Sunteți pe pagina 1din 2

Istoria imnului “Harul ce curge prin Golgota” (1911)

„[..]. dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult, pentru
ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot aşa şi harul să stăpânească
dând neprihănirea, ca să dea viaţa veşnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru”
(Romani 5:20b-21).

Harul lui Dumnezeu este una dintre temele majore ale Noului Testament. El este
nu doar suficient, ci este abundent pentru oricine crede şi se încrede în Isus
Cristos ca unic Salvator (2 Corinteni 9:8). Cu toate acestea, el nu trebuie văzut ca
ceva ce găseşti oriunde şi oricând, pentru că altfel poate fi transformat în ceea ce
Dietrich Bonhoeffer numea „har ieftin”. Teologul german, care a trăit în prima
parte a secolului al XX-lea, a tras în vremea sa un semnal de alarmă pentru cei ce
doreau să facă din harul lui Dumnezeu un bun de consum pe care ţi-l poţi procura
la orice oră vrei, de la magazinul din colţ. El spunea că „mântuirea este gratuită,
dar nu este ieftină”. Harul este har dacă rămâi în el, nu dacă îţi baţi joc de el.

Julia H. Johnston, autoarea imnului “Harul ce curge prin Golgota”, s-a născut în
ziua de 21 Ianuarie 1849 în Salineville, Ohio. La vârsta de 6 ani s-a mutat împreună
cu părinţii în Peoria, Illinois, unde tatăl său primise o slujbă de păstor. Câţiva ani
de zile mai târziu, Julia a început să slujească în cadrul Şcolii Duminicale, şi a
condus acest departament vreme de 40 de ani. De asemenea, a fondat şi a condus
ca preşedinte Societatea Misionară din Peoria.
Printre marile pasiuni ale Juliei a fost şi aceea de a scrie imnuri. A scris
aproximativ 500 de imnuri, primul volum fiind publicat în 1911 în Chicago, Illinois,
de către Asociaţia Institutului Biblic de Colportori. Cel mai cunoscut imn al Juliei
Johnston este „Harul ce curge prin Golgota”, care este dedicat în întregime lucrării
harice a lui Dumnezeu. A fost scris în anul 1910, dar a apărut un an mai târziu,
într-o culegere de imnuri a lui Daniel B. Towner. El spune:

Harul ce curge prin Golgota m-a mântuit, m-a fericit;


Domnul Isus a fost răstignit Şi-al meu păcat El l-a ispăşit.

Harul, harul, harul e darul nemeritat,


Harul, harul, pe veci cu Tatăl m-a împăcat.

Am fost robit de al meu păcat, ce-atât de greu m-a apăsat,


Dar la Isus eu am alergat, prin harul Său m-a eliberat.

Tu, dragul meu, astăzi eşti chemat să vii la El, să fii iertat;
Pleacă-ţi genunchii şi inima, prin harul Său tu vei fi salvat.

Julia H. Johnston a murit pe data de 6 Martie 1919 în Peoria, Illinois.


Melodia imnului a fost compusă de Daniel B. Towner, care a fost vreme
îndelungată directorul departamentului de muzică al Institutului Biblic Moody.
Printre melodiile compuse de el, cele mai cunoscute sunt cele ale imnurilor „Când
umblăm cu Domnul” şi „Multă vreme eu am rătăcit”.

Extras din cartea Voi cânta doar despre Isus: Istorisiri despre compunerea
imnurilor sacre, de Bebe şi Bianca Ciauşu (Casa Cărţii, 2011), p. 104.

S-ar putea să vă placă și