Laptele mortii

OinA pestrit de turisti se ntindea de-a lun-guf strazii mari din Ragusa. Tichiile cu cea-prazuri,
pieptarele brodate leganndu-se n vnt la usile dughenelor furau ochii calatorilor n cautare de
daruri ieftine sau de travestiuri pentru balurile mascate de pe bord. Era o zi fierbinte ca iadul.
Muntii plesuvi ai Her-tegovinei tineau Ragusa sub focul oglinzilor lor incendiare. Philip Mild
intra ntr-o braserie nemteasca unde, n penumbra nabusitoare, bziau cteva muste mari.
Apoi iesi pe terasa, care dadea spre Adriatica, reaparuta n inima orasului unde te asteptai mai
putin. nsa marea ntindere albastra nu era aici dect o culoare adaugata la privelistea baltata a
pietei. La tarm, cinci-sase pescarusi chinuitor de albi, n lumina, curatau niste ramasite de pes-
te azvrlite acolo. Inginerul Jules Boutrin, cu care Mild si mpartea cabina de pe vas, era si el
pe terasa, la o masuta joasa de zinc, la a-dapost de soare sub o umbrela de culoare aprinsa care
parea un foc n privelistea marii.

43

- Mai povesteste-mi ceva, dragul meu, i spuse Philip, lasndu-se greoi pe un scaun de la masa
lui. Am chef sa privesc marea bnd un whisky si ascultnd o poveste... Cea mai frumoasa din
cte stii si cea mai putin adevarata, sa mai uit minciunile patriotice si contradictorii din
jurnalele cumparate pe chei. Italienii i insulta pe srbi, srbii pe greci, pe nemti si pe rusi,
francezii ponegresc Germania si, cam tot att de rau, Anglia... Ce-ai facut ieri la Scutari, unde
erai att de nerabdator sa vezi niste turbine?

- Nimica, zise inginerul. Am aruncat n fuga o privire peste niste vagi lucrari de baraj, dar n
restul timpului am colindat orasul n cautarea unui turn. Prea multe srboaice batr-ne mi-au
spus povestea Turnului din Scutari ca sa nu simt nevoia de a vedea cu ochii mei caramizile
macinate si, cine stie, dra alba despre care umbla vorba... Dar timpul, razboaiele si taranii de
prin preajma, dornici sa ntareasca zidurile gospodariilor, l-au darmat piatra cu piatra, iar
amintirea lui se mai nalta doar n basme... Apropo, Philip, ti-a fost dat cumva norocul sa ai,
cum vine vorba, o mama buna?

- Poftim ntrebare, raspunse ntr-o doara tnarul englez. Mama mea e frumoasa, zvelta,
machiata, dura ca un cristal. si ce sa-ti mai spun? Cnd iesim mpreuna lumea crede ca snt
fratele ei mai mare.

44

- ntocmai. Esti ca noi toti. si sa mai zica niste idioti ca vremii noastre i lipseste poezia. Ca si
cnd n-ar avea suprarealistii ei, profetii ei, vedetele de cinema si dictatorii! Crede-ma, Philip,
daca ne lipseste ceva, ne lipsesc realitatile. Matasea e artificiala, mncarurile noastre att de
neplacut sintetice aduc cu umbrele acelea de alimente cu care snt hranite mumiile, iar
femeile, sterilizate mpotriva nenorocirilor si a batrnetii, au ncetat sa mai existe cu adevarat.
Doar n legendele tarilor pe jumatate barbare mai poti gasi fapturile bogate n lapte si n
lacrimi a caror odrasla ai fi mndru sa poti fi... Unde oare am auzit vorbindu-se de un poet
care nu mai putea iubi nici.o femeie pentru ca, ntr-o alta viata, o ntlnise pe Antigona? Cam
asa snt si eu. Cteva duzini de mame si de femei ndragostite, de la Andromaca pna la
Griselda, m-au facut prea exigent cu papusile astea incasabile care trec drept realitati.
 "Isolda ca iubita si, drept sora, preafrumoasa Aude" ... Da, de buna seama, dar cea care as fi
vrut sa-mi fie mama este o copila din legenda albaneza, nevasta unui voinic de pe aici...

Erau trei frati care munceau la naltarea u-nui turn de unde sa-i pndeasca pe jefuitorii turci.
Se pusesera pe treaba cu minile lor, fie pentru ca zidarii erau rari si scumpi, fie ca, tarani
destoinici cum erau, se ncredeau nu-

45

mai n bratele lor. Nevestele veneau, rnd pe rnd, sa le aduca merinde. Numai ca, de cte ori
izbuteau sa nalte turnul ndeajuns ca sa-i poata pune pe acoperis un manunchi de flori de
cmp, vntul noptii si vrajitoarele din munti l naruiau, cum a naruit cndva Dumnezeu turnul
din Babilon. Snt multe pricini datorita carora un turn nu se tine n picioare; poti sa dai vina pe
nendemnarea lucratorilor, pe pamn-tul nselator, pe slabiciunea mortarului. nsa taranii srbi,
albanezi sau bulgari i recunosc acestui dezastru o singura pricina: ei stiu ca o cladire se surpa
daca la temelia ei nu se afla ngropat un barbat sau o femeie, pentru ca oasele lor sa sprijine,
pna la Judecata de Apoi, greaua carne de piatra. De pilda la Arta, n Grecia, se poate vedea un
pod n care a fost zidita o fata: o suvita din parul ei iese dintr-o crapatura si atrna deasupra
apei, ca o planta aurie. Cei trei frati au nceput sa se uite unii la altii banuitor si sa umble cu
fereala, ca nu cumva sa le cada umbra pe zidul neterminat: n lipsa unui trup, se putea
ntemnita n zidarie umbra unui om, care e poate chiar sufletul lui, iar cel a carui umbra este
astfel ferecata moare ca un ndragostit tnjind de dor. Asadar, serile, fiecare dintre cei trei frati
si cauta loc ct mai departe de foc, temndu-se sa nu-i vina careva tiptil, pe la spate, si sa-i a-
runce peste umbra pnza unui sac, ducnd-o

46

sugrumata ca pe o porumbita neagra. Nu mai lucrau cu tragere de inima si acum nu osteneala,

ci teama le scalda n sudoare fruntile smede. Apoi, ntr-o buna zi, fratele mai mare i-a adunat
pe ceilalti frati si le-a vorbit asa:

- Fratiorii mei, frati de snge, de botez si de lapte, daca turnul nostru n-o sa se nalte si n-o sa
dainuiasca, turcii se vor strecura din nou pe malurile lacului, ascunsi pe dupa trestii. Or sa ne
siluiasca fetele, or sa arda de pe cmp fagaduinta pinii noastre, or sa-i rastigneasca pe ai nostri
de sperietorile din livezi, drept momeala pentru corbi. Fratiorii mei, noi avem trebuinta unii de
altii, deci nu trifoiului se cade sa-i jertfim una din cele trei foi. Uite, noi avem fiecare cte o
nevasta tnara si zdravana, nvatata cu poverile. Sa nu hota-rm nimic, fratiori, sa-i lasam
alegerea Norocului, cel care mplineste voile lui Dumnezeu. Mine, n zori, vom lua, ca s-o
zidim n temelii, pe prima dintre nevestele noastre care va veni cu mncarea. Doar noaptea
asta sa nu rostim o vorba, fratiorii mei, si sa n-o strngem la piept cu lacrimi si suspine pe
aceea care, la urma urmelor, are doua noroace din trei sa mai rasufle nca la scapatatul
soarelui.

i venea usor sa vorbeasca asa, pentru ca, n sinea lui, si ura nevasta si voia sa scape de ea, ca
sa ia n locul ei o grecoaica frumoasa, cu parul ros ca flacara. Cel de al doilea s-a n-
 L
47

voit usor, gndindu-se sa-i spuna nevesti-si, cum o ajunge acasa, ce si cum. Singurul care nu
prea voia era cel mic, care nu-si calca niciodata cuvntul. nduiosat nsa de daruirea fratilor lui
mai mari, care erau gata sa jertfeasca, pentru folosul tuturor, ce le era lor mai drag pe lume, s-
a nvoit si el pna la urma si a fagaduit sa nu spuna nimic.

S-au ntors n sat la ceasul de seara cnd pe cmpuri mai bntuie nca naluca luminii apuse.
Fratele de-al doilea s-a dus la cortul sau de parca i tuna si-i fulgera, si-i porunci nevestei sa-i
traga cizmele. Cnd aceea s-a ghemuit n dreptul lui, i-a aruncat ncaltamintea drept n fata si
i-a spus:

- De opt zile ma mbrac cu aceeasi camasa si duminica n-o sa am cu ce ma primeni. Lenesa

afurisita, mine, pna nu se face bine ziua, la lac cu tine, si sa nu vii de-acolo pna la caderea
noptii. Vezi-ti de peria si de maiul tau, iar, daca te clintesti un pas de-acolo, moartea e a ta.

Femeia, tremurnd, fagadui sa spele rufe ct va fi ziua de lunga.

Fratele mai mare s-a ntors n cortul lui hotart sa nu-i spuna o vorba gospodinei de ale carei
sarutari i se urse si a carei greoaie frumusete nu-i mai era acum pe plac. Omul avea nsa o
meteahna. Vorbea n somn. Trupesa albaneza n-a pus n noaptea aceea pleoa-

48

pa pe pleoapa tot ntrebndu-se cu ce l suparase pe stapnul ei. si deodata si vazu barbatul

tragndu-si tolul n cap si mormaind prin somn:

- Suflete, sufletele, ai sa rami vaduv cu-rnd... Ce bine-o sa-ti mai fie descotorosit de
negricioasa asta cnd o fi bine ngropata sub caramizi...

Cel mai tnar dintre frati s-a ntors n cort palid si resemnat ca si cnd ar fi vazut Moartea cu
ochii. si-a mbratisat copilul n leaganul de nuiele, si-a luat cu drag nevasta n brate si, apoi,
noaptea ntreaga a plns la pieptul ei. nsa ea, femeie la locul ei, nu l-a ntrebat ce are, ca nu
cumva sa-l sileasca sa spuna ce nu vrea; si apoi, ca sa-l mngie, nu-i trebuia sa stie ce
necazuri are.

A doua zi, cei trei frati si-au luat cazmalele si ciocanele si au pornit catre turn. Nevasta
mijlociului si-a pregatit cosul cu rufe, s-a dus la femeia fratelui mai mare si, ngenunchind, i-a
spus:

- Surata, surioara, astazi e rndul meu sa duc merinde oamenilor nostri, nsa barbatul meu mi-a
poruncit, spunndu-mi ca altminteri ma omoara, sa-i spal camasile de pnza alba, si mi-e cosul
plin de rufe.
- Surata, surioara, zise cealalta, cu drag m-as duce eu n locul tau, sa le duc mncare oamenilor
nostri, dar noaptea asta mi s-a stre-

49

curat un drac ntr-o masea... Au, au, au, de-atta mai snt buna, sa ma vaiet de durere...

si, fara multa vorba, batu din palme dupa nevasta fratelui mai mic.

- Nevasta, nevestica a fratelui nostru mai mic, zise ea, du-te n locul nostru cu hrana bar-
batilor, ca e drumul lung, picioarele noastre snt ostenite, iar tu esti mai tnara si mai usurica.
Du-te, draga noastra, iar noi vom umple cosul cu bunatati, sa te primeasca voiosi oamenii
nostri, ca pe una ce-ai venit sa i ndestulezi.

si au umplut cosul de merinde: pesti din lac gatiti cu miere si stafide, sarmale de orez n foi de
vita, brnza de oaie si placinte cu migdale sarate. Femeia si-a pus, cu duiosie, copilul n
bratele celor doua cumnate si a pornit la drum, singura, purtnd pe cap povara si, n jurul
gtului, prinsa de un sirag nevazut, iconita sfintita a sortii sale, pe care nsusi Dumnezeu
scrisese ce moarte o asteapta si ce loc n cer.

Cnd cei trei tineri au vazut-o n departare, nca mica si nedeslusita, au dat fuga nspre ea, cei
doi mai mari nestiind nca daca izbutise viclenia lor, cel mic rugndu-se lui Dumnezeu sa nu
fie nevasta lui. Cel mare si-a nghitit un blestem vaznd ca nu e negricioasa cea care vine
catre ei, iar cel mijlociu i-a multumit Dom-nului ca a crutat-o pe spalatoreasa lui. Dar

50

fratele cel mic s-a asezat n genunchi, a cuprins-o pe sotia lui de coapse si i-a cerut, ge-mnd,
iertare. Dupa aceea a prins sa se tras-ca la picioarele fratilor sai, rugndu-i sa aiba ndurare.
Vazndu-i neclintiti, si-a scos jungherul si i-a scaparat otelul n soare. Atunci fratele mai mare
l-a izbit cu ciocanul n ceafa, iar el s-a prabusit, icnind, n marginea drumului, nspaimntata,
tnara nevasta a lasat sa-i cada cosul de pe cap, iar bucatele mprastiate i-au ospatat pe cini.
Cnd a nteles, si-a ridicat bratele la cer:

- Fratii mei, carora nu v-am gresit cu nimica, frati prin inelul nuntii si prin binecu-vntarea
preotului, nu ma omorti, mai bine trimiteti vorba tatalui meu, care e capetenie de neam n
munti, iar el o sa va faca rost de o mie de slujitoare bune pentru jertfa. Nu ma omorti, ca tare
mi-e draga viata. Nu puneti piatra ntre cel care mi-e drag si mine.

Apoi, dintr-o data, tacu: bagase de seama ca barbatul ei, ntins la margine de drum, nu mai
clipea si ca pletele lui negre erau mnjite cu snge. Atunci, fara sa tipe sau sa plnga, s-a lasat
calauzita de cei doi pna la firida scobita n zidul turnului. Sortita si ea mortii, de ce sa mai fi
plns? nsa, n clipa cnd aceia i asezau ntia caramida n dreptul picioarelor ncaltate cu
opinci rosii, si-a adus aminte de copilul ei, care avea narav sa-i muste ncal-

51

tarile, ca un catelandru zburdalnic. Au pornit sa-i curga lacrimi calde pe obraji, care se
amestecau apoi n ipsosul pe care mistria l netezea pe piatra. si zise:
 - Vai, piciorusele mele, n-o sa-mi mai duceti trupul pna-n culmea dealului, ca sa-l arat
dragului meu o clipa mai curnd; si n-o sa va mai bucurati vreodata de racoarea apelor de ru;
de acum or sa va mai spele doar ngerii, n dimineata nvierii Mortilor.

Zidul de piatra si de caramizi s-a naltat p-na la genunchii ei acoperiti cu poale aurii. Dreapta
de tot n fundul firidei parea Sfnta Fecioara stnd n picioare lnga altarul ei.

- Ramneti cu bine, genunchii mei. N-o sa-mi mai leganati de-acuma pruncul. Asezata sub
pomul din livada, care da hrana si da umbra, fara de voi n-o sa-mi mai umplu poala cu roadele
lui dulci.

Zidul s-a ridicat ceva mai sus si femeia urma:

- Ramneti cu bine, mnute dragi, ntinse-a-cum de-a lungul trupului. N-o sa mai gatiti prnzul
si cina, n-o sa mai toarceti lna, n-o sa mai mbratisati trupul lui iubit. Ramneti cu bine,
coapsele mele si pntece al meu, n-o sa mai stiti de-acuma ce e dragostea si ce e nasterea.
Pruncuti pe care i-as fi putut aduce pe lume, fratiori pe care n-am avut ragaz sa-i dau baiatului
meu, o sa-mi tineti tovarasie n

52

temnita aceasta unde voi ramne n picioare, dreapta, pna la ziua Judecatii de Apoi.

Zidul de piatra i urcase pna la piept. si atunci un fior i strabatu partea de sus a trupului, iar
privirea rugatoare a ochilor ei semana cu doua brate ntinse a ruga.

- Cumnati, nu zic de dragul meu, ci de dragul fratelui vostru mort, gnditi-va la copilul meu si,
rogu-va, nu-l lasati sa moara de foame. Nu-mi ziditi pieptul, fratiorii mei, la-sati-mi snii
slobozi sub camasa cu alesaturi si puneti sa-mi aduca pruncul zi de zi, n zori, n miezul zilei
si la asfintit. Ct or mai fi n mine ctiva stropi de viata, ei vor razbi pna la sfrcurile mele, sa
hraneasca ce-am adus pe lume si, cnd n-o sa mai am n mine lapte, pruncul o sa bea sufletul
meu. nvoiti-va, frati rai, si daca o sa-mi ascultati ruga, sotul meu iubit si cu mine n-o sa va
tinem de rau cnd ne vom ntlni n fata Domnului.

Fratii, descumpaniti, se nduplecara si au lasat un loc gol n zid n dreptul snilor. Femeia
spuse, ntr-o soapta:

- Frati iubiti, puneti-mi caramizi n dreptul gurii, pentru ca sarutarea mortilor nfricoseaza pe
cei vii, lasati-mi nsa o deschizatura n dreptul ochilor, sa vad daca laptele meu i prieste
copilului.

Asa au si facut. La apusul soarelui, cnd era ceasul suptului de seara, pruncul a fost adus

53

la mama lui, de-a lungul drumului prafos, marginit de tufarisuri scunde, pascute de capre.
Mucenica, la vederea lui, scoase strigate de bucurie si i binecuvnta pe cei doi frati. Din snii
ei vrtosi si calduti au curs valuri de lapte, si cnd copilul, facut din aceeasi plamada ca si
inima ei, a adormit la sn, ea a nceput sa-i cnte, cu glas nabusit. Dupa ce copilul i s-a
desprins de la sn, a dat porunca sa fie dus n sat, sa doarma, nsa noaptea ntreaga s-a naltat
 lin, sub stele, cntecul ei de leagan, care si asa, cntat de departe, i potolea pruncului plnsul.
A doua zi a contenit sa cnte, numai a ntrebat, cu glasul stins, cum a dormit copilul. Peste o zi
n-a mai rostit nimic, dar nca rasufla, iar snii ei, ridicati usor de rasuflare, mai erau nca vii n
cusca lor. Peste cteva zile, dupa glas i-a ncetat si rasuflarea, nsa din snii ei acuma nemiscati
mai izvora nca prisos de lapte dulce, iar copilul, adormit la pieptul ei, putea sa-i mai auda
inima batnd. Apoi bataile acestei inimi, care era una cu viata, au nceput sa se rareasca. Ochii
i s-au stins cum se stinge rasfrngerea stelelor pe fundul unei ape secate, si prin deschizatura
se mai puteau vedea numai doi globi sticlosi care nu mai priveau la cer. Dar n scurta vreme si
ce mai ramasese din ochii ei s-a scurs si s-a zvntat si-au mai ramas n locul lor numai doua
gavane pustii, n fundul carora se

54

zarea Moartea. nsa pieptul ei tnar si-a pastrat puterea si, vreme de doi ani, n zori, n miezul
zilei si la asfintit, din el a curs mereu minunea laptelui, pna cnd copilul n-a mai vrut sa suga,
ntarcat.

Abia atunci snii aceia sleiti n-au mai fost dect o urma de cenusa alba pe buza caramizilor.
Veacuri n sir mamele au venit acolo sa pipaie, plngnd, pe caramida ruginie, drele sapate de
laptele minunii de demult. Apoi si turnul s-a ntors n pulbere, despovarnd de boltile lui
osemintele vechi, pna cnd s-au irosit si oasele acelea ca papadia de usoare.

In clipa aceea o tiganca, nvesmntata ntr-o zdreanta slinoasa, nsa aurita, s-a apropiat de
masa celor doi barbati. inea n brate un copil ai carui ochi bolnavi erau acoperiti cu o crpa.

A facut, cu slugarnicia semeata a raselor sarace si regesti, o plecaciune adnca, si fustele ei

galbene au maturat pamntul. Inginerul o ndeparta brutal, fara sa-i pese de glasul care urca de
la rugaciune la blestem. Englezul o chema napoi, sa-i dea pomana un dinar.

- Ce-ti veni, batrne visator? spuse Mild repezit. Snii si margelele ei nu snt cu nimica mai
prejos de ale eroinei dumitale albaneze. Iar copilul era orb.

55

- O cunosc bine pe femeia asta, i raspunse Jules Boutrin. i stiu povestea de la un medic
din Ragusa. De luni de zile i pune copilului pe ochi, ca sa-i inflameze, niste comprese
scrboase, pentru a strni astfel mila trecatorilor. Nefericitul mai vede, nsa curnd are

sa fie orb. E tocmai ce vrea ea: atunci n-o sa mai aiba grija pinii cte zile o avea. Sunt

pe pa-mntul acesta mame si mame.

Cea din urma dragoste a printului Genghi

-nd Genghi, Stralucitul, cel mai mare rapitor de inimi dintre cti au uimit vreodata Asia, a
ajuns n al cincizecilea an de viata, a nteles ca i se apropie sfrsitul. Cea de a doua sotie a lui,
Murasaki, printesa Violeta, pe care att de mult o iubise n ciuda attor necredinte, murise cu
un an n urma, pentru a se duce ntr-unui din acele raiuri unde se duc cei care au nsemnat
ceva n lumea aceasta dulce-a-mara si att de schimbatoare. Genghi se chinuia acum zadarnic
sa-si aminteasca, ntocmai cum au fost, zmbetul ei, felul n care i se schimba chipul nainte de
a plnge.

A treia lui sotie, Printesa-Palatului-de-Apus, l nselase cu un tnar, ruda de a lui, ntocmai

cum, n tinerete, si tradase si el tatal, iubind-o pe prea tnara lui mama vitrega, mparateasa.
Aceeasi piesa avea sa renceapa pe teatrul lumii, dar stia ca acuma nu-i mai poate fi harazit
dect un rol de om batrn: l prefera pe acela de naluca. Astfel ca si-a mpartit averile, si-a
pensionat slujitorii si se pregatea sa-si

59

ispraveasca zilele n sihastria unui salas pe care avusese grija sa si-l construiasca pe coasta
muntelui. Strabatu o ultima oara orasul, urmat doar de putini nsotitori, cei care nu se puteau
resemna sa se desparta, o data cu el, de propria lor tinerete. Desi era nca dimineata, femeile
si apasau obrazul de sipcile fine ale obloanelor. Puteau fi auzite declarnd, n cleveteala lor,
ca Genghi este nca foarte frumos, ceea ce printului i dadea un argument n plus ca este
vremea sa se retraga din lume. Le-au trebuit trei zile ca s-ajunga la salas, n plina salbaticie
paduroasa. Casuta se-nalta la poalele unui artar stravechi. Cum era toamna, frunzele acestui
mndru arbore cerneau pe acoperisul de paie un asternut de aur. Traiul n singuratate s-a
dovedit mai simplu si totodata mai aspru dect cel din vremea lungului surghiun pe care
Genghi l avusese de ndurat n tineretea lui vijelioasa. Acest om rafinat putu sa guste n sfrsit
pe saturate din marele lux care consta n a te lipsi de toate. Curnd au nceput primele geruri,
coastele muntelui s-au acoperit cu o zapada adnca si mata sub soarele nabusit de ceturi. Din
zori pna n seara, la lumina firava a unei tavi cu jaratic, Genghi citea din Scrieri si gasea n
versetele lor austere o bucurie pe care nu i-o mai dadeau nici cele mai patimase versuri de iu-
bire. Curnd nsa si-a dat seama ca i slabeste

60

vederea, ca si cnd lacrimile pe care le varsase cndva peste fugarele sale iubiri i-ar fi ars pna
la urma ochii. si a nteles ca, pentru el, bezna o sa nceapa naintea mortii. Din cnd n cnd
cte un curier nfrigurat venea din capitala, mergnd sovaielnic, cu picioare umflate de
oboseala si de degeraturi, si i prezenta, plin de respect, mesajele unor rude ori ale u-nor
prieteni dornici sa-l mai viziteze o data n aceasta lume, nainte de ntlnirile infinite si incerte
din viata cealalta. Dar Genghi se temea sa nu inspire oaspetilor sai doar mila sau respect, doua
sentimente de care avea oroare si carora le prefera uitarea. Clatina trist din cap, iar printul
acesta, cndva vestit pentru talentele lui de poet si de caligraf, i ncredinta acum mesagerului,
drept raspuns, cte o foaie alba. Putin cte putin, legaturile cu capitala s-au rarit. Ciclul
sarbatorilor continua sa se roteasca departe de printul care odinioara le crmuia cu o miscare
de evantai. Genghi, abandonat tristetilor singuratatii, si nrautatea tot mai mult boala ochilor,
pentru ca nu-i mai era rusine sa plnga.

Doua sau trei dintre fostele lui iubite i propusesera sa traiasca alaturi de el n nsingurarea
amintirii. Scrisorile cele mai tandre veneau de la Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor; era o
iubita de demult, nici prea de neam, nici prea frumoasa. Slujise cu credinta ca doam-

61

na de onoare celorlalte sotii ale lui Genghi si, vreme de optsprezece ani, l iubise pe print,
neostenita n suferinta ei. O vizita n cte o noapte, cnd si cnd, iar ntlnirile acestea, rare ca
 stelele unei nopti nnourate, erau tot ce a-ducea lumina n viata sarmanei Doamne-din-Satul-
Florilor-ce-Mor. Fara sa-si faca vreo i-luzie n privinta frumusetii, a spiritului si a obrsiei
sale, Doamna, singura printre attea femei iubite, i pastra lui Genghi o delicata recunostinta,
ca una careia nu i se parea de tot firesc ca el s-o fi iubit.

Cum scrisorile ei ramneau fara raspuns, ea nchine o trasura modesta si ceru sa fie dusa la
salasul printului singuratic. mpinse cu sfiala usa facuta din mpletitura de crengi, nge-
nunche, cu un mic rs umil, ca pentru a se scuza ca se afla acolo. Pe vremea aceea Genghi nca
mai recunostea chipul vizitatorilor sai, cnd veneau foarte aproape de el. O furie amara l
cuprinse vaznd-o pe femeia aceasta, mai putin din cauza propriei ei prezente ct pentru ca n
mnedle ei mai staruia nca parfumul defunctelor sale sotii, desteptnd n el cele mai
sfsietoare amintiri ale zilelor moarte. Ea l implora cu tristete sa o tina pe lnga el macar ca
slujitoare. Pentru ntia oara n viata nemilos, o alunga. Ea nsa pastrase prietenia ctor-va
dintre batrnii care asigurau serviciul printului, iar acestia i trimiteau cteodata stiri. Cruda la
rndul ei pentru ntia oara n viata,

62

ea urmarea de departe cum Genghi si pierde vederea, cu nerabdarea unei femei care asteapta
noaptea ca sa-si poata ntlni iubitul. Cnd a aflat ca este aproape complet orb, s-a dezbracat de
vesmintele ei de oras, si-a pus o rochie scurta si grosolana, cum poarta fetele de la tara; si-a
mpletit parul n coade, dupa moda cmpeneasca; a luat cu ea postavuri si vase dintre-acelea
care se vnd prin iarmaroacele satesti. Astfel pregatita, a cerut sa fie dusa la el, acolo unde
exilatul de buna voie locuia n preajma caprioarelor, a paunilor si a padurii. Ultima parte a
drumului a facut-o pe jos, pentru ca noroiul, oboseala si ploaia s-o ajute sa-si joace mai bine
rolul. Ploile gingase ale primaverii cadeau peste pamntul moale, spa-lnd ultimele straluciri
ale amurgului. Era ora la care Genghi, mbracat ntr-un sever ves-mnt monahal, se plimba cu
pasi nceti de-a lungul unei poteci de pe care slujitorii sai ndepartasera cu grija toate
pietricelele, ca nu cumva stapnul lor sa se mpiedice. Chipul sau absent si istovit, chinuit de
orbire si de ani, parea o oglinda de plumb unde odinioara se reflectase frumusetea. Pe
Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor a cuprins-o un plns neprefacut. Genghi tresari si o lua
ncet spre locul acela.

- Cine esti, femeie? ntreba el nelinistit.

- Snt Ukifune, fata gospodarului So-Hei, spuse Doamna, fara a uita sa vorbeasca cu ac-

63

centul locului. M-am dus la oras cu maica-mea, sa cumparam stofe si olarie. O sa ma marit
cnd o sa fie luna noua. si uite ca m-am ratacit pe cararile muntelui, si plng, pentru ca ma tem
de mistreti, de demoni, de dorinta barbatilor si de fantomele mortilor.

- Te-a udat rau ploaia, fata mea, spuse printul punndu-i mna pe umar. si chiar asa era.
Atingerea acestei mini att de cunoscute o facu sa se nfioare din crestet pna-n talpile
desculte. Genghi nsa crezu ca tremura de frig.

- Vino n salasul meu, i spuse printul cu un glas mbietor. O sa te ncalzesti la focul meu,
chiar daca e mai multa cenusa dect jar.
Doamna l urma, avnd grija sa imite cal-catura natnga a unei taranci. S-au ghemuit mpreuna
lnga focul aproape stins. Genghi si ntindea minile catre caldura. Doamna nsa si ferea
degetele, prea delicate pentru o fata de la tara.

- Snt orb, suspina Genghi dupa o vreme. Poti sa-ti scoti hainele ude fara sa te rusinezi, fata
mea, si sa te ncalzesti asa la focul meu.

Doamna, supusa, si scoase straiele taranesti. Focul arunca lumini trandafirii pe trupul zvelt,
care parea taiat n chihlimbarul cel mai pur. Deodata Genghi murmura:

- Te-am mintit, nca nu snt chiar orb de tot. Te deslusesc ca printr-o ceata care poate nu e
dect cununa de lumina a frumusetii tale.

64

Lasa-ma sa-ti pun mna pe brat, mai tremuri nca.

Iata cum Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor, care l iubise cu smerenie vreme de mai bine de

optsprezece ani, a ajuns din nou n bratele printului Genghi. N-a uitat sa imite lacrimile si
sfielile unei fete la iubirea ei dinti. Trupul i ramasese uimitor de tnar, iar vederea printului
era prea slaba ca sa vada cele cteva fire cenusii din parul ei.

Cnd mngierile au ncetat, Doamna nge-nunche naintea printului si i spuse:

- Te-am mintit, naltimea Ta. Snt cu adevarat Ukifune, fata gospodarului So-Hei, dar nu m-
am ratacit n munte. Gloria printului Genghi a ajuns pna n sat, si am venit de buna voia mea
ca sa aflu ce e iubirea n bratele tale.

Genghi se ridica sovaielnic, ca un pin care se clatina sub lovitura iernii si a vntului, si striga
cu glas suierator:

- Sa fii afurisita! De ce-ai venit sa mi aduci aminte de cel mai rau vrajmas al meu, frumosul
print cu ochii aprigi care ma tine treaz noapte de noapte?... Pleaca de aici...

si Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor pleca, regretndu-si greseala.

Timp de cteva saptamni Genghi a ramas singur. Suferea. si dadea seama ca era nca

65

prea prins ntre ispitele acestei lumi si prea putin pregatit pentru purificarile si nnoirile vietii
de apoi. Vizita fetei gospodarului So-Hei i redesteptase gustul pentru fapturile cu ncheieturi
subtiri, cu bust prelung, cu rs nduiosator si supus. De cnd orbea, doar simtul pipaitului i
mai dadea ceva din frumusetea lumii, iar privelistile printre care se refugiase nu-i mai aduceau
mngiere. Murmurul p-rului este mai monoton dect glasul unei femei, iar contururile
dealurilor si ale norilor snt facute pentru cei ce vad si snt prea departe de cei orbi ca sa le
poata mngia.

Doua luni mai trziu, Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor a facut a doua ncercare. De data

aceasta s-a mbracat si s-a parfumat cu mare grija, dar veghind ca n croiala orict de eleganta
a stofelor sa se simta ceva saracacios si stngaci, si ca parfumul, discret nsa banal, sa sugereze
lipsa de imaginatie a unei tinere nascute ntr-un clan onorabil din provincie, dar care n-a vazut
curtea niciodata.

Pentru acest prilej a tocmit hamali si o lectica impunatoare, dar lipsita de rafinamentele
capitalei. A facut n asa fel nct sa soseasca n preajma salasului lui Genghi numai dupa
lasarea noptii. Se facuse vara, iar Genghi, asezat la picioarele artarului, asculta cntecul gre-
ierilor. Se apropie de el ascunzndu-si obrazul n spatele evantaiului si murmura cu un glas
stnjenit:

66

- Snt Chujo, sotia lui Sukazu, un nobil de al saptelea rang din provincia Yamato. Am pornit n
pelerinaj la templul din Ise, dar unul dintre purtatorii mei tocmai si-a scrntit un picior si nu
pot sa-mi mai urmez calatoria p-na mine dimineata. ndruma-ma, te rog, la un salas unde sa
tragem peste noapte, eu si slujitorii mei, dar fara sa strnesc clevetiri.

- Unde sa fie o femeie mai la adapost de vorbe rele dect n casa unui mosneag orb? spuse
printul cu amaraciune. Salasul meu e prea mic pentru servitorii tai, care si vor pune asternut
sub copacul acesta, dar tu o sa te odihnesti pe singura mea saltea.

Se ridica, bjbind, ca sa-i arate drumul. De data asta nu si-a mai ridicat ochii s-o priveasca,
astfel ca ea si-a dat seama ca este complet orb. Dupa ce Doamna s-a ntins pe salteaua de
frunze uscate, Genghi s-a ntors la locul lui de pe prag. Era trist si nici macar nu stia daca
tnara este frumoasa.

Noaptea era calda si senina. Luna poleia cu lumina chipul orbului, ca sculptat n jad alb. Dupa
o bucata de vreme, Doamna s-a ridicat din asternut si a venit sa se aseze pe prag. si spuse,
oftnd:

- E o noapte frumoasa si nu mi-e somn. Ingaduie-mi sa cnt unul dintre cntecele de care inima
mi-e plina.

si, fara sa astepte raspuns, cnta o romanta care i era foarte draga printului, pentru ca

67

odinioara o auzise nu o data din gura sotiei sale celei mai iubite, printesa Violeta. Genghi,
tulburat, se apropie pe nesimtite de necunoscuta:

- De unde vii tu, doamna, care, att de t-nara nca, stii cntece care-mi placeau demult, n anii
tineretii? Harfa din care se nalta cntece de altadata, lasa-ma sa-mi trec mna peste corzile
tale.

si o mngie pe par. Dupa o clipa ntreba:

- Nu-i asa ca sotul tau e mai frumos si e mai tnar dect mine, gingasa doamna din tara
Yamato?
 - Barbatul meu nu e att de frumos si pare mai batrn, raspunse, simplu, Doamna-din-Satul-
Florilor-ce-Mor.

si astfel Doamna, sub aceasta noua deghizare, a ajuns din nou n bratele printului Genghi.
Dimineata l-a ajutat sa gateasca o fiertura calda, iar printul Genghi i-a spus:

- Esti priceputa si iubitoare si cred ca nici macar printul Genghi, care a avut att de mult noroc
n dragoste, nu s-a bucurat de vreo iubita mai dulce dect tine.

- N-am auzit niciodata vorbindu-se de printul Genghi, spuse Doamna, clatinnd din cap.

- Ce spui? striga Genghi cu amar. A fost att de iute dat uitarii?

si a ramas posomorit ziua ntreaga. Doamna ntelese ca gresise pentru a doua oara, dar

68

Genghi nu i-a spus sa plece si parea fericit sa asculte fosnetul rochiei ei de matase.

A venit toamna, facnd din arborii acelui munte zne nvesmntate n purpura si aur, harazite sa
moara la ntiul ger. Doamna i descria lui Genghi culorile anotimpului: brunul cenusiu, brunul
auriu, brunul mov, dar cumva n treacat, pomenindu-le doar ca din ntm-plare si fara a parea
ca-i vine cu tot dinadinsul ntr-ajutor. l fermeca nencetat pe print, nascocind ghirlande de
flori, mncaruri rafinate prin simplitatea lor, cuvinte noi pentru vechile cntece, miscatoare si
ranite. I le mai cntase odinioara si cea de-a cincea lui iubita din palat, n pavilionul unde o
vizita n alte vremi, dar el, cu gndul la alte iubiri, nu le luase pe atunci n seama.

Catre sfrsitul toamnei, din mlastini au nceput sa urce miasmele febrei. Aerul fosnea de
gnganii si fiecare rasuflare era ca o gura de apa bauta dintr-un izvor otravit. Genghi s-a
mbolnavit si-a trebuit sa zaca pe patul lui de frunze moarte, ntelegnd ca nu avea sa se mai
scoale niciodata. Se rusina n fata Doamnei de slabiciunea lui, de ngrijirile umilitoare la care
era nevoit sa se supuna. nsa omul a-cesta, care toata viata cautase n fiecare experienta ceea
ce avea ea unic si totodata sfsie-tor, nu mai gasea putere sa se bucure de ce-i adauga iubirii
farmecul acestei sarmane intimitati.

69

ntr-o dimineata, pe cnd Doamna i masa picioarele, Genghi se ridica ntr-un cot si, cau-tndu-
i pe dibuite minile, murmura:

- Te-am mintit. Snt printul Genghi.

- Cnd am venit la tine, nu eram dect o provinciala nestiutoare, spuse Doamna, si nu stiam
cine este printul Genghi. Acuma stiu ca a fost cel mai frumos si cel mai dorit dintre barbatii
vremii lui, dar tu nu ai nevoie sa fii printul Genghi ca sa fii iubit.

Genghi i multumi cu un surs. De cnd ochii i ramasesera fara grai, privirea i traia pe buze.

- Nu mai am mult, spuse el anevoie. Nu ma plng de o soarta pe care o mpartasesc cu florile,

cu insectele, cu stelele. ntr-un univers n care toate se irosesc ca un vis, dorinta nemuririi n-ar
fi cuviincioasa. Nu ma plng de faptul ca lucrurile, fiintele, inimile snt sortite pieirii: o parte
din frumusetea lor sta tocmai n durerea aceasta. Ce ma ntristeaza este ca ele snt unice.
Odinioara, certitudinea de a ma bucura n fiecare clipa de o revelatie unica era cea mai mare
dintre placerile mele secrete; acum mor, rusinndu-ma de privilegiul de a fi fost singur martor
al unei feerii ire-petabile. Amintiri dragi, nu mai aveti drept martor dect un orb care moare...
Alte femei vor nflori, la fel de zmbitoare ca cele pe care le-am iubit, sursul lor va fi nsa un
alt surs,

70

si alunita care ma strnea si va fi schimbat imperceptibil locul pe obrazul lor. Alte inimi vor fi
zdrobite sub povara cruda a iubirii, dar lacrimile lor n-or sa mai fie lacrimile noastre. Mini
jilave de patima se vor tot strnge sub migdalii nfloriti, dar niciodata nu se scutura de doua ori
deasupra fericirii omenesti aceeasi ploaie de petale. Parca as fi un om luat de ape si care n-ar
dori altceva dect sa dea de-un petec de uscat ca sa aseze acolo cte-va scrisori ngalbenite,
cteva vestede evantaie... Ce-o sa se-aleaga de tine cnd n-am sa mai fiu eu aici, sa ma
nduiosez de tine, Amintire a Printesei Albastre, ntia mea sotie? Abia dupa ce ai murit am
crezut n dragostea ta. Iar tu, Amintire mhnita a Doamnei-din-Pavilio-nul-cu-Zorele, care mi-
ai murit n brate pentru ca o rivala geloasa ma voia doar pentru ea? si voi, Amintiri viclene ale
preafrumoasei mele mame vitregi si ale preatinerei mele sotii, care m-au nvatat, fiecare la
rndul ei, ct suferi cnd esti fie victima, fie complicele unei tradari? si tu, Amintire subtila a
Doam-nei-Privighetoare-a-Gradinii, care te-ai refuzat din pudoare, nct am fost silit sa ma
mngi cu fratele tau, al carui chip copilaresc reflecta ceva din sursul tau timid de femeie? si
tu, Amintire iubita a Doamnei-Noptii-Lungi, care ai fost att de blnda si iubitoare si care-ai
consimtit sa fii doar a treia n casa si n inima

71

mea? si tu, sarmana Amintire pastorala a fetei gospodarului So-Hei, care nu iubeai n mine
dect trecutul meu? si tu, mai ales tu, ncnta-toare Amintire a micutei Chujo, care chiar n
clipa aceasta mi nviorezi picioarele, si care n-o sa mai ai timp sa te prefaci in amintire?
Chujo, oare de ce nu te-am ntlnit mai curnd n viata? Desi e drept ca si toamna trzie sa aiba
roada ei...

Ostenit de tristete, si-a lasat capul din nou pe perna tare. Doamna-din-Satul-Florilor-ce-Mor se
apleca asupra lui si, tremurnd, l ntreba n soapta:

- Nu cumva mai era n preajma ta si o alta femeie, al carei nume nu l-ai rostit nca? Nu era
iubitoare? Nu se numea Doamna-din-Sa-tul-Florilor-ce-Mor? Rogu-te aminteste-ti. nsa pe
chipul printului Genghi se asternuse o seninatate care este doar a mortilor. Sfrsitul oricarei
dureri stersese de pe fata lui orice urma de amar sau de satietate si moartea parea sa-l fi
convins ca are nca optsprezece ani. Coplesita de durere, Doamna-din-Satul-Flo-rilor-ce-Mor
se azvrli la pamnt, hohotind; lacrimi sarate i brazdau obrajii ca o ploaie furtunoasa. Parul pe
care si-l smulgea se risipea n vazduh ca o vata usoara de matase. Genghi uitase, dintre toate,
doar un nume: pe al ei.