Managementul de curriculum

Curriculum pentru elevi

Aspecte teoretice şi practice ale curriculum-ului
Aplicarea reformei sistemului de învăţământ implică nevoia de abordare din perspectivă
managerială a conceptului de curriculum, componenta de bază a acesteia. Cunoaşterea şi
înţelegerea complexităţii procesului de schimbare devin pentru toţi cei cu responsabilităţi în
educaţie premise obligatorii pentru stimularea schimbării la nivelul şcolii.
Câteva repere în acest sens sunt :
Aspectele teoretice care stau la baza reformei curriculum-ului, orientările şi tendinţele în
reformele sistemelor de învăţământ contemporane, priorităţile în educaţie. Acestea permit
orientarea viziunii şi misiunii şcolii spre o direcţie “prospectivă”, schimbarea paradigmei către
perspectiva exigenţelor viitorului, impunând o atenţie sporită acordată resurselor umane
(inteligenţă, creativitate, adaptabilitatea) ca resurse cheie ale dezvoltării. Respectarea rolului pe
care şcoala îl are în democratizarea societăţii, ştiut fiind faptul că democraţia se învaţă cel mai
bine în şi prin educaţie; o dată cu sistemul de valori al societăţii democratice, promovarea
interculturalităţii şi valorilor umaniste. Utilizarea curajoasă a noilor tehnologii de informare şi
comunicare în şcoală.
 Creşterea atribuţiilor şi autorităţii decizionale a conducerii unităţilor şcolare în
domeniile funcţionale consacrate de reformă: curriculum, resurse financiare şi materiale, resurse
umane, dezvoltare şi relaţii comunitare.
 Identificarea măsurilor organizatorice, a procedurilor care permit schimbarea cadrului
de proiectare a curriculum-ului, manifestarea autonomiei şi libertăţii, descentralizarea sistemului
decizional;
 Exersarea unei comunicări eficiente cu toţi factorii implicaţi: profesori, elevi, părinţi;
manifestarea spiritului decizional.
 Identificarea nevoilor de educaţie ale comunităţii locale, perspectivelor de dezvoltare şi
resurselor disponibile.
Ca urmare, putem spune că managementul de curriculum este la nivelul şcolii punctul cheie al
realizării şi reuşitei reformei, premisă a succesului la scară largă a acesteia.
Educaţia, ca subsistem al sistemelor sociale, implică în societatea actuală rezultate şi influenţe
educative greu de anticipat şi evaluat; ca proces, educaţia integrează progresele din sfera
ştiinţelor, culturii şi tot mai mult pe cele din domeniul psihopedagogiei, ceea ce face ca
problemele de adaptare a şcolii la cerinţele unei dezvoltări temeinice şi armonioase să vizeze
echilibrul între sfera obiectivelor şi conţinuturilor, metodelor, formelor de evaluare. Abordarea
curriculară permite deci mutarea accentului de la „ce?” pe „în ce scop” şi „cu ce rezultate” se
soldează eforturile învăţării: „Scumpă nu este persoana bine educată ci cea insuficient educată,
care părăseşte şcoala cu o formaţie şubredă sub raport intelectual, moral sau estetic; reciclarea
unei astfel de persoane predispuse la compromisuri, impostură, delincvenţă va costa mult şi va fi
anevoioasă”. (George Văideanu, Educaţia la frontiera dintre milenii, p.22)
Această nouă concepţie supune atenţiei directorului de şcoală probleme manageriale complexe,
cum ar fi:
• munca în echipă pentru proiectarea, implementarea, evaluarea curriculum-ului naţional şi
a curriculum-ului la decizia şcolii;
• respectarea intereselor, opţiunilor elevilor
• realizarea unei diagnoze corecte
• cunoaşterea culturii organizaţionale
• rezolvarea conflictelor
• formarea şi motivarea personalului didactic
• monitorizarea procesului
• realizarea parteneriatului cu familia şi cu întreaga comunitate.
Toate acestea asigură impactul reformei curriculare la nivelul unităţii şcolare şi schimbarea mult
aşteptată; autonomia şcolii cu identitate într-un mediu concurenţial stimulativ, într-un context ce
leagă şcoala cu specificul comunităţii regionale şi locale şi cu tendinţele cererii de educaţie.
Nu în ultimul rând este necesar ca directorul de şcoală să poată anticipa dificultăţile
aplicării reformei în domeniul curriculum-ului şi să identifice exact măsurile de ameliorare
pentru a-i respecta principiile şi obţine rezultatele aşteptate.
 Principii rezultate aşteptate Dificultăţi
-şanse egale în educaţie (prin axa curriculară - cantitatea prea mare de informaţie prezentată expozitiv,
a trunchiului comun, subiect al evaluărilor neatractiv;
naţionale); - formarea iniţială şi continuă excesiv teoretică;
-respectarea posibilităţii ca elevul să aleagă în - metodologii învechite;
conformitate cu atitudinile, interesele, - formalizarea autonomiei decizionale;
proiectele sale; - lipsa unei pregătiri manageriale;
-libertatea profesorilor de a propune opţionale - indiferenţă faţă de misiunea, viziunea şcolii;
interesante; - necunoaşterea politicilor şi strategiilor şcolii;
-formare iniţială şi continuă modernă -neaplicarea politicilor M.E.C., necunoaşterea
adecvată metodologic; documentelor reformei;
- motivaţie pentru reformă; -dependenţă faţă de deciziile nivelurilor ierarhice
-responsabilitate pentru rezultatele elevilor; superioare;
-recunoaşterea priorităţilor, risipa de timp, - lipsa unei practici manageriale inovatoare, adecvate
- corecta eşantionare a obiectivelor pe termen situaţiei concrete;
scurt, mediu şi lung; - proasta gestionare a resurselor umane şi materiale;
-măsurarea prin indicatori cunoscuţi şi - lipsa de curaj, inerţie.
acceptaţi de cei implicaţi;
-cunoaşterea oportunităţilor pe care le oferă
reglementările în vigoare (ordine, note MEC).

Curriculum: definiţii şi deschidere

Curriculum-ul reprezintă un concept cheie atât în ştiinţele educaţiei cât şi în cadrul practicilor
educaţionale contemporane; există de-a lungul timpului o mulţime de încercări de definire a
acestui concept, care reflectă evoluţia şi dezvoltarea continuă a semnificaţiei acestui concept.
Definiţii largi:
- Curriculum-ul este văzut mai degrabă prin prisma unei activităţi şi a unei experienţe decât
cunoştinţe ce trebuie asimilate şi date ce trebuie memorate (Hadlow Commitee, 1931)
- Întregul efort al şcolii de a crea, de a atinge rezultatele dorite în şcoală şi în afara şcolii.
(Taylor &Alexander, 1985)
- De fapt, curriculum-ul este ceea ce li se întâmplă copiilor în şcoală ca rezultat a ceea ce fac
profesorii. Acesta include toate experienţele copiilor şi pentru care şcoala ar trebui să-şi
accepte responsabilitatea (Kansas, 1958).
Definiţii restrânse:
Termenul curriculum ar putea fi aplicat, considerându-i originea, cel mai bine programelor de
studii şi cursurilor pe care le urmează de-a lungul educaţiei lor (Hirst, 1969).
Curriculum-ul oficial este un program de experienţe de învăţare ce merită a fi trăite şi care este
planificat şi aplicat în şcoală. Această activitate este în acelaşi timp deliberată şi conştientă:
este proiectată să aducă anumite rezultate în învăţarea copilului. (Raynor, 1972).

Componentele curriculum-ului, aşa cum sunt ele reţinute de literatura de specialitate (după the
International Encyclopedia of Education, 1994, p.1147):
- Un sistem de consideraţii teoretice asupra educatului şi a societăţii.
- Finalităţi şi obiective.
- Conţinuturi sau subiecte de studiu selecţionate şi organizate cu scopuri didactice.
- Metodologii de predare- învăţare
- Metodologii de evaluare a performanţelor şcolare.