FRANCEZI CU INIMĂ DE ROMÂNI

de Irina Amalia Băcăoanu

- actul I-

Povestitorul: La mijlocul secolului al XIX-lea, România era sub dominația Imperiului Otoman și a
Rusiei Țariste. Aceștia aveau dreptul de decizie în țara noastră și nu doreau Unirea Principatelor
Române.
Dar intelectualii români, patrioți, având modelul Revoluției Franceze de la 1789, aspirau spre
unitate, libertate și fraternitate. Trebuia găsit momentul favorabil și apoi să se acționeze cu tact,
ținându-se cont de interesele poporului român. Țara avea nevoie de o independență politică. Nu se
mai putea accepta ca Înalta Poartă Otomană să numească domnitori în Țara Românească și
Moldova!
Era nevoie de o Unire a Principatelor și fiecare român, cu toată inima, aștepta marele eveniment.
Unirea- era o datorie sacră față de acest popor!

Alecsandri (emoționat, uitându-se la ceasul de buzunar, frecându-și mâinile continuu): E aproape

11. Contele Walewski a spus să mă prezint la Palatul Tuileries, la pavilionul din mijloc numit și
Pavilionul Orologiului. Iată-mă! Atât de tare îmi bate inima și sunt atât de uimit! Ah, chiar acum
vine spre mine, Maiestatea Sa, Napoleon! (face o reverență)
Napoleon: Domnule Alecsandri, am aflat cu mulțumire despre venirea dumitale, la Paris. Cred că
îmi aduci vești bune din Principate.
Alecsandri (în gând): uitându-mă și discutând cu acest om de o imensă bunătate, toate emoțiile și
temerile, mi-au trecut. Îl simt atât de aproape! Are dreptate nația franceză să-l adore. Are un grai
dulce, convingător și prietenos și un zâmbet care ajunge la sufletul oricui.
Citește chiar acum scrisoarea trimisă de prințul Cuza. După cum văd, e mulțumit și bucuros de cele
scrise de domnitor.
Napoleon: Simt o mare simpatie pentru nația română și pentru domnitorul Cuza. Văd cu mulțumire
că nu m-am înșelat când am judecat cauza Principatelor, demnă de sprijinul Franței. Pentru tactul
politic cu care ați înălțat un singur om pe ambele tronuri ale Moldovei și Valahiei, meritați viitorul
la care aspirați. Vreau să vă felicit și să vă asigur de ajutorul Franței și de respectul meu. Simpatia
mea nu va lipsi pe toată calea înțeleaptă pe care ați apucat-o!
Alecsandri (foarte emoționat, face din nou o reverență și duce mâna în dreptul inimii) Sire,
cuvintele dumneavoastră îmi însuflețesc mândria de român! Să știți că românii, de la mic la mare,
au un cult entuziast pentru numele Majestății Voastre și toți binecuvântează pe Împăratul Franței ca
pe un geniu mântuitor al României.
Napoleon (se așază în fotoliu, aprinde o țigară): Cunosc simțirile românilor pentru nația franceză
căci înafară de chestiunile politice, există și o legătură de familie între ambele nații. Sunteți de viță
latină și mulți dintre tinerii români și-au făcut studiile la Paris, așa este domnule Alecsandri?
Alecsandri: Aveți dreptate, Sire! În țara noastră este o mândrie să te întorci școlit de la Paris.
Contează atât de mult...Chiar domnitorul Cuza, este unul dintre cei care au studiat aici.
Napoleon: Spuneți-mi, Cuza era colonel înainte de a fi ales domn?
Alecsandri: Așa este, Majestatea Voastră! A ajuns în cea mai înaltă poziție din patria sa și vă asigur
că este mândru să vă fie, la răsărit de Europă, cel dintâi locotenent al Majestății Voastre.
Napoleon (se ridică în picioare, ține ambele mâini la spate și merge prin cameră ca și cum ar fi
profund concentrat. Deodată, se oprește): Vreau să știu care este starea actuală a Principatelor în
privința administrației, finanțelor și a puterii armate?
Alecsandri (dezamăgit): Sire, Principatele se află într-o deplină dezorganizare administrativă, în
urma diferitelor guverne provizorii care s-au succedat timp de doi ani. Finanțele sunt reduse la zero
și armata, care este rău organizată este compusă din zece mii de oameni. Puștile și săbiile aduse din
Rusia, sunt vechi, aproape nefolositoare.

1
Napoleon (contrariat, iritat): Cum?! Nu fabricați tunuri, capsule și praf?! Incredibil!
Alecsandri (sincer): Nu, Sire! Nu avem nimic. Suntem săraci și ne lipsesc multe. Ne lipsesc
armele, ofițerii cu experiență...și singura noastră speranță se află în generozitatea Majestății Voastre.
Ideal ar fi să aducem în Franța, ofițeri de-ai noștri care să învețe arta militară. Abia apoi putem
introduce în armata noastră administrația, disciplina și spiritul eroic așa cum se găsește în țara
dumneavoastră. Franța are o armată de eroi pentru că la dumneavoastră domnește buna organizare.
Napoleon (neplăcut surprins, cu o doză de milă pe chip): Prea bine, atunci!Aprob dorința
românilor și le dăruiesc zece mii de puști cu capsule. Totodată, promit solemn să trimit ofițeri
instructori de toate armele, precum și oameni de specialitate care să înființeze fabricarea celor
necesare armatei.
Alecsandri (îngenunchează și ține capul plecat, exprimând recunoștință): Majestatea Voastră, nici
nu-mi găsesc cuvintele! Mă abțin cu greu să nu lăcrimez.
Napoleon: Cu sufletul fac toate acestea. Dar....spune-mi...artilerie aveți?
Alecsandri: Am avut, Sire, am avut câteva tunuri dar după războiul din Orient, când s-au retras
rușii, au ridicat mica noastră artilerie, împreună cu a lor. Și austriecii, când au ocupat Principatele,
au găsit prilej de a vinde guvernelor câteva tunuri vechi, precum și niște săbii de pe timpul Mariei
Tereza.
Napoleon (râde copios): V-aș da imediat două baterii de artilerie dacă aș ști cum să vi le transport
spre Principate.
Alecsandri: Sire, am eu grijă de asta! Vă asigur că pot prelua această sarcină. Lăsați transportul în
seama mea!
Napoleon: Prea bine. Ocupă-te de expediția celor zece mii de puști și a muniției iar eu voi da
instrucțiunile necesare ministerului meu de război. (scrie apoi ceva pe hârtii, în viteză;se oprește
brusc) Spuneai că finanțele voastre sunt într-o stare proastă. V-ați gândit la un împrumut?
Alecsandri: Sire, când am plecat din țară, ministrul elabora un proiect de împrumut de șase
milioane de franci și prințul Cuza m-a însărcinat să vă întreb dacă acest împrumut s-ar putea efectua
aici.
Napoleon: Doar șase milioane de franci?! Dragul meu Alecsandri, această sumă nu ajunge unei
nații care vrea o organizare și o renaștere. (Se răsucește pe un picior) Dar....care vă sunt garanțiile
pentru împrumut?
Alecsandri: Avem, Sire, destule venituri ale statului care pot garanta împrumutul: vămile, ocnele,
exportul grânelor...
Napoleon: Atunci împrumutați 12 milioane de franci! Eu voi vorbi cu cei mai mari bancheri din
Paris pentru a vă înlesni împrumutul. (mai scrie ceva pe coala de hârtie și brusc se oprește) La o
populație de patru milioane, spui că aveți o armată de zece mii de oameni...(mimând scărpinatul
unei tâmple). Zi-mi, te rog: românul....e soldat bun?
Alecsandri: Eu, Sire, nu am pricepere în arta militară dar consider că soldatul român, este unul
dintre cei mai buni din Europa, căci este disciplinat, deprins cu greutățile, cu foamea, osteneala,
căldura, gerul. Dar ceea ce le lipsește, este organizarea înțeleaptă, instrucția militară și acel amor
fanatic al steagului pe care îl au soldații francezi și care îi îndeamnă la fapte de vitejie.
Napoleon: Observ că ai o admirație fără margini pentru armata mea. (Zâmbește)
Alecsandri: Majestatea Voastră, admirația mea este adâncă pentru că eu gândesc că armata este
partea cea mai nobilă a nației iar religia se bazează pe cele mai sublime simțiri: onoare, bărbăție,
glorie, dedicare, sacrificiu.
(Napoleon se duce spre hartă): Vine, prietene drag, și îmi arată configurarea provinciilor ocupate
de români!
(Alecsandri arată cu degetul Principatele Unite, apoi Banatul, Transilvania, Bucovina, Basarabia,
satele românești răspândite pe malul drept al Dunării): Vedeți dumneavoastră, Sire, e de întinsă
România și dacă s-ar realiza visul și s-ar uni cu celelalte nouă milioane, am fi cu adevărat o nație
întreagă. Dacă aș găsi și în Engletera, unde imediat voi pleca, bunătatea și înțelegerea
dumneavoastră...
Napoleon: Înainte de a pleca, să treci pe la Contele Walewski să te sfătuiești și cu el, apoi, la
Londra, treci pe la ambasadorul francez, Duca de Malakof, să-ți dea bune povețe!

2
Alecsandri: Împărate, mă aștept la mari greutăți de înfruntat, în Engletera, ba chiar la o tristă
neizbândă în negocierile mele dar bunătatea ce mi-a arătat-o Majestatea Voastră, îmi dă curajul de a
aborda orice luptă, orice împotrivire.
(Napoleon prinde mâna lui Alecsandri și o scutură puternic, frățește): Când te întorci din
Engletera, treci pe la Tuileries. Și...scrie prințului Cuza că are toată simpatia mea, și arată românilor
deplina mea satisfacție pentru actul politic ce l-au săvârșit cu patriotism, curaj și spirit.
Alecsandri: Dați-mi voie, Majestatea Voastră, să mă exprim sincer și fără opreliști- suntem un
popor tânăr, fără prea multă experiență politică, așa cum am făcut un act ce a atras simpatia
Majestății Voastre, așa am putea comite și greșeli. Dar, sire, dumneavoastră să ne arătați calea pe
care trebuie s-o urmăm! Suntem pe drumul proclamației Unirii definitive a Principatelor. Cu un
singur cuvânt, cu un semn, Majestatea Voastră, ne poate conduce mai departe sau ne poate opri din
drumul nostru.
Napoleon: Eu, doar am să vă ajut cu toată inima, cu toate puterile mele. Voi trebuie să arătați
Europei cine sunteți!
Alecsandri: Permiteți, Sire, să scriu prințului Cuza, cele spuse de Domnia Voastră?
Napoleon: Negreșit! Și să-i mai spuneți să păstreze ordinul cel mai deplin în Principate.
(Alecsandri și Napoleon se îmbrățișează și își strâng amical, mîinile.)
(Alecsandri, iese din camera, vesel și cântă: Bonaparte nu-i departe/Vine să ne dea dreptate...)

Povestitorul: Ales ca domnitor cu câteva săptămâni înainte de Unirea Principatelor, Alexandru Ioan
Cuza a unificat Parlamentul Moldovei cu cel al Țării Românești. Acesta era un proiect politic al
împăratului francez Napolen al III lea în scopul de a ține la distanță puterea rusească pentru a nu se
extinde. Dar Napoleon al III lea nu a avut doar motivații politice ci a ținut cont și de dorința
unanimă a românilor, împlicându-se cu sufletul în acest imens eveniment.
La 24 Ianuarie 1859 a avut loc Unirea Principatelor Române sub un singur conducător: colonelul
Alexandru Ioan Cuza.
A fost marele și decisivul pas către Unirea de la 1918 care avea să unească întreaga Românie.
_____________________________________________________________________________

-partea a II a-

Povestitorul: Era francez....dar culmea! Averea a lăsat-o Academiei Române. În timpul Primului
Război Mondial a transformat Armata Regală într-o forță militară redutabilă. Pe front, soldații îi
spuneau ”Burtă Mare” pentru că era un tip rotofei dar și pentru că nu-i puteau pronunța numele. A
fost prietenul României în vremuri în care țara noastră avea puțini prieteni. Este personajul cheie în
refacerea Armatei Române după înfrângerile suferite în 1916 și cel mai consecvent sprijin în
recunoașterea României Mari: acesta este Generalul Berthlot! Când regele Ferdinand și regina
Maria și principele moștenitor Carol al II-lea au intrat în Bucureștiul eliberat în ziua de 1 decembrie
1918, alături de ei la paradă se afla un singur militar: generalul Berthelot, șeful misiunii militare
franceze.
Generalul Berthlot(cu o foaie de hârtie în față, ține un toc de scris, în mână): E timpul să scriu
acasă, familiei mele. (în timp ce scrie, spune cu voce tare) ”Dragii mei, voi știți cât iubesc România
și cât de mult îmi doresc să-mi duc în această țară, misiunea până la capăt. Astăzi, cu bucurie vă
anunț, că am fost înștiințat despre faptul că Senatul și Camera Deputaților, m-au proclamat cetățean
de onoare al României, ceea ce mă flatează în mod deosebit. Regele Ferdinand mi-a dăruit cu acest
prilej, o moșie în Transilvania și o stradă principală din București, îmi poartă numele. Vreau să știți
că am rostit din adâncul inimii mele, în ziua Unirii, la 1 Decembrie 1918, următoarele cuvinte:
<<Sângele eroilor căzuți în luptele Marelui Război să fie pentru tine, o, frumoasă Românie, sămânța
de noi virtuți, în așa fel încât copiii tăi să fie mereu demni de părinții lor și gata să-ți apere pământul
sacru, atât de des invadat, dar în cele din urmă întregit prin efortul ultimelor generații>> Am făcut
demersuri la Petrograd pentru a susține cauza românilor dar și a Franței. Generalul Gurko, cu care
am purtat negocieri, mi-a spus: <<Sunteți mai român decât românii, generale!>>. Nu știu dacă e

3
chiar așa dar românii mă îndrăgesc foarte mult. Să-i fi văzut pe tinerii pe care i-am convins să se
înroleze în armată, din Ardeal, din Bucovina, pe care eu însumi i-am așteptat la Iași, cum mă
îmbrățișau și ce fericiți erau să mă vadă! A doua zi au și depus jurământul de credință față de rege,
ca mai apoi să plece în război.
Vreau să știți că soldatului român nu îi este frică de gloanțe. Atacă plin de vijelie în pofida
mitralierelor și tunurilor inamice iar ofițerii, dau dovadă de un real curaj militar.
(Intră Regina Maria)
Berthlot: Majestatea Voastră, sunt profund onorat de vizita pe care mi-o acordați.
R. Maria: Domnule General, nu am cuvinte să vă spun cât de recunoscătoare vă sunt, eu, regele și
întreaga Românie! Organizarea franceză a dat rezultate minunate. V-ați ocupat personaj în a dirija
instrucția artileriei grele. De altfel, numai simpla prezență a ofiterilor francezi, pe străzi, în locurile
publice sau pe front, sunt de natură să ridice moralul și optimismul românilor.
Berthlot: Regină, soldații români sunt buni, solizi, foarte rezistenți, excelenți la marșuri și mai ales,
nu se plâng de greutăți. Iar poporul român, în totalitate, este unul căruia dacă îi arăți iubire și
înțelegere, te urmează automat. România este a doua mea patrie! Și spun asta cu toată convingerea.
R. Maria: Până unde merge atașamentul dumneavoastră de acest popor! În tranșee, la Mărășești,
soldații și ofițerii vă spuneau ”Tata Berthlot”. Ați stat în tranșee cu ei, i-ați încurajat și le-ați vorbit
despre eroism. Exact ce aveau nevoie. În război, stimate generale, moralul e primul care cade.
Berthlot: Sunteți Regina Inimilor, Mama Răniților și modelul tuturor femeilor și vă admir curajul și
deciziile pentru țară. Trebuie să vă spun că cea mai mare dorință a mea a fost să văd reunirea tuturor
românilor între același granițe. Nimic nu mi-a dat o mai mare satisfacție!
Eu, Regină, trebuie să plec în Franța, acum. Cu durere mă despart de poporul meu drag. Aici mi-am
încheiat misiunea.
R. Maria (ștergându-se la ochi, discret, cu o batistă): Sunt tristă...cel mai prețios aliat al meu,
pleacă. Dați-mi voie, generale, ca înaintea plecării spre țara dumneavoastră, în semn de prețuire și
prietenie, să vă ofer o serată, la care îl voi invita pe George Enescu, marele nostru compozitor și
violonist. Poate că Rapsodia Română compusă de el și atât de apreciată, va reuși să vă rămână în
memorie ca un etalon al sentimentelor, pe care poporul român vi le poartă.
(Regina iese tristă, cu batista la gură, plângând înăbușit):Pe mâine, prieten drag! (apoi
îndepărtându-se spre ieșire) Adieu, mon general, adieu...
(În fundal se aude Rapsodia Română)

Discursul lui Vasile Goldiș de la Alba Iulia

Natiunile trebuie eliberate! Între aceste națiuni se află și națiunea română din Ungaria, Banat
și Transilvania. Dreptul națiunii române de a fi liberă îl recunoaște lumea întreagă, îl recunosc acum
și dușmanii noștri de veacuri. Dar odată eliberată din robie, ea aleargă în brațele dulcei sale mame.
Nimic mai firesc în lumea aceasta!
Libertatea acestei națiuni înseamnă Unirea cu Țara-Românească.
Bucățirea poporului românesc n-a fost urmarea vreunei legi economice, în care terminologie se
ascunde minciuna. Dimpotrivă, teritoriul dintre Nistru, Tisa și Dunare constituie cea mai ideală
unitate economică aproape autarhie.
Bucățirea trupului românesc a fost act de barbarie. Distrusă barbar, Unirea tuturor Românilor
într-un singur Stat, este cea mai firească pretenție a civilizației.
Teritoriile locuite de romani de la descalecarea lui Traian și până astăzi, au fost teritorii
românești. Nu există putere de a suci logica până acolo, ca invadările elementelor straine dirijate pe
aceste teritorii în chip artificial și prin abuzul de putere al Statului cu scopul desființării noastre
naționale, să poată clătina dreptul nostru de proprietate asupra acestor teritorii.
Asa ceva ar fi sancționarea crimei și ar constitui o palmă dată civilizației.
După drept și dreptate Românii din Ungaria și Transilvania împreună cu toate teritoriile locuite de
dânșii, trebuie să fie uniți cu Regatul Român.
(Se cântă ”Deșteaptă-te, române!”)

4
Povestitorul: Sediul Misiunii Militare Franceze era la Bacău. Generalul Berthlot a venit deseori în
orașul nostru pentru a pune la punct strategii de luptă.
Deasemeni, la patruzeci de kilometri de Bacău, la Onești, era frontul și spitalele de campanie, loc
unde, generalul revenea în permanență. A vizitat alături de Regina Maria, spitalele de campanie și a
încurajat soldații și ofițerii răniți.
Pentru toate meritele sale și pentru interesul cu care a slujit cauza română, în Bacău, există strada
General Henri Mathias Berthlot.
Manualele de istorie descriu înțelepciunea și eriosmul generalului francez care a ținut ca țara
noastră să nu fie subordonată Rusiei și să fie independentă de-a pururi.

Personaje: Vasile Alecsandri

Napoleon al III lea
Regina Maria
Generalul Berthlot
Povestitorul