ISTORIA PASTELOR

Nu este ușor să răspunzi la o astfel de intrebare. Care este istoria pastelor ? Acesta este un fel de
mâncare popular și simplu care este des întâlnit.

Romanii, grecii și etruscii îl cunoșteau deja pe strămoșul lasagnei și anume „lagana”. Acestea
erau foi subțiri de paste umplute cu carne și gătite la cuptor.

Într-un mormânt etrusc din Cerveteri s-a găsit tot ce este necesar pentru a rula un aluat bun:
planșă de patiserie, sucitor, pungă pentru pudrat făina de pe masă, oală, cuțit și chiar o roată
pentru a obține marginea ondulată.

La sfârșitul anului 1154, când geograful arab Edrisi a descris „o mâncare făcută din făină sub
formă de fire”, numită „triyah”. Potrivit lui Edrisi, în secolul al XII-lea la Palermo și
împrejurimile sale „se fac multe paste care sunt exportate în toate părțile, în Calabria și în alte
țări musulmane și creștine. Arabii care, poate chiar înainte de cucerirea insulei, au cunoscut deja
pastele uscate, în special paste scurte, utile pentru asigurarea proviziilor de hrană în timpul
deplasărilor în deșert.

În Italia, erau cunoscute cu mult înainte de 1295, anul întoarcerii lui Marco Polo din China și al
contactului său cu „spaghetele” chinezești. Deja în secolul al XII-lea negustorii genovezi
răspândiseră pastele din vestul Siciliei în toată Italia de Nord. În secolul al XV-lea era cunoscut
acolo - lombardul Bartolomeo Sacchi care a vorbit despre „paste di Genova”.

Pastele erau consumate cu branză si condimente, apoi în secolul al XV-lea ele erau consumate cu
unt combinat cu zahăr și scorțișoară.

Pastele, deși răspândite, nu erau încă un fel de mâncare de masă. Inventarea malaxerului, a presei
și a matriței au condus la ieftinirea pastelor. Astfel, populația s-a orientat către paste, pe care
producătorii le-au ieftinit datorită acestei revoluții tehnologice.

Abia în secolul al XVIII-lea napolitanii și-au câștigat porecla de „mâncător de macaroane”. În

acei ani, la Napoli, a fost inventat tovarășul de nedespărțit al pastelor, sosul de roșii.

În restul Italiei pastele au devenit un simbol național, un preparat sărac și popular prin excelență.
HISTORY OF ITALIAN PASTA

It is not easy to answer such a question. What is the history of Easter? This is a popular and simple dish
that is common.

The Romans, Greeks and Etruscans already knew the ancestor of lasagna, namely "lagana". These were
thin sheets of pasta stuffed with meat and cooked in the oven.

In an Etruscan tomb in Cerveteri was found everything needed to roll a good dough: pastry board, rolling
pin, flour powder bag on the table, pot, knife and even a wheel to get the wavy edge.

At the end of 1154, when the Arab geographer Edrisi described "a meal made of flour in the form of
yarn", called "triyah". According to Edrisi, in the twelfth century in Palermo and its surroundings “many
pastas are made which are exported everywhere, to Calabria and to other Muslim and Christian
countries. The Arabs who, perhaps even before the conquest of the island, already knew about dry
pasta, especially short pasta, useful for providing food supplies while traveling in the desert.

In Italy, they were known long before 1295, the year of Marco Polo's return from China and his contact
with Chinese "spaghetti". As early as the twelfth century, Genoese merchants had spread pasta from
western Sicily throughout northern Italy. In the 15th century he was known there - the Lombard
Bartolomeo Sacchi who spoke of "pasta di Genova".

Pasta was eaten with cheese and spices, then in the 15th century they were eaten with butter combined
with sugar and cinnamon.

Easter, although widespread, was not yet a table dish. The invention of the mixer, the press and the
mold led to the cheapening of pasta. Thus, the population turned to pasta, which the producers made
cheaper due to this technological revolution.

It was not until the 18th century that the Neapolitans earned the nickname "Macaroni Eater". In those
years, in Naples, the inseparable companion of pasta, the tomato sauce, was invented.

In the rest of Italy, pasta has become a national symbol, a poor and popular dish par excellence.