5.

Plumb

1. Context apariție

Poezia simbolistă „Plumb” de George Bacovia deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916,
definindu-l în totalitate. Așezarea poeziei în fruntea primului volum îi conferă calitatea de text
programatic. Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii simboliste: motivul
singurătății apăsătoare, iar sentimentul inadaptării produce izolarea, înstrăinarea și dorința de evadare.

2. Încadrare în specie + trăsături

Textul poetic se înscrie în estetica simbolistă prin temă și motive, cultivarea simbolului, a sugestiei,
prin corespondențe, decorul, cromatica, tehnica repetițiilor ce conferă muzicalitatea interioară și
dramatismul trăiirii eului liric. Dramatismul este sugerat prin corespondența ce se stabilește între materie
și spirit. Textul nu cuprinde niciun termen explicit al angoasei (sentimental de înstrăinare), starea poetică
simbolistă fiind transmisă pe calea sugestiei, prin decor și simboluri.

3. Titlul

Titlul poeziei este simbolul „plumb”, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea sufocantă, cenușiul
vieții, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului existențial, fără soluții de ieșire. Prin repetare,
cuvântul-titlu devine motivul central în text, datorită sugestiei morții: lumea exterioară și lumea
sufletească sunt supuse mineralizării sub efectul copleșitor al metalului toxic.

Semnificațiile cuvântului „plumb” se construiesc pe baza corespondențelor dintr planul subiectiv-

uman și planul obiectiv-cosmic. Simbolul se asociează cu diferite senzații tactile (răceală, greutate,
duritate), cromatice (gri sau, potrivit marturisirii autorului, galben: „Sufletul ars este galben. Galben este
culoarea sufletului meu”), și auditive (alcătuirea cuvântului din 4 consoane „grele” și o vocală închisă
sugerează căderea grea, fără ecou).

4. Tema

Tema poeziei o constituie condiția poetului claustrat într-o societate artificială și lipsită de aspirații:
singurătatea, imposibilitatea comunicării și a evadării, moartea iubirii. Motivele lirice cu valoare de
simbol apartin câmpului semantic al morții: „plumbul”, „cimitirul”, „sicriele”, „cavoul”, „somnul”,
„vântul”, „frigul” și configurează decorul funerar. Ele se asociează cu stări sufletești sau existențiale
nelămurite, confuze, care constituie obiectul poeziei simboliste: singurătatea, izolarea, spaima de moarte,
angoasa, spleenul, tragicul existențial, disperarea, inadaptarea, privirea în sine ca într-un străin.
Laitmotivul „stam singur” exprimă singurătatea, starea de pustiire sufletească.

Imaginarul poetic din „Plumb” înfățișază lumea ca pe un imens cimitir, tot ce e viu („flori”, „amor”)
fiind împietrit sub efectul metalului toxic. Eul fantomatic rătăcește fără sens printr-o lume-închisoare
aflată în disoluție.
 5. Tip de lirism

Poezia este o elegie (exprimă sentimentul de tristețe, spaima de moarte) realizată cu un monolog liric
al unui eu „fantomatic” (N. Manolescu). Lirismul subiectiv este redat prin mărcile eului liric: persoana I
singular a verbelor „stam”, „am început”, „să strig”, persoana I singular a adjectivului posesiv „meu”.
Surse al expresivității limbajului poetic, verbul la imperfect însoțit de epitet „stam singur” exprimă ideea
de continuitate a stării de singurătate, în timp ce verbul la perfect compus „am început” și conjunctivul
„să strig” exprimă incapacitatea poetului de a comunica cu iubirea, de unde spaima de neant.

În prima strofă, eul apare în ipostaza însinguratului, într-o lume pustie și moartă: „Stam singur în
cavou… și era vânt”. În strofa a doua, moartea iubirii / iubitei accentuează angoasa și sentimentul de
singurătate.

6. Elemente de compoziție + structură

Compoziția poeziei se realizează prin principiul simetriei. Textul este structurat în două catrene
construite pe baza cuvântului „plumb”, care asigură legătura de substanță între ele, fiind repetat de 6 ori și
plasat în poziții simetrice, la rima exterioară și interioară. Alte surse ale simetriei sunt paralelismul
sintactic (procedeu prin care strofele succesive păstrează același tipar sintactic) și tehnica simbolistă a
repetițiilor, verbul „dormeau / dormea” și laitmotivul „stam singur”.

Relațiile de opoziție se stabilesc între cele două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă,
simbolizată de cimitir în prima strofă și realitatea interoară, subiectivă, simbolizată de sentimental iubirii
în a doua strofă.

7. Comentariu strofe

În strofa I este descrisă lumea exterioară prin termenii „sicrie”, „cavou”, „funerar”, „flori”,
„coronae”, din câmpul lexico-semantic al morții. Cadrul spațial apăsător, sufocant, este înfățișat printr-o
enumerație de elemente ale decorului funerar: metafora „sicrie de plumb”, oximoronul „flori de plumb”,
inversiunea „funerar veșmânt”. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și frumusețe – „florile”,
este și ea marcată de împietrire, sugerată de oximoronul „flori de plumb”. Repetarea epitetului „de
plumb” are multiple sugestii (cromatică, tactilă – de apăsare), insistind asupra existenței mohorâte, anoste,
lipsită de transcendență sau de posibilitatea salvării. Mediul înconjurător capătă greutatea apăsătoare a
plumbului, iar eul poetic se retrage în spațiul închis al „cavoului”, simbol al izolării. Secvența este
relevant pentru tema claustrării.

Versul incipit „Dormeau adânc sicriele de plumb”, care înfățișază lumea ca pe un cimitir, cuprinde
două simboluri obsedante ale liricii lui G. Bacovia, „sicrie” și „plumb”. Personificarea „dormeau […]
sicriele” și epitetul verbului „dormeau adânc” sugerează ideea morții ca un somn profund, iar metafora-
simbol „sicriele de plumb” exprimă imposibilitatea comunicării și lipsa de sensibilitate a contemporanilor
poetului. Motivul somnului, redat de verbul la imperfect „dormeau”, cu sens durativ, exprimă împietrirea,
moartea sufletească. Așezarea simbolului „plumb” la final de vers exprimă închiderea, imposibilitatea
evadării.
 Strofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de moartea iubirii: „Dormea întors
amorul meu de plumb”. Epitetul „(dormea) întors” constituie misterul poeziei. Este vorba, probabil, cum
va spune Blaga, de întoarcerea mortului cu fața spre apus (”a fi întors înseamnă a fi cu fața spre moarte”).
Metafora „amorul meu de plumb” sugerează ideea că mineralizarea, produsă de efectul toxic al
plumbului, a cuprins și lumea interioară. Eul liric își privește sentimentul ca un spectator: „Stam singur
lângă mort”, imaginea tragică și absurdă a înstrăinării de sine. Încercarea de salvare este iluzorie: „Și-am
început să-l strig”, secvență ce susține tema imposibilității comunicării. Metafora „aripile de plumb”
presupune zborul în jos, căderea surdă și grea, imposibilitatea evadării, moartea afectivității.

8. Limbaj

Expresivitatea are surse multiple. Poezia transmite spaima de neant a ființei, fiind realizată ca un
tablou static, cu imagini vizuale preponderente, dar impresia de coșmar se amplifică în prezența unor
imagini auditive: în prima strofă, verbul onomatopoeic redă zgomotul înspăimântător al cimintirului,
sugerând dezacordul eului cu lumea „scârțâiau coroanele de plumb”, iar în strofa a doua se interiorizează,
devenind un strigăt de disperare al ființei. Simbolurile „frigul” și „vântul” reprezintă disoluția materiei și
realizează, prin senzații tactile, corespondența dintre planul naturii și golul sufletesc exprimat de
laitmotivul „stam singur”.

Ambiguitatea - caracteristică limbajului poetic modern – este produsă prin multiplele semnificații pe
care le pot primi sintagme precum epitetul „dormea întors” sau metafora „aripile de plumb”. Versul
„Stam singur lângă mort” poate conota înstrăinarea de sine, alienarea, ca reacție la absurdul existenței.

In ceea ce privește prozodia, „Plumb” are construcție sobră, riguroasă, care sugerează angoasa și
imposibilitatea salvării. Elementele prozodiei clasice produc muzicalutatea exterioară, prin rima
îmbrățișată, măsura fixă de 10 silabe, alternarea iambului cu amfibrahul. Muzicalitatea interioară, specific
simbolistă, se realizează prin sonoritatea dată de consoanele „grele” ale simbolului „plumb”, repetat în
mod obsesiv în rimă, dar și în rima interioară, de tehnica repetițiilor (verbul inițial „dormeau / dormea” și
laitmotivul „stam singur”), de asonanțe și aliterații, care transform poezia într-un vaier monoton.

9. Concluzie

În concluzie, prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondețelor,

zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen, poezia „Plumb” se încadrează în estetica simbolistă.