„Povestea lui Harap-Alb”

de Ion Creangă
– Tema și viziunea despre lume –

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, publicată la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”,
este o capodoperă de inspirație folclorică, un basm cult apreciat de George Călinescu, care îl definește ca o
„oglindire a vieții în moduri fabuloase”, pentru sinteza de realism, de fabulous și umanism.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, o specie a genului epic, în proză, în care personajele
înzestrate cu puteri supranaturale traversează întâmplări fantastice, în final, forțele binelui învingându-le pe cele
ale răului.
Textul îmbină elementele reale, precum familia lui Harap-Alb, cu cele fantastice, precum Sfânta
Duminică, cerbul, ursul și ajutoarele, făpturile himerice. Opera lui Creangă conține formule specifice basmului:
inițială, inovată, în care pune povestea pe seama spuselor altcuiva: „amu cică era odată într-o țară... ”, mediană
„căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”, și finală, care include o comparație între cele două lumi: „că
pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”. Reperele spațiale și temporale sunt vagi,
nedeterminate. O altă trăsătură a basmului este apariția cifrelor magice, în textul dat cea mai repetată fiind cifra
„3”: la curtea Craiului sunt 3 frați, sunt 3 surori la curtea lui Verde Împărat, calul vine să mănânce jăratic de 3
ori, Spânul îl supune pe Harap-Alb la 3 probe, însă, în text, regăsim și numerele magice „12” și „24”.

2. Tema și viziunea despre lume

Tema basmului este reprezentată de maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o aventură
eroică imaginară, un drum al maturizării necesar pentru a deveni împărat. Se remarcă prezența motivelor literare
specifice basmului: podul, labirintul, superioritatea mezinului. „Podul” reprezintă trecerea dinspre spațiul
familial, ocrotitor, spre lumea necunoscută. „Labirintul” semnifică rătăcirea pe drumurile întortocheate ale vieții;
eroul își pierde încrederea în sine, simte nevoia de companie, de aceea nesocotește sfatul tatălui și îl acceptă pe
spân ca slugă. Viziunea despre lume este una fabuloasă, fiind prezente întâmplări supranaturale, săvârșite de
personaje cu abilități ieșite din comun.

3. Semnificația titlului

Un element de compoziție semnificativ pentru operă este titlul, sugerând, prin prezența substantivului
„povestea”, caracterul fabulos al întâmplărilor. La nivel stilistic se contrituie într-un oximoron ce exprimă
armonizarea calităților și defectelor umane în același individ, deoarece reunește cele două identități ale eroului:
cea de rob, redată prin cuvântul „Harap”, ipostază falsă, impusă de spân și cea de tânăr prinț, naiv și fără
experiență sugerată prin epitetul „Alb”.

4. Perspectiva narativă

Perspectiva narativă este una parțial obiectivă, narațiunea realizându-se la persoana a III-a de către un
narator omniscient, omniprezent, dar nu întotdeauna obiectiv, întrucât adesea intervine cu proprii comentarii și
reflecții.
 5. Modul de expunere

Spre deosebire de basmul popular, unde predomină narațiunea, la Creangă, acest mod de expunere se
îmbină cu dialogul și descrierea. Dialogul dramatizează acțiunea și ajută la caracterizarea personajelor, care se
construiesc sub ochii cititorului.

6. Compoziție

Subiectul basmului urmărește modul în care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un drum al
inițierii, la finalul căruia devine împărat, trece într-un plan superior de existență, care presupune modificarea
statutului său social și spiritual.
Cele trei ipostaze ale protagonistului corespund, în plan compozițional, unor părți narative, etape ale
drumului inițiatic: etapa inițială, de pregătire pentru drum, la curtea craiului („fiul craiului”, „mezinul”),
parcurgerea drumului inițiatic (Harap-Alb) și răsplata (împăratul).

7. Scene reprezentative

În această operă, Ion Creangă individualizează eroul basmului, transformându-l pe Harap-Alb în

exponentul tinerilor neinițiați supuși unei călătorii inițiatice.
Proba inițială la care este supus este proba podului, în care cei trei fii ai craiului se vor confrunta cu tatăl
costumat în urs. Conform structurii formale a basmului, mezinul reușește să treacă această probă a curajului, care
reflectă motivul superiorității mezinului, după o etapă pregătitoare, în care este sfătuit de Sfânta Duminică să
procure armele tatălui, calul din tinerețe și veșmintele de la nuntă, drept răsplată pentru milostenia sa. Astfel, își
începe călătoria către curtea Împăratului Verde.
Pe drum, pentru că se rătăcește în pădurea-labirint, fiul cel mic al craiului își ia drept însoțitor un spân.
Reprezentativă pentru tema maturizării este scena coborârii în fântână. În ciuda avertismentelor tatălui său, fiul
de crai se încrede în antagonist, iar naivitatea sa va fi sancționată cu pierderea identității sale și a dreptului de a
deveni împărat. Viclenia Spânului îl determină pe tânăr să coboare în fântână, unde va fi ținut captiv. Pentru a
putea fi eliberat, se supune Spânului și face schimb de identități cu acesta. Antagonistul îl transformă în robul
său, spunându-i că va trebui să moară și să învie pentru a-și recăpăta identitatea.
Ajuns la curtea Împăratului Verde, Spânul îl va supune la trei probe, din a căror victorie vor fi relevate
calitățile morale necesare unui viitor împărat: înțelepciune, curaj, bunătate. Cele două probe, aducerea de „sălăți”
din Grădina Ursului și a procurării pieii cu nestemate din Pădurea Cerbului vor fi trecute cu ajutorului unor
obiecte magice de la Sfânta Duminică. A treia probă, aducerea fetei Împăratului Roș’ la curtea Împăratului
Verde cuprinde mai multe serii de probe și necesită mai multe ajutoare, precum: Setilă, Flămânzilă, Gerilă,
Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, crăiasa furnicilor și crăiasa albinelor. Astfel, fata de împărat, cunoscută drept
“farmazoană” va reuși să determine adevărata identitate a crăișorului.
Evenimentele de la curtea împărătească stabilesc cadrul ultimei secvențe semnificative, în care Spânul
este demascat. Fata de împărat dezvăluie reala identitate a tânărului, iar, într-un moment de furie ajunsă la
paroxism, Spânul îl va decapita pe Harap-Alb. Cu ajutorul obiectelor magice, „apă vie și apă moartă”, fata
Împăratului Roș’ îl va readuce la viață pe protagonist.
Deznodământul constă în răsplata eroului, care reintră în posesia paloșului, se căsătorește cu fata
Împăratului Roș și devine împărat, fapte ce confirmă încheierea drumului inițiatic și reprezintă maturizarea.
Astfel, conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie cu victoria binelui.

8. Personaje
Personajele sunt purtătoare ale unor valori simbolice, reprezentând binele și răul în diversele lor
ipostaze. Eroul și antagonistul nu au puteri supranaturale, însă sunt construiți pe baza unei relații antitetice:
harnic, cinstit – nedrept, viclean.
 Harap-Alb constituie personajul real, pozitiv, dinamic al operei, întrucât evoluează pe tot parcursul
desfășurării evenimentelor. Inițial, acțiunile sale indică naivitate și lipsă de experiență, însă, în urma decapitării
și învierii, se va încheia ultima etapă de inițiere a eroului, marcată de schimbarea statutului social.
Spânul nu este doar o întruchipare a răului, ci are și rolul inițiatorului, este un rău necesar, care îl ajută
pe erou să evolueze.

9. Concluzie
„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult ce se încadrează în realism și care are ca particularități
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor prin limbaj și oralitatea stilului. Este o creație captivantă
cu un caracter educativ, care uimește prin originalitate, prin viziunea autorului asupra lumii și prin umorul
caracteristic operelor lui Creangă.
 „Povestea lui Harap-Alb”
de Ion Creangă
– Caracterizarea unui personaj –

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, publicată la 1 august 1877 în revista „Convorbiri literare”,
este o capodoperă de inspirație folclorică, un basm cult apreciat de George Călinescu, care îl definește ca o
„oglindire a vieții în moduri fabuloase”, pentru sinteza de realism, de fabulous și umanism.

1. Încadrare într-un curent, într-o specie literară

„Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, o specie a genului epic, în proză, în care personajele
înzestrate cu puteri supranaturale traversează întâmplări fantastice, în final, forțele binelui învingându-le pe cele
ale răului.
Textul îmbină elementele reale, precum familia lui Harap-Alb, cu cele fantastice, precum Sfânta
Duminică, cerbul, ursul și ajutoarele, făpturile himerice. Opera lui Creangă conține formule specifice basmului:
inițială, inovată, în care pune povestea pe seama spuselor altcuiva: „amu cică era odată într-o țară... ”, mediană
„căci cuvântul din poveste înainte mult mai este”, și finală, care include o comparație între cele două lumi: „că
pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iar cine nu, se uită și rabdă”. Reperele spațiale și temporale sunt vagi,
nedeterminate. O altă trăsătură a basmului este apariția cifrelor magice, în textul dat cea mai repetată fiind cifra
„3”: la curtea Craiului sunt 3 frați, sunt 3 surori la curtea lui Verde Împărat, calul vine să mănânce jăratic de 3
ori, Spânul îl supune pe Harap-Alb la 3 probe, însă, în text, regăsim și numerele magice „12” și „24”.

2. Tema și viziunea despre lume

Tema basmului este reprezentată de maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge o aventură
eroică imaginară, un drum al maturizării necesar pentru a deveni împărat. Se remarcă prezența motivelor literare
specifice basmului: podul, labirintul, superioritatea mezinului. „Podul” reprezintă trecerea dinspre spațiul
familial, ocrotitor, spre lumea necunoscută. „Labirintul” semnifică rătăcirea pe drumurile întortocheate ale vieții;
eroul își pierde încrederea în sine, simte nevoia de companie, de aceea nesocotește sfatul tatălui și îl acceptă pe
spân ca slugă. Viziunea despre lume este una fabuloasă, fiind prezente întâmplări supranaturale, săvârșite de
personaje cu abilități ieșite din comun.

3. Elemente de structură

Un element de compoziție semnificativ pentru operă este titlul, sugerând, prin prezența substantivului
„povestea”, caracterul fabulos al întâmplărilor. La nivel stilistic se contrituie într-un oximoron ce exprimă
armonizarea calităților și defectelor umane în același individ, deoarece reunește cele două identități ale eroului:
cea de rob, redată prin cuvântul „Harap”, ipostază falsă, impusă de spân și cea de tânăr prinț, naiv și fără
experiență sugerată prin epitetul „Alb”.

4. Compoziție

Acțiunea se desfășoară linear, prin înlănțuirea secvențelor narative, respect modelul structural al
basmului și implică prezența fabulosului. Conflictul, lupta dintre bine și rău, se încheie cu victoria forțelor
binelui.
 Subiectul basmului urmărește modul în care personajul principal, Harap-Alb, parcurge un drum al
inițierii, la finalul căruia devine împărat, trece într-un plan superior de existență, care presupune modificarea
statutului său social și spiritual.

5. Personajul + Scene reprezentative

Harap-Alb este personajul principal al basmului, deoarece în jurul său se construiește toată acțiunea. El
este un personaj real, pozitiv, dinamic, întrucât se schimbă pe parcursul acțiunii, învățând din propriile greșeli și
progresând de la statutul de fiu de crai, la cel de împărat. Întruchipare a binelui, este un erou atipic, fiind lipsit de
însușiri supranaturale.
Statutul inițial al eroului este cel de neinițiat. Mezinul craiului este naiv, nu știe să distingă adevărul de
minciună, să vadă caracterul unui om dincolo de aparență. Are nevoie de experiența vieții spre a dobândi
înțelepciune. Se deosebește de frații săi prin bunătate, calitate răsplătită prin sfaturile Sfintei Duminici, pe care o
miluiește cu un ban.
Protagonistul este caracterizat în mod direct de către narator: „boboc în felul său”, „slab de înger”, „mai
fricos ca o muiere”, și de către Sfânta Duminică: „luminate crăișor”, toate aceste structuri indicând lipsa de
experiență și naivitatea eroului. Caracterizarea directă realizată de Sfânta Duminică pune în lumină încă din
incipit caracterul de „ales” personajului, anticipându-i destinul. Caracterizarea indirectă se realizează prin fapte,
nume, limbaj și prim relația cu celelalte personaje.
Calitățile morale, deși existente, nu sunt evidențiate încă de la început, ci vor fi relevate prin intermediul
probelor la care este supus, când dovedește, generozitate, curaj, responsabilitate și prietenie. Eroul este văzut în
evoluție, de la naivitate, la înțelepciune.
O secvență reprezentativă pentru naivitatea eroului este și cea a coborârii in fântână. Lipsit de experiență
și credul, în ciuda avertismentelor tatălui său, fiul de crai se încrede în antagonist. Viclenia Spânului îl determină
pe tânăr să coboare în fântână, pentru a se feri de căldura dogoritoare, unde va fi ținut captiv. Pentru a-și
răscumpăra libertatea, se supune Spânului și face schimb de identități cu acesta, astfel devenindu-i rob.
Schimbarea statutului îi aduce un nume, care reprezintă pentru el o identitate proprie, până acum fiind definit
doar prin raportare la statutul tatălui său: „fiu de crai”, „crăișor”. Numele dobândit anunță începutul inițierii și al
maturizării.
Bunătatea se dovedește a fi o calitate înnăscută care provoacă transformarea personajului. Primul gest de
bunătate este reprezentat de proba milosteniei, când îi oferă bătrânei, Sfânta Duminică, un ban. Pe parcursul
călătoriei își va dovedi bunătatea față de furnici și albine, pe care le ajută necondiționat.
Drumul inițiatic presupune mai multe probe care îl formează pe eroul-protagonist. Ajunși la curtea
Împăratului Verde, antagonistul îi cere să aducă „sălăți” din Grădina Ursului, pielea cu pietre nestemate din
Pădurea Cerbului și pe fata Împăratului Roș’. Harap-Alb își demonstrează vrednicia, înțelepciunea, curajul și
răbdarea în urma trecerii primelor două probe, cu ajutorul unor obiecte magice. Pentru aducerea fetei Împăratului
Roș’ la curtea lui Verde Împărat este sprijinit de adjuvanți și donatori. Aceste personaje îl vor ajuta pe Harap-
Alb drept răsplată pentru generozitate, curaj, dar și pentru spiritul de tovărășie, demonstrat celor cinci „ființe
himerice”: Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Gerilă, Păsări-Lăți-Lungilă.
Aducerea fetei Împăratului Roș’ se dovedește a fi cea mai dificilă încercare pentru Harap-Alb, întrucât,
fără voia sa, se îndrăgostește de ea. Însă, în ciuda greutăților, își respectă jurământul făcut Spânului și nu își
dezvăluie adevărata identitate. Tânăra „farmazoană” este cea care va determina realul statut al protagonistului.
Decapitarea lui Harap-Alb reprezintă ultima scenă semnificativă a basmului. Fata de împărat dezvăluie
adevărata identitate a tânărului, iar Spânul este demascat. Într-un moment de furie ajunsă la paroxism,
antagonistul îl va decapitat pe Harap-Alb. Cu ajutorul obiectelor magice, prin stropirea cu „apă vie și apă
moartă”, fata Împăratului Roș’ îl va readuce la viață pe protagonist. Învierea fiului de crai va marca învingerea
definitivă a forțelor răului și eliberarea de jurământ. Astfel, eroul capătă alt statut, acela de împărat.

6. Concluzie

Prin urmare, Harap-Alb este un personaj de basm care nu dispune de puteri supranaturale, însă care
impresionează cititorul contemporan prin reușita sa de a-și depăși condiția de neinițiat, traversând o serie de
probe, maturizându-se și devenind împărat.