Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Camil Petrescu
Caracterizarea personajului Ștefan Gheorghidiu

Personajul literar, ca instanță definitorie a comunicării narative, „ființă de

hârtie” existentă doar în lumea ficțiunii, după cum apreciază Roland Barthes, a
reprezentat întotdeauna o ipoteză de gândire, dar și de lucru pentru toți marii
scriitori, indiferent de epocă sau curent literar.
Camil Petrescu nu face excepție și propune în Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război un personaj complex, problematic,
preocupat să înțeleagă diferența între relativ și absolut. Fiind un roman de
analiză psihologică, portretul conștiinței personajului este bine conturat, iar
introspecția devine esențială pentru procesul regăsirii de sine a protagonistului.
Ca instanță narativă, Ștefan Gheorghidiu este personaj principal datorită
ocurenței sale pe parcursul diegezei, tridimensional deoarece evoluează de-a
lungul operei și personaj-narator, având atât funcția de acțiune, cât și cea de
reprezentare.
Statutul social al eroului este bine definit. Ștefan este student la Filosofie,
preocupat de matematicile superioare, provine dintr-o familie modesta, trăind
din pensia de văduvă a mamei, împreună cu cele două surori și se căsătorește,
din dragoste, cu Ela. În partea a doua a romanului, Gheorghidiu este surprins în
ipostaza de sublocotenent al armatei române în cadrul Primului Război
Mondial. Familia lui Ștefan îi creionează statutul social, determinându-i, în
oarecare măsură, parcursul existențial. El a avut un tată idealist, profesor
universitar care și-a irosit puținii bani pe un ziar falimentar, nelăsându-le
urmașilor avere. Ștefan devine peste noapte bogat datorită moștenirii primite
de la unchiul Tache și intră în lumea mondenă a Bucureștiului interbelic, lume
guvernată de principii pe care nu le împărtășește, fapt ce îi accentuează
repulsia față de societatea superficială.
Din punct de vedere moral, personajul este un căutător de adevăr care își
apară cu demnitate ideile, un bărbat care aplică tiparul său idealist asupra
realității. El respinge mediocritatea societății în care traiește și este dezgustat
de rudele din partea tatălui care luptă cu ardoare pentru bani și consolidarea
poziției sociale superioare. El este un căutător al absolutului în toate
experiențele vieții pe care le transformă în experiențe de cunoaștere. Mai mult,
este un individ care își croiește cu simț de răspundere o lume a ideilor filosofice
și care se află într-o evidentă contradicție cu lumea reală.
Statutul psihologic îl încadrează în categoria intelectualului inadaptat.
Rațional, dar totuși idealist datorită concepției sale despre iubire, sensibil,
orgolios, Ștefan folosește argumente logice în aparență, dar false în fond și își
alimentează singur drama din cauza geloziei neasumate. Încercarea sa de a
supraviețui în lumea devorată de vicii se face printr-o trăsătură de caracter
distictivă, orgoliul, manifestat atât în viața publică, cât și în cea privată.
Un episod ilustrativ pentru orgoliul și sentimentul de la superioritate al
protagonistului este cel de popota ofițerilor. Acolo are loc o discuție generată
de o știre despre achitarea unui bărbat care și-a ucis soția prinsă în flagrant de
adulter, discuție la care participă Ștefan și alți superiori. Pentru Ștefan întreaga
discuție este o ,,mise en abîme”(!!! reliefare) a poveștii sale de dragoste,
atingând puncte dureroase ale zbuciumului său sufletesc.Părerile sunt
împărțite, de la cele privind rolul tradițional al căsniciei până la cele idealiste
conform cărora o femeie ar trebui să fie liberă să plece oricând dorește. Eroul
își demonstrează încă o dată poziția necruțătoare printr-o izbucnire violentă
care atrage atenția tuturor:,, Discuția dumneavoastră e copilăroasă și primară.
Nu cunoașteți nimic despre psihologia dragostei”. El este de părere că cei doi
au drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt. Concluzia sa tăioasă:
„discutați mai bine ceea ce vă pricepeți” dezvăluie un personaj vanitos pornit în
căutarea iubirii absolute care respinge cu vehemență viziunea celor din jur,
inclusiv a superiorilor săi.
O scenă semnificativă pentu gelozia protagonistului este cea a excursiei
de la Odobești care are loc anual,cu ocazia Sf. Constantin și Elena. Această
ieșire cu prietenii reprezintă pentru Ștefan începutul calvarului sufletesc
deoarece primește o confirmare a suspiciunii că Ela este capabilă să flirteze cu
un bărbat mediocru ca dl G. Cele 3 zile sunt pentru Gheorghidiu ca o coborâre
în infern, suferința fiindu-i generată și alimentată de gelozia sa
neasumată( soția sa se bucură din plin de prezența lui G, este mai mereu în
preajma lui și au parte de gesturi destul de intime). Este momentul în care
Ștefan începe să conștientizeze că femeia ideală este, de fapt, una obișnuită.
Conflictul principal al romanului este unul interior, profund subiectiv și
creionează aspecte importante ale portretului lui Ștefan. Lupta se dă în planul
conștiinței lui Gheorghidiu care trăiește stări și sentimente contradictorii în
ceea ce o privește pe soția sa, Ela. Suferința atinge pragul maxim după apariția
dl G în peisajul petrecerilor mondene la care participă tânăra familie. Ela începe
să-l evalueze pe Ștefan în funcție de o scară valorică ce nu i se potrivește și să-l
compare, în defavoarea lui, pentru vestimentația de lux, dansuri la modă și
jocuri de salon. Conflictul exterior pe care îl dezvoltă cu Grigoriade este
declanșatorul dramei geloziei. Conflictul manifest exterior dintre protagonist și
rudele sale bogate va fi atenuat de dezinteresul declarat al acestuia față de
afaceri și beneficiile materiale.
Relevante pentru construcția personajului sunt modalitățile de
caracterizare, ca elemente de compoziție. Pasionat de filosofia lui Kant,
protagonistul este caracterizat , mai ales, indirect, prin faptele și concepțiile
sale superioare lumii în care vietuiește ( ,,în afară de conștiință, totul e
bestialitate”); e un idealist hiperrațional și lucid, un inadaptat superior,
societatea fiind pentru el un veritabil ,,pat al lui Procust”. Însăși soția sa îi spune
că toți vor să-l înșele pentru că ,,e prea bun”, iar unchiul Nae îl caracterizează în
mod direct ,,lipsit de spirit practic”. Personajul ajunge să recunoască că este ,,
un tip imposibil care complică absolut orice întâmplare”. Gheorghidiu își
recunoaște neputința de a face compromisuri, pe care o remarcă și doamna
distinsă ,,cu părul alb”: ,,Dumneata ești dintre cei care totdeuna descoperă
firele de păr în mâncare”.
Titlul romanului are o structură arborescentă, sintetizând temele (iubirea
și războiul) și reflectând cele două etape din evoluția protagonistului
consumate ca drame existențiale. Substantivul „noapte” devine metaforă,
marcând sfârșitul unei experiențe erotice, frământate și începutul unei alte
etape ale vieții la fel de bulversante, războiul. Inversarea logică a
evenimentelor („ultima”, „întâia”) evidențiază eroul care crede că poate depăși
o dramă personală pentru a se „angaja” într-o acțiune colectivă, credință
întreținută de orgoliul personajului.
Putem conchide că, fiind un susținător al formulei moderniste, Camil
Petrescu are meritul de a fi creat un personj care sparge tabuurile romanului
tradițional, un persoaj care nu permite încadrări și care este nevoit să-și
reconsidere viziunea asupra lumii și asupra semenului său.