MIHAI EMINESCU

Mihai Eminescu, luceafarul limbii romane.

Mihai Eminescu s-a nascut la Ipotesti, pe data de 15 ianuarie 1850. El a

fost cel de-al saptelea copil din cei 11 ai familiei. Intre 1858 si 1860
Eminescu urmeaza scoala primara. Intre 1860 si 1861 urmeaza
cursurile Ober Gymnasyum din Cernauti.

Primii ani de viata, si i-a petrecut in satul Ipotesti si in Botosani,

jucandu-se mult in natura. Experientele frumoase ale copilariei le
transpune mai tarziu in versuri despre natura.

Fiind băiet păduri cutreieram

Şi mă culcam ades lângă isvor,
Iar braţul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sună-ncetişor:
Un freamăt lintrecea din ram în ram
Şi un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nopţi întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas.

Răsare luna,-mi bate drept în faţă:

Un rai din basme văd printre pleoape,
Pe câmpi un val de arginţie ceaţă,
Sclipiri pe cer, văpaie preste ape,
Un bucium cântă tainic cu dulceaţă,
Sunând din ce în ce tot mai aproape...
Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.

Alături teiul vechi mi se deshcide:

Din el ieşi o tânără crăiasă,
Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,
Cu fruntea ei într-o maramă deasă,
Cu ochii mari, cu gura-abia închisă;
Ca-n somn încet-încet pe frunze pasă,
Călcând pe vârful micului picior,
Veni alături, mă privi cu dor.

Şi ah, era atâta de frumoasă,

Cum numa-n vis o dată-n viaţa ta
Un înger blând cu faţa radioasă,
Venind din cer se poate arăta;
Iar păru-i blond şi moale ca mătasa
Grumazul alb şi umerii-i vădea.
Prin hainele de tort subţire, fin,
Se vede trupul ei cel alb deplin.

Prima poezie pe care a scris-o a fost “La mormantul lui Aron pumnul”.
Aceasta a fost publicata in anul 1866, intr-o brosura de poezii scrise de elevi
in cinstea prea iubitului lor profesor de limba romana.

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,

Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;
C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină
Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,
Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale

Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;
Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale
Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale
Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare,

Col? unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,
Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare
https://Versuri.ro/w/n517
Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,
Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,

Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;
Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare
O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare
Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,

Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,
Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase.
În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,
Colo, în Eliseu!...
In acelasi an publica prima poezie, “De-as avea” in revista “Familia”

De-aş avea şi eu o floare

Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică

Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
https://Versuri.ro/w/v417
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;
De-aş avea o porumbiţă
Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.

Dupa moartea profesorului sau, Mihai Eminescu calatoreste prin

Transilvania, cunoscand indeaproapr limba si obiceiurile poporului
roman.

Ajunge apoi la Bucuresti, une il cunoaste pe marele scriitor Ion luca

Caragiale si este angajat ca soufleor al Teatrului National Bucuresti.

Intre anii 1869 si 1874 este student la Viena ( Austria ) si Berlin

( Germania ) unde intra in contact cu marea literature a lumii. A studiat
dreptul si filozofia, dar a audiat si cursurile altor facultati.

In Viena o cunoaste pe Veronica Micle, de care se indragosteste si

careia ii dedica numeroase poezii de dragoste.

Pe lângă plopii fără soţ

Adesea am trecut;
Mă cunoşteau vecinii toţi -
Tu nu m-ai cunoscut.

La geamul tău ce strălucea

Privii atât de des;
O lume toată-nţelegea -
Tu nu m-ai înţeles.

De câte ori am aşteptat

O şoaptă de răspuns!
O zi din viaţă să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;

O oră să fi fost amici,

Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O oră, şi să mor.

Dându-mi din ochiul tău senin

O rază dinadins,
În calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trăit în veci de veci

Şi rânduri de vieţi,
Cu ale tale braţe reci
https://Versuri.ro/w/7617
Înmărmureai măreţ,

Un chip de-a pururi adorat

Cum nu mai au perechi
Acele zâne ce străbat
Din timpurile vechi.

Căci te iubeam cu ochi păgâni

Şi plini de suferinţi,
Ce mi-i lăsară din bătrâni
Părinţii din părinţi.

Azi nici măcar îmi pare rău

Că trec cu mult mai rar,
Că cu tristeţe capul tău
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umblet şi la port,
Şi te privesc nepăsător
C-un rece ochi de mort.

Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfânt
Şi noaptea candelă s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

Mihai Eminescu a scris peste 200 de poezii. Printre temele lui preferate
s-a numarat dragostea pentru natura. Poezii precum “ Freamat de
codru, Revedere, Lacul, Ce te legeni…, Fiind baiet paduri cutreieram,
Somnoroase pasarele, Copii eram noi amandoi.” Dovedesc aceasta
pasiune.

- Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat.
- Ia, eu fac ce fac de mult,
Iarna viscolu-l ascult,
Crengile-mi rupându-le,
Apele-astupându-le,
Troienind cărările
Și gonind cântările;
Și mai fac ce fac demult,
Vara doina mi-o ascult
Pe cărarea spre izvor
Ce le-am dat-o tuturor,
Împlându-și cofeile,
Mi-o cântă femeile.

- Codrule cu râuri line,

Vreme trece, vreme vine,
Tu din tânăr precum ești
Tot mereu întinerești.

- Ce mi-i vremea, când de veacuri

Stele-mi scânteie pe lacuri,
Că de-i vremea rea sau bună,
Vântu-mi bate, frunza-mi sună;
Și de-i vremea bună, rea,
Mie-mi curge Dunărea,
Numai omu-i schimbător,
Pe pământ rătăcitor,
Iar noi locului ne ținem,
Cum am fost așa rămânem:
Marea și cu râurile,
Lumea cu pustiurile,
Luna și cu soarele,
Codrul cu izvoarele.

A fost prieten cu Ion Creanga, aceasta prietenie fiind considerate una

dintre cele mai frumoase prietenii din domeniul literar.

București, 25 decemvrie 1878

Dragă Creangă,

Nu știu, dacă ai cauze deosebite de nemulțămire împotriva fiu-tău, dar

oricare ar fi acelea te rog să le treci cu vederea și să-i trimiți din când în
când parale pentru trebuințele lui estraordinare; mai cu samă însă
acuma de sărbători. I-ar trebui de pildă o păreche de încălțăminte mai
cuviincioase, căci având acum câteva zile libere și putând să fie invitat
în familie la d. Maiorescu de pildă sau într-alt loc trebuie să se prezinte
în mod convenabil. Dorindu-ți sărbători fericite și mulți ani cu pace și cu
bine

rămân al tău.
M. Eminescu

Mihai Eminescu s-a stins din viata in data de 15 iunie 1889, fiind bolnav.
Este inmormantat in Cimitirul Bellu din Bucuresti.

Banca Nationala Romana a publicat in 2005 portretul poetului pe

bancnota de 500 de lei.
Anul 2000 a fost declarant de UNESCO Anul Poetului Mihai Eminescu.
NASA a pus numele Mihai Eminescu uni crater de pe Planeta Mercur.

Mihai Eminescu este luceafarul limbii

romane.