Curs 1

IGIENA AERULUI
CARACTERISTICELE FIZICE ALE AERULUI SI INFLUENTA ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN

Igiena este stiinta sau ramura stiintelor medicale care se ocupa cu pastrarea si
promovarea sanatatii .
Sanatatea conform O.M.S. reprezinta integritatea sau buna stare fiziologica ,
psihologica si sociala a individului si colectivitatii . Sanatatea este determinata de o
serie de factori numiti factori etiologici .
Factori etiologici :
 Factori interni
 Factori externi

 Factori interni au o actiune decisiva in producerea anumitor boli denumite boli

genetice sau ereditare . De exempl: factorii interni genetici actioneaza ca factori
predispozanti . Astfel, diabetul zaharat este o afectiune care este considerata a avea o
componenta genetica, dar care nu apare decat la personane cu o alimentatie
dezechilibrata cu o suprasolicitare pancreatica .
 Factori externi/de mediu/ecologici au influenta mult mai mare asupra sanatatii
De cele mai multe ori starea de sanatate este dependenta de relatia dintre factorii
interni si cei externi .
Autorii considera factorii externi/de mediu/ecologici avand rol decisiv . Acesti
factori formeaza obiectul igienei, care poate fi denumita si medicina mediului sau
ecologia medicala .

Clasificarea factorilor de mediu:

Factori de mediu/externi :
1. Fizici ( temperatura,radiatiile,umiditatea etc.)
2. Chimici ( diferite elemente sau substante chimice )
3. Biologici ( bacterii,virusuri,paraziti,fungi etc.)
4. Sociali, care rezulta din actiunea omului .

Factori de mediu/externi:
1. Naturali ( apa,aerul,solul )
2. Artificiali ( locuinta,imbracamintea,alimentatia etc. )
Factori de mediu/externi:
1. Sanogeni - actiune favorabila asupra organismului
2. Patogeni - actiune nefavorabila nefavorabila asupra organismului

Compoziţia chimică a aerului:

21% O2, 0,04%CO2, 79% N2 şi gaze rare (Argon,Cripton, Xenon, O3), vapori de apă,
germeni naturali:
 Atmosferic Expirat Alveolar
O2 21 16 14,5
CO2 0,04 4,5 5,5
N2 79 80 80

Factorii fizici:
1.TEMPERATURA AERULUI este determinată, pe de o parte, de intensitatea
radiaţiei solare, care încălzeşte parţial aerul şi mai ales solul, iar pe de altă parte, de
căldura emanată de sol. Acest fapt face ca aerul din straturile inferioare să fie mai cald.
Temperatura aerului suferă variaţii zilnice şi anuale. Aceste variaţii se datoresc
variaţiilor de intensitate a radiaţiei solare şi căldurii emanate de sol. Temperatura aerului
este influenţată de anumiţi factori ai mediului, cum ar fi:
 altitudinea - temperatura aerului scade o dată cu creşterea înălţimii;
 existenţa suprafeţelor de apă, deoarece timpul de încălzire între apă şi sol este
diferit;
 proprietăţile solului (de exemplu, solurile calcaroase se încălzesc mai repede);
 vegetaţia, care absoarbe o parte din radiaţia solară;
 nebulozitatea atmosferei;
 prezenţa centrelor populate, care intervin cu surse artificiale de căldură.

Care este importanţa temperaturii aerului asupra organismului?

1. Influenţează în mod direct procesul de termoreglare a organismului. Pierderile de
căldură a organismului conduc la efecte nocive, nedorite atât când coboară la acţiunea
frigului, cât si când depăşesc valorile de confort la acţiunea căldurii.
2. Temperatura aerului are acţiune şi asupra poluării atmosferei prin curentul de aer
vertical şi orizontal.
3. Temperatura influenţează ceilalţi factori fizici - umiditatea, presiunea, mişcarea
aerului etc.
4. Este un factor important în determinarea caracterului climatic al zonelor geografice.
5. Regimul de temperatură al unei zone geografice sau al unui climat favorizează un
anumit tip de morbiditate, astfel temperaturile scăzute generează afecţiuni respiratorii,
iar cele crescute - maladii digestive, infecţioase, parazitare.
Pentru a-şi menţine constantă temperatura normală corpul omenesc, trebuie să piardă
permanent, în medie, o cantitate de căldură echivalentă cu cea produsă concomitent în
procesele metabolice din organism.
Pentru ca această pierdere de căldură să se realizeze proporţional cu producerea de
căldură, este necesar ca temperatura mediului să aibă anumite valori, care pot varia de
la cele optime până la limitele critice inferioară sau superioară. Dacă pierderea de
căldură este accelerată, se înregistrează hipotermia corpului, iar dacă este frânată, se
produce hipertermia.
La om limitele de a menţine temperatura constantă a corpului sunt destul de largi,
întrucât, pe lângă un sistem fiziologic de autotermoreglare foarte evoluat, omul, având
îmbrăcăminte, reglează ambianţa termică. El poate să reziste fără modificări
semnificative ale temperaturii corpului, să-şi desfăşoare viaţa normală atât la poli, cât şi
la ecuator, la o temperatură a aerului de la -40°C până la +45°C.

2.UMIDITATEA AERULUI:
Prin umiditatea aerului se înţelege cantitatea de vapori de apă, care se află în aerul
atmosferic. Aceştia provin, în cea mai mare parte, din evaporarea apelor de suprafaţă şi
din straturile superficiale ale solului, de pe plante şi din respiraţia animalelor şi unele
procese tehnologice.
Umiditatea atmosferei se poate exprima în 3 modalităţi: absolută, maximă şi relativă.

Normarea se efectuează după umiditatea relativă. Umiditatea optimă relativă a aerului

ce nu influenţează negativ termoreglarea se consideră 40-60%.

Dacă umiditatea relativă este mică, sub 30%, apare uscăciunea aerului. În acest caz
se observă o evaporare intensă a umidităţii mucoaselor căilor respiratorii superioare,
provocând senzaţia de uscăciune a bronhiilor, faringelui etc. Creşte pierderea apei prin
transpiraţie şi respiraţie.

Dacă umiditatea relativă este mare, peste 60-70%, este redusă termoliza şi cu atât
mai mult, cu cât este mai mare temperatura aerului, deci, termoreglarea este influenţată
negativ. Când temperatura aerului este scăzută, umiditatea este mare, termoliza creşte,
în acest caz căldura se pierde prin iradiere şi convecţie.

3.MISCAREA AERULUI
Curenţii de aer reprezintă deplasarea maselor de aer şi depind, în primul rând, de
variatele diferenţe de temperatură şi presiune. Aerul se află permanent în mişcare,
deoarece diferenţele de temperatură sau presiune. Prin urmare, curenţi de aer există în
interiorul încăperilor închise şi în exteriorul lor.

Curenţii de aer din exteriorul încăperilor au, de obicei, o intensitate mai mare şi
caracterizează clima teritoriului. În igienă, curenţii de aer au mare importanţă atât prin
acţiunea care o exercită asupra schimbului de căldură dintre organism şi mediu, cât şi
prin faptul că influenţează asupra climei şi participă la realizarea fenomenelor de
impurificare şi autopurificare a aerului.
Viteza de mişcare a aerului exercită o influenţă mare asupra schimbului de căldură al
organismului, asupra proceselor de respiraţie, consumului de energie, stării
neuropsihice.
Vântul intensifică de asemenea cedarea căldurii prin evaporare. Dacă temperatura
aerului înconjurător e mai înaltă decât temperatura corpului şi aerul e saturat cu vapori
de apă, atunci mişcarea aerului nu dă un efect de răcire.
Cea mai favorabilă viteză a vântului pe timp de vară in exteriorul încăperii, când se
îmbracă haine uşoare obişnuite, se consideră 1-4 m/s, în funcţie de temperatura aerului
şi de activitatea desfasurata.
În încăperi, în timpul executării unei munci fizice uşoare, se consideră optimă viteza de
mişcare a aerului 0,1-0,3 m/s. În timpul vitezei mai joase de 0,1 m/s apare senzaţia
aerului nemişcat, stătut. Viteza de mişcare a aerului ce depăşeşte 0,5 m/s provoacă o
senzaţie neplăcută de curent, care deseori este cauza răcirii locale sau generale.

Cunoaşterea particularităţilor de repetare a vânturilor într-un loc concret e necesară

medicului igienist la planificarea localităţilor, la amplasarea raţională a caselor de locuit,
a instituţiilor pentru copii, curativo-profilactice etc

Ele trebuie amplasate în partea opusă bătăii vântului faţă de întreprinderile industriale,
centralele de energie termică, care pot să polueze aerul atmosferic cu fum, gaze etc. .

La sistematizarea şi construirea centrelor populate se ţine cont de direcţia vântului. Cu

acest scop se fac observări asupra direcţiei tuturor vânturilor. În cursul anului şi pe baza
datelor obişnuite se construieşte graficul denumit "Roza vânturilor".

Roza frecvenţei vânturilor e o reprezentare grafică de repetare predominantă a

direcţiei vânturilor, într-o perioadă concretă de timp (o lună, sezon, an) sau ani.

4.PRESIUNEA AERULUI

a.Variatia presiunii azotului

In conditiile cresterii presiunii sale partiale (la coborarea sub nivelul marii) azotul are
anumite influente asupra organismului. Astfel, o data cu cresterea presiunii atmosferice
la coborarea sub nivelul marii creste si presiunea partiala a gazelor din aer. Oxigenul se
fixeaza pe hemoglobina, Co2 intra in sistemele tampon ale organismului, iar azotul
areactiv se dizolva in sange si se fixeaza pe lipidele din tesutul adipos si tesutul nervos
determinand NARCOZA HIPERBARA sau BETIA ADANCURILOR.
Tulburarea evolueaza in doua etape:
-de excitatie:hiperreflectivitate, hipercardie, hiperpnee, buna dispozitie.
-de inhibitie:hiporreflectivitate, hipocardie, hipopnee, adinamie, lipotimie, deces.
Actiunea nociva a azotului se manifesta si la ridicarea la suprafata apei. In acest caz
are loc o scadere a presiunii atmosferice, deci si a scaderii presiunii partiale a azotului,
care trece din starea dizolvata in stare de gaz eliminandu-se la nivelul plamanului. Daca
viteza de reducere a presiunii partiale a azotului este mai mare decat viteza sa de
eliminare prin plamani, azotul gazos ramane in sange si poate produce embolii
gazoase grave, chiar mortale la nivelul creierului, cordului sau plamanilor. Pentru a
evita aceste fenomene este necesar ca revenirea la suprafata sa se faca lent cu pauze.
Simptomele emboliei gazoase: dureri articulare, dureri musculare, hiperestezie
cutanata.
b.Variaţia presiunii O2
Oxigenul este gazul cel mai necesar organismului uman.
Scăderea pO2
Cea mai mare parte a O2 se consumă în procese de combustie. Scăderea pO 2 se
produce în spaţii închise şi neventilate, prin respiraţie, dar nu apare riscul de hipoxie
decât în încăperi închise ermetic.
Scaderea presiunii partiale a O2 este datorata scaderii presiunii atmosferice de
exemplu, in cazul ridicarii de la suprafata solului. La fiecare 10m altitudine presiunea
atmosferica scade cu 1 mmHg.
Datorita scaderii presiunii partiale a O2 are loc aparitia unei hipoxemii si a unei hipoxii
cu tulburarile respective.
In acest caz apar doua sindroame:
1.RAUL DE MUNTE-apare in cazul ascensiunii pe munte la persoanele neantrenate de
la 2500-3000 m.
Simptome:
Oboseala prematura, cresterea frecventei pulsului, cresterea frecventei si amplitudinii
respiratorii, cefalee, vertije si chiar lipotimie.
Daca aceeasi persoana se ridica cu un balon se constata ca nu apare nici un simptom.
Explicatia - in cazul unei ascensiuni pe munte se produce si un consum crescut de
oxigen datorita efortului muscular.
De aceea, este contraindicata ascensiunea pe munte a persoanelor cu insuficienta
respiratorie, insuficienta cardiaca, persoane cu un grad avansat de anemie si persoane
neantrenate.
2.RAUL DE ALTITUDINE-apare in cazul ascensiunilor cu aparate de zbor la peste 6-
7000 m altitudine.
Apar aceleasi simptome ca in cazul raului de munte la care se adauga cresterea
tensiunii arteriale, aritmii, dureri precordiale, infundarea timpanului, scaderea acuitatii
auditive, senzatie de greata, voma, simptome care apar datorita scaderii presiunii
partiale a oxigenului cu hipoxemie si hipoxie la care se adauga zgomotul si vibratiile
aparatului de zbor, golurile de aer.
Creşterea pO2
Poate apare la oxigenoterapie (50..60%). Oxigenoterapia trebuie făcută cu intermitenţe,
pentru a nu modifica permeabilitatea alveolo-capilară, cu apariţia edemului pulmonar
acut.
Oxigenoterapia hiperbară: se administrază oxigen în concentraţii şi la presiune
crescută (2..2,5atm). Se foloseşte când se urmăreşte deblocarea rapidă a hemoglobinei
de un toxic.
c.Variatia presiunii CO2
E determinată de creşterea concentraţiei CO2, modificările de presiune nemodificând
mult pCO2. Riscul apare doar în spaţii închise: expunere profesională (ex. Industria
berii,a vinului (beciuri), accidental din cauza acumulării în zonele declive (ex. Fântână).

Creşterea concentraţiei CO2 e tolerată până la 4%, când se egalează presiunea CO2 din
aerul expirat şi din spaţiul alveolar. Apar fenomene compensatorii: Co2 actioneaza ca
un excitant al centrului respirator cu creşterea frecvenţei si amplitudinii respiratorii.
La concentraţii de 6- 8% CO2: dispnee, senzaţie de lipsă de aer, creşterea TA.
La o concentraţie de 16% CO2 se produce paralizia centrilor respiratori, cu moarte prin
stop cardio-respirator.
Există o tendinţă de creştere a concentraţiei CO2 în aerul atmosferic, datorită proceselor
de combustie, apărând “fenomenul de seră”. CO2 formează un strat izolator, care
împiedică răcirea Pământului. Exagerarea acestui proces determină creşterea
temperaturii aerului şi creşterea umidităţii. La nivelul ecosistemului, se topesc gheţarii,
creşte suprafaţa de apă şi apar modificări climatice (caniculă).
5.ELECTRICITATEA ATMOSFERICA
Trecerea curentului electric prin corpul omului, care este un conductor electrobiologic,
este însotita de fenomene al caror efecte se manifesta sub forme multiple si complexe.
Efectele curentului electric pot fi:
— termice, manifestate fie prin arsuri ale unor parti ale corpului, fie prin încalzirea
excesiva a unor organe interne urmata de dereglarea lor functionala;
— electrochimice constând în descompunerea lichidului organic, inclusiv a sângelui, si
la alterarea compozitiei sale;
— biologice constând în dereglarea proceselor electrice interne, caracteristice materiei
vii, având drept rezultat contractia muschilor parcursi în sens longitudinal de curentul
electric.
Actiunea curentului electric poate fi privita sub doua aspecte:
— actiune directa asupra tesuturilor pe care le parcurge;
— actiune reflectata, prin intermediul sistemului nervos central, care afecteaza si
tesuturile neparcurse de curent electric.
Fenomenele ce apar în organism, ca urmare a trecerii curentului electric si care în
general pot fi grupate în afectiuni ale sistemului nervos central, tulburari cardiace si
respiratorii definesc conceptul de soc electric. Producerea unui soc electric fatal poarta
denumirea de electrocutare. Leziunile superficiale locale, arsurile, metalizarea pielii prin
patrunderea în tegument a stropilor de metal, fenomene produse tot de trecerea
curentului electric, definesc conceptul de traumatism electric.