării
tuturor resurselor disponibile.
FPP evidențiază trei concepte importante: raritate, alegere și cost de oportunitate.
Raritatea reiese din combinațiile ce nu pot fi obținute, aflate deasupra frontierei. Alegerea apare
deoarece dorim să selectăm unul din punctele de pe FPP. O economie nu poate să se afle decât
într-un singur punct care să exprime o combinație de bunuri private și publice (nu poate avea
două puncte în același timp). Ea poate să se afle în punctul a (care exprimă o combinație între
bunurile din sectorul privat și din sectorul public) sau în punctul b (care exprimă o altă
combinație), dar nu în amândouă în același timp. Costul de oportunitate este ilustrat de panta
negativă a curbei. Dacă economia se deplasează de-a lungul FPP, se va obține mai mult dintr-un
tip de bunuri, dar mai puțin din alt tip de bunuri.
Schimbarea pantei pe măsură ce te miști de-a lungul frontierei arată că trade-off-ul dintre
producția de bunuri în sector public și producția de bunuri în sector privat depinde de punctul în
care începi. Dacă te afli în punctul a, în care se produc mai puține bunuri în sector public, dar
mai multe în sector privat, tu poți, prin realocarea resurselor, să produci mai multe bunuri în
sector public cu costul renunțării la mai puține bunuri în sector privat. Însă, dacă începi din
punctul b, când deja se produc deja mai multe bunuri în sector public, trebuie să renunți la mai
multe bunuri produse în sector privat pentru a obține bunuri suplimentare în sectorul public.

Deplasarea frontierei posibilităților de producție

Când are loc o deplasare (în sensul creșterii sau scăderii) a FPP? În exemplul de mai sus am
considerat că o economie își împarte resursele disponibile pentru a produce bunuri în sectorul
privat și în cel public. Astfel, FPP se poate deplasa dacă:
a) Bunurile publice se produc cu consum din ce în ce mai mare de resurse;
b) Se folosesc noi tehnologii pentru a realiza bunurile private;
c) Se descoperă noi resurse pentru producția celor două bunuri.
Probleme:
1. O economie produce doar două bunuri X și Y în următoarele combinații:
Variante X Y
A 0 50
B 10 40
C 20 25
D 25 9
E 27,5 0

a. Reprezentați grafic!

b. Calculați costul de oportunitate al punctelor înscrise în tabel

Cox=-ΔY/ΔX; Coy=-ΔX/ΔY
Rezolvare:
Pt bunul X: Trecerea din A în B : Co= -(Y1-Y0)/(X1-X0)=-(40-50)/(10-0)=1
Trecerea din B în C: Co= -(25-40)/(20-10)=1,5
Trecerea din C în D: Co= -(9-25)/(25-20)=3,2
Trecerea din D în E: Co= -(0-9)/(27,5-25)=3,6

Pt bunul Y: Trecerea din E în D: Co= -(X1-X0)/(Y1-Y0)= -(25-27,5)/(9-0)=0,27

Trecerea din D în C. Co= -(20-25)/(25-9)=0,31
Trecerea din C în B:. Co= -(10-20)/(40-25)=0,66
Trecerea din B în A: Co= -(0-10)/(50-40)=1

2. O firmă poate produce calculatoare și laptopuri în următoarele variante:

Variante A B C D
(X) Calculatoare 0 3 6 10
(Y) Laptopuri 10 8 6 0

∆𝐘 ∆𝐗
Formule: Cox= - ; Coy= - .
𝚫𝐗 𝚫𝐘
Se cer:
a) Să se reprezinte grafic frontiera posibilităților de producție.

b) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul A în punctul B?

Co(Calc)=-ΔLap/ΔCalc=-(8-10)/(3-0)=2/3

c) Să se determine costul de oportunitate dacă se trece din punctul D în punctul C?

Co(Lap)=-ΔCalc/ΔLap=-(6-10)/(6-0)=4/6=2/3

d) Firma poate produce 6 calculatoare şi 7 laptopuri? Comentați.

Nu, pentru că această variantă de producției iese din frontiera posibilităților de producție.

e) Ce puteţi afirma despre combinaţia 3 calculatoare şi 5 laptopuri.

Firma poate produce această combinație de bunuri însă ea ar fi ineficientă, pentru că se află sub
frontierea posibilităților de producție.
Specializarea producătorilor. Avantaj absolut și avantaj comparativ

Specializarea producătorilor se face în funcție de avantajul comparativ (abilitatea de a

produce cu un cost de oportunitate (Co) mai mic decât alt producător). De asemenea, se
consideră că un agent economic are un avantaj absolut în raport cu alt producător dacă realizează
bunurile cu un consum mai redus de resurse (cum ar fi în exemplul de mai jos resursa timp).

Aplicație Presupunem că avem doi producători, A și B, care pot realiza bunurile X și Y

într-o anumită perioadă de timp.
În cazul prod. A: 1X= 10 ore și 1Y=5 ore
În cazul prod. B: 1X=12 ore și 1Y=8 ore
a. Cine are avantaj absolut în producerea bunurilor? (R: A, atât în cazul lui X cât și a lui Y)
De ce? (R: pentru că bunurile X și Y sunt realizate de producătorul A într-un interval de
timp mai mic comparativ cu producătorul B).

Producătorul A Producătorul B
Bunul X Co(1X)=10/5=2Y Bunul X Co(1X)=12/8=1,5Y
Bunul Y Co(1Y)=5/10=0,5X Bunul Y Co(1Y)=8/12=0,66X

b. Stabiliți specializarea producătorilor. Cine se va specializa în producerea bunului X și

cine în producerea lui Y?
Pentru a stabili specializarea producătorilor se compară costul de oportunitate în cazul
celor doi producători.

Pentru bunul X avem:

Prod.A: 1X=2Y
Prod.B: 1X=1,5Y
Prin urmare, B se va specializa în producerea bunului X, pentru că are un cost de
oportunitate mai mic în realizarea acestui bun.

Pentru bunul Y avem:

Prod.A: 1Y=0,5X
Prod.B: 1Y=0,66X
Prin urmare, A se va specializa în producerea bunului Y, pentru că are un cost de
oportunitate mai mic în realizarea acestui bun.

c. Evidențiați avantajele specializării, comparând situația de după specializare cu cea

existentă înainte de specializare.

Înainte de specializare:
 Pentru producerea a 2X erau necesare 22 de ore (10 în cazul lui A + 12 în cazul lui B)
 Pentru producerea a 2Y erau necesare 13 ore (5 în cazul lui A + 8 în cazul lui B)
 Fond total de timp consumat: 35 de ore

După specializare:
 B produce doar bunul X, prin urmare 2X=24 de ore
 A produce doar bunul Y, prin urmare 2Y=10 ore
 Fond total de timp consumat: 34 de ore

Așadar, după specializare se vor realiza 2X și 2Y într-o perioadă de timp mai scurtă pentru că,
fiecare firmă producând bunul în care are avantaj comparativ, eficiența totală crește.
 d. Cine va beneficia de schimb, dacă raportul de schimb ar fi 1x=1,5y?
R: Schimbul între producători va fi în beneficiul lui A, pentru că are un cost de oportunitate mai
mare (1X=2Y). Producătorul B nici nu pierde nici nu câștigă, pentru că are un Co pentru
producerea lui X egal cu raportul de schimb (adică produce un X renunțând la 1,5Y și vinde un
X la același raport de schimb)

Specializarea la nivel mondial

Explicați ce determinanți (avantaje comparative) ar putea sta în spatele statelor-lider în ceea ce
privește exporturile mondiale de textile și automobile.

Sursa: WTO, 2014

Sursa: WTO, 2014

Trei exemple privind modul economic de analiză
Pentru a ajuta la acomodarea cu modelul economic de gândire și analiză, care trebuie să fie unul
practic, plecat din problemele concrete ale realității zilnice, începem de la două cazuri care sunt
banale:

A. Toți studenții unei universități aleg să nu se bărbierească, să își lase din diferite
motive barba să crească. Care ar fi consecințele economice ale acestei schimbări privind
preferințele consumatorului?
1) Companiile care activează în sectoarele de produs aparate de ras, lame de ras, produse de
bărbierit – vor avea venituri mai reduse, altele vor dispărea de pe piață. Ca exemplu, în
SUA piața aparatelor și lamelor de ras era de 2,3 miliarde de dolari în anii 2013 și 2014 și
a scăzut față de 2012 pentru prima dată de la începutul recesiunii (2008)
2) Persoanele angajate în acele sectoare pot să rămână șomere pentru că firmele nu mai au
activitate – ceea ce înseamnă la nivel de economie un consum mai mic și o diminuare a
activității și în alte sectoare (alimentar, textile)
3) Diminuarea activității la nivel de economie și creșterea șomajului presupune taxe și
impozite mai mici pentru Guvern, ceea ce poate conduce la reducerea cheltuielilor
guvernamentale
4) O schimbare în structura coșului de consum al indivizilor – banii care nu sunt alocați
pentru apare/lame de ras acum se pot duce către alte zone de consum (jocuri video,
entertainment, cinema, haine, etc.), antrenând vânzările sectoarelor respective și numărul
de salariați– în SUA de exemplu a exista o creștere a vânzărilor de deodorante.

B. Un al doilea exemplu, care pleacă tot de la o decizie simplă, se referă la alegerea

între timpul liber și timpul alocat pentru muncă (vezi discuția despre trade-offs).
Cu cât o persoană petrece mai mult timp muncind, cu atât aceasta va petrece mai puține ore
pentru a privi la TV , pentru a se bucura de o ieșire în oraș cu prietenii sau pentru hobby-uri. Cel
mai important lucru cu privire la trade-off-ul dintre muncă și timpul liber este că acesta stă la
baza curbei ofertei de muncă. Evident, pentru că timpul este limitat, mai multe ore de muncă
înseamnă că lucrătorii se bucură de mai puțin timp liber.
De exemplu, dacă o persoană angajată primește 20 de lei pe oră, atunci costul de oportunitate al
timpului său liber va reprezenta salariul orar primit. Dacă aceasta primește o mărire a salariului
la 40 de lei pe oră, atunci costul de oportunitate se majorează și, probabil, individul va prefera să
reducă timpul liber și favoarea muncii.
Totuși se poate întâmpla ca de la un anumit punct încolo curba ofertei de forță de muncă să nu
fie cu pantă pozitivă. Să ne imaginăm că un angajat obține o creștere a salariului de la 40 de lei la
50 de lei pe oră. Costul de oportunitate este acum mai mare, însă individul este și mai bogat
decât era înainte. Acesta poate decide dacă surplusul de venituri îi poate permite să se bucure de
mai mult timp liber. În acest context, un salariu mai mare poate conduce la reducerea numărului
de ore de muncă și creșterea timpului liber, ceea ce face ca curba ofertei de muncă să aibă pantă
negativă.

În microeconomie, la fel ca și în macroeconomie, comportamentul gospodăriilor este unul

important. În macroeconomie, pe lângă gospodării mai avem firme (non-bancare), sectorul
financiar-bancar, administrațiile publice (guvernul) și restul lumii (exteriorul țării).
În primul rând – mergând pe ipoteza maximizării utilității - gospodăriile decid asupra mai multor
elemente:
- Cât de mult să muncească (și de cât de mult timp liber să se bucure) în prezent și în
viitor – ceea ce într-un final le furnizează venitul disponibil de-a lungul vieții;
 - Cât de mult să consume (și să economisească) din venitul disponibil actual și viitor-
utilizarea venitului câștigat de obicei din munca depusă.
Decizia gospodăriilor cu privire la timpul alocat pentru muncă influențează:
- Oferta de forță de muncă din economie;
- Producția de bunuri și servicii (oferta agregată);
- Consumul – ceea ce determină cheltuielile agregate.

Faptul că aceste două categorii de decizii sunt intercorelate și chiar sunt luate de aceiași agenți
face ca distincția tradițională dintre ofertă și cerere să fie una artificială. În fapt, studiile privind
ciclul real de afaceri deseori nici nu utilizează acești termeni. Decizia cu privire la cât de mult
timp se lucrează și cât se bucură de timp liber, cât de mult să consume sau să economisească sau
cum să aloce consumul și munca pe parcursul vieții sunt toate intercorelate. Nu poți ține cont de
unele dintre aceste decizii fără a ține cont și de celelalte. În intenția de a tăia aceste nod Gordian,
care se poate desface într-un model cu soluții matematice complexe, ne putem uita doar la
deciziile realizate în perioada actuală și la alegerile inter temporale în mod separat.

Aplicație specializarea producătorilor și schimbul

Avem 2 economii naționale, China și Germania care realizează două bunuri, haine și alimente.
Acestea produc într-o zi lucrătoare de 8 ore următoarele combinații de bunuri:
• China: 10 tone de Alimente/oră și 50 tone Haine/oră
• Germania: 40 tone Alimente/oră și 20 tone Haine/oră

a) Reprezentați grafic FPP de producție pentru cele două state

b) Determinați punctele de echilibru ale celor două țări dacă acestea împart fondul total
zilnic de timp în 4 ore pentru producția de haine și 4 ore pentru producția de alimente.
 c) Stabiliți cine are avantaj absolut în producerea bunurilor
Avantaj absolut în producerea de haine are China și avantaj absolut în producerea de
alimente are Germania.

d) Determinați specializarea producătorilor în funcție de avantajele comparative și

evidențiați câștigurile de producție generate de specializare.

Specializarea pe baza costurilor de oportunitate arată în felul următor:

Pentru Haine:
China: 1tonă de Haine=0,2 tone de Alimente
Germania: 1 tonă de Haine = 2 tone de Alimente

Pentru Alimente:
China: 1 tonă de Alimente = 5 tone de Haine
Germania: 1 tonă de Alimente = 0,5 tone de Haine

Prin urmare, China are un avantaj comparativ față de Germania în producția de Haine,
costul de oportunitate al Hainelor fiind mai scăzut în China (0,2 față de 2). De cealaltă parte,
Germania are un avantaj comparativ în producția de Alimente, pentru că are un cost de
oportunitate mai mic în raport cu China (0,5 față de 5).

Pentru a determina câștigurile de producție comparăm situația dinainte de specializare, când

ambele țări produceau ambele categorii de bunuri cu situția de după specializare.

Înainte de specializare:
Producția zilnică totală de haine era: 200t (China) + 80t (Germania)= 280t.
Producția zilnică totală de alimente era: 40t (China) + 160t (Germania)=200t.

După specializare:
Producția zilnică totală de haine devine: 400t (realizată doar de China)
Producția zilnică totală de alimente devine: 320t (realizată doar de Germania)

e) Presupunem că din producția de 400 de tone de haine realizată China decide să

păstreze pentru consum propriu 250 de tone, iar diferența de 150 o oferă la schimb
Germaniei. De cealaltă parte, Germania va reține 200 de tone de alimente și va oferi
 Chinei restul de 120 de tone. Ce puteți afirma cu privire la noile puncte de echilibru
ale celor 2 țări?

Ca urmare a deciziei de a se specializa și potrivit schimbului realizat se observă că

ambele țări reușesc să ajungă în puncte de echilibru situate în afara FPP inițiale. Prin specializare
și schimb China reușește să producă și să consume 120t alimente și 250t haine (peste nivelul
inițial de echilibru format din 40t alimente și 200t haine). De asemenea, Germania consumă și
produce acum 200t alimente și 150t haine (peste nivelul inițial de 160t alimente și 80t haine).