Particularitățile managementului Spaniol comparativ cu

managementul Românesc

O trăsătură definitorie a perioadei de după 1960 o reprezintă, pe întregul front al cercetării

ştiinţifice, extinderea abordărilor comparatiste. Această largă proliferare se
explică prin specificitatea şi nivelul ştiinţific ridicat al managementului comparat,
utilitatea sa pragmatică, ampla diversitate naţională, culturală şi managerială, ce trebuie
cunoscută, înţeleasă şi luată în considerare în condiţiile internaţionalizării activităţilor
economice, sociale, culturale şi ştiinţifice. În plus, se observă tranziţia de la capital, ca
resursă de bază a dezvoltării economice, la ştiinţă şi cunoştinţe ştiinţifice.O primă
definire a acestei noi ştiinţe o realizează în 1978 William Newman –
managementul comparat se ocupă de studiul similarităţilor şi diferenţelor din
practica managerială locală din diferite ţări.Un pas înainte îl realizează Raghu Nath care
consideră că, în sens larg, managementul comparat se concentrează asupra similarităţilor
şi diferenţelor dintre sistemele de management şi de afaceri din diferite contexte. Pe de altă
parte sunt cuprinse şi analizele comparative din cadrul aceleaşi culturi sau naţiuni,
dintre diferitele organizaţii, problematică care vizează atât managementul cât şi
rezultatele economico-financiare respectiv eficienţa economico-financiară. Scopul
managementului comparat este stabilit de R. N. Farmer şi reprezintă studiul şi analiza
managementului în diferite medii şi a raţiunilor pentru care organizaţiile obţin rezultate
diferite în ţări diferite.Pornind de la definiţiile precedente O. Nicolescu, un
reprezentat important al şcolii româneşti de management, defineşte managementul
comparat astfel: ştiinţa care studiază procesele şi relaţiile manageriale din organizaţii
ce funcţionează în contexte culturale naţionale diferite, axându-se asupra identificării şi
analizării asemănărilor şi deosebirilor manageriale, în vederea favorizării transferului
internaţional de know-how managerial şi a creşterii funcţionalităţii, eficacităţii şi
eficienţei organizaţiilor.

În concluzie, obiectul de studiu al managementului comparat este diversificat

pe următoarele aspecte:

•obiectul analizei trebuie să îl constituie procesele, conceptele şi tehnicile de management;

•comparaţia trebuie să se facă între ţări sau culturi diferite;•abordarea comparativă trebuie
să fie concentrată asupra reliefării similitudinilor şi diferenţelor dintre elementele
manageriale avute în vedere, cum ar fi stabilirea modului de a conduce eficient o
organizaţie într-o altă ţară sau descoperirea modalităţilor de îmbunătăţire a
performanţelor economice ce ţin de domeniul managementului;
•analiza diferenţelor comportamentale ale personalului din diverse ţări, în
procese de management, sistemul informaţional, decizional şi de structură organizatorică

Managementul comparat răspunde unei game largi de necesităţi, atât individuale cât şi de
grup, cu tendinţa de intensificare, pe măsura adâncirii diviziunii sociale a muncii, a dezvoltării
relaţiilor internaţionale şi a creşterii rolului informaţiilor, lucru reflectat şi în creşterea
semnificativă a rolului managementului comparat axat pe valorificarea informaţiilor
manageriale abordate contextual. Astfel, managementul are un rol tot mai important, adesea
chiar decisiv, managementul comparat reprezentând una dintre cele mai preţioase cuceriri ale
ultimelor decenii pe planul intensificării şi eficientizării activităţilor economice, ştiinţifice,
tehnice cu caracter internaţional.
În continuarea referatului voi face o comparație între dezvoltările recente economico-
sociale dintre România și respectiv, Spania.

Spania
Dezvoltarea economico-sociala
După marea creștere economică de la sfârșitul anilor 1980, economia spaniolă a intrat in
recesiune în anul 1992. Odată cu intrarea Spaniei în Comunitatea Economică Europeană,
predecesoarea Uniunii Europene, la 1 ianuarie 1986 a devenit necesară deschiderea
economiei, modernizarea industriei, îmbunătățirea infrastructurii și revizuirea legislației
economice, pentru a îndeplini cerințele Uniunii Europene.
Făcând acest lucru, Spania a accelerat creșterea Produsului Intern Brut, a redus datoriile
publice, rata șomajului a scăzut de la 23% la 15% în 3 ani și a redus inflația la mai puțin de 3
%.; cele mai importante provocări pentru economia spaniolă sunt reducerea deficitului public,
o reducere mai mare a ratei șomajului, reformarea legilor muncii, reducerea inflației, creșterea
randamentului productivității și creșterea nivelului Produsului Intern Brut pe cap de locuitor.
Economia se redresează începând cu 1995, datorită creșterii încrederii consumatorilor și a
consumului privat, deși această creștere a fost mai mică în ultimii ani. Șomajul încă reprezintă
o problemă pentru spanioli - in 2005, rata șomajului era de 8,5% - cu toate acestea, cifra
respectivă demonstrează o situație mai bună față de nivelele anterioare. Devalorizarea pesetei
de-a lungul anilor 1990 a făcut mai competitive exporturile, dar forța de care a dat dovada
euro de când a fost adoptat (la sfârșitul lui 2003, un euro avea ca echivalent 1, 25 dolari) a
provocat îndoieli în legătură cu posibilitatea ca prețurile să fie prea înalte pentru cumpărătorii
străini. Acest fapt s-a vazut compensat de către facilitățile comerciale între țările din zona
euro.
O problemă cronică în Spania este aceea a creșterii excesive a prețului locuințelor, datorată
speculei imobiliare generalizate, modei celei de a doua locuințe, turismului rezidențial masiv
de britanici și germani, spălării banilor de către mafii, creșterii populației datorită imigrației, a
măririi finanțării primăriilor, etc.
Contribuțiile de capital de la UE, care au ajutat în mod semnificativ la creșterea economiei
spaniole de la incorporarea în CEE, au inceput să scadă considerabil în ultimii ani, datorită
efectelor marii extinderi a UE. Pe de o parte, fondurile de la PAC (Politica Agricolă Comună)
trebuie repartizate între mai multe țări (noile incorporate din Europa de Est au un sector
agricol semnificativ), pe de altă parte, fondurile de coeziune și fondurile structurale vor
scădea în mod inevitabil datorită succesului economic spaniol (venitul pe cap de locuitor s-a
mărit mult în termeni absoluți și Spania este a opta economie a lumii) și a încorporării unor
țări cu venituri mai mici, care provoacă scăderea mediei comunitare și face ca regiuni spaniole
considerate sărace să intre acum în media europeană.

Romania
 Dezvoltarea economico-socială

Stadiul de dezvoltare economico-socială a României poate fi caracterizat prin

urmărirea indicatorilor macroeconomici care exprimă potenţialul şi nivelul economiei,
structura acesteia, eficienţa folosirii factorilor de producţie şi gradul de competivitate
internaţională, nivelul de trai al populaţiei. În perioada 1950-1989, creşterea economică a avut
un caracter extensiv, mai ales după 1970, când s-a accentuat preponderenţa acţiunii factorilor
cantitativi în susţinerea indicatorilor macroeconomiei.Deceniul 1970-1980 a marcat cea mai
puternică extindere a câmpului de producţie în întreaga economie, în afară de industrie, unde
extensivitatea dezvoltării a fost deosebit de puternică. Produsul social a înregistrat o creştere
rapidă faţă de venitul naţional, fapt ce a dus la scăderea ponderii venitului naţional în cadrul
produsului social. Fiecare unitate de venit se obţine în acest caz cu cheltuieli materiale din ce
în ce mai mari.

În deceniul 1970-1980 a fost înregistrată o rată de acumulare ridicată, în medie anuală

de 35,7%, cea mai mare parte a investiţiilor fiind orientate către industrie.Referitor la
contribuţia ramurilor la crearea venitului naţional, tendinţa dominantă care s-a manifestat în
această perioadă a fost legată de schimbarea caracterului structurii de ramură, din agrar
industrială în industria agrară.

În 1989,industria şi construcţiile deveniseră sectoarele preponderente ale structurii de

ramură ale producţiei naţionale. Această tendinţă a fost rezultatul creşterii semnificative a
venitului naţional creat în industrie, şi a a unei creşteri mai reduse a venitului naţional creat în
agricultură. Populaţia ocupată a înregistrat creşteri în industrie şi construcţii şi scăderi în
agricultură.Ponderea industriei în volumul fondurilor fixe ale economiei naţionale a crescut,
iar ponderea agriculturii a scăzut. Din volumul total al investiţiilor din perioada 1950-1989,
industria a primit cea mai mare parte, în timp ce agricultura a primit o parte redusă.

Caracterizarea în ansamblu a stadiului dezvoltării economico-sociale se obţine prin

combinarea indicatorilor de nivel, raportaţi la populaţie, cu indicatorii eficienţei. Faţă de
media europeană a produsului naţional brut pe locuitor în 1989, de 8200 de dolari americani şi
de cea mondială, de circa 3400 de dolari, România avea un nivel de aproape 4 ori mai scăzut
decât cel european şi se afla sub nivelul mediu mondial.

În ceea ce priveşte indicatorul PNB (produs naţional brut) pe persoană activă

(productivitatea muncii sociale), faţă de o medie europeană de 17,217 dolari şi de o medie a
ţărilor dezvoltate de 32,793 dolari, la nivelul anului 1988, România se prezenta la un nivel
mai scăzut de 3,74 ori şi respectiv de 7,13 ori. Sub aspectul randamentului la cereale,
România se situa, la sfârşitul anului 1989, pe unul din ultimele locuri în Europa.

Nivelul înregistrat de ţara noastră la consumul de îngrăşăminte chimice la hectar şi la

numărul de tractoare ce reveneau la o mie de hectare era de peste două ori şi respectiv şase ori
mai scăzut, la aceşti doi indicatori, faţă de media ţărilor europene dezvoltate. De asemenea,
producţia medie pe vacă furajată a fost în România în anul 1988, de 1955 kilograme, faţă de
media europeană de 3161 kg şi media ţărilor dezvoltate de 4120 kilograme.

Locul României în ierarhia mondială se poate reflecta şi cu ajutorul indicatorului

volumului exporturilor pe locuitor. Acesta era în 1988 de 453 de dolari americani pe cap de
locuitor, faţă de media europeană de 1885 de dolari şi de o medie a ţărilor europene dezvoltate
de 3635 dolari. În 1989, s-a înregistrat un excedent al contului curent al balanţei de plăţi de
2,8 miliarde dolari, folosit pentru lichidarea datoriei externe şi creşterea rezervelor
internaţionale ale României.

Dimensiunile culturale în management

Orientările în domeniul managementului comparat au influenţat concepţia diferiţilor
specialişti, conducând şi la elaborarea unor modele care au un anumit grad de
specificitate, privind modul de abordare a managementului în diferite ţări pentru
identificarea similarităţilor/deosebirilor din teoria şi practica managerială. Deşi nu a fost
formalizată ca model, viziunea specialistului olandez Geert Hofstede are un înalt grad de
originalitate.
Dacă explorăm cultura românească și cea spaniolă prin obiectivul modelului 6-D ©, putem
obține o imagine de ansamblu bună asupra factorilor motori adânci ai culturii românești în
raport cu alte culturi mondiale.

DISTANȚA DE PUTERE
Această dimensiune tratează faptul că toți indivizii din societăți nu sunt egali - exprimă
atitudinea culturii față de aceste inegalități dintre noi. Distanța de putere este definită
ca măsura în care membrii mai puțin puternici ai instituțiilor și organizațiilor dintr-o țară
așteaptă și acceptă faptul că puterea este distribuită inegal.

România ( 90) ca și Spania (57) are un scor ridicat la această dimensiune ceea ce înseamnă că
oamenii acceptă o ordine ierarhică în care toată lumea are un loc și care nu are nevoie de nicio
justificare suplimentară. Ierarhia într-o organizație este văzută ca reflectând inegalități
inerente, centralizarea este populară, subordonații se așteaptă să li se spună ce să facă, iar
șeful ideal este un autocrat binevoitor

INDIVIDUALISM
Problema fundamentală abordată de această dimensiune este gradul de interdependență pe
care o societate îl menține între membrii săi.  Imaginea de sine a oamenilor este definită în
termeni de „eu” sau „noi”. În societățile individualiste, oamenii ar trebui să aibă grijă de ei
înșiși și de familia lor directă. În societățile colectiviste oamenii aparțin „în grupuri” care au
grijă de ei în schimbul loialității.

România, cu un scor de 30, este considerată o societate colectivistă. Acest lucru se manifestă

printr-un angajament strâns pe termen lung față de „grupul” membru, fie că este vorba despre
o familie, o familie extinsă sau relații extinse. Loialitatea într-o cultură colectivistă este
primordială și înlocuiește majoritatea celorlalte reguli și reglementări societale. Societatea
promovează relații puternice în care toată lumea își asumă responsabilitatea față de membrii
grupului lor. În societățile colectiviste, infracțiunea duce la rușine, relațiile angajator / angajat
sunt percepute în termeni morali (cum ar fi o legătură de familie), deciziile de angajare și
promovare țin cont de angajatul din grup, managementul este conducerea grupurilor.
Spania, în comparație cu restul țărilor europene (cu excepția Portugaliei) este colectivistă
(datorită scorului său în această dimensiune: 51). Cu toate acestea, în comparație cu alte zone
ale lumii, este văzută ca fiind clar individualist. Acest lucru a făcut ca spaniolii să fie relativ
ușor de relaționat cu anumite culturi - în principal neeuropene - în timp ce alte culturi pot fi
percepute ca fiind agresive și contondente. Pe de altă parte, munca în echipă este considerată
ceva absolut natural, angajații tind să lucreze în acest fel, fără a fi nevoie de o motivație
puternică din partea conducerii.

MASCULINITATE
Un scor mare (masculin) pe această dimensiune indică faptul că societatea va fi condusă de
competiție, realizare și succes, succesul fiind definit de câștigător / cel mai bun în domeniu -
un sistem de valori care începe la școală și continuă pe tot parcursul vieții organizaționale.

Un scor scăzut (feminin) pe dimensiune înseamnă că valorile dominante în societate sunt grija
de ceilalți și calitatea vieții. O societate feminină este una în care calitatea vieții este semnul
succesului și ieșirea din mulțime nu este admirabilă. Problema fundamentală aici este ceea ce
îi motivează pe oameni, dorind să fie cei mai buni (masculini) sau să-ți placă ceea ce faci
(feminin).

România are 42 de puncte pe această dimensiune și este astfel considerată o societate relativ
feminină. În țările feminine accentul se pune pe „a lucra pentru a trăi”, managerii se străduiesc
să ajungă la consens, oamenii apreciază egalitatea, solidaritatea și calitatea în viața lor de
muncă. Conflictele sunt rezolvate prin compromis și negociere. Sunt favorizate stimulentele
precum timpul liber și flexibilitatea. Accentul este pe bunăstare, statutul nu este afișat.

Spania are 42 de puncte pe această dimensiune și este o țară în care cuvântul cheie este
consens. Deci polarizarea nu este bine luată în considerare sau competitivitatea excesivă este
apreciată. Copiii spanioli sunt educați în căutarea armoniei, refuzând să ia parte sau să iasă în
evidență. Există o preocupare pentru persoanele slabe sau nevoiașe care generează un curent
natural de simpatie. În ceea ce privește managementul, managerilor le place să-și consulte
subordonații pentru a-și cunoaște opiniile și, conform acestuia, să ia deciziile. În politică, este
de dorit să participăm toate minoritățile, încercând să evităm prezența dominantă a unui
singur partid câștigător. Este țara opusă „câștigătorul ia totul”.

EVITAREA INCERTITUDINII
Dimensiunea Evitarea incertitudinii are legătură cu modul în care o societate se ocupă de
faptul că viitorul nu poate fi niciodată cunoscut: ar trebui să încercăm să controlăm viitorul
sau să lăsăm să se întâmple? Această ambiguitate aduce cu sine anxietate și diferite culturi au
învățat să facă față acestei anxietăți în moduri diferite. Măsura în care membrii unei culturi se
simt amenințați de situații ambigue sau necunoscute și au creat credințe și instituții care
încearcă să le evite se reflectă în scorul de la Evitarea incertitudinii.

România are 90 de puncte pe această dimensiune și, prin urmare, are o preferință foarte mare
pentru evitarea incertitudinii. Țările care prezintă un nivel ridicat de evitare a incertitudinii
mențin coduri rigide de credință și comportament și sunt intolerante la comportament și idei
neortodoxe. În aceste culturi există o nevoie emoțională de reguli (chiar dacă regulile par să
nu funcționeze niciodată) timpul este bani, oamenii au dorința interioară să fie ocupați și să
lucreze din greu, precizia și punctualitatea sunt norma, inovația poate fi rezistată, securitatea
este un element important în motivația individuală.

Dacă există o dimensiune care definește Spania foarte clar, aceasta este evitarea incertitudinii,
așa cum se reflectă într-un scor ridicat de 86. Spania este considerată a doua țară cu cel mai
mare zgomot din lume. Oamenilor le place să aibă reguli pentru orice, schimbările provoacă
stres, dar, în același timp, sunt obligați să evite regulile și legile care, de fapt, fac viața mai
complexă. Confruntarea este evitată, deoarece provoacă stres mare și se ridică foarte repede la
nivel personal. Există o mare îngrijorare pentru situațiile schimbătoare, ambigue și nedefinite.
Astfel, de exemplu, într-un sondaj foarte recent, 75% dintre tinerii spanioli doreau să lucreze
în serviciul public (adică un loc de muncă pe viață, fără îngrijorări cu privire la viitor), în timp
ce în SUA doar 17% dintre tineri ar dori acest lucru.

ORIENTARE PE TERMEN LUNG

Această dimensiune descrie modul în care fiecare societate trebuie să mențină unele legături
cu propriul său trecut în timp ce se ocupă cu provocările prezentului și viitorului , iar
societățile acordă prioritate acestor două obiective existențiale în mod diferit. Societăți
normative. care au un scor scăzut pe această dimensiune, de exemplu, preferă să mențină
tradiții și norme onorate în timp, în timp ce privesc schimbările societale cu suspiciune. Pe de
altă parte, cei cu o cultură înaltă adoptă o abordare mai pragmatică: încurajează economia și
eforturile în educația modernă ca modalitate de pregătire pentru viitor.

România are un scor intermediar de 52 pe această dimensiune.

În ciuda unui scor intermediar de 48, Spania este o țară normativă. Spaniolilor le place să
trăiască acest moment, fără o preocupare mare cu privire la viitor. De fapt, Spania este țara
care a dat lumii sensul de „festă”. În Spania, oamenii caută rezultate rapide fără întârzieri. Mai
mult, este nevoie de structuri clare și de reguli bine definite care prevalează împotriva
abordărilor mai pragmatice și mai relaxate ale vieții, în special pe termen lung.

INDULGENŢĂ
O provocare cu care se confruntă umanitatea, acum și în trecut, este gradul în care copiii mici
sunt socializați. Fără socializare nu devenim „umani”. Această dimensiune este definită
ca măsura în care oamenii încearcă să-și controleze dorințele și impulsurile , pe baza modului
în care au fost crescuți. Controlul relativ slab se numește „Indulgență”, iar controlul relativ
puternic se numește „Reținere”. Prin urmare, culturile pot fi descrise ca indulgente sau
restrânse.
Cu un scor foarte scăzut de 20, cultura românească este una dintre restricții. Societățile cu un
scor scăzut în această dimensiune au tendința spre cinism și pesimism. De asemenea, spre
deosebire de societățile indulgente, societățile restrânse nu pun prea mult accent pe timpul
liber și controlează satisfacerea dorințelor lor. Persoanele cu această orientare au percepția că
acțiunile lor sunt restricționate de normele sociale și simt că a se răsfăța este oarecum greșit.

Cu un scor scăzut de 44, Spania nu este o societate indulgentă.

Europa în general şi Uniunea Europeană în special reprezintă un partener important în

comerţul internaţional, aflându-se pe primul loc din punctul de vedere al exportului,
importului şi al investiţiilor în străinătate, adică în alte ţări decât cele europene. Ţările
europene au început să-şi integreze şi să-şi coordoneze economiile şi pieţele lor
naţionale în vederea creşterii competitivităţii produselor faţă de produsele firmelor
americane şi japoneze. Într-un asemenea context concurențial, definirea unui model
european de management într-o economie globală este dependentă de valorificarea în
sinergie a tuturor influențelor pozitive, provenite din sfera micro și macro-economiei, din
aceea a mediului social, politic, cultural specific fiecărei tări membre în UE, precum și
dinspre structurile transeuropene ce există deja sau se vor constitui în viitor.Managementul
european se defineşte ca fiind un concept privind rezolvarea problemelor și luarea deciziilor la
toate nivelurile organizaţiilor, prin care sǎ se distingǎ identitatea Europeană a strategiilor,
precum şi a planificǎrii, implementǎrii și evaluǎrii schimburilor.