Ungureanu Anca Maria Elena, Artă Muzicală, Master 1

Sonata în Sol Major de W.A.Mozart

Primele sonate scrise de Mozart, până la întorcerea lui din Italia, sunt pentru
clavecin cu accompaniament de vioară. Acest gen va fi la moda până în 1775 când se
va face distinția dintre sonata pentru vioară și pian și sonata pentru pian solo. Din
1773, Mozart începe să scrie sonate pentru clavecin solo cărora li se vor spune mai
târziu și sonate pentru pian. După anul 1765, pianul preia locul clavecinului, urmand
ca Mozart să se folosească de toate resursele noului instrument construit de Johann
Adreas Stein, iar din 1777 toate compozitiie se vor axa pe posibilitatile noului
instrument – pianul.

Sonata în Sol Major K.V. 283, face parte din suita de 6 sonate care se
plasează în a II-a perioadă creatoare.

Tonalitatea Sol major este capabila să exprime atât sentimente de dragoste, de

voioșie cât și idei serioase trasformând sunetele calde ale gamei întru restabilirea
liniștii sufletești, a păcii interioare.

Expoziția:
 • Primul subiect la Tonică (1-16)
Primul subiect este compus din 10 măsuri (4+6), extinse la 16 m. prin
repetarea frazei secunde, terminând cu o cadență perfectă pe tonică.
• Puntea sau Tranziția (16-22)
Tranziția formează o secventă ascendentă, unde a doua parte este de fapt variația
amplificatăa figurii inițiale. Modulează prin Do major și Sol major către dominantă –
Re major.
• Al II-lea subiect la dominantă (Re Major,
23-53) Al II-lea subiect este divizat în două secțiuni:
Prima secțiune (23-43)
Prima secţiune începe cu o frază de patru măsuri, care se repetă
variat (27-30). În a doua parte a secţiuni, proporţia subiectului,
care se repetă, este mai neobişnuit, pentru că, după o cadenţă
completă în Re major, (37-38), regăsim doar cinci din cele sapte
măsuri.

A II-a secțiune (43-53)

 Începe cu o figură tranzitorie care va fi imitată in bas, la o 4-tă
(11) Descendentă. Măsurile (45-46) sunt regăsite in măsurile
de la începutulprimei secțiuni (23-24), iar măsurile (48-50)
formează o repetitive variata a măsurilor (45-47). Secțiunea se
încheie cu o cadență perfectă repetată de două ori, după o
scurtă pedală a tonicii.

Dezvoltarea:
În dezvoltare surpriza este ca avem două teme noi, cu profil melodico-ritmico
foarte diferit de temele din expoziție.(54-62).
În această mişcare regăsim un episod scurt care poartăo ușoară urmă din expoziție,
care i-a locul secțiuni obișnuite. (Astfel de episoade, sunt rare, dar mai se pot
regăsii în alte sonate).

Pasajul în Re, (62-68), în care observăm o secvență descendentă, ar trebui remarcat.

Prornește ca și tonică Re, dar cu o modulație către Sol major (63) ne aduce la
dominantatonalității secunde. Figura caracteristica armonică a dominantei ne duce
către recapitulareaprimului subiect în măsura (71).
Repriza:
Repriza ne aduce acelasi subiect, tema 1 din expoziție. După ce prima frază a fost
auzită în tonalitatea originală este repetată imediat în la minor (75-79), așadar
primele 8 măsuri din subiect formează o secvență modulatorie. Frază următoare în
Do major, deasemenea diferă de cea originală. Din nou, trebuie remarcat faptul
că în timp ce în expoziţie, doar a doua frază este repetată, pe când aici prima frază
este repetată de două ori, iar prima doar o dată.

În fruntea componentelor de scriitura mozartiene se afla melodia, Mozart

fiind unul dintre cei mai inspirati și înventivi melodiști ai tuturor timpurilor, cel care
așează melodia în drepturile sale legitime, după cele două valuri ale polifoniei și
armoniei.

Simplitatea, grația și eleganța expresiei, perfectiunea alcătuirii desenului

melodic din care nu se poate exclude nici un sunet și nici nu se poate adăuga vreunul
fără a altera frumusețea impecabila a șiragului sonor, sunt câteva dintre trăsăturile
esentiale ale melosului mozartian, sesizabile pe parcursul întregii creații.

Din punct de vedere ritmic, melodia mozartiana este simetrică și se

dezvoltă pe scheme binare și ternare consacrate, tipice muzicii clasice. Astfel că în
creația sa se întâlnesc formule ritmice binare și ternare în diviziuni proportionale,
plecând de la doime, pătrime, formule ritmice exceptionale de triolet și sextolet pe o
structura binară, ritmurile punctate de facturi diferite, alături de unele combinații
aparte ce îi sunt proprii ca, de pilda, ritmul dublu punctat, continuat cu o desfășurare
pulsativă, simetrică de treizecidoimi.
Melodia mozartiană - flexibilă, dezinvoltă, simplă și expresivă - este
înveșmântata într-o armonie corespunzatoare, de substanță, concordantă stilului
clasic, dar impregnată cu numeroase întarzieri și cromatisme.
Deși preponderent armonic, discursul muzical mozartian relevă o mai
accentuată preocupare a compozitorului pentru pluri-vocalitatea liniilor melodice,
pentru polifonie, în cadrul lucrărilor sale fiind dese momente de fugato sau de
expuneri în canon, sau de linii melodice expuse cu un contrapunct.
Discursul muzical mozartian, atât de bogat în idei muzicale, îmbracă
forme arhitecturale clasice. La Mozart forma este determinata de conținut.
Ceea ce este caracteristic pentru muzica sa este diversitatea caracterelor si
a imaginilor create, alternarea lor cu repeziciune, surprinse în desfășurarea discursului
muzical. Neastâmpărul interior mozartian și-a găsit forma de expresie, cea mai
complexă, în operă.

Elementul comun a celor 6 sonate (K.V. 279-K.V.284) este și construcția

tripartită (repede - lent - repede), în desfășurarea căreia domină arhitectura formei de
sonată.

În corespondenta de familie, cele șase compoziții circulă sub numele de

"sonatele grele"; de exemplu într-o scriere a lui Mozart din 4 febr. 1778 către tatăl
sau la Salzburg: "imaginați-vă că ea (viitoarea cumnata a lui Mozart, Aloysia Weber)
a cântat Prima vista sonatele mele grele, rar dar fara sa omita nici macar o nota" 1.
Aceasta afirmatie este pe deplin justificată, dacă ținem cont de faptul că nici o alta
operă pentru pian dintre operele anterioare ale lui Mozart nu necesită o tehnică de
interpretare mai complexa decât aceasta (cu exceptia variațiunilor K.V. 179 din vara
anului 1774).
Compozitor de mare amplitudine creativa, Mozart acoperă întreaga arie
stilistică si arhitecturală a timpului sau, realizând lucrari inconfundabile.
 Bibliografie:
• Bera,Adriana, Retorică și Afect în discursul pianistic Mozartian, Ed.
Arpeggione, Cluj-Napoca, 2007.

• Golea, Antoine , Vignal, Marc, Șerban-Pârău, Oltea, Dicționar de Mari

Muzicieni, Ed. Univers encyclopedic gold, București, 2010.

• Herman, Vasile, Conservatorul de muzică “G.Dima” , Cluj-

Napoca, 1973. 4.Vianu, Tudor, Studii de filosofie și estetică,

București, 1939.

• Voileanu Nicoară, Ana: Contribuţii la problematica interpretării muzicale,

MediaMusica, Cluj, 2005

• Rapin, Jean-Jacques, Să descoperim muzica, Ed. Muzicală, București, 1975.

7.Weinberg, I., Mozart, Ed. Muzical a uniunii Compozitorilor din R.P.R.,

București, 1962.

Note: 1- Bauer-Deutsch II, numar 416, pag. 227