Ploaia acida

Ploaia acidă are un nivel neobișnuit de scăzut de pH, mai mic decât 5,6.
Aceasta poate avea efecte nocive asupra plantelor, animalelor marine,
oamenilor sau a infrastructurii. Precipitațiile acide apar de obicei în situațiile
în care cantități mari de dioxid de sulf sau de monoxid de azot sunt emise
în atmosferă. Acestea reacționează cu oxigenul din atmosferă formând
trioxid de sulf, respectiv dioxid de azot.

Trioxidul de sulf si dioxidul de azot reacționează cu apa din nori formând

acid sulfuric și acid azotic. Soluția formată din apă împreună cu acizii
sulfuric și azotic este ploaia acidă.

Centralele electrice emit dioxid de sulf și oxizi de azot când combustibilii

fosili, cum ar fi cărbunele, sunt arși pentru a produce energie electrică. În
mod similar, gazele de eșapament de la autoturisme, camioane și
autobuze eliberează dioxidul de sulf și oxidul de azot în aer.

Deși unele plante și animale pot suporta ape acide și contactul direct cu
aluminiul, altele sunt sensibile și vor muri dacă nivelul pH-ului este scăzut.
La un nivel al pH-ului de 5, majoritatea ouălor de pește nu vor supraviețui,
iar la un nivel mai scăzut de pH, peștii adulți pot muri. Copacii uscați sunt
un lucru obișnuit în zonele afectate de ploile acide. Ploaia acidă scoate la
suprafața aluminiul din sol și elimină, mineralele și substanțele nutritive,
vitale supraviețuirii plantelor, fie ele mari sau mici.

00:04 / 00:31

Termenul de ploaie acidă a fost folosit pentru prima dată de chimistul

britanic Robert Agnus Smith, în 1872, într-un tratat de 600 pagini în care
examina corelația dintre cerul îmbâcsit de deasupra Manchesterului, în
Anglia, și aciditatea ploilor din regiune. Măsurată pe o scară chimică de la 0
la 15 pH , ploaia acidă este definită ca o precipitație cu pH sub 5,6. În
majoritatea zonelor industrializate ale Europei, precipitațiile sub formă de
ploaie acidă au ajuns la un pH între 4,5 și 5,5.