Sunteți pe pagina 1din 1

Rezervele energetice ale României sunt pe terminate, arată un raport al British Petroleum.

Dacă se
menține actualul ritm de extracție, gazele naturale se termină în nouă ani, iar petrolul în 22 de ani.
Scenariile avansate în raportul BP privind perioada de timp în care se termină rezervele de gaze și petrol
nu iau însă în calcul noile descoperiri de zăcăminte, a căror exploatare întârzie, însă.

Pe fondul unor rezerve certe de circa 100 de miliarde de metri cubi de gaze și al unei producții în
scădere, gazele românești se termină în circa nouă ani, la actualul ritm de extracție și pe baza rezervelor
actuale, potrivit e-nergia.ro, care citează raportul publicat de gigantul British Petroleum.

În Marea Neagră românească există, însă, un potenţial de 200 de miliarde de metri cubi de gaze, potrivit
unor estimări mai vechi ale Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

Ce se întâmplă cu rezervele de gaz din Marea Neagră

În prezent, există mai multe companii interesate de exploatarea gazelor din Marea Neagră. OMV Petrom
şi ExxonMobil sunt parteneri egali în proiectul de explorare a zăcământului de mare adâncime Neptun
Deep, estimat la 42 – 84 de miliarde de metri cubi de gaze. Acum doi ani, însă, cei de la Exxon şi-a
anunţat intenţia de a se retrage din România, nemulțumiți fiind că nu este modificată Legea offshore.

Compania de stat Romgaz a depus în această primăvară ofertă pentru a prelua partea celor de la Exxon.
Negocierile nu s-au încheiat.

Lukoil împreună cu Romgaz au și ei concesionat un perimetru, Trident, cu rezerve potențiale de circa 30


de miliarde de metri cubi. Deocamdată, însă, încă au loc foraje pentru explorare, potrivit e-nergia.ro.

Americanii de la Carlyle, cel mai mare fond de investiții din lume, au concesionat și ei două perimetre.
Firma controlată de ei, Black Sea Oil and Gas (BSOG), va aduce primele gaze „noi” din Marea Neagră la
țărm chiar în ultima parte a acestui an. Rezervele descoperite aici: 10 miliarde de metri cubi de gaze.

Cei mai mari producători de gaze din Europa sunt Marea Britanie, Norvegia și Olanda, urmate de
România. La nivel global, socotind producția și rezervele, gazele ar urma să se termine în aproape 49 de
ani.

S-ar putea să vă placă și

  • 5
    5
    Document1 pagină
    5
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • 3
    3
    Document2 pagini
    3
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Strugure
    Strugure
    Document1 pagină
    Strugure
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Sparanghel
    Sparanghel
    Document1 pagină
    Sparanghel
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Siminoc
    Siminoc
    Document2 pagini
    Siminoc
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Stejar
    Stejar
    Document2 pagini
    Stejar
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Salvia
    Salvia
    Document2 pagini
    Salvia
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Maslin
    Maslin
    Document1 pagină
    Maslin
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Menta Sau Izma
    Menta Sau Izma
    Document1 pagină
    Menta Sau Izma
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Morcovul
    Morcovul
    Document1 pagină
    Morcovul
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Murul
    Murul
    Document1 pagină
    Murul
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Musetel
    Musetel
    Document1 pagină
    Musetel
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Sarea Amară Nu Este o Sare
    Sarea Amară Nu Este o Sare
    Document4 pagini
    Sarea Amară Nu Este o Sare
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • U 5
    U 5
    Document4 pagini
    U 5
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Maces
    Maces
    Document1 pagină
    Maces
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • U 4
    U 4
    Document4 pagini
    U 4
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • U 3
    U 3
    Document2 pagini
    U 3
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • U 1
    U 1
    Document5 pagini
    U 1
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • Reduce Stresul Și Relaxează Corpul
    Reduce Stresul Și Relaxează Corpul
    Document3 pagini
    Reduce Stresul Și Relaxează Corpul
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări
  • DEPENDENTA
    DEPENDENTA
    Document1 pagină
    DEPENDENTA
    thecoraldress
    Încă nu există evaluări