Istoria imnului “Mă rețul har”

O cântare cu o traiectorie de 240 de ani, care de-a lungul vieții sale a reușit să
strângă cu sine povești, istorii, taine, dorințe, speranțe, bucurii sau dureri,
mărturii sau cereri, necaz sau fericire, prigoană sau libertate, o cântare pe care
trebuie să o cunoști, la fel ca întreaga ei poveste.

Un cântec drag oricui, bătrân, tânăr, mic, mare și cu siguranță cunoscut de mulți
dintre noi. O cântare ce poartă în spate o poveste importantă de-a lungul istoriei
și cu mare greutate în sufletele noastre, celor care o îndrăgim, celor cărora le-am
cântat și ascultat versurile cu inima deschisă, simțindu-i importanța chiar și azi, în
secolul XXI, adânc în inimile noastre.

Autorul acestei cântări este John Newton, născut în Londra 1725, al cărui tată a
fost căpitan, iar a cărui mamă, bolnavă fiind și conștientă de puținul timp rămas
pe pământ a avut grijă să-l învețe Biblia pe fiul ei. Mama sa a murit când el avea
vârsta de doar 7 ani, devenind, așa la o vârstă fragedă ajutor pe o barcă de pescuit
cu experiențe de-a lungul anilor, periculoase, emoționante, inclusiv dureroase.

Mai târziu s-a înrolat pe o barcă de sclavi unde a ajuns căpitan, uitând în tot acest
timp de Dumnezeul mamei lui și al Bibliei, devenind unul dintre cei mai mizerabili
și de temut comercianți de sclavi din vremea de atunci. A comerciat cu sute de
femei, copii și bărbați din Africa, luându-i de la casele și familiile lor, pentru a fi
vânduți ca sclavi în America. John Newton recunoștea că simțea nevoia să scape
de iad, dar în realitate iubea păcatul și nu era dispus să renunțe la el.

În fiecare an cădea tot mai jos în păcat, ajungând așa, o persoană josnică până și
pentru echipajul bărcii care într-o ocazie când beat fiind, a căzut peste bord, iar
aceștia pentru a-l salva, au aruncat după el un harpon ce i s-a înfipt în șold, motiv
pentru care a șchiopătat toată viața.

În 1748 o furtună violentă amenință cu scufundarea bărcii iar Newton cade pe

genunchi cerând mila lui Dumnezeu. A fost atunci, imediat după ce furtuna s-a
oprit, când a realizat că există un Dumnezeu care aude și răspunde rugăciunilor,
până și pentru cel mai rău dintre oameni. A continuat totuși traficul cu sclavi până
când în final a renunțat căindu-se și devenind predicator și compozitor de cântece
religioase.

A fost deasemenea inspirație pentru William Wilberforce, un politician englez

care timp de 16 ani a luptat împotriva sclaviei propunând guvernului proiecte
pentru aceasta, începând cu 1791 până când în 1807 în sfârșit a reușit, mulțumită
credinței anularea sclaviei. A continuat luptând deoarece inițial, sclavii deja
cumpărați nu au fost eliberați, s-a interzis doar continuarea comerțului cu sclavi,
până în 1823 când în sfârșit toți sclavii au fost eliberați. Majoritatea țărilor
europene, sub o puternică presiune britanică, fac același lucru între 1830 și 1860.

Probabil că dacă v-aș cere un nume de om mare care te inspiră vei spune…
Napoleon…un om care după fiecare bătălie mare se culca gândindu-se la bătălia
ce a purtat-o…la câți oameni a învins pe câmpul de luptă, la câți a omorât…dar
William Wilberforce este acel om care atunci când pune capul pe pernă, se poate
gândi la toți oamenii pe care i-a eliberat. 16 ani de luptă terminați într-o victorie
așa de mult dorită de către toate victimele capriciilor economice și de putere ale
potentelor mondiale de atunci.

În 1772 John Newton a scris un cântec. Un cântec cunoscut azi sub numele
„Mărețul Har” sau „Amazing Grace” ca nume original, în engleză…fiind mărturia
sa. A devenit cea mai populară melodie din istorie. Cea mai înregistrată și cea mai
cântată de un număr foarte mare de artiști, tradusă în mai multe limbi, ca oricare
altă cântare.
O cântare cu doar puține note ridică capetele celor fără de speranță și înmoaie
inimile celor împietriți… Harul are puterea să transforme, să-i îndrepte pe cei
nedrepți și să schimbe un om care odată comercia cu sclavii într-unul care să lupte
pentru libertatea lor.