Proiect

Joc și joacă
Proiect realizat de:
Unger Ana
Irimia Ioana
Luncașu Lucia
Cristache Georgiana
Dascalu Teodora
Cartea Junglei de Rudyard Kipling
Homo Ludens de Johan Huizinga
”Homo ludens” este numele unei lucrări filosofice, al cărei autor este Johan Huizinga. Recunoscut drept un clasic al
filosofiei istoriei, precum și al istoriei culturii, Huizinga a scris această carte în ultima perioadă a vieții sale, având
obiectivul de a descoperi elementul ludic în cultură. Publicată pentru prima dată în anul 1938, opera de față identifică
sensul și caracteristicile jocului.

Cât despre “joc” în sensul real al cuvântului, putem spune, fara a greși, că ființa umană este predispusă la acest gen de
manifestare care se cheamă simplu "joc". Adultul este predispus să fugă de joc, unele persoane consideră lipsit de
etică că cineva de vârstă matură “să se comporte ca un copil”. Pe de altă parte există indivizi care nu concep viața fără
acele manifestări ce pot intra în categoria “joacă”. Și totuși, jocul, indiferent sub ce formă se prezintă, este nelipsit din
viața de zi cu zi a fiecăruia, benevol sau nu, este acel liber arbitru independent.

Dar jocul în sine, luat ca atare, nimeni nu incearcă să-i conteste existența.

Pentru animale jocul funcționează ca un limbaj de comunicare, la fel pentru copii. Uneori și adulții când iubesc se
folosesc de acest cod.
Și totuși nu se poate spune că acesta se face din instinct, din experiență, că așa face toată lumea sau că jocul este înscris în
celulele genetice ale speciilor. La un moment dat un tată și fiul său asistau împreună la un spectacol umoristic și, pe când
tatăl râdea în hohote fiul său se plictisea. Ei aveau același cod genetic și totuși se manifestau diferit.

Putem oare atunci vorbi de joc ca de o necesitate echivalentă cu plăcerea? Oricine ar răspunde afirmativ. De ce se joacă
oamenii? De secole întregi umanitatea cultivă acest fenomen numit “joc si joaca”. În Roma în timpul domniei lui Nero, jocul
atinsese cele mai înalte cote, gladiatorii, pentru plăcerea celor din tribune erau nevoiți pur și simplu să-și pună în joc viața.
Iată un exemplu al jocului dus până la extreme. Tot o extremă este și jocul ca viciu chiar dacă începe cu o plăcere
nevinovată.

Fără acest joc nu putem trăi, deoarece îl întâlnim la orice pas sub diferite forme și la diferite vârste (hârjoneala a doi copii,
tendința de a păcăli a unui adolescent pus pe șotii, zâmbetul bunicii când iși minte nepotul că vine Baubau…) îl regăsim și
mai subtil exprimat în alte domenii. De exemplu în religie (sub formă extazică), în cultură mai ales în arta plastică jocul
culorilor are multă intensitate și poate produce stări sufletești pozitive sau negative; și asta pentru că jocul înainte de toate
este o trăire interioară care ține de suflet.

În concluzie se poate spune fără eroare că jocul face parte din acele puține necesități ale sufletului, indiferent dacă noi
participăm conștient sau nu la acest proces de hrănire imperios.