Sunteți pe pagina 1din 2

Mihai Eminescu

Singurătate

Cu perdelele lăsate,
Şed la masa mea de brad,
Focul pâlpâie în sobă,
Iară eu pe gânduri cad.

Stoluri, stoluri trec prin minte


Dulci iluzii. Amintiri
Ţârâiesc încet ca greieri
Printre negre, vechi zidiri,

Sau cad grele, mângâioase


Şi se sfarmă-n suflet trist,
Cum în picuri cade ceara
La picioarele lui Crist.

În odaie prin unghere


S-a ţesut păinjeniş
Şi prin cărţile în vravuri
Umblă şoarecii furiş.

În această dulce pace


Îmi ridic privirea-n pod
Şi ascult cum învelişul
De la cărţi ei mi le rod.

Ah! de câte ori voit-am


Ca să spânzur lira-n cui
Şi un capăt poeziei
Şi pustiului să pui;

Dar atuncea greieri, şoareci,


Cu uşor-măruntul mers,
Readuc melancolia-mi,
Iară ea se face vers.

Câteodată... prea arare...


A târziu când arde lampa,
Inima din loc îmi sare
Când aud că sună cleampa...

Este Ea. Deşarta casă


Dintr-odată-mi pare plină,
În privazul negru-al vieţii-mi
E-o icoană de lumină.

Şi mi-i ciudă cum de vremea


Să mai treacă se îndură,
Când eu stau şoptind cu draga
Mână-n mână, gură-n gură.

S-ar putea să vă placă și

  • Alb
    Alb
    Document1 pagină
    Alb
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Moșul Bun
    Moșul Bun
    Document1 pagină
    Moșul Bun
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Toamna Tarziu
    Toamna Tarziu
    Document3 pagini
    Toamna Tarziu
    Cosmin Ursu
    Încă nu există evaluări
  • Iisus Se Naște Astăzi
    Iisus Se Naște Astăzi
    Document1 pagină
    Iisus Se Naște Astăzi
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Marin Sorescu
    Marin Sorescu
    Document1 pagină
    Marin Sorescu
    Damcaliu George
    Încă nu există evaluări
  • Cearta
    Cearta
    Document1 pagină
    Cearta
    Anonymous WiALyut
    Încă nu există evaluări
  • Adam
    Adam
    Document1 pagină
    Adam
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Venetia
    Venetia
    Document1 pagină
    Venetia
    Bușu Elena
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu Poezie
    Mihai Eminescu Poezie
    Document1 pagină
    Mihai Eminescu Poezie
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Mama - Panait Cerna
    Mama - Panait Cerna
    Document1 pagină
    Mama - Panait Cerna
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Trecutul
    Trecutul
    Document1 pagină
    Trecutul
    Bușu Elena
    Încă nu există evaluări
  • Zdreanţă
    Zdreanţă
    Document2 pagini
    Zdreanţă
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Noaptea
    Noaptea
    Document1 pagină
    Noaptea
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Sara Pe Deal
    Sara Pe Deal
    Document1 pagină
    Sara Pe Deal
    teodorra
    Încă nu există evaluări
  • George Cosbuc - Vara
    George Cosbuc - Vara
    Document1 pagină
    George Cosbuc - Vara
    danny77ro
    Încă nu există evaluări
  • Sara Pe Deal Buciumul Sună Cu Jale
    Sara Pe Deal Buciumul Sună Cu Jale
    Document3 pagini
    Sara Pe Deal Buciumul Sună Cu Jale
    Ion Madalina
    Încă nu există evaluări
  • Venere Si Madona
    Venere Si Madona
    Document1 pagină
    Venere Si Madona
    dumitru68
    Încă nu există evaluări
  • Golia Ticălosul
    Golia Ticălosul
    Document2 pagini
    Golia Ticălosul
    Mihaela Barbulescu
    100% (1)
  • Cosbuc - Ispita
    Cosbuc - Ispita
    Document2 pagini
    Cosbuc - Ispita
    falco2010
    Încă nu există evaluări
  • Floare Albastra
    Floare Albastra
    Document2 pagini
    Floare Albastra
    api-3709867
    100% (1)
  • Patria Romana
    Patria Romana
    Document1 pagină
    Patria Romana
    siksika24dkdk
    Încă nu există evaluări
  • Cosbuc - Prahova
    Cosbuc - Prahova
    Document5 pagini
    Cosbuc - Prahova
    falco2012
    Încă nu există evaluări
  • Poetul
    Poetul
    Document1 pagină
    Poetul
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • La Oglindă
    La Oglindă
    Document3 pagini
    La Oglindă
    Mihaela Barbulescu
    100% (4)
  • Imbratisarea
    Imbratisarea
    Document1 pagină
    Imbratisarea
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • O Călărire În Zori
    O Călărire În Zori
    Document1 pagină
    O Călărire În Zori
    Camelia Mand
    Încă nu există evaluări
  • Cantec de Lume
    Cantec de Lume
    Document1 pagină
    Cantec de Lume
    ELENA-EUGENIA BUȘU
    Încă nu există evaluări
  • Testament
    Testament
    Document1 pagină
    Testament
    Lessica3
    Încă nu există evaluări
  • Balada Motanului
    Balada Motanului
    Document2 pagini
    Balada Motanului
    alinacatalina21
    Încă nu există evaluări