„Riga Crypto și lapona Enigel”

de Ion Barbu
– Eseu despre particularitățile literare –

Poezia “Riga Crypto şi lapona Enigel”, publicată iniţial în 1924 şi integrată ulterior în
ciclul “UVEDENRODE” din volumul “Joc secund” (1930), face parte din a doua etapă de creaţie, etapa
baladic-orientală, reprezentativă petru forţa poetică a lirismului barbian.

1. Încadrare într-un curent literar

Această creaţie se încadrează în modernism prin încălcarea convenţiilor constitutive ale genurilor şi
speciilor literare, prin epicizarea liricului, prin ambiguitatea şi ermetismul limbajului poetic, prin sinteza inedită
între două domenii considerate în mod tradiţional disjuncte - poezia şi geometria, prin abolirea mărcilor
distinctive ale eului liric.
Autorul îşi intituleză opera baladă, dar răstoarnă conceptul tradiţional, propunând o perspectivă
modernă, asupra acestei specii epice, poezia fiind, de fapt, un amplu poem alegoric pe tema cunoaşterii. Acest
“Luceafăr întors“, după interpretarea dată de însuşi autor, relevă, asemeni poemului eminescian, o dramă
existenţială, drama incompatibilităţii dintre două lumi, doua regnuri diferite -regnul vegetal şi cel animal - care
încearcă să comunice şi să se împlinească.

2. Tema și viziunea despre lume

Axată pe tema comunicării ratate, “Riga Crypto şi lapona Enigel”, ilustrează, la un înalt nivel de
generalitate, opoziţia ireductibilă dintre materie şi spirit.
Numeroasele motive poetice încifrează textul poetic: transhumanţa, atracţia pentru soare, visul, soarele,
fântâna, acestea din urmă având o relevanţă specială pentru configurarea sensului mesajului.

3. Semnificația titlului
Titlul poeziei, format din două substantive proprii, reprezentând numele protagoniştilor, ne duce cu
gândul la marile poveşti de iubire din literatura universală : “Romeo si Julieta” , “Tristan si Isolda”.
Determinantul care însoţeşte numele personajelor fixează statutul social al acestora şi relevă
incompatibilitatea dintre ele. Reprezentantul lumii vegetale are statut de rege, în timp ce lapona este definită prin
provenienţa din regiunile îngheţate.
Numele protagoniştilor sunt şi ele relevante pentru înţelegerea sensurilor. “Crypto” defineşte, pe de o
parte specia căreia îi aparţine (criptogame) şi, pe de altă parte, sugerează însuşirea fundamentală a regelui
ciupercilor, incapacitatea de a comunica cu cei din lumea lui. “Enigel”, în limba suedeză, înseamnă “înger”, iar
după Tudor Vianu, “acest nume denumeşte un afluent al unui râu tătărăsc”. Antiteza dintre cei doi este reliefată
şi la nivel sintactic, prin conjunctia coordonatoare “şi”, anticipându-se şi finalul idilei.

4. Compoziție

Din punct de vedere formal, textul poetic este alcătuit din două părţi, fiecare dintre ele reprezentând câte
o nuntă. Prima parte prezintă o nuntă împlinită, cea de-a doua prezintă o nuntă imposibilă, o nuntă inițiatică,
modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălariţa.
 5. Comentarea secvențelor poetice

Poemul este construit pe tehnica povestirii în ramă, specifică genului epic, dar păstrează intacte resursele
filonului liric. Primele patru strofe constituie rama celei de-a doua povești şi reprezintă dialogul dintre “nuntaşul
fruntaş“ şi “menestrel“ – mască a poetului. Nuntaşul îl roagă să zică “încetinel” „un cântec larg”, pe care 1-a
zis „cu foc” acum o vară. Repetarea sugerează un ritual al zicerii unei poveşti exemplare, dar cu modificarea to-
nalităţii. Portretul menestrelului , conturat prin epitetele : “trist“, “mult îndărătnic”, şi comparaţia “mai aburit
ca vinul vechi” se înscrie în ritualul povestirii. El se rupe de lumea cotidiană şi intră în starea de graţie necesară
zicerii cântecului cu “lapona Enigel/Şi Crypto, regele – ciupearcă!”.
Cadrul povestirii conţine o serie de elemente simbolice, care avertizează asupra dimensiunii alegorice a
istorisirii ce urmează a fi spusă. Rostirea într-un cadru restrâns (“la spartul nunţii”), într-un loc retras (“în
cămară”), în absenţa unui public, într-o tonalitate nouă (“stins, încetinel”) evidenţiază faptul că se produce un
act iniţiatic, la care nu au acces decât cei intraţi în dimensiunea dionisiacă a conştiinţei.
Partea a doua prezintă nunta povestită, imposibilă şi este alcatuită din mai multe secvenţe poetice. În
prima secvenţă sunt prezentate personajele şi locurile de unde provin.

Crypto, rege al ciupercilor, este simbolul făpturilor inferioare ca reprezentant al regnului vegetal, al
instinctului. Epitetul “inimă ascunsă” sugerează solitudinea, izolarea, incapacitatea de a relaţiona, de a
comunica cu ceilalţi semeni, care-l criticau pentru încercarea lui de a-şi depăşi condiţia şi-l considerau “sterp şi
nărăvaş“.
Enigel, este deosebită în lumea ei, este stăpâna regnului animal şi reprezintă ipostaza umană, cea mai
evoluată a regnului, definită prin metafora “fiară bătrână“. Ea aspiră spre absolut, reprezentat de lumina solară
spre care se îndreaptă. Lapona este simbolul raţiunii ale cărui atribute sunt “soarele-nţelept” şi “sufletul-
fântână”. Enigel întruchipează gândul eliberat prin aspiraţia spre lumină şi cunoaştere de ispitele instinctului
simbolizate de somn şi umbră.
Portretele celor doi actanţi sunt realizate prin antiteză. Deosebirile sunt prezentate cu ajutorul
elementelor de opoziţie şi a imaginilor care descriu mediul existenţial al celor doi.

Spaţiul definitoriu pentru Crypto este umezeala perpetuă (“În pat de râu şi-n humă unsă”), în timp ce al
laponei este unul uscat, rece (“În ţări de gheaţă urgisită”), fapt care explică atracţia ei spre soare, dar şi
mişcarea de transhumanţă care ocazionează popasul în ţinutul rigăi.
Singura asemănare dintre cele două fiinţe este statutul superior pe care îl au în propria lume, dar acest
element nu va fi suficient pentru împlinirea prin iubire. Ei nu-şi pot neutraliza diferenţele în plan real, de aceea
comunicarea se realizează în vis.

Următoarea secvenţă prezintă întâlnirea dintre riga Crypto si lapona Enigel, întâlnire care se produce
într-un punct al mersului laponei către sud, drum ce semnifică aspirația spre lumină, spre absolut.
Povestea propriu-zisă este fantastică şi se desfăşoară în visul fetei, ca în “Luceafărul” eminescian,
rolurile fiind însă inversate. De această dată, fiinţa superioară este feminină, iar cea inferioară este masculină.
Secvenţa este dialogată şi pune în prim-plan incompatibilitatea de natură existenţială şi conceptuală.

Chemările rigăi, cu aspect de ceremonial magic, repetate de trei ori, au caracter simbolic, evidenţiind
diferenţele dintre cele două lumi, deschizând spectacolul dramatic al unei nunţi eşuate. Craiul Crypto este
persuasiv atât la nivelul discursului, cât şi la nivel gestual. El îşi îmbie aleasa cu “dulceaţă”, cu “fragi, tie
dragi”, elemente ale lumii vegetale peste care domneste. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: “Eu mă duc
să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”.
Refuzul laponei îl pune pe Crypto într-o situaţie dilematică, dar eroul este ferm şi merge până la
sacrificiu suprem, în a doua chemare, oferindu-se chiar pe sine, dacă aşa ar putea accede la un nivel superior:
“Dacă pleci să culegi/ Începi, rogu-te cu mine”. Este refuzat şi a doua ora, lapona pronunţându-se de aceasta
dată de pe o poziţie de superioritatea,: “Lasă. Aşteaptă de te coace.” Această poziţie este susţinută şi de
enumerarea atributelor lui Crypto: „blând“, „plăpând“, “necopt”, atribute care fac imposibilă comunicarea.
Ultima încercare a rigăi de a o convinge pe Enigel se bazează pe evidenţierea valorilor supreme ale lumii
sale: “somnul fraged şi uitarea”, menite în viziunea lui să lecuiască fiinţa de zbuciumul solar al căutării de sine,
de eternul drum al regăsirii.
 Ultima replică a lui Crypto o pune pe laponă într-o situaţie dilematică. Tentanţia iubirii este copleşitoare,
iar Enigel şi-o reprimă cu greutate: “Rigă Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/ Vorba-n inim-ai înfipto!”.
Replica lui Enigel conturează drama rezultată din antiteza dintre cei doi. Pentru ea negarea soarelui ar însemna
negarea propriei condiţii de fiinţă care caută împlinirea prin spirit: “Mă-nchin la soarele-nţelept/ Că sufletu-i
lumină-n piept,/ Şi roata albă mi-e stăpână/ Ce zace-n sufletul-fântână”.
Explicaţia pe care o dă refuzului ei este mai degrabă pentru sine decât pentru Crypto. Prin ea îşi
desluşeşte mai bine natura şi responsabilitatea faţă de propriul ei destin. “La soare roata se măreşte/ La umbră,
numai carnea creşte…”. Fiinţa superioară îşi dă seama că iubirea lor este imposibilă, că opoziţia dintre soare şi
întuneric, dintre raţiune şi instinct nu va putea fi niciodată anulată.
Refuzul laponei, care-şi continuă drumul spre soare şi cunoaştere, este fatal pentru Crypto, care încearcă
să pătrundă într-o lume care îi este inaccesibilă. Atributele luminii despre care vorbeşte fata au efect distrugător
asupra regelui ciupercă. Oglindirea ritualică – “De zece ori fără sfială,/ Se oglindi în pielea-i cheală” – produce
degradarea.

Finalul poemului este tragic. Crypto e distrus de propriu-i vis, cade victimă neputinţei şi îndrăznelii de a-
şi depăşi limitele, este pedepsit pentru îndrăzneala lui cu nebunia: „Ca la nebunul rigă Crypto/ Ce focul inima i-a
fript-o“. Încercarea lui de a schimba ordinea firească eşuează, iar ordinea este în final restabilită. Transformat în
ciupercă otrăvitoare, Crypto este obligat să nuntească cu ipostaze degradate ale propriului regn: “Cu măselariţa
mireasă,/ Să-i ţie de împărăteasă”.

Cele două “personaje” sunt, de fapt, două simboluri, reprezentând lumina şi întunericul din fiecare dintre
noi. Lapona Enigel reprezintă partea solară, luminoasă, spirituală, care tinde spre absolut, tendinţa spre raţiune,
echilibru, ordine, calm, armonie. Riga Crypto reprezintă lipsa echilibrului, descătuşarea instinctelor, întunericul,
partea iraţională, instinctuală din om.

6. Elemente de prozodie

Modernitatea poeziei este susținută și de prozodie. Alcătuirea strofică, destul de riguroasă inițial, nu este
respectată până la final, catrenul (structura dominantă), împletindu-se cu cvinaria, sextina și septima. Măsura
versurilor (predominant de 8-9 silabe ca în poezia trubadurilor medievali) nu are constanță continuă, ci urmărește
ritmurile mai lente sau mai accelerate ale dialogului protagoniștilor. Și în ceea ce privește rima poeziei, se
observă că rimei încrucișate, dominantă în text, i se adaugă rima imperfectă, producătoare de efecte incantatorii,
specific cântecelor ritualice.

7. Concluzie

În concluzie, “Riga Crypto și lapona Enigel” reprezintă o sinteză a celor două tipuri de sensibilități
barbiene – logico-matematică și estetică- întrunite și armonizate în spațiul poeziei.