Fișă de lectură

Titlul operei literare: „Domnișoara Christina”

Autorul: Mircea Eliade
Apariția: a fost publicată pentru prima dată în anul 1936 de către Editura
„Cultura Națională” din București.
Alte opere ale autorului: ,,Romanul adolescentului miop”, „Maitreyi”, „Șarpele”,
„Nopți la Serampore”, „Nuntă în cer”, „Huliganii”, „La țigănci”, „Noaptea de
sânziene”.
Specia literară: Nuvelă
Tipul nuvelei: Nuvelă fantastică
Tiparul textual: Text narativ
Semnificația titlului: 
Titlul nuvelei poartă numele protagonistei,domnișoara Christina, personaj
eponim; personajul domină toate aspectele nuvelei: atmosfera din conac, starea de
spirit și cea fizică a personajelor, și chiar pe cea a animalelor, precum și destinul
acestora. Personaj enigmatic și înfiorător, domnișoara Christina este expresia
legendelor folclorice românești despre existența strigoilor (sufletele rele ale
morților, trezite noaptea pentru a pricinui rele celor vii).
Viziunea autorului:
 Eliade a fost mereu pasionat de antropologie, în special de latura care se ocupă
cu povești fantastice de proveniență folclorică. Astfel, în ciuda naturii malefice a
protagonistei (un strigoi), remarcăm drama unui suflet neliniștit. Aceasta a fost și
intenția lui Eliade, care a declarat că dorea să surprindă această tragedie în cadrul
lucrării sale: „mă fascina drama tristă și fără ieșire a mortului tânăr care nu se poate
desprinde de pământ, care se încăpățânează să creadă în posibilitatea
comunicațiilor concrete cu cei vii, sperând chiar că poate iubi și fi iubit așa cum
iubesc oamenii în modalitatea lor încarnată”.
Tema principală: 
Tema nuvelei este de factură folclorică, și anume, existența strigoilor și influența
acestora asupra lumii celor vii. În folclorul românesc, poveștile cu strigoi sunt
adesea întâlnite și se considera că aceștia sunt sufletele rele ale morţilor care ies
noaptea din mormânt şi se transformă într-un animal sau într-o nălucă, pentru a
pricinui rele celor vii. Se spune că strigoii au puterea de a ucide atât oameni, cât și
animale, precum și aceea de a influența starea vremii și evoluția recoltelor. Astfel
se explică stările de rău ale Sandei şi ale doamnei Moscu, moartea păsărilor de
curte şi dispariţia vitelor. Devin strigoi cei care nu au fost botezați, care au dus o
viață plină de răutate sau aceia care au suferit o moarte subită (ultimele două cazuri
sunt cele ale domnișoarei Christina).
Perspectiva narativă: 
Perspectiva narativă în romanul este obiectivă, naratorul fiind omniscient.
Narațiunea se realizează la persoana a treia. Ceea ce este remarcabil în nuvela de
față este limitarea accesului cititorului la perspectiva domnișoarei Christina.
Amintind de tehnica lui Călinescu în „Enigma Otiliei” (când cititorul nu avea acces
la punctul de vedere al Otiliei, ea rămânând mereu un mister), în „Domnișoara
Christina”, Eliade permite cunoașterea perspectivei tuturor personajelor, mai puțin
cea a Christinei.
Personaje: 
-domnișoara Christina, doamna Moscu, Sanda și Simina (fiicele ei), pictorul
Egor Pașchievici și domnul Nazarie, profesor universitar.
Rezumat pe scurt: 
Acțiunea are loc la conacul familiei Moscu și începe în septembrie 1935, în
timpul unei cine la care sunt prezente personajele operei: doamna Moscu, Sanda și
Simina (fiicele ei), pictorul Egor Pașchievici și domnul Nazarie, profesor
universitar, venit pentru săpăturile de la Bălănoaia. Pictorul fusese invitat de
Sanda, iubita lui, fiica cea mare a doamnei Moscu. Doamna Moscu le arată celor
doi musafiri portretul Christinei, sora ei care murise cu treizeci de ani în urmă. 
Petrecând mult timp prin sat, domnul Nazarie află povestea îngrozitoare a
domnișoarei Christina. Deși era de o frumusețe nemaivăzută, Christina era
caracterizată de o cruzime ieșită din comun. Se spunea că ucidea cu plăcere păsări,
sucindu-le gâtul. La numai douăzeci de ani, murise ucisă de iubitul său în timpul
unei răzmerițe (răscoala de la 1907). Tânăra avea obiceiul de a se dărui goală pe
covor țăranilor care veneau, doi câte doi, în iatacul ei. Acest obicei începuse încă
de când fata avea vreo șaisprezece ani și a constituit calea către moartea ei, întrucât
iubitul său, cuprins de gelozie, a împușcat-o, sfârșind ucis la rândul lui.
Într-o noapte, Egor își visează un prieten (Radu Prăjan) care murise cu ceva
timp în urmă. În vis, prietenul îl avertiza că se afla într-o mare primejdie. În același
vis apare și Christina, care îi face declarații de dragoste, spunându-i că îl așteptase
și îndemnându-l să nu creadă toate cele auzite despre ea de la profesorul Nazarie.
Realizând că visează, Egor se trezește brusc și își amintește visul în detaliu,
simțind încă mirosul de violete pe care-l degaja trupul Christinei. 
 Între timp, Sanda se îmbolnăvește, suferind de simptome stranii (amețeli și
dureri de cap), iar un doctor este chemat de la Giurgiu pentru a o trata. În timp ce
Sanda se odihnește, Egor observă dispariția Siminei. Plecând în căutarea acesteia,
o găsește lângă o trăsură veche ce îi aparținuse mătușii sale. Fata începe să-i
vorbească foarte frumos despre Christina, însă Egor îi explică în zadar că o iubește
pe Sanda și că urma să se însoare cu ea.
Îngrozit, Egor încearcă să nu mai adoarmă, însă nu reușește. Visele sale sunt tot
mai stranii, iar Christina nu lipsește din niciunul dintre ele. Mirosul de violete pe
care îl lasă în urmă este prezent de fiecare dată, iar în timpul unuia dintre aceste
vise, încercând să-l seducă pe pictor, Christina îl informează că Sanda nu avea să
mai trăiască mult. Egor decide să străpungă inima strigoiului și să se logodească cu
Sanda.
Cei doi se logodesc, însă starea de sănătate a Sandei se înrăutățește tot mai mult.
Întrucât doctorul e plecat la vânătoare, Ergon îl roagă pe Nazarie să o păzească pe
Sanda cât timp el pleacă în căutarea Siminei. Când o găsește, fetița îl ademenește
în pivniță, unde are loc o scenă terifiantă. Simina își înfige dinții în buzele
pictorului și îi spune să lase ușa deschisă în seara aceea, pentru ca domnișoara
Christina să poată intra. 
Când doctorul se întoarce, Egor și Nazarie îl văd alături de o domnișoară, însă
acesta insistă că se plimbase de unul singur. Egor îşi aduce aminte să lase uşa
deschisă, iar în cameră apare Christina. Domnişoara îi spune că, în ciuda faptului
că e moartă, îl iubeşte foarte mult. Se dezbracă, iar Egor observă cu stupoare urma
însângerată a glontelui care o omorâse. Cuprins de groază, pictorul refuză
avansurile ei, iar Christina îl avertizează că va regreta, după care răstoarnă lampa,
incendiind camera.
Între timp, ceilalți doi bărbaţi o văd pe Simina mergând spre centrul parcului,
iar când li se pare că văd pe cineva, Simina le apare în faţă și îi avertizează să
plece, însă ei rămân. Dintr-o dată, apare mătuşa fetei, care se urcă în trăsură şi
pleacă, dar îi alunecă pe scara trăsurii o mănuşă de mătase neagră. Când Nazarie o
ridică mănușa i se macină în mână, lăsând în urmă doar cenuşă.
Egor, disperat, caută ajutor pentru stingerea focului. Atunci o vede pe Sanda,
gata să se arunce din balcon, dar ajunge la timp și o prinde în brațe. Oamenii din
sat răspund strigătelor de ajutor și, văzând incendiul, întreabă dacă domnișoara
Christina aprinsese focul. Când li se răspunde afirmativ, renunță la a mai ajuta la
stingerea incendiului. Egor o lasă pe Sanda în grija a două femei, plecând să
distrugă fantoma Christinei. Distruge portretul femeii, dar nu e de ajuns. Apoi
merge în pivniţa unde îl sărutase Simina și o găseşte zgâriată pe tot corpul. În
colțul în care stătuse cu Simina, el simte că se află inima Christinei și lovește locul
cu un fier care îi rănea mâinile. Uciderea Christinei declanșează moartea Sandei și
a Siminei, iar doamna Moscu înnebunește.
Privind conacul în flăcări, Egon începe să fie chinuit de blestemul nostalgiei și
al singurătății.