Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

de Camil Petrescu
relația dintre două personaje

- a apărut în anul 1930.

- este un roman modern, psihologic, de tip subiectiv,
În ceea ce privește personajele unui roman subiectiv, acestea sunt
individualități foarte bine conturate, originale, nu de puține ori ciudate, înclinate
spre analiză, contemplație și introspecție, și își exprimă direct trăirile prin
folosirea monologului interior și a stilului indirect liber. Ele aparțin anumitor
categorii umane, sunt, de obicei, intelectuali însetați de absolut, dornici de
perfecțiune sau aparțin mediului citadin. Firi dilematice, suspicioase, personajele
romanelor subiective își analizează faptele, gesturile, vorbele până la obsesie,
făcând același lucru și cu celelalte personaje cu care intră, într-un fel sau altul, în
contact.
De asemenea, profilul protagonistului se conturează în relație direct cu
celelalte personaje, dar si printr-o confruntare cu sine însuși. De aceea, într-un
astfel de roman personajul prinde contur din ceea ce face, ce gândește, îl
preocupă și-l frământă până la obsesie, totul desprinzându-se din relațiile sale cu
celelalte personaje și cu sine însuși.
O relație aparte, în acest roman, este cea dintre Ștefan Gheorghidiu și
Ela, soția sa, prin trăirile ambelor personaje, prin sinuozitatea ei, prin evoluția ei
tensionată și prin implicarea afectivă covârșitoare a personajului principal
Din conținutul romanului, se desprinde mai întâi statutul social al
personajelor. Ștefan era student la Filosofie, un tip inteligent, preocupat de
studiu, dar sărac. Statutul lui se schimbă însă atunci când intră în posesia unei
moșteniri neașteptate și începe o viață mondenă. Ela este și ea tot o fată săracă,
rămasă orfană și crescută de o mătusă. Studentă la Litere, fată deosebit de
frumoasă, ea este admirată de cei din jur. Din punct de vedere psihologic,
reprezintă intelectualul însetat de absolut, pentru el chiar iubirea însemnând
dăruire totală, sacrificiu, căci, spunea el ,,cei care se iubesc au drept de viață și
de moarte unul asupra celuilalt’’. Totodată, el este un inadaptat care duce o
existență dramatică, dar trăiește o experiență morală superioară, căci trece prin
drama războiului. Din punct de vedere moral, este o fire conflictuală și
polemică, este măcinat de gelozie și are o înclinație aproape maladivă spre
introspecție, conștiința lui fiind obsedată de amănunte chinuitoare. La rândul ei,
Ela este o fire înclinată spre mondenitate, sociabilă, încât comportarea ei creează
impresia frivolității. Din calcul, dintr-o interpretare greșită a realității, din
ipocrizie sau din cauza existenței unor principii opuse celor ale lui Ștefan, Ela
nu-i înțelege frământările, ceea ce îl derutează și mai mult pe acesta.
 Personajul principal Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului
lucid, inadaptatul superior, care nu-și găsește locul într-o societate dominată de
mediocritate și de lipsă de moralitate.
Ela, tânăra cochetă, considerată cea mai frumoasă și cea mai populară
studentă de la Universitate, este aceea care se îndrăgostește mai întâi de Ștefan.
Până la primirea moștenirii de la unchiul său avar, Tache, Ștefan
Gheorghidiu trăiește oarecum izolat de realitatea înconjurătoare. Cuplul pe care
tânărul filosof îl formează cu Ela constituie pentru cei din jur un model de iubire
și de fidelitate conjugală.
O primă secvență semnificativă pentru relația dintre cei doi protagoniști
o reprezintă excursia la Odobești, aceasta constituind un moment culminant.
Ștefan o bănuiește pe Ela de infidelitate cu un tânăr avocat, domnul G. În timpul
acesteia, Ela îi acordă o atenție exagerată avocatului, care-i va deveni foarte
apropiat mai târziu. Încă de la plecare, Ela a deranjat, de două ori, pe toată
lumea ,,ca să izbutească să-l aibă în mașina noastră pe G., dansatorul abia
cunoscut cu două săptămâni înainte”. Mirat și apoi consternat de pătrunderea
acestui intrus în intimitatea lor, Gheorghidiu suferă pentru fiecare gest al soției
sale; faptul că Ela dispare împreună cu G., atenția pe care femeia i-o acordă
acestuia la masă, preferința comună a celor doi pentru un anume vals, provoacă
gelozia și tristețea tânărului, accentuată de o luciditate tăioasă. Întâmplarea dă
naștere unei stări de încordată suspiciune între soți, consolidată prin episoadele
de viață care i-au urmat: atunci când, într-o noapte, Ștefan Gheorghidiu aduce
acasă o femeie "ușoară", Ela îl părăsește.
A doua secvență semnificativă pentru relația celor doi este permisia lui
Ștefan la Câmpulung, întâlnirea cu Ela afectând iremediabil povestea lor de
dragoste. Ela se mută la Câmpulung aparent pentru a fi mai aproape de Ștefan,
însă intențiile sale adevărate sunt dezvăluite prin încercarea de a-l convinge să
treacă o parte din avere pe numele său, temându-se de posibilitatea că ar putea
rămâne o văduvă săracă. Încă o dată, cel care căutase iubirea absolută are
revelația dureroasă a golului care îl înconjura. Pe urmă, ieșind în oraș, Ștefan
Gheorghidiu îl întâlnește pe G.. fapt care-i acutizează frământările. Hotărât să-i
pândească pe cei doi și să-i ucidă, tânărul este salvat de un superior care-l duce
la regiment, întrucât Romania intrase în război.
Trăsăturile fizice ale tinerei sunt puține, dar sugestive pentru frumusețea ei care
este descrisă în mod direct de personajul-narator ,,ochi mari, albaștri, vii, ca niște
întrebări de cleștar”.
Gheorghidiu o descrie în mod diferit pe Ela, chiar și din punct de vedere fizic.
Astfel, la începutul poveștii de iubire, o vede ca pe o femeie foarte frumoasă: ,,Cu
ochii mari, albaștri, vii ca niște întrebări de cleștar, cu neastâmpărul trupului tânăr,
cu gura necontenit umedă și fragedă, cu o inteligență care irumpea, izvorâtă tot atât
de mult din inimă cât de sub frunte, era, de altfel, un spectacol minunat”. La sfârșitul
romanului însă, când încetează să o mai iubească, fiindcă se simte dezamăgit de
comportamentul ei, și o consideră infidelă, Ștefan se gândește: ,,Și cum se cunoaște că
a îmbătrânit. Nu simte că, așa, destul de trupeșă cum a devenit, nu mai prind anumite
grații”.

Ștefan Gheorghidiu este caracterizat direct de către: Ela: „ Eşti de o sensibilitate

imposibilă” . Ștefan Gheorghidiu se autocaracterizează: „Eram alb ca un om fără globule
roşii”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din limbaj
(„...acei care se iubesc au drept de viață și de moarte, unul asupra celuilalt”), gesturi,
atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje (relația dintre cei doi se bazează pe orgoliu).
Procedeele specifice romanului psihologic modern sunt:
- autoanaliza lucidă: „ Simţeam din zi în zi, departe de femeia mea, că voi
muri, căci durerile ulceroase – acum când nu mai puteam mânca aproape deloc – deveniseră
de nesuportat. Slăbisem într-un mod care mă despera, căci făcea o dovadă obiectivă că sufăr
din cauza femeii, şi oricât aş fi vrut să ascund cu surâsuri rănile orgoliului meu, nu mai
puteam izbuti, din cauza asta”.
- introspecţia: „ Nu pot gândi nimic. Creierul parcă mi s-a zemuit, nervii, de
atâta încordare, s-au rupt ca nişte sfori putrede”, monologul interior, fluxul conştiinţei.
Perspectiva narativă este subiectivă și unică (trăsătură a romanului modern de tip
subiectiv), deoarece este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului –
narator Ştefan Gheorghidiu , care trăieşte două experienţe fundamentale: iubirea şi războiul,
viziune ,,împreună cu”, focalizare internă.
Conflictul interior se desfășoară în conștiința personajului-narator, Ștefan
Gheorghidiu, care trăiește stări și sentimente contradictorii față de soția sa, Ela. Principalul
motiv al rupturii dintre cei doi este implicarea Elei în lumea mondenă, pe care eroul o
disprețuiește. Așadar, conflictul interior se produce din cauza diferenței dintre aspirațiile lui
Gheorghidiu și realitatea lumii înconjurătoare..
Conflictul interior este dublat de un conflict exterior generat de relația protagonistului
cu societatea; acesta este plasat în categoria inadaptaților sociali.
Titlul. Cuvântul „noapte" repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala,
iraționalul, nesiguranța și absurdul, necunoscutul și tainele firii umane.
Titlul sugerează:
- două etape în evoluţia protagonistului – Dacă iniţial, eroul consideră iubirea o
experienţă completă, trăind naufragiul iubirii, protagonistul îşi canalizează atenţia asupra
războiului, văzut drept o experienţă ce-l pune pe om faţă în faţă cu adevăruri care există
dincolo de el, pe care omul nu le conştientizează.
- două ipostaze existenţiale: viaţa şi moartea.
- temele fundamentale ale romanului: iubirea şi războiul.Titlul devine astfel un „motiv
anticipativ”.
Timpul şi spaţiul. Acţiunea romanului se petrece atât în mediul citadin (Bucureşti,
Câmpulung), cât şi pe front, şi cuprinde evenimentele trăite de protagonist cu aproximativ doi
ani şi jumătate înainte de 1916, anul intrării României în război, cât şi din timpul desfăşurării
acestuia. Însă timpul şi spaţiul sunt reunite într-un prezent al trăirilor şi frământărilor
interioare, în confesiunea personajului-narator.

În concluzie, prin Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, scriitorul

impune în literatura română o nouă tipologie: intelectualul inadaptat, care
trăiește cu nostalgia absolutului și a perfecțiunii. Ela, femeia frumoasă, populară,
cochetă, dar cu aspirații comune, nu-l poate înțelege. Ștefan și Ela reprezintă
două destine incompatibile, pe care iubirea le unește pentru un timp, dar pe care
existența le separă, potrivit esenței lor.