DEPRESIA:

Simptomele principale:
- min. 3 din listă= o evoluţie depresivă
- min. 5 din listă= depresie

1. Proastă dispoziţie
2. Scăderea vizibilă a interesului şi a plăcerii
3. Insomnie
4. Încetinirea ritmului psihomotor
5. Oboseală (fatigabilitate)
6. Sentiment de vinovăţie şi devalorizare
7. Scăderea capacităţii de gândire şi concentrare
8. Gânduri referitoare la moarte.

TEHNICI- cognitive:
Analiza funcţională a emoţiilor:

a) grila de evaluare a dispoziţiei

0-................................................................................. +10
bună dispoziţie depresie max.

ziua /perioada dimineaţă prânz seară noapte

Luni
Marţi
Miercuri
Joi
Vineri
Sâmbătă
Duminică

Scopul:
Pentru a constata dacă : -există permanent o proastă dispoziţie?
-în ce moment al zilei apare mai crescută depresia?
-dispoziţia se ameliorează când face o activitate?

b) Restructurarea gândurilor distorsionate:

Situaţia Gîndul Emoţia Comportamentul Gând alternativ Emoţiii consecinţă

(contextul automat (intensitatea (credibilitatea) (intensitatea)
) (credibilitatea) )
1.
2.

c) Consultarea evidenţei gândurilor automate:

- definirea cuvintelor
- verificarea ipotezelor prin confruntarea cu realitatea şi cu logica
- stabilirea avantajelor şi a dezavantajelor gândurilor automate.
o Arg pro arg contra

TEHNICI comportamentale:

1
 a) Analiza activităţilor

Perioada/ziua Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

8-10 activitatea
10-12
12-14
14-16
16-18 etc

- Pacientul treb. să scrie în matricea activităţilor toate activităţile pe care le face de dimin.
până seara, inclusiv noaptea, dacă nu doarme.
- Pacientul notează cât timp îi iau aceste activităţi.
- Comparaţi cu impreasia „Nu fac nimic toată ziua” în scopul restructurării.

b) Programarea activităţilor zilnice:

- întocmiţi împreună cu pacientul o listă cu obiective realizabile, folosindu-vă de lista de
activităţi deja efectuate.
- ordonaţi activităţile în funcţie de : 1. caracterul lor plăcut
2. necesitatea lor
3. gradul de dificultate
4. cât de utile sunt pentru sine şi pentru ceilalţi.
- programaţi câteva dintre ele, împreună cu pacietul.
- notaţi-vă impactul emoţional determinat de îndeplinirea activităţilor programate, conform
următoarei tehnici:

Tehnica plăcere, satisfacţie/stăpânire, eficienţă

Ineficienţă 0-----------4 eficienţă

Insatisfacţie0----------4 satisfacţie

Tehnica:
Balanţa motivaţională, cu scopul:
- combaterii gândurilor negative (arg. pro şi contra)
- luării unor decizii importante (avantaje şi dezavantaje)

Evaluarea cantitativă:

Avantaje Dezavantaje
Arg. pro Arg. contra
- -
- -
- -
Se ia fiecare gând automat desprins din grila de monitorizare şi se trece prin această evaluare, apoi
se găsesc gânduri alternative împreună cu pacientul. Încercăm să determinăm pacientul să vadă
gândurile sale ca pe nişte ipoteze şi nu ca pe nişte certitudini, astfel verificăm dacă ipoteza este
adevărată prin analizarea argumentelor pro şi contra ei.

Pacientul gândeşte exagerat, în consecinţă, se simte exagerat şi reacţionează, se comportă ca atare.

(leg. dintre gînd-emoţie-comportament).
Gândurile, punctele de vedere ale pacientului sunt rigide, de cele mai multe ori, prin întrebări noi
încercăm să le transformăm în ipoteze de lucru, de verificat.

2
Este important ca prin aceste întrebări să depistăm la pacient gândurile sale şi nu să-i spunem ce
credem noi că gândeşte el, pentru că de foarte multe ori constatăm că răspunsurile pacientului sunt
foarte diferite de ceea ce aşteptăm noi ca terapeuţi.

INSOMNIA
Tehnicile nu se pot aplica în cazul insomniilor determinate de cauze organice, somatice.

Este important de determinat situaţia, momentul în care apare insomnia (de trezire, la culcare, în
tipul nopţii).

1.Relaxarea este cea mai frecventă tehnică folosită.

2. Tehnica igienei somnului- în timp, anumite comportamente semnificative pentru somn şi-au
pierdut referinţa. Anumiţi stimuli legaţi de somn (pijamale, pat, dormitor), prin efectuarea unor
comportamente contrare (citeşte în pat, stă în pijamale toată ziua, mănâncă în pat, stă la tv în pat,
învaţă în pat etc.), şi-au pierdut efectul originar. Prin intermendiul acestei metode, încercăm să
redăm stimulilor semnificaţia lor adevărată.
Pacientul trebuie să respecte următoarele reguli:

- să nu moţăie, să nu doarmă după-amiaza, să meargă să se plimbe dacă îi este somn.

- să nu se îmbrace în pijamale decât înainte de culcare.
- să nu folosească patul decât pentru somn şi sex.
- să nu stea în pat după-amiaza, culcat şi privind la tv.
- să nu citească înaintea culcării, când se aşează în pat (se activează mai tare).
- să meargă la culcare seara, când simte că îi este somn, nu înainte şi nici după acest moment (lasă
totul şi merge să doarmă).
- dacă s-a trezit peste noapte, se scoală din pat, merge în sufragerie, se aşează pe scaun sau fotoliu, la
masă şi merge înapoi la culcare doar cînd i se face somn iar.
- dacă nu îi mai vine somnul nu se întoarce în pat deloc, pleacă direct la serviciu pentru că va putea
să facă faţă situaţiilor fără probleme a doua zi.

Grilă de monitorizare a igienei somnului:

Stimuli/ziua Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

m-am culcat în pijamale X
nu am citit în pat X
m-am culcat doar când mi-a fost X
somn etc.

Pe verticală sunt stimulii asociaţi somnului care au fost respectaţi şi, în consecinţă, au fost bifaţi cu
un X.
Nici o tehnică nu se foloseşte în afara unei explicaţii şi a unei justificări pertinente.

3. Tehnica „intenţia paradoxală”- în care îi cerem pacientului să se străduiască să nu adoarmă când

simte că se apropie somnul. Paradoxul constă în faptul că cu cât se străduieşte mai mult să nu
adoarmă, cu atât îi va fi mai somn.

4. Tehnica aversivă – i se cere pacientului să facă o listă cu toate activităţile care-i displac, cu
condiţia să poată fi făcute în casă. Din această listă trebuie să o selecţionăm pe cea mai dezagreabilă
(ştersul prafului, spălatul podelelor, tricotatul etc.). Cînd apare insomnia, pacientul se ridică din pat
şi se apucă de activitatea respectivă în mod serios, temeinic, sistematic. Dacă îl apucă dimineaţa,
merge la serviciu iar a doua zi, a treia zi procedează la fel.

Explicaţie: când are posibilitatea de a alege între situaţia aversivă şi somn s-ar putea să o aleagă pe
ce-a de-a doua, dacă nu, o ia de la capăt până când se restabileşte reflexul somnului.
3
Relaxarea
Igiena somnului sunt cele mai frecvent folosite tehnici în insomnie.
Intenţia paradoxală

5. Tehnica focalizării atenţiei- pacientul trebuie să se concentreze pe contactul dintre corp şi pat cu
următoarele sarcini în minte:
- să încerce să simtă patul
- să-şi orienteze atenţia spre pijama şi să simtă contactul cu aceasta.
- să încerce să vadă în care parte a corpului mai simte contactul cu patul.
- să încerce să simtă contactul patului cu perna, cum este perna?
- dacă perna este moale, simte cum se afundă capul în moliciunea ei?
- simte pacientul contactul dintre mâini şi pat?
- simte pacientul contactul dintre picioare, tălpi şi pat?
- poate observa pacientul cum respiraţia sa a devenit ritmică şi lentă?
- poate simţi pacientul cum alunecă într-o stare plăcută de moleşeală?
Pacientul trebuie să-şi menţină atenţia pe acele puncte până când a ajuns să simtă ceea ce şi-a
propus să simtă.

ANXIETATEA GENERALIZATĂ
Caracteristici: -griji neîntemeiate
-pacientul consideră neliniştea drept un mijloc eficient în prevenirea şi
eliminarea pericolului.
Schema cognitivă: „Pentru că sunt vigilent şi îmi fac griji legate de viitor, necazurile nu mă pot
atinge”. Pacientul îşi menţine astfel iluzia că deţine controlul asupra lucrurilor întâmplătoare şi că
este stăpân pe viitor.
Simptomele fizice: - tensiunea musculară
- accelerarea ritmului cardiac şi respirator
- vigilenţă excesivă şi permanentă

Caracteristica principală: absenţa repausului

Anxietatea mai poate fi însoţită de o depresie mai mult sau mai puţin uşoară.
Tehnicile principale:
1. Relaxarea în scopul: -destinderii musculaturii
-obţinerii unei respiraţii lente
-domolirii ritmului cardiac
-obţinerii senzaţiei de căldură şi dilatarea vaselor sangvine.

2. Restructurarea cognitivă în scopul corectării distorsiunilor.

3. Expunerea pentru că neliniştea maschează acele imagini mentale ce corespund

reprezentării unei catastrofe.

4. Blocarea comportamentelor de nelinişte, pentru că ele întăresc negativ pacientul, prin

reducerea temporară a anxietăţii.

5. Rezolvarea problemelor

În primele şedinţe familiarizaţi pacientul cu:

- natura gândurilor/imaginilor anxiogene.

- conceptul de gândire automată.
- anticiparea anxioasă specifică situaţiei.
- motivele pt. care gândurile automate imprecise persistă în timp.
4
 - explicarea faptului că anxietatea se datorează unor interpretări ale situaţiei şi nu situaţiei în
sine.
- pacientul trebuie să înţeleagă interpretările şi anticipările pe care le face pentru a le putea
provoca deliberat şi apoi pentru a le modifica în mod eficient.
2. Restructurarea cognitivă:
Începând din şedinţa a doua (uneori chiar din prima) în urma explicaţiei legăturii dintre
gând-emoţie-comportament, i se dă pacientului „fişa de monitorizare cognitivă”, cu
următoarele capete de tabel:

Situaţia Gândul automat Anxietatea Probabilit. Gânduri alternative Reevaluarea anxietăţii

(credibilitate)% (intensitate) de întâmplare% (credibilitate)%
%

Pentru explicarea fişei, folosiţi-vă de modificările afective din timpul şedinţei. Pentru
completarea fişei, indicatorul principal îl reprezintă creşterea nivelului anxietăţii.
Distorsiunile cognitive ce apar cel mai frecvent în anxietate sunt:
1. supraevaluarea realităţii = gândurile care exagerează probabilitatea de
apariţie a unui eveniment negativ (care în realitate este şi improbabil să se
producă), de ex. Teama de a nu fi dat afară din serviciu.
2. gândirea catastrofică = tendinţa de a vedea un eveniment ca fiind intolerant,
de nesuportat, depăşind capacitatea subiectului de a-i face faţă cu succes.
= gânduri care implică tragerea unor concluzii extreme, radicale, în urma
unor evenimente minore, mai puţin importante.
Motivele persistenţei în timp a acestor cogniţii sunt convingerile sau tendinţa de a se focaliza asupra
unor rezultate negative fără examinarea alternativelor.

!!! Există tendinţa unor terapeuţi începători de a induce înlocuirea unui gând negativ cu unul
pozitiv: ”N-ai nici un motiv să fii neliniştit, totul o să fie bine”.

Restructurarea cognitivă are ca scopuri:

- considerarea gândurilor negative ca ipoteze, - prin urmare pot fi confirmate/negate de probe
sau dovezi disponibile.
- utilizarea tuturor dovezilor disponibile din trecut sau prezent pt. examinarea validităţii unei
convingeri.
- Explorarea sau generarea tuturor interpretărilor posibile ale unui eveniment sau situaţie. !!!
Este important să se genereze cât mai multe alternative.

Disputarea gândurilor automate catastrofale = îi cerem pacientului să-şi imagineze şi să ne relateze

care este cea mai dramatică posibilitate de care îi este frică şi împreună vom evalua critic:
- severitatea impactului evenimentului asupra sa.
- posibilităţile pacientului de a face faţă unui asemenea eveniment dacă acesta s-ar produce.

3. Expunerea în nelinişte
Proceduri:
1. Identificarea şi notarea a două/trei sfere principale de nelinişte, ordonate ierarhic
(profesional, personal, de sănătate etc.).
2. Antrenament pe imagine- pe scene plăcute din viaţa pacientului.
3. Ierarhizarea situaţiilor generatoare de nelinişte.
4. Evocarea cât mai vie a primei nelinişti – i se cere pacientului să fie atent la gândurile
anxioase, în timp ce încearcă să-şi imagineze cel mai dramatic rezultat de care îi este
frică.

5
 Ex.: întârzierea şoţului de la serviciu = catastrofă = imaginea soţului inconştient lovit de o
maşină.
După ce ne asigurăm că pacientul este capabil să invoce astfel de imagini, trecem la
reevocarea acestora şi păstrarea lor timp de câteva minute(aprox.20).
Întreţinem imaginea pacientului în minte, pentru a-l ajuta să se focalizeze, deşi acest
lucru întăreşte dramatismul situaţiei (pacientul este avertizat şi i se cere expres
consimţământul la începutul expunerii).
!!!!! Trebuie alese cu grijă cuvintele pe care le folosim, pentru a nu-i accentua pacientului
dramatismul situaţiei ci doar pentru a-i întreţine imaginea dramatică.
Scopul: astfel pacientul se obişnuieşte cu imaginea şi nu se mai teme de ea.
La revenire, îl liniştim, îl calmăm pe pacient asigurându-l că nu a fost decât o imagine.
Repetăm tehnica până când diminuează sau chiar dispare anxietatea.
5. După ce s-a scurs timpul expunerii îi cerem pacientului să genereze cât mai multe
alternative de interpretarea a situaţiei generatoare de anxietate.
(Ex: soţul este reţinut la serviciu; este prins în trafic; este la cumpărături; este la o bere
cu prietenii.)
Pentru fiecare alternativă se notează nivelul de anxietate aferent.

Se repetă aceeaşi paşi pentru următoarea nelinişte din ierarhie.

După ce terapeutul s-a asigurat că pacientul practică corect expunerea în nelinişte, exemplul este
dat drept practică zilnică pentru acasă.

!!! Atunci când expunerea nu mai trezeşte nelinişte (sau doar un nivel scăzut) în ciuda unor evocări
vii, se poate trece la următoarea nelinişte, altfel nu.

Scopul expunerii: expunerea repetată la acelaşi gând sau imagine care produce nelinişte, poate
determina pacientul să elaboreze o perspectivă mai obiectivă asupra neliniştii, uşurând astfel
aplicarea tehnicilor de restructurare.
!!! Expunerile iniţiale trebuie să declanşeze cel puţin un nivel moderat de anxietate.
Dacă nu apare anxietatea, acest lucru s-ar putea datora:
1. Imaginile nu sunt suficient de vii şi clare.
2. Imaginile sugerate sunt prea generale şi îl împiedică pe pacient să se focalizeze pe
consecinţele cele mai nefaste.
3. Imaginile nu sunt reprezentative pentru sfera de nelinişti a pacientului sau sfera
respectivă nu are o contribuţie semnificativă pentru simptomatologia anxioasă.
4. Se aplică tehnici învăţate sau spontane în timpul expunerii.
5. Pacientul evită procesarea celor mai reprezentativi stimuli ai neliniştii ( pacientul are
imaginea în faţă dar gândul lui pleacă în altă parte).
6. Timpul de expunere nu este suficient.
7. Eşecul de a menţine aceeaşi imagine pe parcursul expunerii.
3.Blocarea comportamentelor de nelinişte
Deseori, la pacienţii cu anxietate, neliniştile sunt asociate unor comportamente corective,
preventive sau chiar ritualuri.
Aceste comportamente întăresc negativ pacientul pentru că au ca efect reducerea temporară
a anxietăţii.
Ex: telefoane frecvente la serviciul soţului pt a se asigura că totul e ok, telefoane frecvente de
la serviciu acasă, instrucţiuni preventive, refuzul de a citi anunţuri mortuare etc.
De regulă pacienţii nu văd nici o legătură între comportamentele de nelinişte şi întreţinerea
anxietăţii. >>>>trebuie să abordăm acest domeniu în scopul verificării convingerilor
pacienţilor că aceste comportamente împiedică producerea unor consecinţe catastrofale.
¤ Terapeutul îi cere pacientului să facă o listă cu comportamentele sale de nelinişte.
¤ După identificare se monitorizează frecvenţa lor de apariţie într-o săptămână.
¤ Înainte de a trece la exerciţiile de blocare a comportamentelor de nelinişte, terapeutul
înregistrează care sunt predicţiile pacientului privind consecinţele blocării: Ce se întâmplă şi
cât de grav?
6
 ¤ După ce exerciţiile de blocare au fost realizate, terapeutul ajută pacientul să compare
rezultatele exerciţiilor cu predicţiile făcute.
Explicaţie: Ajutăm pacientul să vadă că frecvenţa cu care se angajează în efectuarea
comportamentelor de nelinişte nu corelează cu probabilitatea de apariţie a unor evenimente
negative viitoare = testarea predicţiilor pacientului= > ajută la restructurarea cognitivă.
!!! În anxietatea generalizată SISTEMATIZAREA e totul.

!!! Trăirea în realitate şi trăirea în imaginaţie sunt identice pentru pacient, în cazul acesta
creierul nu face nici o diferenţă între cele două.

!!! Expunerea nu înseamnă imaginaţie dirijată ci presupune un scenariu elaborat de comun

acord cu pacientul.
!!! În timp ce-şi imaginează scenariul stabilit, noi i-l citim pacientului, parcurgând paşii
stabiliţi împreună.
!!! Se stabileşte un cod de comunicare cu pacientul, de regulă cu degetul:
- două degete ridicate = mi-e frică
- un deget ridicat = nu mai pot păstra imaginea. Etc.
Datorită naturii TAG (aşteptării anxioase) pacienţii exagerează problemele cotidiene de
regulă, mărind astfel impactul acestora.
Este util ca pacienţii să activeze sau să dezvolte deprinderi de bază privind
– organizarea timpului
– stabilirea de scopuri clare.