BISERICA ORTODOXĂ AUTENTICĂ A GRECIEI (GOC)

O SCURTĂ ISTORIE ȘI

COMENTARIU COMPILATE ȘI

EDITATE DIN DIFERITE SURSE

CU MATERIALE SUPLIMENTARE DE PROTOPRESBITER ȘTEFAN

Copyright (C) 2005, 2013, de Protopreot Stephen (Fraser). Publicat de

Biserica Ortodoxă Sfânta Treime. Adresa de e-mail: A-SAF (at) cox (dot) net
Adresa poștală: Biserica Ortodoxă Sfânta Treime 5814 W. Shangri La
RoadGlendale, Arizona. 85304 Toate drepturile rezervate

INTRODUCERE 3
SCURTĂ CRONOLOGIE 4
REZUMAT 10
SCHISMA DIN 1937 10
ÎNAINTE DE MODIFICAREA CALENDARULUI 11
DUPĂ SCHIMBAREA CALENDARULUI 12
SINOADELE PANORTODOXE 12
GOC ȘI ROCOR 22
COMENTARIU PRIVIND ARTICOLUL: „DESPRE HIROTESIA EPISCOPILOR MATEIȚI ÎN
SEPTEMBRIE 1971” 29
EPISCOPUL MATEI - EPISCOP VICAR? 32
SINGURA BISERICĂ ORTODOXĂ? 34
MAICA MARIAM 35
ANEXA A 35
ANEXA B ENCICLICA PASTORALĂ CĂTRE ORTODOCȘI GRECI 37
ANEXA C 38
ANEXA D DESPRE ECUMENISM 40
 INTRODUCERE

Intenția mea, în prezentarea acestei istorii și comentariu, este nu să supăr bisericii

sau persoane. Singurul scop este de a aduna și de a scrie, cât mai obiectiv posibil,
despre fapte istorice cu privire la Sfântul Sinod al Greciei, (Biserica Ortodoxă
Autentică a Greciei, GOC), uneori numită peiorativ ca Biserica "mateită" sau sinodul
"mateit".
S-au spus și s-au scris multe despre Sfântul Sinod, dar multe din acestea sunt doar
simple poveștii, presupuneri și pură calomnie. Anchetatorii, curioșii, căutătorii sinceri
ai adevărului, au fost supuși unei logici fracturate ș i unor fapte colorate și înclinate în
favoarea unei agende personale create de cei care par să urască, sau cel puțin nu par
să înțeleagă, poziția și locul Sfântului Sinod în lume și, în special, în Ortodoxie.
În timp ce eu cu siguranță nu sunt un observator nepărtinitor al istoriei în ceea ce
privește Sfântul Sinod, mi-am construit afirmațiile pe baza unor faptele istorice, așa
cum mi-au fost cunoscute mie.
Mai mult, această carte nu este ultimul cuvânt. Ea are ca punct de plecare articole de
pe Internet scrise de Stavros Markou, o persoană foarte talentată, iar cu permisiunea
sa am adăugat și alte articole și e-mailuri care au fost, de asemenea, găsite pe
Internet la care am adaugat ceva din propria mea înțelegere și observație.
Această istorie și comentariu nu este scris pentru a apăra Sfântul Sinod împotriva
criticilor lui sau împotriva celor care ar continua să îl calomnieze. Niciun fel de scuze
nu ar putea fi vreodată suficiente pentru astfel de oameni. Căutatorii sinceri, care
doresc să știe "cealaltă parte a poveștii", vor găsi în acest material ceva la care puteți
cugeta, utilizând informația pentru comparație, și apoi puteți trage propria concluzie.
Cititorul ar trebui să poată răspunde la următoarele întrebări:
1) Episcopul (mai târziu Arhiepiscopul) Matei a hirotonit episcopii singur?
2) Arhiepiscopul Matei a fost vreodată episcop vicar? Sfântul Sinod a "respins"
binecuvântarea primită de la ROCA (ROCOR)? Sinodul ROCOR a hirotonit doi episcopi
GOC în rangul episcopal? Arhiepiscopul Matei s-a considerat împreună cu GOC, a fi
singurii adevărați ortodocși din lume la acea vreme?
3)A fost intenția Sinoadelor din 1583, 1587 și 1593, care au anatematizat noul
calendar, de a se prezenta ca și panortodoxe?
4) Au avut aceste Sinoade un efect asupra felului în care lumea ortodoxă percepe noul
calendar, chiar și în ziua de azi?
5) S-a produs o ruptură în unitatea Bisericii ca urmare a acceptării unilaterale a
noului Menologion1 de către Patriarhia Ecumenică și Biserica de Stat a Greciei?
6) Arhiepiscopul Matei a acționat corect opunându-se acceptării noului calendar
de către Patriarhiile Constantinopolului,
Alexandriei și de către Biserica de stat a Greciei?
7) Arhiepiscopul Matei a acționat corect chemând la pocăință pe mitropolitul
Hrisostom de Florina, după ce acesta a negat, în scris, mărturisirea sa inițială, că
biserica neo-calendaristică era schismatică și lipsită de har?
8) Mitropolitul Hrisostom s-a pocăit mai târziu de negarea mărturisirii inițiale și
apoi, din nou, s-a întors la greșeala sa?
M-am străduit să răspund la aceste întrebări, și încă câtorva, în această carte.
Mult mai multe ar fi putut fi scrise, și multe alte surse ar fi putut fi citate în apărarea
poziției canonice a Fericitului Arhiepiscop Matei, precum și a actualului Sfânt Sinod
GOC. Și, din moment ce aceasta este o lucrare în curs de desfășurare, voi face
eforturi pentru a corecta greșelile pe măsura ce îmi sunt aduse în atenție. Cu voia lui
Dumnezeu, o lucrare mai consistentă va fi realizată în viitorul apropiat.

1 Menologion = calendar al sărbătorilor cu dată fixă - Minei

Această carte este pusă la dispoziție, în acest moment, pentru a compensa lipsa de
informații coerente în limba engleză. Am pregătit această broșură din proprie
inițiativă. Greșelile sunt ale mele. De asemenea, nu sunt un purtător de cuvânt oficial
al Sfântului Sinod. Cu excepția cazului în care se indică altfel, toate aprecierile îmi
aparțin.
Toată corespondența, indiferent dacă sunt corecții sau eventualele completări, poate
fi trimisă la: A-SAF (at) cox (dot) net.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate. Dumnezeu să te binecuvânteze, dragă cititorule.

Dumnezeu să ne conducă pe toți la ceea ce este adevărat și să ne dea pacea Sa.

SCURTĂ CRONOLOGIE

Aș dori acum să prezint o scurtă istorie cronologică a evenimentelor care au dus la

noul calendar schismatic al Patriarhiei Constantinopolului și al Bisericii de stat a
Greciei, precum și la schisma Sfântului Sinod al GOC, comisă de Mitropolitul
Hrisostom de Florina. Din câte știu, aceste date și evenimente sunt corecte. Posibile
corecturi sunt acceptate.

*1583. 1587, 1593 Aceste Sinoade Pan-Ortodoxe anatematizează pe oricine

sărbătorește după noua Pascalie și noul
Menologion. Mai multe despre aceste Sinoade mai târziu.

* 1821: La 25 martie, ziua prăznuirii Bunei Vestiri a Preasfintei Nascătoare de

Dumnezeu, revoluția greacă împotriva turcilor este proclamată oficial, de către
mitropolitul Germanos de vechiul Patras.

* 1833: La 15 iunie, un Sinod al Episcopilor reprezentând zonele eliberate ale Greciei

se întrunește la Nauplion și declară Biserica independentă. Biserica Greacă va fi
guvernată de un Sfânt Sinod compus din cinci membri, prezidat de
Mitropolitul Atenei.

*1850: Patriarhia Ecumenică din Constantinopol emite un decret de recunoaștere a

Bisericii Greciei ca fiind autonomă.
Fiecăruia dintre cei cinci episcopi ai Bisericii Greciei îi este dat titlul de mitropolit, și
este pomenit ca atare în mitropolia sa. Toți mitropoliții trebuie să pomenească
"Sfântul Sinod al Bisericii Greciei". În acest moment, Biserica Greciei este formată
doar din regiunile cunoscute sub numele de Roumeli (Grecia continentală), Moreas
(regiunea peloponeziană) și
Cyclades (sud-vestul insulelor Egee).

*1852: Parlamentul Greciei adoptă acte referitoare la episcopii, episcopi și cler și

adoptă statute referitoare la Biserică.
*1864: Eparhia insulelor Ionice este adăugată la Biserica Greciei.

*1881: Eparhiile Tesaliei, și o parte din Epir, sunt adăugate la Biserica Greciei.

*1903: Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, prezidat de mitropolitul Procopie al Atenei,

condamnă noul calendar.

* 1918: Odată cu sfârșitul primului război mondial, apartenența la Biserica Greciei

crește ca urmare a unui aflux de refugiați greci din Turcia. În anii 1910-1920, numărul
membrilor Bisericii crește de la 2.000.000 la 6.000.000 de oameni. Politicianul
revoluționar Elefterie Venizelos uzurpă guvernul Greciei de la monarhie fără alegeri.
Noul guvern dictatorial îl detronează necanonic pe Arhiepiscopul Procopie al Atenei.

*1919: Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, prezidat de Mitropolitul Gherman de

Demetrias, vicar al Arhiepiscopiei Atenei, condamnă din nou noul calendar. Acest
Sinod își declară, de asemenea, sprijinul pentru monarhie și refuzul său de a
recunoaște guvernul revoluționar al lui Elefterie Venizelos.

Sub presiunea intensă a dictaturii revoluționare grecești a lui Elefterie Venizelos,

Meletie Metaxakis uzurpă tronul Mitropoliei Atenei. Meletie Metaxakis provoacă o
schismă în cadrul Bisericii Greciei prin acceptarea lui Elefterie Venizelos ca și
conducător al Greciei și prin introducerea numelui său în slujbe în loc să pomenescă
monarhia. Mulți ierarhi rezistă acestei acțiuni. Prin urmare, o schismă se dezvoltă în
Biserica Greciei: venizeliști, pe de o parte, conduși de Meletie Metaxakis și ierarhii
care au aceleași idei, și regaliștii, pe de altă parte, conduși de mitropolitul Gherman
de Demetrias, care include și mulți alți ierarhi notabili, cum ar fi Sfântul Nectarie,
Mitropolitul de Pentapolis.
*1921: La 29 decembrie, Sfântul Sinod al Bisericii Greciei, prezidat de mitropolitul
Gherman de Demetrias, îl detronează pe Meletie Metaxakis pentru o serie de
infracțiuni împotriva dreptului canonic și pentru că a provocat o schismă. Mitropolitul
Germanos de Demetrias își reia poziția vicar.

* 1923: În ianuarie, arhimandritul Hrisostom Papadopoulos (viitorul Mitropolit al

Atenei) scrie într-un raport către Comitetul Departamentului de Religie din Grecia:
"Nicio Biserică Autocefală Ortodoxă nu se poate separa de restul și nu poate
accepta noul calendar fără a deveni schismatică în ochii celorlalți." Arhimandritul
Hrisostom Papadopoulos este hirotonit și înscăunat ca Mitropolit al Atenei și al
întregii Grecie.

*1924: Forțate de Ministerul Grec al Afacerilor Externe, Patriarhia Ecumenică și

Biserica de stat a Greciei adoptă noul calendar pe 10/23 martie 1924. Bisericii
Greciei îi este dat statutul autocefal, iar mitropolitul Atenei este ridicat la statutul de
"Arhiepiscop al Atenei și a toată Grecia".
Sfânta Comunitate de pe Muntele Athos își exprimă împotrivirea față de schimbarea
calendarului prin ruperea comuniunii cu neo-calendariști inovatori. Multe comunități
zelote sunt, de asemenea, stabilite în întreaga Grecia. Acești oponenți se numesc
"adevărații creștini ortodocși". Cu toate acestea, ei sunt cunoscuti în mod colectiv ca
"tradiționaliști" sau "vechi-calendariști."

Mitropolitul Hrisostom de Florina s-a retras din funcția sa de la Patriarhia Ecumenică

în semn de protest față de introducerea noului calendar. Mitropolitul Gherman de
Demetrias continuă să slujească conform calendarului ortodox patristic până când
este forțat să adopte noul calendar la 15 februarie 1928.

*1925: La 14 septembrie în timpul privegherii la Înălțării Sfintei Crucii, Crucea apare

pe cer peste Biserica Sfântului Ioan Teologul de pe Muntele Hymettos, în afara
Atenei, unde două mii de credincioși s-au adunat pentru a sărbători privegherea.
Poliștii, care au fost trimiși de arhiepiscopul Hrisostom al Atenei pentru a opri slujba
și pentru a-l aresta pe preot, au revenit la calendarul patristic.

Pentru prima dată, teoria inventată că neo-calendariști erau doar "în potențial" și nu
"în realitate" schismatici își face apariția în scrierile lui Atanasie Danielidou, un
călugăr athonit. Comunitatea adevăraților creștini ortodocși publică multe broșuri și
articole care condamnă această teorie. Printre cărțile publicate se numără: "Distomos
Romphaia" (adică "Sabia cu două tăișuri") și "Apostasias Elegchos" (adică "Cenzura
apostaziei").

* 1925-1935: Aproximativ 800 de comunități ale celor care urmează calendarul

ortodox tradițional sunt stabilite în
întreaga Grecia.

*1926: În Sfântă și Marea Joi, 450 de ieromonahi și călugări de pe Muntele Athos

conduși de Părintele Arsenie Cotea, semnează "Sfânta Liga a monahilor athoniți
zeloți", o mărturisire de credință în apărarea Ortodoxiei împotriva noului calendar.

În același an, Liga zeloților publică Carta Constituțională sub titlul "Ancora
Ortodoxiei". Acest grup care declară deschis că neo-calendariști sunt pe deplin
schismatici atât în "în potențial" cât și "în realitate", condamnă, de asemenea, noua
teorie a lui Atanasie Danielidou.

Sfânta Comunitate Ortodoxă Greacă a Adevăraților Creștini Ortodocși se reunește în

Atena la un consiliu format din clerici și laici care susțin învățăturile părințiilor
athoniți care afirmă că neo-calendariștii greci sunt pe deplin schismatici.

*1927: Pe 21 noiembrie, autoritățile locale arestează pe preotul GOC de la Mandra

din Megaris, în Attica. Cu toate acestea, enoriașii formează un zid uman în jurul
păstorului lor, iar în încăierarea ce a urmat, o tânără femeie căsătorită, Ecaterina
Routis, este rănită mortal. Ea moare pe 28 noiembrie fiind primul martir al
Adevăratei Lupte Ortodoxe din
Grecia.

*1927-1932: Mulți ieromonahi athoniți zeloți călătoresc în Grecia și în străinătate

pentru a-i ajuta pe tradiționaliști în lupta lor sfântă. Dintre acești athoniți zeloți, cei
mai cunoscuți sunt: arhimandritul Matei (Karpathakis), ieromonahul Arsenie (Cotea),
ieromonahul Evghenie (Lemonis), ieromonahul Gherasim (Agiodionis), ieromonahul
Partenie (Skourlis), ieromonahul Artemie (Ouzunopoulos), ieromonahul Antonie
(Koutsonikolas), ieromonahul Ghedeon (Papanikolaou), ieromonahul Nectarie
(Katsaros), ieromonahul Artemie (Xenophontinos) și ieromonahul Akakie (Papas).

* 1928: Mitropoliile și eparhiile din Macedonia de Sud, Tracia de Vest și diferite

insule grecești sunt eliberate din jurisdicția patriarhiei ecumenice neo-calendariste și
sunt predate jurisdicției biserici de stat neo-calendaristice din Grecia, la ordinul
guvernului dictatorial grec.

* 1929: La 2 iulie, arhiepiscopul Hrisostom Papadopoulos al bisericii de stat neo-

calendariste din Grecia convoacă o reuniune a sinodului său într-un efort de a
legitima adoptarea noului calendar și de a-i condamna pe toți cei care rămân
credincioși calendarului tradițional al Bisericii. Din cei patruzeci și patru de episcopi
prezenți, treisprezece părăsesc ședința Sinodului, douăzeci și șapte refuză să
semneze decretul, și doar patru semnează (o minoritate).

*1935: La 12/25 mai, adevărații creștini ortodocși din Grecia îi invită pe mitropoliții
Gherman de Demetrias (al doilea în vechime în biserica de stat a Greciei), Hrisostom
de Florina (un episcop pensionat al patriarhiei ecumenice) și Hrisostom de Zakynthos,
să conducă comunitățile lor în lupta împotriva schimbării calendarului. Acum au
realizat că schisma neo-calendaristă este permanentă.

La 13/26 mai, cei trei mitropoliți acceptă în mod oficial invitația vechilor
calendariștilor la Biserica Adormirii Maicii Domnului din Kolonos, Atena, în prezența a
25.000 de credincioși. Ei procedează la emiterea unei Mărturisirii de Credinței și, în
același timp, declară biserica de stat a Greciei ca fiind schismatică în raport cu acele
biserici locale care au păstrat calendarul tradițional. Majoritatea ierarhilor au
acceptat noua inovație a calendarului. (Vă rugăm să consultați Anexa B alineatele 3 și
4).

Pe 23 mai/5 iunie, cei trei mitropoliți îl hirotonesc pe episcopul Gherman

(Varykopoulos) de Cyclades. Pe 24 mai/6 iunie este hirotonit episcopul Hristofor
(Hatzis) de Megara. Pe 25 mai/7 iunie este hirotonit episcopul Policarp (Liosis) de
Diavlia. Pe 26 mai/8 iunie, este hirotonit un fost duhovnic athonit, episcopul Matei
(Karpathakis) de Bresthena. Toate aceste hirotonii au loc la biserica Sfânta Marina a
Mănăstirii Intrarea Maicii Domnului din Keratea, în Attica, Grecia.
Biserica schismatică de stat neo-calendaristă a făcut un proces și a condamnat pe cei
trei mitropoliți care s-au întors la vechiul calendar orthodox, dar și pe cei patru
episcopi care au hirotoniți de către aceștia. Mitropolitul Hrisostom de Zakynthos și
episcopii Hristofor de Megaris și Policarp de Diavlia s-au alăturat bisericii schismatice
de stat neo-calendariste. Restul de patru ierarhi (și anume Gherman de Demetrias,
Hrisostom de Florina, Gh erman de Cyclades și Matei de Bresthena) care și-au
menținut adeziunea la vechiul calendar Ortodox au fost fie băgați în închisoare, fie
exilați, fie închiși în mănăstiri din ordinul guvernului, care a acționat la porunca
bisericii de stat.
Pe 8/21 iunie, într-o enciclică pentru credincioși, adevărații ierarhi ortodocși afirmă
că neo-calendariști sunt pe deplin schismatici atât "în potențialitate" cât și "în
realitate" și se află sub condamnarea Sinoadelor Panortodoxe din 1583, 1587 și 1593.
Enciclica sinodală este semnată de: Gherman de Demetrias, Hrisostom de Florina,
Gherman de Cyclades.

În octombrie, Adevărații Ierarhi Ortodocși sunt eliberați din exil. Mitropolitul

Hrisostom de Florina părăsește Grecia și călătorește la patriarhatele vechi-
calendariste din Ierusalim și Antiohia pentru a căuta sprijin.

În decembrie, la ordinele guvernului grec, consulul grec din Ierusalimul refuză să

ștampileze pașaportul mitropolitului Hrisostom, forțându-l astfel să rămână în Țara
Sfântă timp de câteva luni.

În Tesalonic, părintele Stergie Liouras, preot de mir al Bisericii Ortodoxe Adevărate a

Celor Trei Ierarhi, este arestat după Liturghie la ordinele mitropolitului neo-
calendarist. El este bătut de poliție și moare câteva zile mai târziu.

*1936: Sfântul Sinod al GOC din Grecia îl declară pe mitropolitul Gherman de

Demetrias președintele sinodului și vicar al tronului eparhial al Atenei și al întregii
Grecii.

Episcopul neo-calendarist din Boston, Ioachim, se întoarce în Grecia și este numit de

către biserica de stat ca mitropolit de Fokis. În timp ce vizitează satul Desfmi din
Fokis, el intră în biserica vechi-calendaristă în timpul Sfintei Liturghii, în timp ce
ieromonahul Teona slujea. Mitropolitul Ioachim ia Sfântul Potir din mâinile Părintelui
Teona, îl aruncă la pământ și îl calcă în picioare până când este complet aplatizat.
Apoi, îl apucă pe părintele Teona, îi smulge barba cu mâinile goale, îl împinge la
pământ și începe să-l lovească fără milă. Puțin mai târziu, părintele Teona moare din
cauza rănilor. În ciuda acestui act criminal, mitropolitul Ioachim de Fokis este mai
târziu recompensat cu avansarea într-o eparhie mai mare, mitropolia Demetrias,
pentru a-l înlocui pe mitropolitul Gherman care părăsise în 1935 biserica de stat neo-
calendaristă, pentru a-i conduce pe adevărații creștini ortodocși.
* 1937: În iunie, o scrisoare, adresată monahului Marcu (Chaniotis) este alcătuită
de mitropoliții Ghermanos de Demetrias și Hrisostom de Florina, în aceasta ei susțin
că inovația neo-calendaristă este o eroare vindecabilă. Și din moment ce această
situație nu afectează în mod direct nici o dogmă, biserica de stat (a Greciei) nu este
de fapt schismatică, ci mai degrabă doar "potențial schismatică", până când un Sinod
Pan-Ortodox va decide soarta ei. Și până când ea este judecată de un astfel de Sinod,
tainele ei păstrează harul sfințitor. Această credință este contrară enciclicei lor din
1935. Pentru a fi consecvenți, amândoi ar fi trebuit să se întoarcă imediat la Biserica
neo-calendaristă.

La 17/30 iunie, Mitropolitul Matei de Bresthena emite o enciclică oficială cerând

mitropolitului Gherman de Demetrias să facă o declarație în care să afirme că biserica
neo-calendaristă este schismatică și lipsită har, în conformitate cu declarația din 1935
și Mărturisirea de Credință.

La 5/18 septembrie, mitropolitul Matei scrie o a două enciclică, în care rupe

comuniunea cu mitropolitul Gherman datorită teoriilor neortodoxe ale acestuia și a
negării Mărturisirii Sinodale din 1935. Prin urmare, vechii-calendariști ai Greciei sunt
împărțiți în două grupuri, și anume: GOC ("mateiții", adică Sfântul Sinod) care
păstreză adevărata "Mărturisire de Credință sinodală” și „floriniții", care încep să
aplice falsa eclesiologie a monahului Atanasie Danielidou, care afirmă că neo-
calendariști sunt doar "în potențial" schismatici, nu și "în realitate”, și, prin urmare,
tainele lor posedă har.

La 14 septembrie, la sărbătoarea Înălțării Sfintei Crucii, Crucea apare în ceruri

deasupra Bisericii Înalțării Sfintei Crucii, pe
Muntele Kophinas, Creta, unde peste o sută de oameni s-au adunat pentru o
priveghere de noapte. Biserica, în care are
loc minunea, este GOC sub omoforul mitropolitului Matei de Bresthena.
La 9 noiembrie, mitropolitul Hrisostom scrie o scrisoare episcopului Gherman de
Cyclades, în care își exprimă din nou opiniile neortodoxe că noii-calendariști sunt
doar "în potențial" schismatici și posedă har până când vor fi condamnați de un Sinod
Panortodox. Episcopul Gherman reacționează la acest lucru prin separarea de
mitropoliții Gherman și Hrisostom
și prin aderarea la sinodul mitropolitului Matei de Bresthena.
*1938: În martie, mitropoliții Matei de Bresthena și Gherman de Cyclades sunt
judecați la Curtea de Stat din Halkis. Comportamentul lor în fața instanței de judecată
a dat impuls multor proteste ale poporului credincios. În timp ce mitropolitul Matei
mărturisește ferm credința, Gherman de Cyclades, în urma scandalului provocat de
mulți martori, renunță la credința sa, spunând: "eu nu sunt un arhipăstor, deoarece
am încetat să mai fiu după ce am fost caterisit”. (El s-a referit la condamnarea lui
necanonică, fară efect și la caterisirea sa de către biserica de stat în 1935).
Comportamentul episcopului Gherman în sala de judecată generează proteste ale
credincioșilor în toată Grecia.
* 1943: Mitropolitul Gherman de Demetrias, președintele Sinodului Florinit, cere să
se alăture bisericii de stat neo-calendariste, dar cererea sa este respinsă. Mitropolitul
Hrisostom de Florina rupe comuniunea cu el. Mitropolitul Gherman de Demetrias
continuă să slujească ca episcop vechi-calendarist până la moartea sa din 1944.
Mitropolitul Hrisostom rămâne separat de președintele său și își conduce propriul
Sinod, nerecunoscându-l pe mitropolitul Gherman de Demetrias.

Între cei doi ierarhi ai Sfântului Sinod izbucnește o dispută. Episcopul Gherman de
Cyclades este acuzat de multe idei antitradiționale, cum ar fi respingerea icoanei
nefăcută de mână, și de insistența sa că multe tradiții ale Bisericii Ortodoxe sunt
simple fabule și nu ar trebui să fie crezute.

În loc să-și explice faptele și afirmatiile, episcopul Gherman de Cyclades începe să-l
calomnieze pe mitropolitul Matei de Bresthena și declară că "nu poate avea nicio
comuniune cu el". Prin urmare, cei doi episcopi încetează să mai slujească împreună,
dar oamenii credincioși ai Sfântului Sinod ai GOC rămân uniți.

* 1944: Mitropolitul Hrisostom emite o enciclică în care își mărturisește credința în

prezența harului printre neo-calendariști și natura lor schismatică "potențială".

Mitropolitul Gherman de Demetrias moare și este înmormântat de neo-calendariști.

Mitropolitului Hrisostom de Florina i-se alătură doi episcopi neo-calendariști,

Hristofor (Hatzis) și Policarp (Liosis). Aceștia sunt aceiași episcopi care au părăsit
Sfântul Sinod și s-au alăturat neo-calendariști în 1935.

În timpul ocupației germane, gherilele comuniste se ridică în toată Grecia și, ca

urmare, mai mulți creștini ortodocși adevărați sunt martirizați. Un astfel de caz este
cel al preotului GOC, ieromonah Iosif de Xilocastron, care este arestat și închis la 20
iulie, și este executat, împreună cu un alt tânăr, la 22 iulie, de trei tineri din gherila
comunistă.

* 1945: Mitropolitul Hrisostom de Florina emite o altă enciclică oficială în care își
reafirmă viziunea asupra neo-calendariștilor ca fiind "potențiali" schismatici și având
valide Sfintele Taine pline de har.

La 14 noiembrie, Mitropolitul Hrisostom de Florina afirmă într-un articol din ziarul

"Elefteria", că el, "niciodată, și în nici un caz, nu va hirotoni episcopi." În opinia sa,
vechii-calendariști nu constituie o Biserică, ci doar o "gardă" împotriva heterodoxiilor
bisericii de stat. Teoriile de neacceptat ale mitropolitului Hrisostom și refuzul său de a
hirotoni mai mulți episcopi, determină o lărgire a schismei dintre Sfântul Sinod al
Greciei (GOC) și Sinodul vechi-calendarist (schismatic) al Mitropolitului Hrisostom de
Florina.

* 1945-1948: Mitropolitul Matei de Bresthena încearcă, prin intermediul epistolelor,

să-l convingă pe mitropolitul
Gherman de Cyclades, ca împreună cu el să hirotonească mai mulți episcopi pentru a
asigura continuarea succesiunii apostolice în Adevărata Biserică Ortodoxă a Greciei.
Mitropolitul Gherman refuză să răspundă la epistolele mitropolitului Matei.
Mitropolitul Matei de Bresthena trimite, de asemenea, multe epistole mitropolitului
Hrisostom de Florina, cerându-i să renunțe la teoriile sale false și să se întoarcă la
eclesiologia sinodului din 1935, că neo-calendariști sunt pe deplin schismatici și lipsiți
de har în Sfintele lor Taine. Din păcate, toate eforturile mitropolitului Matei sunt fără
succes. Mitropolitul Hrisostom continuă să susțină teoriile sale inacceptabile și nu
este de acord să hirotonească mai mulți episcopi. El crede că vechi-calendariștii nu
constituie o Biserică, ci mai degrabă doar un grup de "pază" sau "rezistență" în cadrul
bisericii de stat neo-calendarariste a Greciei. Teoriile inacceptabile ale mitropolitului
Hrisostom, precum și refuzul său și al mitropolitului Ghermanos de a hirotoni mai
mulți episcopi, amenință viitorul pe termen lung al GOC.

Mitropolitul Matei s-a adresat, de asemenea, episcopilor de alte naționalități și

jurisdicții (p. 88, "Lupta împotriva ecumenismului", HOCNA, Boston, Massachusetts,
1998) dar fără succes – acest fapt nu l-ar fi făcut un om care crede că este
conducătorul singurei Biserici Ortodoxe de pe pământ.

*1948: Mitropolitul Gherman de Cyclades este arestat de poliția de stat și este închis
pentru încălcarea legilor împotriva hirotonirii preoților vechi-calendariști.

În septembrie, Mitropolitul Matei de Bresthena, fiind slăbit puteri de din cauza

bătrâneții și văzând că orice încercare de a contacta un adevărat episcop ortodox din
afara Greciei se dovedește a fi cu neputință, hirotonește un episcop de unul singur.
Acest lucru a fost făcut deoarece Biserica suferindă a adevăraților creștini ortodocși
din Grecia să nu mai fie din nou orfană. Hirotonirea unui episcop de către un alt
episcop care acționează singur, deși este un eveniment rar, este permisă prin
iconomie în Canoanele Apostolice. Acest lucru este permis în astfel de momente când
nu pot fi adunați mai mulți episcopi împreună, fie din cauza persecuției, a lipsei de
ierarhi adevărați în acel moment sau oricărui alt impediment care împiedică
adunarea ierarhilor. (Pidalionul, 1957, pagina 42).
La 6/19 septembrie, Mitropolitul Matei de Bresthena îl hirotonește pe episcopul
Spiridon de Trimythus. La 13/26 septembrie, episcopii Matei și Spiridon îl hirotonesc
pe episcopul Andrei de Patras (+2005). La 20 septembrie/3 octombrie, episcopul
Dimitrie de Tesalonic este hirotonit. Pe 27 septembrie/10 octombrie, episcopul Calist
de Corintului este hirotonit. Mitropolitul Matei nu i-a hirotonit singur pe episcopi.
După ce l-a hirotonit pe episcopul Spiridon (prin iconomie), ei, împreună cu fiecare
episcop nou, au hirotonit alți episcopi. (Vă rugăm să consultați ultimul paragraf de la
pagina 10).

*1949: La 15/28 septembrie, Sfântul Sinod îl alege și îl înscăunează pe Mitropolitul

Matei de Bresthena, ca adevărat arhiepiscop ortodox al Atenei și al întregii Grecii.
Toți episcopii sunt apoi ridicați la statutul de Mitropoliți.

2 CANONUL 1 Apostolic, SIMFONIE "Iar rânduielile apostolilor (cartea a 8-a, cap.

27) poruncesc, că cel ce se va hirotoni de un episcop să se caterisească dimpreună cu
cel ce l-a hirotonit, afară numai dacă după nevoie de prigoană, ori altă oarecare
pricină nu pot mulţi a se aduna, şi cu alegerea acestora se va hirotoni de unul.
Precum Sidirie s-a hirotonit episcop Palebiskei, după Sinesie, nu de trei ci de un
episcop de Filon, pentru că nu puteau episcopii a se înfăţişa în vremurile acelea".
Traducerea este preluată din https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-
documente/Pidalion%20Original%201841.pdf , pagina 25
În noiembrie, Sfântul Sinod al GOC din Grecia, sub președinția Arhiepiscopului Matei,
rostește anathema împotriva francmasoneriei într-o enciclică sinodală. A fost semnat
de următorii ierarhi: Mat+ei de Atena și toată Grecia, Spiridon de Trimythus, Andrei
de Patras (fost arhiepiscop, +2005) Dimitrie de Tesalonic și Calist de Corint.

* 1950-1955: arhiepiscopul neo-calendarist Spiridon al Atenei inițiază și menține o

perioadă de persecuție acerbă împotriva creștinilor ortodoxi tradiționaliști,
acuzându-i că sunt pro-slavi, pro-comuniști și trădători ai Greciei.

* 1950: În ianuarie, mitropolitul Gherman de Cyclades, acum ieșit din închisoare, se

alătură sinodului florinit sub mitropolitul Hrisostom de Florina.

La 14/27 1950 mai, Fericitul Ierarh Mărturisitor, Arhiepiscopul Matei al Atenei și

toată Grecia trece la Domnul. El este înmormântat precum ierarhii, pe 18/31 mai, și
trupul său este pus să se odihnească în Sfânta Mănăstire din Keratea, pe care
Fericitul Arhiepiscop Matei a fondat-o el însuși în 1927, ceea ce un om care se temea
de femei cu greutate ar fi făcut. (Arhiepiscopul Mathei este calomniat printr-un zvon
că el a fost atât de speriat de femei că el, ca văzându-le, ar fi fugit și s-ar fi ascuns de
ele.)

Imediat după adormirea Fericitului Arhiepiscop Matei, mitropolitul Dimitrios al

Tesalonicului este instalat ca vicar al tronului eparhial al Atenei și al întregii Grecii a
GOC.

La 26 mai/iunie 8 (exact douăsprezece zile după adormirea b inecuvântatului

Arhiepiscop Matei), sinodul florinit sub mitropolit Hrisostom de Florina emite o
enciclică reafirmând Mărturisirea de credința din 1935 și retractând toate declarațiile
contradictorii anterioare, inclusiv teoria schismei "potențiale". Prin urmare, sinodul
florinit admite în cele din urmă că poziția binecuvântatului Arhiepiscop Mathei este
corectă și că ei înșiși (floriniții) au greșit în respingerea Mărturisirii de credinței și, prin
urmare, au avut nevoie de pocăință. Cu toate acestea, după cum vom afla în curând,
această enciclică a sinodului florinit nu a fost o pocăință autentică.

La 1/14 noiembrie, mitropolitul Andrei de Patras, duhovnicul Mănăstirii Kouvara și al

Mănăstirii Keratea, este arestat și închis de autoritățile statului. Starețul de Kouvara,
arhimandritul Gherasim (Skourtaniotis) și stareța din Kerateia, Maica Mariam, sunt,
de asemenea, arestați și închiși împreună cu alți monahi în vârstă ai celor două sfinte
comunități. Mitropoliții Dimitrie de Tesalonic și Calist de Corint sunt, de asemenea,
arestați și exilați, precum și mulți preoți și monahi din întreaga Grecie. Mulți sunt, de
asemenea, martirizați pentru credință în această perioadă. De exemplu, un preot în
vârstă, părintele Platon, este bătut până la moarte de către poliția din Patras, și apoi
îngropat în grabă într-un câmp pentru a acoperi crima. Mulți călugări și călugărițe au
fost, de asemenea, torturați și au murit în închisoare. Această perioadă începând cu
anul 1950 este cea mai aprigă persecuție împotriva adevăraților creștini ortodocși din
Grecia din secolul XX.

Între timp, Mitropolitul Spiridon de Trimythus călătorește în Cipru pentru a sluji ca

ierarh rezident al adevăraților creștini ortodocși din Cipru. Cu toate acestea, după ce
a locuit în Cipru doar nouă luni, el este arestat, închis și trimis cu forța înapoi în
Grecia, la inițiativa neo-calendariști, de către autoritățile britanice care guvernau
Ciprul la acea vreme.

*1951: În februarie, mitropolitul Chrysostom de Florina este arestat și exilat la

Mănăstirea Sfântului Ioan din Hypsilos, pe insula Lesbos.

La 24 martie, mitropolitul Gherman de Cyclades moare în timp ce se află în arest la

domiciliu.

* 1952: Sfântul Sinod al GOC hirotonește patru noi episcopi, și anume: Visarion
de Tricca și Stagae, Ioan de Teba și Levadia, Hrisostom de Messenia și Meletios de
Attica și Megaris, formând astfel un Sinod al Episcopilor format din opt Ierarhi.

Pe 6 noiembrie, din frustrare, cei trei Ierarhi floriniți, mitropolitul Hrisostom de

Florina, și episcopii Policarp și Hristofor, își dau demisia din îndatoririle lor arhierești,
"până la soluționarea finală a problemei calendarului de către un Sinod Panortodox".
Protestele îl obligă pe mitropolitul Hrisostom să-și retragă imediat demisia, dar
Policarp și Hristofor rămân ca simpli călugări în cadrul sinodului florinit.

*1954: În februarie, călugării simpli care au fost cândva episcopi floriniți, adică foștii
episcopi Policarp și Hristofor, se întorc și sunt primiți ca episcopi de către biserica de
stat neo-calendaristă.
*1955: La 8/21 septembrie, Mitropolitul Hrisostom de Florina, ultimul episcop florinit
rămas, moare, nelăsând niciun succesor-episcop pentru sinodul său. Aceasta
marchează sfârșitul ierarhiei florinite, deoarece floriniții își pierd succesiunea
apostolică. Floriniții văduvi caută, prin toate mijloacele posibile, să-și restabilească
ierarhia. Acest lucru a dus la hirotonirea necanonică a lui Akakie Papas și la stabilirea
ierarhiei akakiene. Prin urmare, Sfântul Sinod de astăzi rămâne singura Biserică
Ortodoxă Autentică a Greciei, care trasează succesiunea apostolică a GOC-ului
original, care, la rândul său, are succesiunea apostolică de la Biserica Ortodoxă a
Greciei și de la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Episcopul Akakie și urmașii
lui nu sunt o continuitate a ierarhiei Tradiționale a Bisericii Ortodoxe Grecești a
vechiului-calendarul, așa cum a fost pană la schimbarea calendarului.

* 2012: La 8/21 octombrie, sfințitul protoprezbiterul Antonie Gavalas a fost

hirotonit mitropolit al New York-ului de către Sfântul Sinod al GOC. Eminența Sa este
menționată la pagina 27.

REZUMAT

Deci, pe scurt, în 1924, noul Minei (calendar) a fost impus Bisericii Grecești. În 1935,
o enciclică a fost emisă de un sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Autentice din
Grecia, declarând oficial că biserica neo-calendaristă este schismatică, conform
anatemelor împotriva neo-calendarului papal, promulgat de Sinoadele Panortodoxe
din 1583, 1587 și 1593. În 1937, o separare de GOC a avut loc atunci când unul dintre
episcopii ei, Mitropolitul Hrisostom, s-a răzgândit, și a exprimat o credință opusă la
această mărturisire pe care și el a semnat anterior, în 1935, și credința pe seama
căreia a părăsit Biserica greacă neo-calendaristă. În 1948, Mitropolitul Matei, din
cauza puternicelor persecuțiilor din Grecia, și negăsind alți episcopi care să-l ajute, a
fost silit să-l hirotonească de unul singur pe episcopul Spiridon. În aceste condiții,
hirotonirea a fost canonică, mărturisită astfel de către Canoanele Apostolice. În 1955,
Sinodul Mitropolitului Hrisostom a încetat să mai existe atunci când el, ultimul din
ierarhie, a murit.

Adepții Mitropolitului Hrisostom ar fi trebuit să recunoască schismă produsă in 1924.

În mijlocul lor, era o ierarhie care păstra succesiunea apostolică și prezența harului
acum absente în bisericile din Constantinopol și în biserica de stat a Greciei. Ambele
"semne" ale Adevărate Bisericii a lui Hristos au fost eliminate atunci când noul
calendar a fost acceptat de episcopi și credincioșii Bisericii Grecei. Ierarhia GOC nu a
intentionat niciodată, și nu a susținut până în ziua de azi că iși retrage mărturisirea sa
de credință, care afirma că bisericile noului calendar au fost cauza rupturii teribile
care există până în ziua de azi.
Din păcate, schisma a fost acum agravată de erezia ecumenismului. Biserica Cea
Una, Sfântă, Catolică și Apostolică a Greciei (GOC) crede și învață că Patriarhia
Ecumenică și biserica de stat a Greciei sunt, acum, nu numai schismatice, ci și
eretice: (ridicarea unilaterală a Anatemei împotriva bisericii romano-catolice de către
Patriarhul Ecumenic Athenegora; rugăciunea cu heterodocșii (ereticii) și păgânii din
Canberra; rugăciunea cu heterodocșii din Assisi; participarea la sărbătoarea de la
Roma în anul jubiliar 2000; rugăciunea liturgică comună PE 3 cu biserica romano-
catolică în timpul sărbătorilor comune ale Sfinților Apostoli Petru și Pavel; etc.).
Acestea împreună cu acceptarea botezurilor protestanților și romano-catolicilor (și
de rugăciunea comună cu ei), precum și învățătura bisericilor greacă, rusă, antiohiană
și română, că biserica romano-catolică are har, sunt pași pe calea apostaziei. (Pentru
detalii despre ecumenism, vă rugăm să consultați Anexa D.)

În cele din urmă, neo-calendarișt ii ar putea argumenta că, deoarece mitropolitul

Matei a fost singurul episcop canonic, hirotonirea episcopului Spiridon a fost nulă și
neavenită datorită faptului că a fost hirotonit de un singur episcop. Concluzia ar fi că
mitropolitul Matei, fiind singurul episcop canonic, a hirotonit el însuși pe toți ceilalți
episcopi (nici un alt episcop canonic - se presupune - nu a fost prezent la următoarele
hirotonisiri la episcopie ale celorlalți preoți). Contrar acestui argument, evenimentele
din 1945-1948 ar prevala, vezi pagina 13.

SCHISMA DIN 1937

Urmează o scurtă istorie a rupturii Mitropolitului Hrisostom de Florina de Sfântul

Sinod al GOC.

În 1937, a avut loc o schismă în GOC. Această schismă a fost cauzată de dezvoltarea
unei false teorii eclesiologice de către doi dintre ierarhii sinodului: mitropoliții
Gherman de Dimitrias și Hrisostom de Florina. Acești episcopi, și urmașii lor, au căzut
în schismă și au devenit cunoscuți, inițial, ca "floriniții". Această falsă teorie
eclesiologică este credința că schisma și/sau erezia pot co-exista, una alături de alta,
în Biserica Ortodoxă, dând naștere la noțiunea greșită că se poate lupta

3 Patriarhia Ecumenică
împotriva ereziei și schismei din interiorul ereziei și schismei. Aceasta a apărut
pentru prima dată în 1925 în scrierile călugărului athonit, Atanasie Danielidou.
Călugărul Atanasie a susținut că, deși neo-calendariști au căzut într-adevăr sub mai
multe anatematisme, se presupune că erau doar "în potențial" dar nu și "în
realitate" schismatici, și, prin urmare, în tainele lor există harul sfințitor. Liga
Monahilor Zeloți Athoniți a reacționat brusc împotriva acestei teorii și a condamnat -
o oficial. Într-o serie de publicații între anii 1926 și 1935, Părinții Zeloț i Athoniți, și
creștinii ortodocși autentici din Grecia, au publicat multe cărți și articole denunțând
această teorie ca o erezie eclesiologică în contradicție cu învățăturile Bisericii cea
Una, Sfînt ă, Catolică și Apostolică. Printre numeroasele cărți publicate între 1926 și
1935, au fost cele publicate de Părinții Athoniți Zelo ți cu privire la această problemă,
se numără următoarele: "Distomos Romphaia" ("Sabia cu două tăișuri") și
"Apostasias Elegchos" ("Cenzura apostaziei").

Din păcate, până la sfârșitul aceluiași an (1937), imediat după întoarcerea sa din exil,
mitropolitul Hrisostom de Florina a predicat din amvon, la mai multe biserici (în
Teba, Halkis, Pireu și Atena) că, copiii botezați în biserica de stat neo-calendaristă și
schismatică nu ar trebui să fie botezați. El a învățat că neo-calendariștii sunt, "doar
potențial, dar nu de fapt (efectiv) schismatici, deoarece inovația calendarului nu a
fost condamnată oficial".

Cu alte cuvinte, aceasta a fost pur și simplu o re-manifestare a ereziei eclesiologice

care fusese condamnată anterior de Sfântul Sinod. La această învățătură cel puțin
controversată, mitropolitul Hrisostom de Florina a adăugat o controversă în practică.
El a insistat ca toți cei botezați în biserică neo-calendaristică să nu fie primiți prin
botez. (Până în acel moment, de la formarea noii schisme calendariste, copiii botezați
de neo-calendariști au fost primiți în Biserica Ortodoxă Autentică prin Botez).
Mitropolitul Hrisostom de Florina a introdus în Biserică o altă opinie falsă că, neo-
calendariștii nu au fost condamnați oficial, și că deciziile numeroaselor Sinoade
Panortodoxe și locale din trecut nu ar fi aplicabile. Această credință duce la o altă
mare eroare și erezie, și anume, că schisma și erezia cauzează o divizare în Biserică,
când, în realitate, erezia și schisma cauzează o divizare față de Biserică. Dacă
divizarea este în Biserică, nu există nici un stimulent pentru a părăsi o biserică locală
care este implicată în ecumenism sau care este în comuniune cu o biserică locală în
erezie. Atitudinea devine una de "luptă din interior" a Bisericii. Schisma și erezia, sau
orice altă formă de cacodoxie, separă de Biserica cea Una și de Harul Sfintei Preoții.

Prin toate aceste învățături noi, mitropolitul Hrisostom a fost în contradicție cu el

însuși, care a predicat credința conform Sfintelor Canoane câteva luni mai devreme.
El a fost, de asemenea, în contradicție cu Sfinții Părinți. (Sfinții nu au proclamat nicio
astfel de teorie cu privire la schismatici - că o schismă rămâne potențială până la
judecarea ei de către un sinod oficial sau că nu poate fi divizare dogmatică în
Biserică). Mai presus de toate, el era în contradicție cu adevărul Bisericii. Declarând
că inovație neo-calendaristică nu a fost niciodată condamnată oficial, el a respins
aplicabilitatea
Sinoadelor Panortodoxe, Locale și Ecumenice care condamnaseră anterior și
anatematizaseră orice schimbare în calendarul Bisericii. Pentru a încheia acest
capitol, iată o listă a unora dintre Sinoadelor care au anatematizat noul-calendar,
precum și a Sinoadelor care au condamnat pur și simplu noul calendar ca o cauză a
schismei și discordiei, sau pur și simplu au menționat noul calendarul și l-au declarat
incompatibil cu Ortodoxia. Toate Sinoadele înainte de 1924 au emis anateme. După
1924, Sinoadele au condamnat și aplicat anatemele istorice neo-calendariștilor
contemporani.

ÎNAINTE DE MODIFICAREA CALENDARULUI

1. Sinodul Panortodox din Constantinopol prezidat de Patriarhul Ieremia (1583)

2. Sinodul Panortodox din Constantinopol prezidat de Patriarhul Ieremia (1587)
3. Sinodul Panortodox din Constantinopol prezidat de Patriarhul Ieremia (1593)
4. Sinodul Local din Ierusalim prezidat de Patriarhul Dositei (1670)
5. Sinodul Local din Constantinopol prezidat de Patriarhul Agathangel (1827)
6. Sinodul Local din Constantinopol prezidat de Patriarhul Antim (1895)
7. Sinodul Local din Constantinopol prezidat de Patriarhul Ioachim (1902)
8. Sinodul Local din Ierusalimului prezidat de Patriarhul Damian (1903)
9. Sinodul Local din Petrograd prezidat de Mitropolitul Macarie (1903)
10. Sinodul Local al Municipiului București prezidat de Mitropolitul Iosif
Gheorghian (1903)
11. Sinodul Local din Atena prezidat de Mitropolitul Procopie (1903)
12. Sinodul Local din Constantinopol prezidat de Patriarhul Ioachim (1904)
13. Sinodul Local al Atenei prezidat de Gherman de Dimitrias (1921)

DUPĂ SCHIMBAREA CALENDARULUI

14. Sinodul Local din Alexandria prezidat de Patriarhul Fotie (1924)

15. Sinodul Local din Antiohia prezidat de Patriarhul Grigore (1924)
16. Sinodul Local al Ierusalimului prezidat de Patriarhul Damian (1924)
17. Sinodul Local al Ciprului prezidat de Arhiepiscopul Kiril (1924)
18. Sinodul Local din Karlovitsy prezidat de Mitropolitul Anthonie Khrapovitsky
(1926?)
19. Sinodul Local al Serbiei, prezidat de Patriarh
20. Sinodul Local al Atenei prezidat de Gherman de Dimitrias (1935)
21. Sinodul Local al Atenei prezidat de Gherman de Cyclades (1938)
22.Sinodul Local al Atenei prezidat de Arhiepiscopul Matei de Atena (1949)
23.Sinodul Local al Atenei prezidat de Mitropolitul Hrisostom de Florina (1950)
24.Sinodul Local al Atenei prezidat de Arhiepiscopul Agathanghel (1957)
25. Sinodul Local din New York prezidat de Mitropolitul Filaret (1974)
26. Sinodul Local al Atenei prezidat de Auxentie Pastras (1974)
27. Sinodul Local al Atenei prezidat de Arhiepiscopul Andrei de Atena (1985)
28. Sinodul Local de la Atena prezidat de Auxentie Pastras (1985). De
asemenea, următoarea declarație comună semnată atât de GOC (sub
arhiepiscopul Andrei), cât și de Sinodul Florinit (sub Mitropolitul Hrisostom)
29. Declarație comună împotriva noului calendar și a neo-calendariștilor. (1991)

Mai mult, există declarația episcopului Cosma de Slătioara, în care a anatematizat

noul calendar și francmasoneria, inclusiv credința că erezia și schisma pot exista, în
același timp, în Biserica Ortodoxă (vechii-calendariști ortodocși din Grecia - "Sfântul
Sinod în Rezistență") până la condamnarea oficială de către un Sinod Panortodox sau
Ecumenic. (Scrisoarea poate fi găsită pe internet în arhivele listei "paradosis".)

30. Declarația Bisericii Ortodoxe Adevărate a României.

SINOADELE PANORTODOXE

Aș dori, în acest moment, să revăd și să comentez Sinoadele Panortodoxe din 1583,

1587 și 1593, care i-au anatematizat pe cei care folosesc noul calendar. Se încearcă,
printre bisericile ortodoxiei mondiale să se minimalizeze aceste sinoade extrem de
importante (împreună cu multe altele la care m-am referit mai devreme) și
implicațiile anatemelor promulgate.
Cei care urmează noul calendar, precum și acei episcopi care permit anumitor
parohii din eparhia lor să se închine conform noului calendar, au provocat o
schismă. Ei nu mai pot pretinde unitate cu Biserica Sinoadelor Locale și Ecumenice.
Diviziunea în practicile liturgice distruge conceptul de unitate. O atitudine relativistă
față de unitate a dat naștere unui "uniatism ortodox". "Gândul pare a fi: "Bine, dacă
conștiința ta te deranjează, și nu poți împăca înțelegerea ta despre unitate a Bisericii
cu diviziunea în practica liturgică, aici, avem un loc pentru tine, o parohie care este
încă vechiu-calendaristă." În tot acest timp, aceste Biserici nu sunt doar împărțite
liturgic de la Trupul lui Hristos, ele sunt, de asemenea, ecumeniste / eretice, sau în
comuniune cu ecumeniști / eretici.

O privire mai atentă la aceste sinoade este necesară. În primul rând, Sinodul de la
Ierusalim ce a avut loc în 1583.

"Conform manuscrisului Codex (#772) al mănăstirii ruse Sfântul Panteleimon de pe

Muntele Athos, aflăm despre
Sigilioanele emise de acest sinod:

"Sigilliul Enciclicii Patriarhale către ortodocși din fiecare țară le poruncește ca fiind
sub pedeapsa anatemei accepterea noii Pascali, sau a noul calendar
(Mineloghionul), și ca ei să rămână cu ceea ce a fost bine definit o dată pentru
totdeauna de către cei 318 Sfinți Părinți și Purtători de Dumnezeu ai Primului Sinod
Ecumenic." ("Întrebări despre calendar" pr. Vasilie Sakkas. Tradus din franceză de
Mănăstirea Schimbarea la Față din Boston și publicat de Mănăstire Sfânta Treime,
Jordanville, N.Y., 1973, p. 23.)

Un Sigilion este, "Un decret sinodal oficial, purtând sigiliile patriarhale." (Din nota de
subsol, p. 23) A fost semnată de Patriarhul Constantinopolului, Ieremia al II-lea, de
Patriarhul Alexandriei, Silvestru, și de Patriarhul Ierusalimului, Sofronie,
"și ceilalți ierarhi ai Sinodului care au fost prezenți."

Al doilea Sinod Panortodox organizat în 1587, a emis o altă condamnare:

"În Istoria bisericească (Constantinopol 1912, Vol. III, p. 125) scrisă de Filaret Vafides,
mitropolit de Didymotichon citim o confirmare a condamnării din 1583 și, mai mult
decât atât: De asemenea, în 1587, a fost convocat un sinod la Constantinopol unde, în
prezența lui Ieremia al II -lea, Meletie Pegas și Sofronie al Ierusalimului, corectarea
calendarului a fost condamnată ca fiind periculoasă și inutilă și ca fiind, mai degrabă,
cauza multor pericole." (ibid. p. 23)

A treia condamnare a noului calendar care a avut loc în 1593 are următorul cuprins:

“7) Că oricine nu urmează obiceiurile Bisericii așa cum au decretat cele șapte Sfinte
Sinoade Ecumenice, și Sfânta Pascalie și Mineiul cu care au făcut bine în a face o lege
pe care ar trebui să o urmăm, și dorește să urmeze pascalia si mineiul nou-inventat al
astronomilor atei ai papei, și nu se opune tuturor acelor lucruri și dorințe de a
răsturna și distruge dogmele și obiceiurile Bisericii care au fost transmise de către
Părinții noștri, lăsați-l să sufere anatema și să fie scos din Biserica lui Hristos și din
adunarea credincioșilor. ("Cârma4", Societatea Creștină Ortodoxă de Educație, 1957.
pp. 14-15)"
Se pare că intenția sinoadelor, definite în mod adecvat în pasajele de mai sus, este de
a interzice oricui să folosească "pascalia si mineiul nou-inventat al astronomilor atei
ai papei ". De asemenea, chiar dacă o anatemă s-ar putea să nu fie realizată de la
sine, este expresia Bisericii lui Hristos care condamnă o eroare sau pe cineva în
eroare. Odată ce a fost promulgată, tot ce trebuie să facă Biserica este să o
folosească. Anatema în sine este o expresie a adevărului și condamnă pe oricine se
îngropa în ceea ce a fost anatematizat. Ea, așa a fost, definește o limită peste care
Biserica nu trebuie să treacă. Cu alte cuvinte, cel care sfidează cu bună știință o
anatemă știe deja că a ieșit din Adevăr și cade sub ea. Acum, dacă un anumit Sinod,
sau episcop, se pune sub anatemă este o altă poveste. Acei episcopi, sau sinoade,
care o fac, nu sunt în gândirea Bisericii ci sunt, ei înșiși, în mare pericol și răspunzători
față de anatemă.

Cuvintele, "calendarul", includ Pascalia și Mineiul. Nu contează dacă Pascalia este

neschimbată. Odată ce Mineiul este schimbat, anatema se aplică. "Calendarul
(unul) este încă modificat. Nu este nerezonabil să se concluzioneze că anatema s-ar
aplica în acest caz. Nici o schimbare în Pascalie sau in M inei nu poate fi tolerată.
Metoda unilaterală a schimbării este cea care a cauzat problema și nu faptul că
calendarul nu poate fi schimbat. Biserica (Catolică, Sobornicească) nu a schimbat
calendarul, ci schimbarea a fost o impusă de către Patriarhia Ecumenică și biserica de
stat a Greciei.

Din moment ce pascalia gregoriană și noul minei au fost anatemat izate, schimbarea
unuia are efect asupra celuilalt. Anatema se aplică chiar dacă mineiul adevărat este
respectat, și numai Pascalia este schimbată. Opusul este, de asemenea, adevărat.
Pascalia și M ineiul sunt concepute pentru a constitui un întreg integral,
fundamental, sau baza unității de cult liturgic. Impunerea noului minei a cauzat o
separare devastatoare de Biserică.

Sinodul din 1583 a inclus patriarhii: Ieremia de Constantinopol, Silvestru din

Alexandria, și Sofronie din Ierusalim, "Și restul prelaților prezenți la sinod ." Intenția
sa era să fie panortodox și să plaseze sub anatema pe orice creștin ortodox care a
folosit pascalia sau mineiul gregorian. La Sinodul din 1593, care a avut loc la
Constantinopol, a participat patriarhul Constantinopolului, Ieremia al II-lea; patriarhul
Antiohiei, Ioachim; patriarhul Ierusalimului, Sofronie; patriarhul Alexandriei, Meletie;
"Plenipotențiarul Bisericii Ruse, și mulți alți ierarhi ortodocși care reprezentau
Bisericile Ortodoxe..." ("Problema Calendarului", p. 24)

Chiar dacă sinoadele ortodoxe au inclus doar Patriarhiile Constantinopolului,

Alexandriei și Ierusalimului, Biserica Greacă a fost reprezentată. Anatema ar putea fi,
de asemenea, privită ca locală. Prin urmare, dacă vreuna dintre aceste patriarhii
locale ar schimba mineiul, acea Biserică ar cădea sub anatema. Sinoadele au fost, la
urma urmei, privite de bisericile grecești ca fiind definitive (de asemenea și de către
toate celelalte biserici).

La 8/21 iunie 1935, sinodul episcopilor ai GOC, moștenitorii ai Adevărate Bisericii

Ortodoxe Grecești: Germanos de
Demetrias, Hrisostom de Florina și Hrisostom de Zakynthos, au afirmat natura
schismatică a bisericii neo-calendariste din
Grecia și că a căzut sub Anatemele Sinoadelor Pan-Ortodoxe din 1583, 1587 și 1593.

Astăzi, toate Bisericile Grecești vechi-calendariste sunt de acord cu declarația

acestui sinod. Toți acceptă enciclica din 1935. Și chiar dacă un grup condus de
Mitropolitul Hrisostom la un moment dat a negat că schimbarea unilaterală a
calendarului a cauzat o schismă reală (el și-a schimbat mai târziu această credință),
Sfântul Arhiepiscop Mathei niciodată nu s-a clătinat. Acum, toți sunt de accord că el
și GOC, au fost (și sunt ) corecț i. Acesta este motivul pentru care orice dialog de unie
cu Sfântul Sinod trebuie să includă o discuție deschisă și onestă a evenimentelor
istorice de dinainte de 1971. Acesta este și motivul pentru care, în opinia mea, un
astfel de dialog cu Sfântul Sinod al GOC a fost contestat.
4 Pidalolionul
Este posibil ca cei din calendarul gregorian (sau noul calendar iulian) să nu intre sub
Anatheme, deoarece păstrează Pascalia? Răspunsul, desigur, este nu! Noul calendar
este cu 13 zile înaintea calendarului vechi. În cazul în care neo-calendariștii ar păstra
într-adevăr "calendarul", ei ar sărbători Paștele în conformitate cu socotelile
calendarului. Cu toate acestea, ei schimbă Pascalia și Mineiul așa cum doresc și în
același timp gândesc/afirmă că sunt credincioși Primului Sinod Ecumenic. Procedând
astfel (schimbând ciclul Mineiului și al Pascaliei de la cursul lui deja stabilit), ei cad cu
adevărat sub anatemele Sinoadelor Panortodoxe și ale Primului Sinod Ecumenic.

Discuția dacă sinoadele din 1583, 1587 și 1593 sunt definitive în insistența lor asupra
practicilor liturgice uniforme, sau dacă anatemele rezultate, care au fost încoronarea
glorioasă a acestor sinoade, sunt aplicabile, este o discuție fără rost și de nici o
valoare. Fiecare Biserică care se consideră ortodoxă în lumea de astăzi, acceptă că
aceste sinoade spun adevărul, pentru că ea are grijă să nu încalce esența acestor
sinoade. Ei introduc artificial în noul Minei Pascalia bazată pe calendarul iulian al
Bisericii Ortodoxe. Esența Sinoadelor este: "Voi, cei care vă considerați creștin i
ortodocși și ați luat calendarul iulian (vechi) și ați pus în locul său calendarul
gregorian (nou), sau sunteți în comuniune cu o biserică care a făcut-o, atunci, în
realitate, nu mai sunteți din Trupul lui Hristos, nu mai sunteți ortodocși. Sunteți sub
anatema!”. După cum am arătat, toate Bisericile care aderă la noul calendar, sau
care sunt comuniune cu neo-calendariștii sunt, de fapt, sub anatema.

La 17/30 iunie 1937, mitropolitul Matei de Bresthena a adresat o epistolă Sfântului

Sinod (determinată de negarea enciclicii din 1935 semnată de Mitropolitul
Hrisostom, pe lângă ceilalți episcopi ai GO C) cerând o declarație oficială de la
mitropolitul Ghermanos de Dimitrias, președintele Sinodul, prin care să se afirme că
biserică nou calendaristă este schismatică și lipsită de har sfințitor, în conformitate cu
Mărturisirea credinței din 1935. Mitropolitul Matei a scris:

"Un episcop este obligat să-i învețe pe oameni și pe clerici credința corectă și modul
virtuos de viață și să nu fie neglijent, conform Celui de-al 58-lea Canon Apostolic,
precum și să păzească evlavia și să condamne prin anatemă fiecare erezie și
cacodoxie și, în general, fiecare învățătură care este opusă Tradiției Bisericești,
conform canonului 1 al celui de-al Doilea Sinod Ecumenic, al 30-lea al celui de-al
Șaselea și al 30-lea al celui de-al Șaptelea.”

"DIN MOMENT CE: Datorită unor circumstanțe diferite, inimile credincioșilor s-au
zdruncinat în multe locuri; încrederea și supunerea față de Sfântul Sinod au fost
zdruncinate; și conștiințele multora au fost scandalizate; (și) pentru a nu fi găsiți
vinovați și supuși pedepsei canoanelor menționate mai sus, și pentru a nu fi găsiți
vinovați în glasul Domnului nostru Atotputernic, care exclamă: "Preoții au încălcat
Legea, ei nu au vestit poporului poruncile Mele pe care eu l-am răspândit între cei
sfințiți" și de dragul viețuirii în Hristos, a evlavioasei plirome a Bisericii, și de dragul
conștiințelor celor care, în simplitate, cred în Domnul și în cauza pentru care Hristos a
murit.

"NOI TRIMITEM: "Scriind Sfântului Sinod smerita noastră propunere, supunându-ne

glasului conștiinței noastre arhierești și uitându-ne cu teamă la momentul șederii
noastre în fața Înaltului Loc al lui Hristos, pentru că Domnul va cere sângele fiecărui
suflet pe care ni l-a încredințat.

"PRIN URMARE: "Cu multă frică de Dumnezeu, propunem și călduros cerem:

"1. (a) Ca o enciclică sinodală să fie editată întregii turme credincioase din Grecia care
luptă pentru credința patristică și în care suntem obligați (luând Cuvântul Ortodoxiei
în gura noastră) să anunțăm clar că toate tainele bisericii schismatice de sub
Hrisostom Papadopoulos de Atena și toată Grecia sunt lipsite de Harul Duhului Sfant
conform canonului 1 al Sfântului Vasile cel Mare;

"(b) Afirmăm ca la intrarea în adevărata biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

copiii botezați în schismă trebuie să fie botezați, în conformitate cu canonul
menționat mai sus de Dumnezeu cuvântatorul Vasile, și prin mărturisire, (să afirme,
renunțarea deschisă la erezie și la mărturisirea ortodoxiei adevărate), dacă este cazul
unui creștin adulți;"

(c) Ar trebui să-i învățăm pe credincioși în enciclică că sunt obligați să evite

rugăciunea comună și participarea la orice act “sfânt” al preoților schismato-eretici,
conform celui de-al 33-lea canon al Sfântul Sinod din Laodiceea, care poruncește să
nu aibă rugăciuni comune cu ereticii sau schismaticii;

"2. Să condamne, în această enciclică, învățătura fără Dumnezeu a francmasoneriei

anticreștine, care depăseste orice altă erezie (...)

"Data: 17/30 iunie 1937 Semnat:

+ Matei de Bresthena"

Cu toate acestea, mitropolitul Gherman de Demetrias nu a răspuns la această

epistolă. El, împreună cu mitropolitul Hrisostom de Florina, a continuat să predice o
erezie eclesiologică împotriva Mărturisirii Sinodale din 1935.

La 5/18 iulie 1937, Mitropolitul Matei a adresat următoarea epistolă mitropolitului

Gherman de Demetrias, președintele sinodului:

"... Din moment ce în timpul discuției cu privire la termenii propunerii mele doi dintre
membrii Sfântului Sinod, fostul mitropolit de Florina și mitropolit de Demetrias, și-au
pierdut cumpătul și s-au supărat pe mine, și din moment ce amenințările și ofensele
nu pot diminua gravitatea propunerii mele, am onoarea de a vă cere cu amabilitate
convocarea un sinod cât mai curând posibil care să dea un răspuns la propunerea
mea menționata mai sus.

"În cazul în care, în ciuda oricărei speranțe, Sfântul Sinod nu acceptă termenii
propunerii mele conform dumnezeeștilor și sfintelor canoanelor, dar insistă să regrete
ceea ce a fost publicat în enciclica din 8/21 iunie a acestui an cu privire la problema
foarte gravă a re¬botezării, fiind neputincioși să suporte povara unei astfel de decizii,
mă consider obligat, ca un ierarh o rtodox, să rup orice relație duhovnicească cu voi,
pentru a nu fi găsit vinovat în ziua Înfricoșătoarei Judecății, ca cel care disprețuit
dumnezeeștile și sfintele canoanele.

"Cu toate acestea, sperând că Sfântul Sinod va dori să-și revizuiască decizia și să ofere
o soluție pentru problemele menționate în propunerea mea așa cum cer Sfintele
Canoane și că va dori să restabilească, printr-o enciclică sinodală, încrederea
zdruncinată a poporului ortodox în Sfântul Sinod, voi aștepta până lunea viitoare, pe
data de 13 a lunii în curs, răspunsul dumneavoastră scris la propunerea mea." În
cazul în care Sfântul Sinod refuză să accepte termenii propunerii mele după data
menționată mai sus, voi considera tăcerea ca pe un refuz de a accepta termenii
propunerii mele și voi rupe, în consecință, orice relație cu dumneavoastră și, în
consecință, îmi voi defini în continuare poziția."

Data: 5/18 iulie 1937 Semnat:

+ Matei de Bresthena "

Totuși, și această epistolă a rămas fără răspuns.

Când mitropoliților Gherman de Demetrias și Hrisostom de Florina li s-a cerut în mod

corespunzător să-și clarifice noua învățătură printr-o scrisoare de la monahului
Marcu (Chaniotis), cei doi mitropoliți au declarat: „Sfântul și Marele Mir, care este
sfințit de Biserica Patriarhiei Ecumenice, își păstrează tot harul și energia
sfințitoare, chiar dacă a fost binecuvântată de Patriarhie după inovația
calendaristică."

La data de 5/18 septembrie, datorită faptului că mitropolitul Ghermanos al

Demetrias , președintele sinodului, continuase să predice erezia eclesiologică negând
mărturisirea patristică din 1935, mitropolitul Matei a scris o a doua enciclică, în care
a rupt comuniunea cu mitropolitul Gherman.

Mitropolitul Matei a scris:

„... Și până astăzi nu mi s-a dat niciun răspuns din cele menționate mai sus și ținând
cont de cel de-al 15-lea canon al primului și al doilea Sinod: „ ... cei care din cauza
unei erezii condamnate de Soboarele Sfinților Părinți se separă de comuniunea cu mai
marele lor, pentru că predică în mod public erezia și cu capul descoperit o învață în
biserică, astfel de persoane nu numai că nu sunt supuse pedepsei canonice pentru că
s-au departat de comuniunea cu așa -numitul episcop înainte de hotărârea sinodală,
dar vor fi considerați demni de cinstea cuvenită în rândul ortodocșilor. Căci n-au
condamnat episcopi, ci falși episcopi și falși învățători și nu au rupt unitatea Bisericii
prin schismă, ci din schisme și dezbinăriri au căutat cu cinste să elibereze Biserica.”

„Și întrucât în ultimul răspuns pe care l-ai dat ieromonahului Marcu Chaniotis, ai
anunțat destul de clar că tainele săvârșite de neo-calendaristi sunt valabile și că au
Harul Duhului Sfânt și pentru că vei continua să mențineți comuniunea spirituală cu
inovaționista, schismatica..., (neo-calendaristă) biserică a Greciei ... "

"NOI DECIDEM:

„1) Să îți exprimăm cea mai profundă întristare ție și tuturor celor care te urmează
din cauza apostaziei tale bruște și neașteptate de la mărturisirea și anunțurile inițiale;
"

„2) Să întrerupem orice fel de comunicare duhovniceasă cu tine și cu toți cei care te
urmează, până când Domnul nostru Dumnezeu dorește să te lumineze pentru a reveni
la mărturisirea de credință inițială și pentru a-ți îndeplini toate îndatoririle pastorale;
și pentru a păstra corectitudinea Sfintelor Canoane și Tradiții ale Bisericii nu urmând
așa-numitele blândețuri, iconomii, și ca cel care nu poate suporta povara decizii tale,
și pentru a nu fi găsit vinovat în Ziua Înfricoșătoare a Judecății ca unul care
disprețuiște sfintele canoanele, chemând asupra mea osândirile și anatemele Sfinților
și purtătorii de Dumnezeu Părinți; "

„3) Îmi amintesc toate semnăturile pe care le-am depus până în ziua de azi pe acte le
și pe alte documente ale ședințelor sinodale la care ați participat și vă rog să anulați
participarea mea la ziarul „Vocea Ortodoxiei”. "

"Data: 5/18 septembrie 1937 Semnat:

+ Matei din Bresthena"

Datorită faptului că mitropoliții Gherman de Demetrias și Hrisostom de Florina au

abandonat adevărata mărturisire de credință, ei au fragmentat unitatea internă a
Bisericii și astfel au căzut în schismă. Mitropolitul Matei de Bresthena a salvat
Biserica de diviziunea internă prin confruntarea și condamnarea ereziei eclesiologice,
protejându-se de cei care au predicat-o cu capul descoperit. Această acțiune complet
canonică și ortodoxă a mitropolitului Matei este susținută chiar de canonul pe care l-
a citat în enciclica sa de mai sus.

La 9/22 septembrie 1937, mitropolitul Hrisostom i-a scris o scrisoare episcopului

Ghermanos de Cyclades în care, printre altele, susținea că condamnarea calendarului
gregorian de către Sinoadele panortodoxe din 1583, 1587 și 1593 se aplică "numai
latinilor, în timp ce (Hrisostom Papadopoulos) a preluat doar jumătate din acesta,
păstrând în mod deliberat vechiul calendar pentru Paște, pentru a evita
condamnarea." Prin această declarație, mitropolitul Hrisostom și-a afirmat
convingerea că sinoadele panortodoxe anterioare nu i-au condamnat pe actualii neo-
calendariști ai Greciei.

Cu toate acestea, dacă această teorie ar fi adevărată, atunci mitropolitul Hrisostom ar

fi trebuit să se întoarcă la biserică de stat neo -calendaristă. Potrivit canoanelor,
cineva este justificat să rupă comuniunea cu președintele sinodului său „din cauza
unei erezii condamnate de Sfintele Sinoade sau Sfinții Părinți” (Canonul al XV-lea al
Primului și al Doilea Sinod). Mitropolitul Hrisostom a fost obligat să se întoarcă la
biserica neo-calendaristă din care a intrat în schismă. Dacă, potrivit mitropolitului
Hrisostom de Florina, neo-calendariștii greci se presupune că nu ar fi căzut niciodată
sub condamnarea sinoadelor panortodoxe, atunci nu ar exista nicio justificare
canonică pentru el să rupă comuniunea cu arhiepiscopul neo-calendarist.

După ruperea comuniunii cu biserică de stat neo -calendaristă din Grecia, mitropoliții
Ghermanos de Demetrias, Hrisostom de Florina și Hrisostom de Zakinthos au făcut
următoarea declarație pentru a justifica separarea lor de inovațiile arhiepiscopului
Hrisostom Papadopoulos și ale sinodul său:

„... În timp ce ierarhia Greciei, indiferent cât de mult insistă asupra faptului că a lăsat
neatins canonul cu privire la Paște și că sărbătorește Paștele conform vechiului
calendar, (cu toate acestea) prin implementarea unilaterală a calendarului gregorian,
nu a putut evita indirect încălcarea acestui (canon) atunci când a schimbat calendarul
bisericesc al ciclului anual al Evangheliilor duminicale, al posturilor și a celorlalte
slujbe bisericești, care sunt indisolubil legate de canonul instituit de Primul Sinod
Ecumenic... "

Prin urmare, afirmând ulterior că deciziile sinoadelor pan-ortodoxe se refereau

aparent „doar la latini, în timp ce (Hrisostom Papadopoulos) a preluat doar jumătate
din acesta, păstrând în mod deliberat vechiul calendar pentru Paști, pentru a evita
condamnarea”, Mitropolitul Hrisostom a negat chiar motivul justificării sale în
separarea de biserică de stat neo- calendaristă în 1935.

La 14/27 septembrie 1937, ca reacție la învățăturile neortodoxe găsite în scrisoarea

mitropolitului Hrisostom de Florina, episcopul Gherman de Cyclades a emis
următoarea enciclică adresată credincioșilor creștini ortodocși autentici: „... Prin
urmare, suntem obligați să renunțăm la cei doi ierarhi, Gherman, până acum de
Demetrias și Hrisostom, fost de Florina, și să întrerupem orice asociere (liturgică) cu
ei, pentru că au călcat și aruncat tot ceea ce predicaseră anterior în prezență de mii
de oameni la Kolonos. Aceștia (Ghermanos de Demetrias și Hrisostom d e Florina) au
intrat în aceeași categorie ca și neo-calendariștii; pentru că, pe de o parte, acceptă
tainele celor din urmă ca fiind valide și, pe de altă parte, ne interzic să caracterizăm
așa-numita biserică sub conducerea lui Hrisostom Papadopoulos din Atena ca
schismatică (chiar dacă este biserică de stat), a încălcat în mod clar canoanele
Sfinților Apostoli, hotărârile celor Șapte Sinoade Ecumenice, învățăturile Sfinților și
purtătorilor de Dumnezeu Părinți precum și Sfintele Tradiții ale Bisericii. Ei au
acceptat intercomuniunea cu neo-calendariștii pentru a-și servi propriile interese ...

„Data: 14/27 septembrie 1937

Semnat: + Ghermanos de Cyclades.

La 19 septembrie / 2 octombrie 1937, episcopul Ghermanos de Cyclades a scris

următoarea scrisoare către mitropoliții
Ghermanos de Demetrias și Hrisostom de Florina:

„... Prin urmare, în scrisoarea mea (anterioară) către voi, am declarat că, datorită
inovațiilor dvs. introduse cu pricepere și a infracțiunilor canonice, nu pot continua să
cooperez cu dvs. în consecința Canoanelor Apostolice (45, 46, 65, etc.) și cu mare
tristețe, am declarat despărțirea dvs. de GOC. Însă, infrac țiunile menționate de
canoanele Sinoadelor Ecumenice și ale Sfinților de Dumnezeu purtători Parinți în nici
un caz nu se întampla „fără consecințe ulterioare”. De exemplu: recunoașterea
bisericii schismatice și eretice sub Hrisostom Papadopoulos d e Atena care duce, în
consecință, la recunoașterea deciziilor (acelei bisericii) cu privire la caterisirea
voastră, prin care putere sunteți retrogradați la rangul de călugări simpli. Și, așa cum
a fost declarat, acceptarea voastră în vechile voastre funcții, pe măsură ce ați dorit să
vă alăturați partidei bisericii schismatice, recunoașterea dvs a tainelor (sfântul botez,
sfântul mir etc.) săvârșite de preoții eretici neo-calendariști ...

„... După plecarea dvs. din Sfântul Sinod al GOC, în care noi (Matei de Breshtena și
German de Cyclades) continuăm să fim singurii doi mitropoliți rămași, voi (Gherman
de Demetrias și Hrisostom de Florina) de niciun fel nu semănăți a fi un sinod și cu
siguranță nu semănăți cu sinodul (original) format din șapte metropoliți ...

„Prin urmare, datorită acestor (rațiuni), negând fiecare aspect al jurisdicției voastre
(din moment ce gândirea voastră a devenit similară cu cea a schismaticilor...) declar
că nu vreau să fiu prezent printre voi...pentru că nu v-ați întors de la cacodoxie la
credința ortodoxă ...

"Data: 19 septembrie / 2 octombrie 1937

Semnat: + Gherman de Cyclades "

În 5/18 octombrie 1937, mitropoliții Gherman de Cyclades și Matei de Bresthena au

emis o enciclică adresată tuturor, clerului și credincioșilor GOC:

„Copiii iubiți în Domnul, dreptcredincioși ieromonahi și preoți,

„Noi, subsemnații ierarhi, vă rugăm, în numele Singurului Dumnezeu Adevărat din

Treime, să citiți actuala noastră enciclică arhipastorală cu mare grijă și răbdare,
pentru a putea înțelege bine motivele pentru care am renunțat și am dezaprobat pe
cei doi așa-numiții ierarhi vechi calendariști, Gherman, până acum de Demetrias, și
Hrisostom, fost de Florina ...

„În 1935, noi și alți doi ierarhi am proclamat în prezența oamenilor cu adevărat
credincioși, că biserica sub conducerea lui Hrisostom Papadopoulos de Atena a
devenit schismatică deoarece nu a respectat canoanele Sfinților Apostoli, hotărârile
celor șapte Sfinte sinoade ecumenice, învățăturile sfinților și de Dumnezeu purtătorii
și Sfânta Tradiție și datorită acestui fapt, au pierdut harul Duhului Sfânt, iar tainele
săvârșite de preoții săi schismatici și moderniști nu au har sfințitor conform Sfântul
Vasile cel Mare și tuturor Părinții purtători de Dumnezeu ...
„Din păcate, totuși, doi ierarhi și cancelarul lor, domnul A. Gregoropoulos, în bisericile
lor de aici, la Chalkis, și la Teba și altundeva, au predicat chiar opusul, în sensul că
(biserica) sub conducerea lui (Hrisostom Papadopoulos) de Atena este teoretic cea
„oficială”; că tainele acestei biserici schismatice au un har luminător și sfințitor; că
este posibil ca pruncii neo-calendariști să se împărtășească în bisericile noastre, fără a
primi mai întâi (adevăratul) botezul și mirungerea; și că este permis pentru noi (și
credincioșii noștri) să intrăm în bisericile neo-calendariștilor în scopul participării la
rugăciunii comune (împreună cu neo-calendariști).
„Dar din ce motiv, atunci, noi parcurgem o distanță de una sau două zile pentru a
participa la slujbele bisericești și nu preferăm numeroasele „biserici” din zonele
apropiate nouă? Care este, deci, legătura dintre înșelăciune și adevăr? Și, cel mai rău
dintre toate, pentru ce cauză ar trebui să călcăm Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție?
Din moment ce am fost caterisiți și exilați ilegal, cum putem accepta acea biserică,
care a devenit schismatică ca „oficială”. Nu am fi, deci, obligați să acceptăm și
caterisirea și exilul nostru și să rămânem ca niște călugări simpli? (...) Este permis ca
(Hrisostom), fostul (mitropolit) de Florina, să numească ca și generatorul distrugerii
sufletești, pe „patriarhul” schismatic Meletie (Metaxakis), ca “veșnicul de pomenire”
într-un document oficial? El, (Meletie Metaxakis), care, la fel ca Behar, a tulburat
toată Ortodoxia și Biserica lui Hristos, (Hrisostom de Florina) îl numește “veșnicul de
pomenire” ... (...) Atât prin cuvinte, cât și prin fapte, cei doi ierarhi (Gherman de
Demetrias și Hrisostom de Florina) au rănit lupta noastră sfântă și ne-au lăsat
responsabilitatea respectării cu fermitate a tot ceea ce am predicat încă de la început,
pentru că până în ziua de azi continuăm să acceptăm (ceea ce predicăm) și
confirmăm (atât) prin cuvintele și faptele noastre ... (..) Datorită tuturor acestor
(motive), și mai ales datorită faptului că prin discursurile și documentele lor scrise, cei
doi ierarhi (Gherman de Demetrias și Hrisostom de Florina) au acceptat tainele
cacodocșilor moderniști și schismatici ca fiind valabile și nu recunosc biserica
blasfemiatorului și apostatului Hrisostom Papadopoulos ca fiind schismatică,
neagând astfel mărturisirea originală a Ortodoxiei; am fost obligați, împreună cu toți
clericii alături de noi, și mai ales Agioriții (călugării din Muntele Athos), să renunțăm
(la Gherman de Demetrias și la Hrisostom de Florina ); nu din motive egocentrice sau
materialiste, așa cum proclamă ei calomnios, ci mai degrabă cu o durere îngrozitoare
în inimile noastre de dragul acestei sfinte lupte pentru ortodoxie ... Prin urmare,
întrebarea nu este despre pasiunile personale sau beneficiile materiale, ci mai
degrabă despre aspecte ale credinței patristice, care este în pericol, și despre Sfintele
Tradiții, care au fost onorate de-a lungul secolelor trecute ...

„Data: 5/18 octombrie 1937

Semnat:
+ Mitropolitul Gherman de Cycladess
+ Mitropolitul Matei de Brestena"

La 9/22 noiembrie 1937, mitropolitul Hrisostom de Florina a făcut următoarea

„profeție” cu privire la evenimentele din jurul restaurării calendarului ortodox, într-o
scrisoare către mitropolitii Gherman de Cyclades și Matei de Bresthena:

„Fii sigur, triumful Ortodoxiei va fi, în cel mai apropiat viitor, sărbătorit de toți în
mitropolia bisericii Greciei, prin puterea lui Hristos și în conformitate cu dorința cu
adevărat ortodoxă și patriotică a regelui nostru păstrat de Dumnezeu și a
președintelui guvernului grec, care a realizat fapte mari, și toți greci cu adevărat
ortodocși vor primi pe bună dreptate coroana bucuriei și a gloriei, cu excepția dvs și
celor ce sunt cu dvs care veți sărbători afară ca fecioarele nebune și veți plângeți
degeaba lipsirea voastră de bucuria duhovnicească și de fericire."

În 1942, Mitropolitul Hrisostom de Florina și-a exprimat dorința de a vindeca schisma

dintre Sinodul său și Sfântul Sinod al GOC. Prin urmare, în același an, mitropolitul
Matei de Brestena a scris următoarea scrisoare către mitropolitul Hrisostom:

„Întrucât suntem informați că doriți comuniune cu noi, toate convorbirile și discuțiile

noastre devin inutile până atunci când acceptați următoarele mărturisiri de credință
care au cauzat separarea noastră și, din acel moment, suntem deja uniți și ne putem
întâlni:

„1. Că biserica Greciei, prin introducerea calendarului papist, a devenit schismatică; "
„2. Că tainele neo-calendariști sunt fără valoare; "
„3. Că mirul lor este lipsit de harul sfințitor; "
„4. Copiii neo-calendariști, când se apropie de GOC, trebuie să fie miruiți. "

„Și dacă declarați acest lucru bisericii cacodoxe din Grecia, pe cale legală, și emiteți o
enciclică poporului grec, atunci unitatea noastră urmează automat ... "

Cu toate acestea, mitropoliții Gherman de Demetrias și Hrisostom de Florina au

continuat să-și predice erezia ecleziastică cu un extremism suplimentar și au
denunțat și condamnat din nou pe episcopii binecredincioși.

Episcopii floriniți au căzut mai adânc în erezia lor ecleziastică și au lărgit schisma
atunci când au emis o enciclică sinodală oficială din 1944, în care și-au confirmat
credința în validitatea tainelor neo -calendariste și au scris următoarele cu privire la
adevărații adepți ai Sfintei Tradiții care confirmase confesiunea sinodală originală din
1935:

„Episcopii parasinagogi (Matei de Bresthena și Gherman de Cyclades) care au o

părere diferită de noi (despre neo-calendariști) cad în erezia protestantismului și
săvârșesc taine dintr-o biserică inexistentă și sunt lipsiți de har ... "

La 14 noiembrie 1945, mitropolitul Hrisostom de Florina a făcut următoarea

declarație într-un articol din ziarul Eleutheria: „Asigurăm toate autoritățile bisericești
și de stat că, având conștientizarea deplină că suntem doar simpli păstrători ai unei
instituții de importanța pan-ortodoxă, așa cum este vechiul calendar, și nu
reprezentanții unei biserici rebele, nu vom desfășura niciodată și în niciun caz acte
bisericești precum hirotonirea episcopilor."

Teoriile inacceptabile ale mitropolitului Hrisostom au provocat schisma cu Sfântul

Sinod al GOC. Refuzul său de a hirotoni mai mulți episcopi ar fi putut pune în pericol
viitorul pe termen lung al vechilor calendariști greci, deoarece succesiunea apostolică
nu va fi transmisă generației următoare și, în cele din urmă, preoția va fi distrusă. Se
pare că acesta a fost planul exact al mitropolitului Hrisostom de Florina. El i-a
considerat pe vechii calendariști ca pe o simplă „mișcare” în cadrul bisericii de stat și,
prin urmare, a considerat că nu este necesar ca vechii calendariști greci să aibă
proprii lor ierarhi în viitor.

Deși arhiepiscopul Matei de Brestena, timp de treisprezece ani, l-a rugat pe

mitropolitul Hrisostom de Florina să se întoarcă la mărturisirea sinodală ortodoxă
patristică din 1935, aceasta din urmă a refuzat și a răspuns cu atacuri personale și
condamnări împotriva celor care au aderat fidel la adevărata eclesiologie ortodoxă.
Cu toate acestea, la 26 mai 1950, (exact la douăsprezece zile de la binecuvântata
odihnă a arhiepiscopului Matei al Atenei și al întregii Grecii), mitropolitul Hrisostom
de Florina „întâmplător” a avut o schimbare bruscă de părere. În ceea ce părea a fi
un act de pocăință, ierarhii sinodului florinit au emis o nouă enciclică care conținea
următoarele:

„În anul Mântuitorului nostru, 1935, am proclamat ca și schismatică biserica neo-

calendariștilor inovatori. Repetăm această proclamație și, în consecință, ordonăm
aplicarea Primului Canon al Sfântului Vasile cel Mare, conform căruia tainele
săvârșite de neo- calendariști sunt lipsiți de harul sfințitor, prin faptul că aceștia din
urmă sunt schismatici. "

„Prin urmare, nici un n eo-calendarist nu trebuie primit în sânul Preasfintei noastre

Biserici fără o mărturisire prealabilă prin care să condamne inovația neo-
calendariștilor și să proclame biserica lor schismatică. În ceea ce îi privește pe cei care
au fost botezați de inovatori, trebuie să fie mirunși cu Sfântul Mir Ortodox, așa cum
se găsește din belșug la noi. "
Rețineți că, după treisprezece ani de critici la adresa adepților eclesiologiei patristice,
acuzându-i de „protestantism”, „erezie” și „schismă” și considerându-i drept „lipsiț i
de har”, „lipsiți de evlavie” și „nelegiuiți”, mitropolitul Hrisostom de Florina a
recunoscut în cele din urmă că el însuși era vinovat. Sfântul Sinod, sub președinția
arhiepiscopului Matei al Atenei și al întregii Grecii, susținuse tot timpul adevărata
eclesiologie ortodoxă patristică.

Cu toate acestea, sinodul florinit și-a încheiat enciclica cu următoarele:

„Oferim această ocazie pentru a adresa un ultim apel tuturor adevăraților creștini
ortodocși, chemându-i într-o manieră parintească să vină în uniune cu noi, ceea ce ar
duce mai departe lupta sfântă pentru evlavia patristică și ar satisface dorința noastră
fierbinte. "

„Chemându-vă, eliminăm scandalurile create de noi din vina noastră și, în acest
scop, amintim și retragem tot ceea ce noi am fost scris și spus din 1937, fie în
anunțuri, clarificări, publicații sau enciclice, ceea ce era contrar și opus principiilor
Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos și luptei sfinte pentru ortodoxie condusă de
noi, așa cum a fost proclamată în enciclica publicată de Sfântul Sinod în 1935, fără
nicio adăugare sau scădere și care include și definiția tehnică „potențialitate și
actualitate” ...

„Data: 26 mai 1950

Semnat:
+ Hrisostom, fost de Florina
+ Gherman de Cyclades
+ Hristofor de Christianopolis
+ Policarp de Diaulia"
Deși sinodul florinit ar trebui felicitat pentru faptul că a admis în cele din urmă
adevărul și a confirmat corectitudinea ecleziastică a Sfântului Sinod al GOC,
procedurile prezentate în enciclica de mai sus au fost acceptabile din punct de vedere
canonic? Și, dacă nu, a fost enciclica de mai sus un adevărat act de pocăință?

Pentru a efectua o evaluare a enciclicii, trebuie analizat critic conținutul acesteia:

1.Mitropolitul Hrisostom de Florina a recunoscut că el a fost cauza schismei din 1937.

Cu alte cuvinte, mitropolitul Hrisostom de Florina a recunoscut că este un schismatic.
Textul relevant din enciclică este: „... eliminăm scandalurile create de noi din vina
noastră și, în acest scop, amintim și retragem tot ceea ce noi am fost scris și spus din
1937...”

2. Mitropolitul Hrisostom de Florina a recunoscut că el și Sinodul său, din 1937,

au scris „anunțuri, clarificări, publicații (și) enciclice, care (erau) contrare și opuse
principiilor Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos și luptei sacre pentru
Ortodoxie ... "Dar ce înseamnă a fi" contrar principiilor Bisericii Ortodoxe Răsăritene a
lui Hristos? "Ce înseamnă a fi „opus luptei sfinte pentru ortodoxie?” În terminologia
ortodoxă, această afirmație mai sus citată de mitropolitul Hrisostom de Florina este
definiția pentru un termen oarecum complicat, dar simplu înțeles, erezie. Indiferent
dacă cineva crede sau nu, mitropolitul Hrisostom a recunoscut că acțiunile și
afirmatiile sale începând din 1937 au fost „contrare și opuse principiilor Bisericii
Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos și luptei sfinte pentru ortodoxie ...” și această frază
este definiție ortodoxă pentru termenul „erezie”.

3. Mitropolitul Hrisostom de Florina a fost de acord că poziția Sinodului

Mitropolitului Matei din Brestena a fost corectă în ceea ce privește patru puncte, 1)
neo-calendariști sunt schismatici, 2) taine neo-calendariste nu au har, 3) mirul neo-
calendariști este lipsit de har și 4) cei botezați de neo-calendariști ar trebui să fie
admiși în Biserică prin administrarea Sfântului Mir. Textul relevant din enciclică este:
„... Reiterăm această proclamație și, în consecință, ordonăm aplicarea Primului Canon
al Sfântului Vasile cel Mare că tainele neo-calendariști, prin faptul că aceștia din urmă
sunt schismatici, sunt lipsite de harul sfințitor.” „Prin urmare, nici un neo-calendarist
nu trebuie primit în sânul Preasfintei noastre Biserici sau să fie slujit fără o mărturisire
prealabilă prin care să condamne inovația neo-calendariștilor și să proclame biserica
lor schismatică. Cei botezați de inovatori ar trebui să fie miruiți cu Sfântul Mir
Ortodox, așa cum se găsește din abundență la noi.”

Acesta a fost un pas deosebit de încurajator pentru floriniți. Din păcate, însă, sinodul
sub fostul mitropolit Hrisostom de Florina nu a pus niciodată aceste proceduri în
practică. Acest lucru este confirmat de renumitul autor florinit din acea vreme, pr.
Teodoret Mavros (cf. „Apokrisis eis tin Apantisin”, pp. 18-19). Cu alte cuvinte, sinodul
florinit a acceptat termenii și condițiile Enciclicii din 1950 doar „teoretic”, dar nu
„practic”. Prin urmare, declarațiile făcute în acesta au fost aproape complet lipsite de
sens și practic fără valoare.

4. Deși mitropolitul Hrisostom a recunoscut că el însuși a fost vinovat pentru

schisma din 1937 și, deși a recunoscut că a căzut în învățături contrare și opuse
Bisericii Ortodoxe Răsăritene a lui Hristos și, deși, teoretic (deși nu practic) revenit la
ceea ce fusese propovăduit întotdeauna de Sfântul Sinod, mitropolitul Hrisostom a
făcut în mod paradoxal, „un ultim apel către toți adevărații creștini ortodocși,
chemându-i în mod patern să vină în uniune cu noi”. Un schismatic auto-mărturisit și
care a recunoscut că a greșit de la învățăturile și principiile Ortodoxiei, îi cere
Adevăratului Ortodox să se alăture lui!

Dar, de când au schismaticii auto-mărturisiți, cei care au recunoscut că au greșit de la

învățăturile Bisericii Ortodoxe, au vreodată autoritatea de a apela la Adevăratul
Ortodox într-un mod „patern”? Și, din ce motiv sunt adevărații ortodocși obligați să
„se întoarcă” de unde nu au plecat niciodată?
Mai mult, mitropolitul Hrisostom de Florina nu putea pretinde că este președintele
canonic al Sfântului Sinod al GOC. Președintele canonic a fost mitropolitul Gh erman
de Demetrias de la alegerea sa din 1935. Acesta din urmă a căzut în schismă în 1937
și, prin urmare, a continuat să fie doar președintele fracțiunii florinite. Gherman de
Demetrias a murit în 1944 și a fost îngropat de neo-calendariști.

Mitropolitul Hrisostom, totuși, se declarase „președinte” al sinodului său în 1943,

chiar dacă mitropolitul Gherman de Demetrias (președintele canonic al fracțiunii
florinite) era încă în viață și încă slujea conform vechiului calendar de la acea vreme.
Deși se zvonește că German de Demetrias a depus o petiție pentru a fi primit în
biserica de stat, petiția sa nu a fost niciodată acceptată atât timp cât a fost în viață.
Mitropolitul Hrisostom nu avea dreptul să se despartă de președintele sinodului său
în 1943, în niciun caz conform propriei eclesiologii. Și cu ce autoritate s-a proclamat
„președinte al Sfântului Sinod” în 1943?

Cum se poate, așadar, să se sfătuiască adevărații creștini ortodocși să se unească sub

mitropolitul Hrisostom de Florina, care se declarase necanonic „Președinte al
sinodului” al sinodului florinit în 1943, chiar dacă adevăratul președinte al sinodului
florinit era încă în viață și slujea conform vechiului calendar de la acea vreme?

Dar, chiar dacă mitropolitul Hrisostom de Florina a fost vreodată președintele

canonic al sinodului florinit, el a fost un schismatic auto-mărturisit și a recunoscut că
a greșit de la învățăturile Bisericii Ortodoxe. Prin urmare, ce autoritate avea
mitropolitul Hrisostom de Florina în „chemarea” adevăraților creștini ortodocși într-o
manieră „părintească” pentru a intra în uniune cu el? Unde este scris în învățăturile
Bisericii Ortodoxe că cei care susțin adevărata credință trebuie cumva să se
„întoarcă” la cei care au căzut din ea? În pilda Domnului, a fost tatăl care s-a „întors”
la fiul risipitor? Dacă da, nu s-ar regăsi amândoi în troaca porcului? Fiul risipitor s-a
întors la sânul și gospodăria tatălui său. Iată ce se așteaptă de la toți cei care cad din
credință și apoi se pocăiesc: trebuie să se întoarcă de unde au plecat.

De exemplu, atunci când cei trei Ierarhi (Gherman de Demetrias, Hrisostom de

Florina și Hrisostom de Zakynthos) s-au pocăit și a revenit la respectarea calendarului
ortodox în 1935, au cerut "părintește" tuturor creștinilor ortodocși adevărați să se
unească sub ei? Nu, pentru acest lucru ar fi extrem de neobișnuit și complet ilogic.
Dimpotrivă, celor trei ierarhi li s-a cerut să se întoarcă la GOC intrând în parohia vechi
calendaristă de la Kolonos, în care au făcut o mărturisire deschisă în fața a mii de
adevărați creștini ortodocși, și numai după această mărturisire au fost cei trei ierarhi
primiți de credincioși.

Evenimentele care au avut loc după 1950, de asemenea, din păcate, dovedesc că
enciclica din 1950 a mitropolitului Hrisostom nu a fost o mărturisire reală. Nu numai
că nu a crezut în propria sa mărturisire din 1950, dimpotrivă, mitropolitul Hrisostom
de Florina a lucrat de partea neo-calendariști noi în scopul de a încerca să distrugă
Sfântul Sinod al GOC.

La pagina 175 a cărții sale, "Agonie în Grădina Ghetsimani", faimosul istoric vechi-
calendarist, dl. Stavros Karamitsos, (ale cărui scrieri sunt folosite atât de Sfântul
Sinod, cât și de floriniți deopotrivă) prezintă următoarea relatare cu privire la
evenimentele din 1951 în care au fost implicați "arhiepiscopul" nou calendarist
Spiridon Vlachos (cel mai feroce persecutor al creștinilor ortodocși autentici) și
Hrisostom, fostul mitropolit de Florina:

"În momentul în care Spiridon Vlachos a fost ridicat la tronul eparhial (al bisericii de
stat), ... multe probleme care aveau nevoie de soluții rapide (inclusiv problema
calendarului) au fost discutate. Din acest motiv, (Spiridon Vlachos) l-a vizitat pe fostul
(mitropolit) de Florina, cu care a împărtășit o prietenie frățească, și i-a spus
următoarele:

"Hrisostom, biserica noastră a făcut un prinț. Trebuie să avem grijă să dizolvăm

Mănăstirea Keratea. Și după aceea, noi înșine vom găsi o soluție la problema vechi-
calendaristă, în conformitate cu Sfintele Canoanele ale Bisericii..."

Dl. S. Karamitsos continuă apoi: "Fostul preasfințit (mitropolit) de Florina, și Sinodul

sub el, a crezut în cuvintele arhiepiscopului Spiridon, în care acesta din urmă a fost
într-adevăr interesat de unitatea credinței și de respectarea Sfintelor Canoane, și că el
dorește să dizolve fracțiunea episcopilor ("mateiți"), îndemnați de zelul dumnezeiesc
pentru Sfintele Canoanele..."

Prin urmare, după cum dezvăluie dl S. Karamitsos, mitropolitul Hrisostom de Florina,

și sinodul său, au lucrat în numele neo-calendariști în scopul dizolvării Sfântului Sinod
al GOC. Din păcate mitropolitul Hrisostom a reușit să convingă mulți oameni, în
special în regiunea Attica, să creadă că s-a întors la mărturisirea ortodoxă. Prin
urmare, Mănăstirea GOC din Kouvara a căzut în mâinile jurisdicției florinite, iar
călugării protestatari au fost dați afară din mănăstirea lor, și au fost forțați să meargă
în altă parte. Împreună cu Mănăstirea Kouvara, a fost preluată de la GOC și
imprimeria jurnalului oficial al GOC "Vestitorul ortodoxiei adevărate". Dar, deoarece
marea Mănăstirea din Keratea, invidiată de toți neo-calendariștii, precum și de
floriniții, nu a fost abandonată de Sfântul Sinod, mitropolitul Hrisostom de Florina și-a
folosit prietenia cu neo-calendaristul, "arhiepiscopul" Spiridon Vlachos, să ia
Mănăstirea cu forța. Prin urmare, în 1950, episcopul Andrei de Patras (retras ca GOC
Arhiepiscop al Atenei, +2005) t atăl duhovnicesc al Mănăstirii Keratea, împreună cu
stareța, maica Mariam (care a murit cu moarte martirică), au fost aruncați în
închisoare. Mănăstirea Keratea a fost atunci predată sinodului florinit, prin ordin al
guvernului elen.
După ce și-a îndeplinit scopul de a uzurpa Sfintele Mânăstiri din Kouvara și Keratea
(ambele construite de mitropolitul Matei de Bresthena), mitropolitul Hrisostom s -a
întors din nou la erezie ecleziastică. Prin urmare, pe 2 iulie 1950, în ziarul "Bradyni"
("Seara"), mitropolitul Hrisostom a declarat că "Decizia sinodală din 1935 (cu privire
la statutul schismatic și lipsit de har a neo-calendariștilor) nu se aplică până ce
problema calendarul este discutată în cadrul viitorului Sinod Panortodox".

Prin urmare, este clar că mitropolitul Hrisostom de Florina, din 1937, nu a crezut în
Mărturisirea Sinodală din 1935; și nici presupusa lui "întoarcere" în 1950 nu este o
mărturisire autentică. Dacă acest lucru este așa, ne puteam întreba, în ce scop
mitropolitul Hrisostom de Florina a semnat Enciclică din 1950? Răspunsul ne este dat
de mitropolitul Hris ostom de Florina însuși. În "răspunsul" său către biserică neo-
calendaristică, care a fost publicat atât în ziarul "Bradyni" ("Seara") pe decembrie 11,
1950, precum și în jurnalul oficial florinit, "Phoni tis Ortodoxia" ("Vocea Ortodoxiei")
în decembrie 1950, mitropolitul Hrisostom de Florina scrie:

"Aceasta [schimbarea mărturisirii sinodului florinit] este în mod intenționat realizată

la notificarea comisiei sinodale (a bisericii de stat) de către noi, cei mai înainte
conservatori și moderaț i, și care mai apoi am trecut la fanatismul de facțiunii
mateite, predicând că ierarhia de stat este schismatică, și că tainele lor sunt lipsite de
har, numai și numai astfel încât să putem realiza ... enorma p roprietate... (adică,
Mănăstirea Keratea) ... Este adevărat că am evitat să predicăm că (Biserica de Stat)
este schismatică din respect față de biserica (statului)... Noi, găsindu-ne într-o stare
de apărare, am circulat enciclica respectivă pentru a reduce la tăcere revolta din
conștiința turmei noastre..."

Mitropolitul Hrisostom de Florina, prin propriile sale scrieri și cuvinte, dovedește că

enciclica sa din 1950 nu a fost, din păcate, o adevărată mărturisire de credință. Dar,
din păcate, acesta nu este singurul exemplu privind reaua credință a mitropolitului
Hrisostom față de mărturisirea credinței ortodoxe. La 11 decembrie 1950, mitropolit
Hrisostom de Florina a făcut următoarea declarație (cf. "Bradyni", 11 decembrie
1950; și "Foni tis Ortodoxia", Dec., 1950, p. 6):

"... Ierarhia (de stat), de dragul autorității și prestigiului bisericii, ar trebui să sugereze
unui mitropolit (al bisericii de stat) să pretindă a fi vechi-calendarist, și să devină
capul vechilor calendariști, controlând lupta în cadrul limitelor canonice [ale] (bisericii
de stat) ... Abia acum au apărut aceste ideologii și conduc (lupta sfântă) și o
controlează în cadrul Sfintelor Canoanelor ..."

În citatul de mai sus, mitropolitul Hrisostom de Florina arată în mod clar că el crede
că biserica de stat schismatică este plină de har. Cu toate acestea, el ia un pas mai
departe. El crede că lupta sfântă pentru Sfânta Tradiție ar trebui să existe în cadrul
"limitelor canonice" ale bisericii de stat neo-calendariste, și că ar trebui să fie
controlate de către un ierarh al bisericii statului, care doar va "acționeaza" ca un
vechi- calendarist, în scopul de a sluji celor din lupta sfântă! Atunci, care ar fi
diferența dintre cei care se luptă pentru a păstra Sfânta Tradiție și cei care le calcă în
picioare? Atunci, care ar fi diferența dintre cei care aparțin luptei sfinte și cei care
aparțin unei schisme moderniste? Atunci, care ar fi diferența între cei care urmează
calendarul Sfinților Părinți și cei care urmează calendarul eretic al Papei de la Roma?

Potrivit mitropolitului Hrisostom, întreaga problemă se reduce la o diferență simplă

de treisprezece zile, ca și când ar fi zilele în sine, care nu au importanță. Motivul
pentru care problema calendarului este o problemă importantă se datorează faptului
că cei care acceptă și urmează noul calendar sunt blestemați de nenumărate
anateme, aruncate de Sfântul Sinod Pan-Ortodox și de Părinții purtători de
Dumnezeu ai Bisericii Ortodoxe universale și istorice. Noul calendar este eretic.
Acesta a fost etichetat ca atare de către sinoadele panortodoxe și Sfinții Părinți. Cei
care urmează noul calendar sunt sub anateme nenumărate, și sunt aruncați din
corpul lui Hristos, Sfânta Sa Biserică Ortodoxă.

GOC ȘI ROCOR

Nu este posibil să se scrie o istorie a Sfântului Sinod în care se încearcă să informeze

și să explice, fără a include Biserica Ortodoxă Rusă Străinătate. Cele două Biserici au
fost, la un moment dat, în comuniune.

Timp de peste 25 de ani, nu am avut nici o idee despre eclesiologia oficială a ROCOR.
Acest lucru, sunt de acord, este un dovadă al lipsei mele de cunoștințe. Intrarea mea
în ROCOR a fost prin Sfânta Mănăstirea Schimbarea la față , în Boston, și nu am avut
nici o cunoaștere în profunzime a problemelor legate de calendarul vechi vs.
calendarul nou sau despre istoria ROCOR până de curând (aprox. 2001) (nu dau vina
pe internet).
Dacă aceasta este valabilă pentru mine, și, de asemenea, pentru unii ruși care au trăit
cea mai mare parte a vieții lor ortodoxe în ROCOR, vă puteți imagina dificultățile
avute de grecii pe această temă? Când Sfântul Sinod GOC s-a apropiat de mitropolitul
Filaret, de arhiepiscopul Averchie și de alți ierarhii, în 1971, le-au citit "Mărturisirea
de credință". Ea a fost tradusă în limba rusă și citită cu voce tare de către arhipreotul
George Grabbe la Sinodul Episcopilor ROCOR. "Mărturisirea de credință" a fost
acceptată în unanimitate, împreună cu declarațiile eclesiologice ale Sfântului Sinod
GOC. Un raport a fost trimis apoi Sfântului Sinod de la Atena. Pentru toate intențiile
și scopurile, ROCOR și Sfântul Sinod au fost în acord complet, sau așa a crezut Sfântul
Sinod GOC.

ROCOR a fost de acord, de asemenea, să își precizeze ecleziologia în scris. Cu toate

acestea nu au trimis scrisoarea, chiar și după ce au fost trimise mai multe scrisori prin
care au cerut ROCOR să facă acest lucru. Când mai târziu, Sfântul Sinod GOC a
descoperit că ROCOR în ansamblu, în mod oficial, nu a fost de acord cu eclesiologia
stabilită de ierarhii cu care s-au întâlnit prima dată, ei a rupt comuniunea cu ROCOR,
în 1976. Nu este nerezonabil să credem că ceea ce ROCOR a prezentat Sfântului
Sinod GOC în 1971, nu a fost identic cu ceea ce ROCOR a prezentat Sfântul Sinod în
1976. Faptul că GOC a rupt comuniunea cu ROCOR arată că GOC a fost indusă în
eroare. Faptul că Sfântul Sinod a rupt comuniunea cu ROCOR arată o consistență și o
hotărâre de a nu intra în comuniune cu nicio biserică locală care a nu acceptă
anatemele din 1583, 1587 și 1593. Sfântul Sinod GOC nu a alcătuit anatemele
promulgate de sinoade a căror intenție a fost de a fi pan-ortodoxe. Ea acceptă doar
sinoadele pan -ortodoxe, și rămâne fidelă învățăturilor lor. Desigur, unii ruși și alții nu
acceptă cele trei sinoade ca atare. Acest lucru este în detrimentul lor. Această
neacceptare i-a condus în ecumenism și schismă. Sfântul Sinod nu a avut nici o idee
că ROCOR (arhiepiscopul Antonie de Geneva, și alți) a slujit cu neo-calendariști și
oferit oamenilor lor sfânta împărtășanie.

Apropo, Sfântul Sinod GOC nu a spus niciodată că este singura Biserică cu har, și
toate celelalte au fost schismatice. Se poate dovedi că Arhiepiscopul Matei a căutat
în lume un co -hirotonitor. (Așa cum a declarat în petiția către ierarhia ROCOR. A se
vedea "Lupta împotriva ecumenismului", Sfânta Biserică Ortodoxă din America, 1998.
p. 88.) Numai după ce eforturile sale nu au reușit a folosit iconomia și a hirotonit de
unul singur pe episcopul Spiridon. În cazul în care el nu ar fi făcut acest lucru, Biserica
Greciei, COG ar fi dispărut. Mitropolitul Hrisostom de Florina a fost chiar mulțumit să
declare biserica neo-calendaristă în schismă "potențială ". El nu s-a opus noului
calendar în modul cerut de anatema sinoadelor panortodoxe. La început, a făcut-o.
Mai târziu, s-a răzgândit și a cauzat o schismă în cadrul GOC. Arhiepiscopul Matei
rămâne în adevărul Sfintei Ortodoxii. Acum, bisericile neo-calendaristice nu sunt doar
schismatice, ci ele sunt, de asemenea, în erezie. Sunt ecumeniști, la fel ca toți cei
aflați în comuniune cu ei.
În 2013, Fericirea sa, Nicolae, Arhiepiscop al Atenei și al întregii Grecii, este singurul
succesor adevărat al Sfântului Tron al Atenei. El menține linia neîntreruptă,
apostolică, plină de har din Biserica Greacă, și de la Patriarhia Ecumenică în care
mitropolitul Gherman de Demetrias (al doilea în vechime în Biserica de Stat din
Grecia) și mitropolitul Hrisostom de Florina (episcop pensionat al Patriarhiei
Ecumenice), a reprezentat ambele biserici, primind succesiunea lor apostolică de la
ei.

Acum, deși poate fi adevărat că ROCOR a considerat hirotonirea prin mitropolitul

Matei ca ceva "neobișnuit", care nu este în conformitate cu canoanele, acest lucru nu
înseamnă în nici un fel că harul episcopiei nu a fost dat episcopului Spiridon și, la
rândul său, asupra tuturor celorlalți hirotoniți de arhiepiscopul Matei și de cei care
erau cu el. Acest aspect constă în modul în care Sfântul Sinod GOC s-a poziționat,
spre deosebire de punctul de vedere al celorlalți. Amintiți-vă, 1948 a fost o periodă in
care GOC a fost persecutat.

Sfântul Sinod a abordat ROCOR din punctul de vedere al harului ca fiind Biserica
plină, nelipsită de nimic. Sfântul Sinod GOC a recunoscut că au vrut unire, dar din
punctul lor de vedere ea a fost o Biserică soră egală în statut cu ROCOR. Scrisoarea
Sfântului Sinod adresată Sinodului Episcopiilor ROCOR nu a fost o petiție pentru
corectarea [succesiunii apostolice], ci pentru unire "cu privire la lupta sfântă pentru
Ortodoxie." Ei nu au căutat corectarea [succesiunii apostolice], nici nu au respins-o
mai târziu (mai multe despre acest lucru mai târziu).

Știind că unii ar putea avea dificultăți legate de hirotonirea episcopului Spiridon de

catre un singur episcop, comitetul format din mitropolii Calist și Epifanie, și
protopreotul Eugen Tombros, a spus, de fapt, noi ne adresăm Sinodul (ROCOR)
pentru unirea într-o cauză comună, Ortodoxia. Ei au spus, ca în esență, nu ne lipsește
nimic, cu toate acestea, dacă aveți nevoie pentru a face ceva, din partea voastră,
pentru a satisfice orice îndoieli pe care voi sau alții le-ați putea avea, suntem dispuși,
dacă este în conformitate cu Dreptul Canonic, să se supună acesteia. "Ceva" nu a
însemnat hierotezie sau corectarea [succesiunii apostolice].

ROCOR, temându-se că un scandal ar putea fi "rezultatul recunoașterii hirotoniilor

lor", (P. 95, "Lupta…”) a decis să efectueze rugăciuni "de punere a mâinilor" peste ei.
Aceste rugăciuni, citite de episcopi ROCOR, nu au fost rugăciuni de hirotonire. Acest
lucru a fost declarat de mitropolit Filaret, într-o scrisoare adresată arhiepiscopului
Andrei (vezi mai jos). Amintiți-vă, episcopii GOC au trebuit să citească rugăciunea
peste preoții lor, de asemenea, dovedind rugăciunea nu a fost una de hirotonire în
episcopie.

Unul dintre preoții Sfântului Sinod a spus că unirea cu ROCOR a fost una dintre cele
mai mari greșeli pe care Sfântul Sinod le-a făcut vreodată. Ea a creat impresia că am
fost în căutarea corectării [succesiunii apostolice], atunci când, de fapt, am căutau
doar unirea într-o cauză comună. Și, de dragul cauzei comune, am fost dispuși să ne
umilim și să acceptăm această condiţie. Pentru Sfântul Sinod GOC, binecuvântarea a
fost doar o formalitate. Cum ar putea fi altfel la o Biserică care a crezut că nu necesită
nimic, nici o împlinire, nici o corecție, nici ceva suplimentar, în scopul de a avea (sau
păstra) harul preoției? Sfântul Sinod a concluzionat aceastea în petiția lor către
ROCOR.

"Lipsa" a fost promovată din partea altoră, nu din partea Sfântul Sinod (GOC). De
asemenea, din modul în care se citește scrisoarea ROCOR, s-ar putea interpreta în
mod rezonabil motivul pentru binecuvântarea dată ca ceva făcut pentru a evita un
posibil scandal, care ar putea rezulta în cazul în care ierarhia "mateită " a fost pur și
simplu recunoscută. Cu alte cuvinte, ROCOR ar fi fost multumit doar cu o "simplă
recunoaștere a GOC." Ca un fapt interesant, la pagina 91 (Lupta...), Rezoluția ROCOR
menționează:

"Se subliniază faptul că în istoria Bisericii au existat unele - cu adevărat foarte puține
– precedente pentru astfel de hirotonire (realizată numai de către un episcop). Totusi
în aceste cazuri, fie acestea au fost de obicei precedate de alegeri canonice sau altfel
au fost recunoscute ca fiind valabile după o decizie ulterioară Sinodului. Astfel de
cazuri au fost cunoscute, de asemenea, în Grecia în timpul războiului pentru eliberare,
atunci când comunicarea cu Constantinopolul s-a întrerupt. In 1825, Episcopul Gabriel
de Zarna a hirotoni trei episcopi. Mai târziu, cele trei hirotonii au fost recunoscute ca
fiind valabile de către un Consiliu în 1834." (Notă: Nouă ani mai târziu!)

Întrebările apar: deoarece hirotonirea de către un singur episcop ar fi putut fi cu

ușurință recunoscute de către Sinodul Episcopilor ROCOR, de ce nu a fost
recunoscută si hirotonirea făcută de episcopul Matei? De ce o simplă recunoaștere ar
aduce scandal când există un precedent pentru o astfel de recunoaștere? Cine ar fi
scandalizat? Răspunsul este: arhiepiscopul Auxentios. Care, apropo, în conformitate
cu o scrisoare scrisă de el, a fost supărat pentru că ROCOR văzut ierarhia "mateită" ca
și canonică. [#534 enciclice, 18-9-1971 (O.C.)]
Așezarea mâinilor însoțită de citirea rugăciunilor a fost făcută pe 17 și 18 septembrie
1971 (O.C.) peste ierarhii deja hirotoniţi de GOC, în conformitate cu hotărârea
Rezoluţie a Sinodului ROCA. În același timp, Sinodul ROCOR l-a informat și pe
Arhiepiscopul Auxentios (Pastras) (liderul fracțiunii florinito-akakiane) că au intrat în
comuniune cu sinodul "mateiților", și i-a acceptat ca episcopi deja investiți, cu doar
rugăciunea de binecuvântare citită deasupra lor. (a se vedea scrisoarea arhipreotul
George Grabbe, de mai jos). Din păcate reacția arhiepiscopului Auxentios a fost
extrem de ostilă. La primirea știri de la Sinodul ROCOR, Arhiepiscopul Auxentius a
scris următoarele într-o enciclică oficială (a se vedea: "Enciclica arhiepiscopului
Auxentios," # 534, din 18.9.1971. (0.C.) "(...)

Deși eram siguri că nu vor lua nicio hotărâre cu ei [GOC] fără știrea sau
consimțământul nostru, complet paradoxal și, în ciuda tuturor așteptărilor, am fost
informați că Sinodul Preasfințitul Părinte Filaret a decis să recunoască ca și canonici
pseudo-episcopi decedatului Episcop Matei... Acest lucru menționat mai sus ne-a
afectat foarte mult, dar ne-am recâștigat deja calmul, și am decis să se ne
confruntăm cu situația actuală de la începutul ei, într-un mod calm și serios. Nu știm
ce scuză va prezenta Sfântul Sinod ROCOR pentru acest perfid act. Nu ne vom mai
ocupa de ei și nici nu vom mai recunoaște actele necanonice ale oricui cu privire la
această chestiune."

Ostilitatea arhiepiscopului Auxentie față de Sfântul Sinod GOC, refuzul său în a

accepta rezoluția Sinodului ROCOR și refuzul său de a intra în dialog teologic în scopul
unirii cu Sfântul Sinod, a dovedit că Arhiepiscopul Auxentie nu a avut cu adevărat
grijă de unitatea Creștiniilor Ortodocși, așa cum a susținut el. Dimpotrivă, ostilitatea
și actele necanonice ale arhiepiscopul Auxentie au dus la o divizare ulterioară. De
exemplu, deși arhiepiscopul Auxentios a fost în comuniune cu Sinodul ROCOR, care,
la rândul său, a fost în comuniune cu Sfântul Sinod GOC, Arhiepiscopul Auxentios a
procedat la hirotonirea pripită a lui Hrisostom Kiousis de Tesalonic și Akakie Mouskos
de Montreal, chiar dacă existau de ceva vreme ierarhi GOC și ROCOR (Dimitrie de
Tesalonic și respectiv Vitalie de Montreal) care dețineau aceste titluri. Mai mult,
actele necanonice ale arhiepiscopul Auxentie au făcut ca cel puțin patru dintre
ierarhii săi să rupă individual comuniunea cu el până în 1974, iar hirotonirea
necanonică de către Auxentie a lui Gabriel de Lisabona a cauzat în cele din urmă
ruperea comuniunii cu Sinodul ROCOR, în același deceniu.

Mitropolitul Calist de Corint, mitropolitul Nicolae de Pireu, și arhimandritul Calinic

(acesta din urmă a devenit episcop de Kallistite (sinodul florinit), iar în prezent este
arhiepiscop al sinodului florinit (+ Kiousis) confirmă în epistola lor oficială către
parohiile grecești din America (datată 8 februarie 1975) că mănăstirile ortodoxe
grecești, parohii, comunitățile care se află în cadrul ROCOR, să recunoască Sinodul
"mateit" ca fiind Biserica Adevărat Ortodoxă din Grecia. În plus, este, de asemenea,
bine cunoscut faptul că aceiași preoții greci ROCOR și credincioșii lor, în timp ce
vizitează Grecia, ar trebui să participe numai la slujbe și să primească Sfintele Taine în
bisericile care aparțin GOC.

După ce Sfântul Sinod al GOC a îndeplinit cerință sinodului ROCOR cu privire la

rugăciunile de binecuvântare, Mitropolit Filaret, în numele Sfântului Sinod, a trimis o
enciclică oficială (datată 21 octombrie / 3 noiembrie 1972) arhiepiscopului Andrei,
președintele sinodului "mateit", în care a declarat următoarele: "Noi facem cunoscut
tuturor, că, după punerea mâinilor, care a a fost îndeplinită ca o binecuvântare
pentru Ierarhia Sfântă a Fericirii Voastre, Sinodul ROCOR intră în comuniune deplină
ecleziastică și liturgică cu GOC, al căruia episcop este Fericirea voastră.

"Mă rog din inimă ca Domnul nostru să binecuvânteze și să îndrume pururea ierarhia,
clerul și laicatul Bisericii de Dumnezeu păzite a Fericirii voastre.

"Fratele devotat al Fericirii voastre în Hristos,

+ Mitropolit Filaret
Președintele Sinodului Episcopilor
+ Episcopul Laur
Secretar al Sinodului Episcopilor"

În această scrisoare, Mitropolitul Filaret a recunoscut binecuvântarea "Ierarhiei Sfinte

a Fericirii voastre", și intră în comuniune cu Arhiepiscopul Andrei. (Această
"Comuniune completă, ecleziastică și liturgică" a durat 5 ani.)

Cu toate acestea, arhiepiscopul Auxentie, observând eșecul tacticii sale de

nerecunoaștere a deciziei Sinodului ROCOR cu privire la Sinodul GOC, a început a
doua campanie de răspândire a acuzațiilor false că episcopii "mateiți" se presupun a
fi "re-hirotoniți" de sinodul ROCOR în 1971. Deși acest lucru a dus la multă confuzie,
arhiepiscop Auxentie nu a furnizat nici o dovadă pentru afirmațiile sale. De fapt, cele
mai multe dintre afirmații s -au dovedit a fi contrare. De exemplu, următorul
documentul a fost trimis unui anchetator de către arhipreotul George Grabbe,
director al Departamentului de Relații Publice și Externe al sinodului ROCA (datat 25
octombrie / 7 noiembrie 1973):

"Dragă domnule Shallcross,

"Scrisoarea dvs. din 11 octombrie 1973 a fost primită.

"Episcopii Calist și Epi fanie nu au fost hirotoniți de sinodul nostru. Ei au fost acceptați
în comuniune ca episcopi doar punând mâinile pe ei, deja în veșminte episcopale", în
conformitate cu canonul 8 al primului Sinod Ecumenic. Aceasta a fost pentru a
rectifica, dincolo de orice îndoială, excepția cauzată de fondarea ierarhiei lor prin
intermediul hirotonirii efectuate inițial de un singur episcop."

"Cu sinceritate al tău,

+ Arhipreot George Grabbe"

Declarația de mai sus arată în mod clar că ierarhii GOC au fost acceptați în
comuniune ca episcopi cu rang deplin, deja investiți în veșminte lor ierarhice, inclusiv
omofor, înainte de rugăciunea de binecuvântare ce a fost citită asupra lor, în ciuda
faptului că fiecare a primit binecuvântare în două zile separate, deși au protestat cu
privire la această situație.

În 1974, pentru a clarifica faptele și a risipi acuzațiile false, Arhiepiscopul Atenei și

toată Grecia, Andrei (+2005), apoi
Președinte al Sinodului GOC, a scris că comuniunea și uniunea între sinoadele GOC si
ROCOR în anul 1971 a avut loc:

"a) După ce "Mărturisirea de credință" a bisericii noastre a fost citită astfel încât să
fie auzită de Sinodul ROCOR, și numai după ce Sinodul ROCOR unanim și cu voce tare
a mărturisit și a acceptat mărturisirea credinței noastre ortodoxe; "

"b) Din moment ce au promis că vor trimite, de asemenea, o declarație scrisă (care
conține aceeași mărturisire) și din moment ce s-au unit cu noi în acest sens și această
mărturisire ... și prin care, de asemenea, au recunoscut ca ortodoxă și valabilă
episcopia ierarhilor noștri; ar fi fost poate important ca în cazul ierarhiilor noștri, de
asemenea, să fi arătat obligatoriu creștinătatea și umilință iubitoare de frate prin
acceptarea împlinirii formei externe de punere a mâinilor, (care a fost) în întregime în
formă, și nu în esenţă."

"Ierarhii noștri au avut episcopia lor completă și perfectă de la momentul hirotonisirii

lor și nimic nu lipsea de la ea, nici harismatic, nici dogmatic, ei au posedat întreagă
episcopiei, în plenitudinea ei. Ei au avut, și ei continuă să aibă episcopia completă și
operantă. ROCOR, pe de altă parte, nu au făcut să completeze episcopia și nici nu au
adăugat nimic, ci (mai degrabă), ei a recunoscut episcopia deja existentă (a sinodului
''mateiit'') și nu inexistența acesteia. "
"Punerea mâinilor care a avut loc a fost, și este, nimic altceva decât executarea unei
forme externe, iar acest lucru (a avut loc), nu pentru nici un motiv altele decât să
închidă gurile de închis ale celor (care) de mult timp au fost contrariați de hirotonia
de unul singur și care au contrazis și s-au opus întotdeauna adevărul, (se înțelege),
"florino-auxentianiți". "Acest lucru a fost astfel încât unul dintre lor argumente (de
exemplu, singurul lor argument demn - cel al hirotonirii) ar fi complet neluate in
considerare; astfel încât cei care sunt adevărații și reali creștini ortodocși autentici și
păstori ar indică umilința adecvată, starea de spirit conciliantă și de frate iubitoare
față de unire."

Nu este nimic în această scrisoare decât o re-afirmare a poziției inițiale trimise

ierarhilor ROCOR atunci când Sfântul Sinod a fost în căutarea de unitate "cu privire la
lupta sfântă pentru Ortodoxie." Nu există nici o negare a rugăciunile de
binecuvântare. Nu există nicio declarație conform căreia ROCOR a primit credința de
la Sfântul Sinod prin unirea cu Sfântul Sinod. De asemenea, binecuvântare a fost doar
că, o binecuvântare. Această scrisoare de la Arhiepiscopul Andrei adăugă ceva și
suplimentează, si nu elimină. Dacă un preot este caterisit de episcopul său (sau dacă
un episcop este caterisit de către sinodul episcopilor) și apoi primește mai târziu
rugăciunile de iertare eliminând caterisirea, nu se adaugă nimic preoției sale. Ca o
chestiune de fapt, chiar și în timpul caterisirii preotului, harul preoției este încă
intact. Încă de la început, Sfântul Sinod a privit punerea mâinilor ca doar o formă
externă. Ea a venit la ROCOR ca un Biserica soră, posedând plenitudinea harului
episcopal. Cei doi episcopii au primit doar o binecuvântare prin așezarea mâinilor, în
conformitate cu canonul de 8 al Primului Sinod Ecumenic. (Pentru discuții
suplimentare, a se vedea Anexa C.)

Deci, din scrisoarea de mai sus, s -a dovedit că nu a existat nici o negare [a

hirotoniilor]. Să spunem, de dragul argumentării, totuși, că rugăciunea a fost una de
hirotonire; că mitropoliți Calist de Corint, și Epifanie de Kition a primit hirotonirea
întru episcopie. Din moment ce întotdeauna Biserica a învățat că botezul și
hirotoniile nu pot fi repetate, și din momentul în care cineva din cler este o dată și
pentru totdeauna în preoției, harul hirotoniei nu poate fi respins și, prin urmare, să
fie extirpat sau șters din sufletul care l-a primit-o odată. O persoană nu poate spune,
"Nu mai vreau să fiu considerat ca și botezat." Un preot sau un episcop nu pot spune,
"Nu mai sunt preot. Nu-mi recunosc hirotonia, sau, în cazul unui episcop, "...
hirotonirea mea ca și episcop." Deci, chiar dacă ei au încercat să respingă hirotonirea
lor, ei vor fi încă episcopi. Aceasta, așa-numită, pierderea episcopiei din cauza
nerecunoaşterii este o exagerare. O astfel de nerecunoaştere nu este nici permisă,
nici recunoscută în Biserica. Vă puteți imagina haosul care ar rezulta dacă un episcop
ar putea să respingă harul hirotonisirii sale? De unde ar ști credincioșii că omul care
săvârșeste Sfintele Taine, a fost de fapt preot sau episcop? De unde ar ști un om că
episcopul său l-a rânduit ca preot? Desigur, un preot sau un episcop poate fi detronat
de drept de autoritatea competentă să procedeze în conformitate. El pur și simplu nu
se poate detrona el însuşi. Chiar și în cazul caterisirii, o caterisire care a fost
justificată, caterisitul poate fi recunoscut din nou preot în rang deplin fără re-
hirotonire. Unui om i se poate interzice să-și exercite preoția, rânduială, ceea ce face
un om preot, nu este niciodată pierdut și are nevoie doar consimțământul Bisericii de
a fi "activat". Acest lucru s-a întâmplat în atunci când un preot caterisit a fost repus în
parohia sa în același rang de la pe care a fost caterisit. Același lucru s-a întâmplat și în
alte Biserici, de asemenea. Desigur, preotul sau episcopul suspendat sau caterisit nu
poate servi în nici un fel. Preoția este "proprietatea" Bisericii, nu a individului.

Unui om i se poate interzice să funcționeze ca preot (retrogradat în statu tul de laic,

de exemplu, nu po ate exercita privilegiile Sfintei Preoții) de către Biserica. Cu toate
acestea, Biserica poate readuce pe preot la "drepturi" preoțești în orice moment.
Episcopii Sfântului Sinod au primit harul episcopiei de la mitropolitul Matei, deși a
acționat singur în hirotonirea episcopului Spiridon. Episcopi ROCOR, recunoscând
acest fapt, nu au îndrăznit să efectueze hirotonire, dar pur și simplu au pus mâinile
pe ei, așa cum s-ar pune pe penitenți (Canonul 8 al primului sinod ecumenic). (A se
vedea scrisoarea de mai sus a arhipreotului George Grabbe.)

De-a lungul perioadei, 1971-1974, Sfântul Sinod a trimis în mod constant epistole și
enciclice care solicită sinodului auxentian să intre în dialog cu GOC, în scopul
comuniunii și al unirii, de dragul adevăratei lupte ortodoxe, în conformitate cu
dorința sinodului ROCOR, care s -a exprimat astfel în rezoluția sa. Cu toate acestea,
arhiepiscopul Auxentie a refuzat să intre în dialog cu Sfântul Sinod, ci a continuat să
răspândească acuzații false împotriva ierarhilor "mateiți". Acuzațiile false ale
arhiepiscopului Auxentie au fost chiar contradictorii. La început, arhiepiscopul
Auxentie a refuzat să recunoască rezoluția sinodului ROCOR, deoarece acesta din
urmă a recunoscut "necanonic" sinodul GOC ca si canonic. Cu toate acestea, atunci
când această poziție inițială nu a mai fost adecvată, arhiepiscopul Auxentie a început
apoi să afirme că Sinodul ROCOR a “re-hirotonit” ierarhia "mateită". Când ierarhii
ambelor sinoadele ROCOR și GOC au dovedit că această ultimă afirmație este falsă,
arhiepiscopul Auxentie a declarat atunci că "mateiiții" au primit o "corectare a
hirotoniilor", dar că acestea au presupus mai târziu "o revenire" negând că a fost
vreodată o "corectare a hirotoniilor", la toate. Acum știm că "corectarea hirotoniilor"
nu a suferit o "revenire". Arhiepiscopul Andrei a crezut că nimic nu a fost adăugat la
sfânta hirotonie; nimic nu a fost luat. "Corectarea hirotoniilor" nu a fost necesară.
Punerea mâinilor a fost, cu referire la această credință, nimic mai mult decât o formă
externă.

În orice caz, indiferent dacă Auxentie a considerat că hirotoniile "mateiite" au fost

recunoscute de ROCOR ca și canonice, sau dacă el a crezut că ROCOR a re-hirotonit
ierarhii "mateiți", Auxentie a refuzat să recunoască Sfântul Sinod GOC! Rezultatul a
fost că nu a contează ceea ce a crezut Auxentie. Încăpățânarea și ostilitatea lui au
făcut fără roade orice speranță de uniune între cele două sinoade ale vechiului
calendar din Grecia. Cu toate acestea, atunci când mitropolitul Calist de Corint a fost
convins de asistenții săi apropiați să abandoneze Sfântul Sinod GOC și să se alăture
sinodului auxentian în 1977, el a fost primit în el ca un episcop canonic în rang
complet!

Acest lucru dovedește că arhiepiscopul Auxentie a recunoscut cu adevărat hirotonille

GOC, dar a recunoscut aceasta doar atunci când a fost în avantajul său, chiar dacă el a
considerat binecuvântarea ROCOR ca necanonică (a se vedea scrisoarea de mai sus a
arhiepiscopul Auxentie) numindu-l un "act perfid." Dacă el a crezut cu adevărat că
binecuvântarea a fost necanonică, și "perfidă", el ar trebui să îl fi hirotonit pe
mitropolitul Calist, sau, cel puțin, sa îi fi corectat hirotonia. El nu a efectuat nici unul
din aceste acte!

Într-o întorsătură interesantă a evenimentelor, la mai puțin de doi ani după Calist din
Corint s-a alăturat sinodului akakian al arhiepiscopului Auxentie, s-a separat de el. În
1983, și-a abandonat propriul sinod și s-a izolat. Pe patul de moarte, în 1985, el s-a
mărturisit în fața unui preot de Sfântul Sinod al GOC, și s-a pocăit de schisma sa și de
actele sale necanonice.

Discuția de mai sus cu referire la hirotonire este, de asemenea, adevărată pentru cei
care primesc o binecuvântare simplă. Punerea mâinilor, cu binecuvântarea care a
urmat, a fost înfăptuită asupra celor doi episcopi. Nimeni nu poate nega că acest
eveniment a avut loc. Binecuvântarea a fost dată și binecuvântarea a fost primită. Nu
este posibil să-o negăm. Nu se poate spune, "Nu vreau binecuvântarea!" "Nu accept
binecuvântarea!".

Acum, să spunem, din nou, că ceea ce s-a întâmplat în 1971 între GOC și ROCOR a
fost, de fapt, un act real de hierotesie, și nu doar o simplă binecuvântare acordată
penitenților. Ce se întâmplă cu afirmația GOC că nimic nu a fost adăugat? Actul a
însemnat că GOC au primit ierarhia la acel moment, și înainte de asta nu a existat nici
o succesiune apostolică? Hierotezia facută "șterge" succesiunea apostolică originală?
Este GOC cel de astăzi, după hierotezia din 1971, același GOC care a existat înainte de
1971? Dacă Sfântul Sinod acceptă hierotezia, anulează hirotonirea episcopului
Spiridon de către mitropolitul Matei?

Pentru a răspunde la aceste întrebări trebuie mai întâi să ne referim la următorul

articol care a apărut în "Martorul creștin ortodox", o publicație HOCNA - Sfânta
Biserică Ortodoxă din America de Nord. Acesta este un comentariu cu privire la
rugăciunile citite peste cei doi episcopi ai Sfântului Sinod al GOC. A fost publicat în
iunie 2003, în volumul xxxvii, numărul
6, (1525).

DESPRE HIROTESIA EPISCOPILOR MATEIȚI ÎN SEPTEMBRIE 1971”

Unii oameni au cerut o descriere exactă a ceea ce s-a întâmplat la hirotezia celor doi
episcopi mateiți la Sfânta Mănăstirea Schimbarea la Față din Brookline,
Massachusetts, la 17 și 18 septembrie 1971. La 17 septembrie 1971, în prezența
întregii frăț ii și a multor laici, precum și a negociatorul și purtătorului de cuvânt
mateit, preotul cancelar Eugen Tombros, precum și a arhiepiscopul Filoteu de
Hamburg, Germania și a e piscopul Constantin de Brisbane, Australia (ambii din
ROCOR) cu clerul mănăstirii, și imediat după Trisaghion-ul Sfântei Liturghii (adică,
exact în punctul în care rânduiala unui episcop este efectuată în mod normal), (Notă:
arhipreotul Antonie Gavalas, care a fost un martor ocular la citirea rugăciunilor, își
amintește rugăciunile citite înainte de sărbătorirea Sfintei Liturghii.) Episcopul mateit
Calist de Corint care a fost doar parțial hirotonit (Notă: acest lucru este în
contradicție cu scrisoarea trimisă domnului Shallcross, de către episcopul Gregorie
(Grabbe) situat mai sus) a fost prezentat în fața celor doi ierarhi menționați mai sus.
Rugăciunile care au fost citite peste el au fost cele două rugăciuni secrete citite în
mod normal la rânduirea (hirotonirea) unui episcop. Aceste rugăciuni (sau, în cazul
herotesii unui preot, echivalentele acestora în slujba pentru preot) sunt citite în mod
normal la o hirotesie. După ce aceste rugăciuni au fost citite, episcopul Calist a primit
articole rămase din veșmintele sale omoforion, panagia, mitra și alte bunuri ale
episcopului (Notă: Acest lucru este contestat de arhipreotul Antonie Gavalas, care a
fost prezent în timpul lecturii rugăciunilor asupra celor doi episcopi. El este de acord
cu scrisoarea Episcopul Grigorie. ) pentru a indica faptul că rugăciunile citite peste el
au completat ceea ce lipsea în fosta sa, necanonică "hirotonie", și că el a primit acum
în mod legitim aceste însemne. În acest moment, toată lumea din biserică a strigat
"Axios."

La 18 septembrie 1971, a rhiepiscopul Filoteu și Episcopul Constantin, împreună cu

episcopul Calist, a efectuat exact aceeași ceremonie asupra episcopului mateit
Epifanie de Kition, Cipru. La sfârșitul Sfintei Liturghii, pe 18 septembrie, cancelarul
mateit, protopopul Eugen Tombros, a avut un mic discurs mulțumind celor doi ierarhi
ROCOR pentru "munca sfântă a iubirii" în îndeplinirea rezoluției ROCOR din 15/28
septembrie 1971 în beneficiul clerului și credincioșilor mateiți din Grecia, și afirmând,
că, în hirotesia și validarea celor doi ierarhi mateiți, "a fost coborâre a Duhului Sfânt."
Arhimandritul Caliopie din Grecia a înregistrat această predică pe bandă.

Împreună participanțiii și martorii acestor două hirotesii (punerea mâinilor) au

semnat apoi următorul document:

ACT
În îndeplinirea decretului sinodului din 15/28 septembrie 1971, am citit rugăciunile cu
așezarea mâinilor noastre pe Calist, mitropolit de Corint, pe 17/30 septembrie, 1971,
iar la 18 septembrie/1 octombrie a aceluiași an, pe Epifanie , mitropolit de Kition, în
Mănăstirea Schimbarea la Față în Brookline, Mass. După aceasta am slujit Sfânta
Liturghie cu ei.
Brookline, Mass. Data: 18 septembrie 1971
Semnături
+Arhiepiscopul Filoteu
+ Episcopul
Constantin
Martori:
Arhimandritul
Caliopie
Arhimandritul
Pantelimon
Ieromonah
Haralambie

Dacă, așa cum susțin unii, celor doi episcopi mateiți li s-ar fi citit doar rugăciunea de
iertare, acest lucru nu ar fi:

1) Necesitat prezența celor doi episcopi ROCOR. Un episcop ar fi fost suficient

pentru asta.

2) Punerea mâinilor în timpul Sfintei Liturghii. O rugăciune simplă în biserică, în

orice moment al zilei, fără Liturghie ar fi fost suficientă.

3)Cerut ca fiecare dintre episcopii mateiți să fie corectat separat și individual, în două
zile diferite (deoarece cei doi candidați nu pot fi ridicați la același rang în același
Sfânta Liturghie). Amândoi ar fi putut fi iertați împreună în aceeași zi.

4) Necesitat o rezoluție sinodală.

Unii mateiți susțin că au scrisori de la Sf. Filaret al New Yorkului și de la episcopul

Gregorie Grabbe declarând că o binecuvântare a fost dată și/sau a fost citită peste
episcopii mateiți. Acest lucru, de asemenea, ar putea foarte ușor de înțeles în sensul
adecvat și exact al cuvânt: cei doi episcopi mateiți au primit în mod individual ceva ce
nu au avut în mod legitim înainte de aceasta: binecuvântarea hiroteziei,
binecuvântarea deplină a unei preoții valabile.

În acest moment, trebuie remarcat faptul că episcopul Epifanie a protestat la

părintele Eugen Tombros în legătură cu corectarea separată a celor doi episcopi, în
două Sfinte Liturghii. I s-a spus că aceasta a fost decizia soborului episcopilor ROCOR,
iar decizia nu a putut fi schimbată. (Notă: Acest lucru foarte important va fi discutat
mai târziu.)

Episcopul Epifanie a subliniat, de asemenea, că, la întoarcerea în Grecia, ei nu au avut

nimic în scris de la episcopii ROCOR care ar putea fi prezentat celorlalți episcopi
mateiți și clerului, precum și credincioșii lor, afirmând că ROCOR a avut același
gândire cu privire la absența harului în jurisdicțiile inovatoare. El a spus că nu ar fi
acceptați fără un astfel de document. Arhimandritul Pantelimon a răspuns că toate
acestea ar fi trebuit să fie abordate în timp ce erau încă în New York City.

Atunci când această solicitarea fost transmisă prin telefon sinodului ROCOR din New
York, delegația mateită a primit o scrisoare de la mitropolitul Filaret, declarând că
ROCOR nu a acceptat inovația calendaristică din 1924 și nu o v-a accepta niciodată.
Nicio mențiune nu a fost făcută cu privire la problematica harului. (Notă: Pentru
Sfântul Sinod, „inovația
calendaristică” echivalează cu a nu avea har. Din cauza inovației calendaristice, GOC a
declarat bisericile grecești schismatice.)
Într-o petiție adresată episcopilor ROCOR, Episcopii Calist și Epifanie, și
protopresbiterul Eugene Tombros, a scris „Prezentăm petiția noastră la Sfântului
Sinodul și suntem gata să acceptăm fiecare decizie a sa, bazată întotdeauna pe
sfintele canoane". (Vezi Lupta împotriva ecumenismului, p.88). Este necesar să
subliniem că, cu mai mult de un an înainte de depunerea acestei petiții scrise,
comunicările fuseseră inițiate de matiteiți cu episcopii ROCOR în speranța că un
episcop va valida hirotoniile lor. (Notă: Scrisoarea către ROCA, trimisă de comitetul
sinodal, insistă asupra faptului că nu au existat „hirotonii episcopale necanonice”.
Vezi mai jos.) Recunoscând că ROCOR este pe deplin ortodox, au prezentat petiția
formală sus-menționată către soborul rus, supunându-se pentru a fi judecați de un
„sinod mai mare”. (Notă: nicăieri în petiția adresată ROCOR, reprodusă în „Lupta
împotriva ecumenismului”, nu se găsesc cuvintele „sinod mai mare”.)

Următorul este un comentariu cu privire la articolul de mai sus de către HOCNA.

COMENTARIU PRIVIND ARTICOLUL: „DESPRE HIROTESIA EPISCOPILOR

MATEIȚI ÎN SEPTEMBRIE 1971”

Articolul pare să insiste asupra faptului că cei doi episcopi ai Sfântului Sinod, Calist și
Epifanie, i-au cerut ROCOR-ului hirotesia „cu speranța de a-și valida hirotoniile
necanonice efectuate de către un sigur episcop.” Este ridicol să credem că acești doi
episcopi ar fi consimțit la hirotesie, mai ales având în vedere scrisoarea pe care
comitetul sinodal i-a trimis-o ROCA în 1971, un comitet sinodal format din episcopii
Calist și Epifanie și protopopul Eugene Tombros.

Mai mult, după cum se menționează în scrisoarea HOCNA „... Episcopul Epifanie a
protestat părintelui Eugen Tombros în legătură cu corectarea separată a celor doi
episcopi, în două Sfinte Liturghii.” Evident, era pe cale să aibă loc ceva care nu era
prevăzut și, în opinia mea, doar pentru că era prea târziu să protesteze și să retragă,
comitetul sinodal a permis să se celebreze Liturghiile și să se facă binecuvântări
separate.

Când cineva citește scrisoarea către ROCA a comitetului sinodal, este evident că
comitetul a fost doar în căutarea unității cu o Biserică pe care Sfântul Sinod o credea
a fi o Biserica adevărată mărturisitoare, o Biserică Soră.

HOCNA susține că scrisoarea către ROCA a fost o „petiție adresată ROCOR pentru a-și
corecta hirotoniile ...” Cu toate
acestea, când scrisoarea este citită, se descoperă că HOCNA și-a luat libertatea de a
scrie mai mult decât era cazul. Nicăieri nu este folosit cuvântul „corecta”. Scrisoarea
era o petiție, da, dar numai o petiție pentru unitate în „lupta sfântă pentru
ortodoxie”.
Scrisoarea și rezoluția ROCOR pot fi citite integral într-o carte publicată de HOCNA
intitulată, "Lupta Împotriva ecumenismului", 1998, paginile 87 și 88. Scrisoarea este,
de fapt, o apărare a hiroton isirii realizate de către un singur episcop. Scrisoarea
descrie modul în care Sfântul Sinod a căutat continuu unirea Bisericilor vechi-
calendariste și hirotonirea de episcopi pentru a perpetua GOC. Cu toate acestea,
mitropolitul Hrisostom, fost episcop de Florina, și mitropolit Gherman de Cyclades au
refuzat atât, "... acordarea uni rii (sic), cât și a hirotoniei." Scrisoarea menționează
apoi faptul că Sfântul Sinod s-a îndreptat către "episcopi de alte naționalități și
jurisdicții". De asemenea, scrisoare continuă: "Răspunsul a fost negativ." (Nu a fost
nicio simpatie pentru GOC.)

Scrisoarea continuă spunând că, din cauza pledoariilor „turmei atât în Grecia, cât și în
străinătate, (...) și în aceste circumstanțe de necesitate, am decis să facem sfințirile.”
Scrisoarea către ROCOR a Comitetul Sinodal continuă să reamintească episcopilor
ROCOR că, „... aceste acte (...) ne aduc la concluzia sigură că hirotonirea unui episcop
de către un singur episcop este o necesitate canonică în aceste circumstanțe”.

"În plus", continuă scrisoarea, "prin condescendență și iconomie, orice îndoială care
ar putea exista cu privire la canonicitatea unei astfel de hirotonii este risipită, mai ales
atunci când se demonstrează că a fost efectuată într-o perioadă de persecuție în care
niciun alt episcop nu a fost de găsit.”

"În consecință, se poate înțelege în mod clar că o hirotonire a unui episcop de către
un singur episcop este, din cauza situației existente, permisă și, prin urmare, legală,
deoarece nu depășește limitele prevăzute de către Biserică în folosirea iconomiei."

Ultimul paragraf spune: „Prin urmare, având în vedere acest lucru, prezentăm petiția
noastră (pentru unitate) Sfântului vostru Sinod și suntem gata să acceptăm fiecare
decizie a sa, întotdeauna, întemeiată pe sfintele canoanele.” Întrucât comitetul
sinodal crede că eficacitatea hirotoniilor se bazează „pe sfintele canoane,” ei nu s-ar
fi supus niciunei încercări de hirotesie dacă ROCOR ar fi făcut cunoscut dinainte că
asta intenționează să facă, (dacă asta este ceea ce au făcut ei).

Comitetul sinodal a considerat că sfintele canoanele au confirmat și legitimat

hirotonirea de către un singur episcop. Ei nu au fost pe cale să să se supună unei
hierotesii efectuate de episcopii ROCOR. Atunci când a devenit evident că mai mult
de o binecuvântare simplă a fost programată, "... Episcopul Epifanie a protestat față
de părintele Eugen Tombros despre motivul pentru care cei doi episcopi urmau să fie
corectați separat, în două Sfinte Liturghii. I s-a spus că asta a fost decizia Soborului
ROCOR, iar decizia ar fi putut fie schimbată." ("Despre Hierotezia Episcopilor
Mateiți", În septembrie 1971, HOCNA). Este regretabil acest protest nu a fost inclus în
"Lupta împotriva ecumenismului." Aceasta dovedește că cei doi episcopi nu au fost
informați cu privire la ceea ce urma să fie făcut, ei nu se așteptau la nici un rit de
hierotesie sau corectare.

Capitularea episcopilor în a continua cu unirea cu ROCOR, în ciuda în ciuda reținerii

lor a fost considerate de către Sfântul Sinod ca cea mai rea greșeală pe care a făcut-o
vreodată. De asemenea, decizia ROCOR ar fi trebuit să fie făcută cunoscută comitetul
s inodal cu mult înainte de "așezarea mâinilor". Dacă s-ar fi făcut acest lucru, nu ar fi
existat nici o unire, cel puțin nu în acest mod. Petiția s-a ocupat de unitatea a două
Biserici surori, nu de heirotezie. Ceea ce era așteptat a fost simplă recunoașterea
ierarhiei GOC.

Paragraful de mai sus explică modul în care comitetul sinodal ar fi putut să accepte
condițiile impuse de ROCOR și să protesteze în continuare la ceea ce era pe cale să se
întâmple. Prima propoziție a primului paragraf din "condiții" se citește:

"1. Să recunoască posibilitatea îndeplinirii petiției mitropoliților Calist și Epifanie."

Comitetul sinodal a înțeles că "petiția" înseamnă petiție pentru unire, nu pentru
corectarea hirotoniilor. Există o scrisoare care a fost trimisă de arhipreotul George
Grabbe către dl Shallcross. Aș vrea să o citez, din nou, în acest moment:

Sinodul Episcopilor ROCOR

75 East ?3rd Street, New York, N.Y. 1002?

Tel: LEhigh 4-1?701

Sfințitul arhipreot George Grabbe, director al departamentul

relații publice și externe 25 octombrie/ 7 noiembrie 1973

Domnul V. M. Shallcross (sic)

507 - 3rd Avenue, CP 15
15 Seattle, Wash. 98104

Dragă domnule Shallcross.

Scrisoarea dvs din 11 octombrie 1973 a fost primită.

Episcopii Calist și Epifanie nu au fost hirotoniți de Sinodul nostru. Ei au fost acceptați

în comuniune ca episcopi prin punerea mâinilor pe ei, deja în veșmintele episcopilor,
conform canonul 8 al Primului Sinod Ecumenic. Asta a fost pentru a se corecta dincolo
de orice îndoială neregulile cauzate de fondarea ierarhia lor prin hirotonirea
efectuată inițial de un singur episcop.

Cu sinceritate al tău
(Semnat) Arhipreotul George Grabbe
Este clar din această scrisoare că ei nu au primit hirotonie și, prin urmare, rangul de
episcop, așa cum este sugerat de articolul HOCNA. Au fost acceptați ca bărbați care
dețineau deja rangul de episcop. O mare parte din dezinformarea despre Sfântul
Sinod și chiar motivul pentru care am acceptat cu umilință punerea mâinilor de la
ROCOR, poate fi pusă la picioarele arhiepiscopului Auxentie. Se poate explica în mod
rezonabil că scopul a fost să-l calmeze. El este motivul pentru care a avut loc punerea
mâinilor.
Scrisoarea semnată de protopopul George Grabbe indică faptul că o binecuvântare a
fost acordată episcopilor GOC conform canonului 8 al Primului Sinod Ecumenic. Nu a
fost o hirotesie, ci o binecuvântare care se dă penitenților. În comentariul său despre
Canonul al 8 lea, Sfântul Nicodim din Sfântului Munte a scris:

„Căci atunci când același canon a fost citit în primul act al aceluiași Sinod (aici se
referă la al 7 lea Sinod Ecumenic) și a fost întrebat cum să fie înțeleasă expresia
„punerea mâinilor”, iar sfântul a spus că expresia „punerea mâinilor” trebuia
înțeleasă în sensul binecuvântării și nu cu referire la vreo hirotonire. Prin urmare,
părinții duhovnicești ar trebui să învețe din acest Canon să pună mâinile pe capul
penitenților când citesc pentru ei rugăciunile de iertare, așa cum XXXV Cartagina
spune în mod expres. Pentru că o astfel de punere a mâinilor este necesară taina
pocăinței.” („Cârma”, 1957, p. 177).

Iată cum a înțeles Arhiepiscopul Andrei binecuvântarea: „Punerea mâinilor care a

avut loc nu este altceva decât
executarea unei forme externe (Notă: adică nu s-a săvârșit nici o hirotezie sau
consacrare) și aceasta (a avut loc), nu din alt motiv decât pentru a închide gura de ne-
închis a celor (care) cu mult timp în urmă au fost condamnați pentru această greșeală
și mereu contrazic și se opun adevărului, (să spunem), „florino-auxentienilor”. Acesta
a fost astfel unul din argumentele lor (adică singurul lor argument demn - cel al
hirotoniilor făcute de o singură mână) care dacă ar fi redus complet cei care sunt
adevărații creștini și adevărați păstori ortodocși ar arăta corecta umilință, împăciuire
și dorința iubitoare de frate față de unire". (Scrisoarea din 1974).

Nu voi intra prea adânc în acest moment, a fost deja discutat, dar arhiepiscopul
Auxentie nu a fost cu siguranță o persoană fericită atunci când a devenit conștient de
unirea dintre GOC și ROCOR. La primirea știrilor de la sinodul ROCOR, arhiepiscopul
Auxentie a scris următoarele întro enciclică oficială (a se vedea: "Enciclica
arhiepiscopului Auxentie," #534 din 18.9.1971 (O.C.)):"

„(...) Deși am fost siguri că ei (ROCOR) nu vor lua nici o hotărâre în privință lor [a
mateiților] fără știrea sau consimțământul nostru, complet paradoxal și în ciuda
tuturor așteptărilor, am fost informați că Sinodul Preasfințitului Filaret a decis să
recunoască ca și canonici pseudo-episcopii decedatul episcop Matei ... Aceste
informații ne-au deranjat foarte mult, dar ne-am recăpătat deja calmul, am decis să
confruntăm situația actuală chiar de la începutul ei, într-un mod calm și serios. Nu
știm care sunt scuzele pe care le va oferi ROCOR pentru acest act perfid ... Nu ne vom
ocupa mai departe de ele și nici nu vom recunoaște actele necanonice ale nimănui cu
privire la această chestiune.”

Ostilitatea arhiepiscopului Auxentie față de GOC și ROCOR, refuzul său de a accepta

rezoluția Sinodului ROCOR și lipsa de dorință de a intra în dialogul teologic în scopul
unirii cu GOC, demonstrează că arhiepiscopul Auxentie nu a avut grijă cu adevărat de
unitate dintre adevărații creștini ortodocși, după cum a afirmat el.

Din nou, de dragul discuției, să spunem că o hirotezie a avut loc. Care ar fi implicațiile
sale pentru GOC?

Percepția episcopilor noștri, cu privire la ceea ce avea să se întâmple cu adevărat, a

fost, evident și din păcate, greșită. Faptul că au acceptat decizia ROCOR de „corecție”,
pentru a înlesni unirea vechilor calendariști, mărturisește „... corecta umilință,
împăciuire și dorința iubitoare de frate față de unire”. Întrucât hirotonia de către un
singur episcop este permisă și canonică, având în vedere circumstanțele și
persecuțiile din acel timp, nu era necesară o hirotezie. ROCOR poate să fi efectuat o
hirotesie; cu toate acestea, Sfântul Sinod l-a primit ca o simplă binecuvântare simplă,
un „act exterior”.

Petiția înaintată ROCOR de către comitetul sinodal „mateit” și publicată în „Lupta

împotriva ecumenismului”, nu ca o cerere de herotesie sau de corectare a hirotoniei,
ci de unitate cu o Biserică sora. Faptul că o herotesie poate să fi fost săvârșită și cu
smerenie primită de către episcopii „mateiți”, nu sugerează, în niciun fel, că episcopii
credeau că hirotoniile lor din mâna mitropolitului Matei erau incorecte sau
necanonice. Nici nu înseamnă ca Sfântul Sinod al GOC a dat mai multă importanță
citirii rugăciunilor decât unei simple binecuvântări care înseamnă binecuvântarea
unirii, acceptarea de către o Biserică sora (ROCOR) și punerea sub tăcere a
calomniilor arhiepiscopului Auxentie.

Hirotesia nu a fost efectuată ca la cei care veneau din erezie sau schismă. În rezoluția
ROCOR citim: „... dacă este evident că vechii-calendariști conduși de ierarhia care
pleacă de la hirotonia făcută de Matei cu greu pot fi comparați cu astfel de
schismatici precum donatiștii sau novații. Ei nu au păcătuit împotriva Ortodoxiei în
doctrinele lor; dar în eforturile lor de a o proteja, ei au încălcat ordinea ierarhică
atunci când s-a săvârșit o sfințire episcopală de unul singur de către episcopul Matei.”

Hirotesia a fost efectuată nu pentru a adăuga ceva din ceea ce lipsea, cum ar fi harul
preoției, ci doar ca o modalitate de a recunoaște faptul că o ierarhie a existat în
rândul credincioșilor din GOC. Întrucât schisma și erezia nu erau întrebarea,
succesiunea apostolică nu era întreruptă. Deoarece succesiunea apostolică nu a fost
întreruptă, nimic nu a lipsit din sfințirea făcută de către Arhiepiscopul Matei.
Deoarece schisma și erezia nu erau întrebarea, hirotesia nu a „șters” succesiunea
apostolică. Oricum nu ar fost de niciun fel. Scopul unei hirotezii, pentru cei care
provin din schismă sau erezie, este de a adăuga ceva (harul preoției) și nu pentru a
nu lua ceva. Întrucât schisma și erezia nu erau întrebarea, GOC nu a primit ierarhia
lor de la ROCOR. Cu alte cuvinte, Sfântul Sinod, după 1971, este același Sfânt Sinod
care a existat înainte de 1971. Hirotesia, deoarece nu a restaurat sau a adăugat
nimic, a fost o simplă binecuvântare.

Oricum, hierotezie sau simpla binecuvântare, GOC a fost, și este, absolut plin de har.
Nu s-a adăugat nimic, și nimic nu a fost luat. Deoarece hirotezia se efectuează asupra
celor care provin din schismă sau erezie, dacă nu există schismă sau erezie,
rugăciunile de hierotezie devin, în opinia mea, o simplă binecuvântare.

În cele din urmă, aici este un citat interesant din rezoluția sinodul ROCOR. A fost scris
pe 15/28 septembrie 1971. Este Protocolul Numărul 16-I] ("Lupta..." p. 89): "Trebuie
remarcat faptul că Hristofor, regretatul Patriarh al Alexandriei, a acceptat în
patriahartul său clerici rânduiți de episcopii din succesiunea mateită."

EPISCOPUL MATEI - EPISCOP VICAR?

Arhiepiscopul Matei s-a născut ca fiul de preot. El a fost educat la școala bisericească
Sfânta Cruce din Ierusalim.

El a fost un bătrân respectat și tată duhovnicesc pentru sute, inclusiv călugări athoniți
și mulți dintre credincioșii din Grecia. Datorită marii lui duhovnicii, el a fost numit
duhovnic la trei comunități athonite: Simonos Petras, Grigoriou, și Dion isiou. El a fost
fiu duhovnicesc al Sfântului Nectarie și mai târziu a fost promovat arhimandrit de
către Sfântul Nectarie și i-a dat Egolpionul sau. (Episcopul Matei a continuat să îl
poarte în liturghie, chiar și după ce a fost făcut episcop.) Sfântul Nectarios l-a
promovat și ca șef al m etocului athonit. Mai târziu, s-a întors la Athos și a ajutat la
formarea Sfintei Ligii a Monahilor Zeloți, și în cele din urmă în 1927, liderul GOC i-a
cerut personal să se întoarcă la Atena pentru a fi păstorul duhovnicesc al adevaraților
creștinii ortodocși din Atena!

În 1935, arhimandritul Matei a fost hirotonit episcop.

Aș vrea acum să mă adresez celor care se referă la arhiepiscopul Matei ca „v-

episcop”, adică un episcop vicar. Un astfel de termen este o încercare de a-l denigra
și micșora pe arhiepiscopul Matei. Ei folosesc astfel de tactici atunci când se referă la
oricine nu este de acord cu ei sau de care ei se tem. De exemplu, „c2k” pentru
Arhiepiscopul Hrisostom Kiousis
II. Ei folosesc aceste epitete cu speranța de a provoca o reacție emoțională
adversă persoanei cu care sunt în dezbatere despre o terță persoană care nu le este
pe plac.

Acești oameni nu au citat niciodată texte, înregistrări de hirotonire sau orice alt tip de
dovezi că arhiepiscopul Matei a fost consacrat „v-episcop”. Cu toate acestea, trebuie
să o luăm ca evanghelie, numai pe cuvântul lor. Mitropolitul Hrisostom al Florinei se
referă la el, odată, ca atare, totuși, referința sa este foarte suspectă și nu poate fi
justificată (mai multe despre aceasta mai târziu). El ar fi fost primul care a oferit
dovezi în opoziția sa față de arhiepiscopul Matei. Noi trebuie să așteptăm până când
acești oameni vor corecta întreaga lume. Arhiepiscopul Matei nu a fost niciodata
dovedit ca fiind ca episcop vicar. Nici măcar de cei mai duri dușmani ai lui.

Din motive de argumentare, totuși, să spunem că a fost consacrat episcop vicar. Un

lucru pe care nu trebuie să-l uităm niciodată este că un episcop vicar este încă un
episcop, deși nu este un episcop conducător. Un episcop vicar poate îndeplini orice
funcție episcopală cu permisiunea superiorului său sau a sinodului. Nu a existat
niciodată o scrisoare care să-i reamintească episcopului Matei că nu avea
permisiunea de a face ceea ce făcea. Nici mitropolitul Hrisostom nu i-a reamintit că,
în calitate de episcop vicar, el nu avea facultățile unui episcop conducător și nici nu
avea permisiunea de a scrie vreo scrisoare sau de a vorbi în numele Ortodoxiei
Adevărate.

În ceea ce privește apelul către președintelui GOC, pentru a afirma că neo-

calendariști erau schismatici, chiar și un episcop vicar are dreptul să le reamintească
superiorilor săi că nu aderă la credința ortodoxă. Și, în cazul în care rugămințile sale
de a reveni la credința și tradițiile Bisericii nu vor fi luate în seamă, chiar și un episcop
vicar are datoria să se separe de schismă și / sau erezie. Mai târziu, după cum știm,
episcopul Matei a fost ridicat la Arhiepiscop și la Tronul Atenei și al întregii Greci, în
1949.
Episcopul Matei nu era episcop vicar. Chiar dacă ar fi fost, el avea totuși obligația de a
susține Credința Ortodoxă chiar „în fața” superiorului său sau a Sinodului și fără
aprobare prealabilă. Pentru a risipi toate zvonurile și opiniile contrare, urmează o
copie a Certificatului de hirotonie a episcopului Matei. Aceasta arată, în mod clar, că
episcopul Matei nu a fost episcop vicar. Iată certificatul și traducerea:

Vezi originalul la https://www.scribd.com/document/385330488/Genuine-orthodox-

church-of-greece-History-pdf pagina 75

Certificatul de hirotonire:

„Sfântul Sinod al adepților calendarului bisericesc patristic, alcătuit din stimații ierarhi
Gherman de Demetrias, președinte și membrii, Hrisostom fost de Florina și Hrisostom
de Zakinthos, confirmă că, la 8 iunie 1935, sâmbătă, după votul canonic legal și un
anunț care a urmat, la Sfânta Biserică a Sfintei Marina din Sfinta Mănăstire a Intrării
în Biserică a Maicii Domnului din Keratea, prin invocarea harului Preasfântul și a
toate Împlinătorului(1) Duh, l-am hirotonit pe sfințitul preotul nominalizat Matei
Karpathakis, egumenul al Sfintei Mănăstirii a Intrări în Biserică a Maicii Domnului, ca
episcop al faimoasei în timpurile trecute (2) episcopii din Brestena, pe care îl
confirmăm prin semnături.

„La Atena, 9 iunie 1935

+ Gherman de Demetrias, președinte,
+ Hrisostom fost de Florina
+ Hrisostom de Zakinthos”

Din „Vestitorul ortodocșilor”, nr. 225 / 5-8-1936, întro lungă declarație asupra
motivelor privind condamnarea ierarhiei schismatice a neo-calendariștilor și
hirotonirea a patru noi episcopi, cei trei episcopi au scris: „5. (...) Înființând astfel un
Sinod al Bisericii a grecilor ortodocși, care urmează calendarul patristic și ortodox ... în
conformitate cu sfintele canoane am procedat la alegerea și sfințirea a patru
episcopi, și anume episcop de Cyclades , am numit ca atare pe arhimandritul Gh
erman Barikopulos, episcop de Megaris, am numit ca atare pe arhimandritul Hristofor
Chatzis, preot militar, episcop de Diauleia, am numit pe Arhimandritul Policarp,
preotul paroh al bisericii Întâmpinarea Domnului din Tambouria-Peireus și episcop de
Bresthena, am numit ca atare pe arhimandritul și egumenul Sfântei Mănăstiri din
Keratea, (Matei) care aparține Bisericii celor care urmează calendarul patristic.

6. Toți aceștia, care au fost numiți canonic în gradul episcopal, sunt clerici cu educație
teologică (...)”

Semnat:
+ Gherman de Demetrias
+ Hrisostom, fost de Florina
+ Hrisostom de Zakinthos
Aceasta a fost preluată din epistola Mitropolitului Hrisostom, 17 octombrie 1937,
adresată președintelui sinodului („K.G.O.” pentru 1981, p. 252).

(1) Este „teletarches” în greacă. De fapt nu este „Împlinitorul” ci „Începătorul” - în

sensul că el este principiul oricărei taine. În slavonă este „Chinonachalnyj”.

(2) „Palai dialampsanta” - înseamnă literal „cel care strălucise în vechime, sau o
dată.”

S-a sugerat că episcopul Matei trebuie să fi fost episcop vicar, deoarece nu avea un
„dublu titlu”, adică episcopul Matei de Brestena și „______”. Se pare că episcopii ruși
care nu sunt episcopi vicari au titluri duble. Se poate spune că episcopului conducător
față de episcopul vicar are un dublu titlu.

Cu toate acestea, niciunul dintre episcopii greci, semnatarii ai certificatului de

hirotonire a episcopului Matei, nu avea un titlu dublu. De exemplu, citim. + Gherman
de Demetrias, + Hrisostom de Florina și + Hrisostom de Zakinthos. Mai mult, eparhia
de Bresthena, care este aproape de Sparta, nu a aparținut nici unei eparhii a unui alt
episcop al Sfântului Sinod în 1935.

Vă amintiți paragrafele 5 și 6 din declarația lungă citată mai sus?

5. (...) Înființând astfel un Sinod al Bisericii grecilor ortodocși, care urmează calendarul
patristic și ortodox ... în conformitate cu sfintele canoane am procedat la alegerea și
sfințirea a patru episcopi, și anume episcop de Cyclades , am numit ca atare pe
arhimandritul Gherman Barikopulos, episcop de Megaris, am numit ca atare pe
arhimandritul Hristofor Chatzis, preot militar, episcop de Diauleia, am numit pe
Arhimandritul Policarp, preotul paroh al bisericii Întâmpinarea Domnului din
Tambouria-Peireus și episcop de Bresthena, am numit ca atare pe arhimandritul și
egumenul Sfântei Mănăstiri din Keratea, (Matei) care aparține Bisericii celor care
urmează calendarul patristic.

6. Toți aceștia, care au fost numiți canonic în gradul episcopal, sunt clerici cu
educație teologică (...)”

Dacă episcopul Matei ar fi un episcop vicar, la fel și toți ceilalți aleși și hirotoniții
împreună cu el ar primi teoria „titlu dublului”. Gherman Barikopulos nu numai că
este numit episcop, dar și Matei. Cui îi era subordonat episcopul Matei? În eparhia
cui era? Din nou, Bresthena nu aparținea niciunei eparhii a vreunui alt episcop al
Sfântului Sinod în 1935. În plus, până în 1937, când episcopul Matei îl chema pe
Mitropolitul Hrisostom din greșeală, el era mitropolit.

Chiar dacă s-ar putea dovedi în mod obiectiv că arhiepiscopul Matei a fost hirotonit
inițial episcop vicar, aceasta nu i-a oprit pe episcopii ruși din ROCOR să recunoască
ierarhia GOC, care a fost păstrată de el, ca fiind plină de har. După cum am arătat,
punerea mâinilor nu a adăugat nimic și a fost doar o binecuvântare, numită astfel în
scrisori de către protopopul George Grabbe (episcopul Grigorie) și de către
mitropolitul Filaret, în numele ROCOR, în beneficiul arhiepiscopului Auxentie. (Pentru
discuții suplimentare, vă rugăm să consultați anexa A.)

SINGURA BISERICĂ ORTODOXĂ?

S-a dedus că Sfântul Sinod credea că doar prin adoptarea Noului Mineloghion în 1924
(adică din acel moment) biserica Greciei s-a lipsit de har și de toți cei care nu au rupt
comuniunea cu ea. Trebuie să ne amintim că acest lucru nu a fost afirmat decât 11
ani mai târziu (1935) de către însăși GOC, alcătuit din Mitropolitul Hrisostom de
Florinei, și ceilalți, un sinod al episcopilor vii.

În 1935, Sfântul Sinod al Episcopilor din GOC a emis o Enciclică Sinodală oficială care
afirmă eclesiologia ortodoxă patristică. Enciclica sinodală din 1935 a inclus următorul
text. (Pentru întreaga Enciclică vă rugăm să consultați Anexa B.)

„Din această cauză, sfătuim pe toți cei care urmează calendarul ortodox să nu aibă
nici o comuniune duhovnicească cu biserica schismatică și cu slujitorii ei schismatici,
de la care s-a îndepărtat harul Duhului Sfânt, din moment ce au anulat hotărîrile
Părinților celor Șapte Sinoade Ecumenice și a tuturor Sinoadelor Pan-Ortodoxe care
au condamnat calendarul gregorian. Faptul că biserica schismatică nu are har și Duh
Sfânt este confirmat de Sfântul Vasile cel Mare, care spune: „Chiar dacă schismaticii
nu au greșit în doctrine, totuși pentru că Hristos este Capul Trupului Bisericii, conform
Sfântului Apostol, și de la El sunt toți ținuți în viață și primim creștere duhovnicească,
(schismaticii) au fost smulși din armonia Bisericii și nu mai au harul Duhului Sfânt care
rămâne cu Biserica. Și cum pot, într-adevăr, să le împărtășească altora ceea ce nu
au?” (...)

„Data: 21 iunie 1935

Semnat:
+ Gherman de Demetria
+ Hrisostom de Florina
+ Gherman de Cyclades

Mitropolitul Hrisostom de Florina a reafirmat această ecleziologie ortodoxă și

patristică într-o epistolă scrisă de el în același an:

„Biserica (neo-calendaristă a statului) din Grecia a fost acum ruptă din Biserica
Sfinților Părinți și din cele Șapte Sinoade Ecumenice și a devenit schismatică. Potrivit
primului canon al Sfântului Vasile cel Mare, a pierdut harul și a murit întrucât nu mai
are parte de har și a fost ruptă de trupul Bisericii ... "

Acest consiliu al episcopilor, moștenitorii adevăratei credințe ortodoxe, a afirmat că

anatemele din 1583, 1587 și 1593 erau acum în vigoare. Din nou, acest lucru a fost
proclamat, solemn, la 11 ani de la adoptarea noului calendar. Din păcate, la scurt
timp după apariția epistolei sale, Mitropolitul Hrisostom de Florinei a fost cauza unei
schisme în GOC, cauzată de negarea enciclicii sinodale și a propriei sale epistole.
Anatemele au fost menținute, la acel moment, numai împotriva
bisericii Greciei. Nicio altă biserică locală nu a fost menționată. Nu a existat niciun
decret potrivit căruia fiecare biserică locală din lume era lipsită de har. Depindea de
ei să vadă corectitudinea anatemei și să rupă de bunăvoie comuniunea cu
schismaticii. (Vezi Anexa B)

Acum, s-ar putea să nu ne placă implicațiile anatemelor sau canoanelor care le

guvernează, dar toți cei care sunt în comuniune sau care se roagă cu schismaticii sunt
ei înșiși schismatici. GOC nu a avut de ales decât să respecte legea canonică și să rupă
comuniunea cu biserica neo-calendaristică de stat sau, mai degrabă, pentru neo-
calendariști și cei în comuniune cu ei, să părăsească Biserica. Așadar, așa este în
Sfântul Sinod al Greciei, pe bună dreptate din 1924 până în ziua de azi.

Unii din GOC cred că întreaga Patriarhie Ecumenică și Biserica de Stat a Greciei au
devenit schismatice imediat după acceptarea noului calendar în 1924. Acest lucru se
bazează pe faptul că, timp de mulți ani, înainte de 1924, Bisericile grecești erau
extrem de conștiente de anatemele promulgate de Sinodele Pan-Ortodoxe și de
propriile sinoade locale, care au fost impuse tuturor celor care au îndrăznit să sfideze
canoanele Primului Sinod Ecumenic. În ciuda numeroaselor avertismente sinodale,
bisericile grecești au adoptat unilateral noul calendar. Acceptarea noului calendar, cu
pierderea rezultată a harului, în 1924, a fost punctul culminant al anilor de
avertismente și nu pur și simplu pierderea instantanee a harului. Această interpretare
a evenimentelor din 1924 nu ignoră rolul unui sinod al episcopilor vii, așa cum este
necesar pentru a declara și a afirma că anatema a fost aplicată. Dreptul canonic
permite (canonul 15 al primului și al doilea sinod) părăsirea unui episcop schismatic /
eretic „înainte de clarificarea sinodală”.

„Tradiționaliștii” sau „vechii-calendariști”, în 1924, au fost corecți, ascultând de

conștiința lor ortodoxă, îndepărtându-se de cei care au impus unilateral noul
calendar și pentru că i-au considerat schismatici și fără har. (Pentru discuții
suplimentare, vă rugăm să consultați Anexa C)

MAICA MARIAM

În cele din urmă, ar trebui să ne liniștim despre povestea participării maicii Mariam la
hirotoniria de către mitropolitul Matei a episcopului Spiridon, ținând „mâna
paralizată” a acestuia pe capul episcopului Spiridon. S-ar părea că, de vreme ce
mitropolitul Matei avea o mână stângă bună, el ar fi putut să-și țină propria mână
dreaptă, dacă ar fi fost nevoie. Mai mult, cu o Biserică plină de monahi și clerici,
maica Mariam nu ar fi fost necesară, și aș îndrăzni să spun, să nu îi fie permis accesul
la locul hirotoniei. În orice caz, chiar dacă Maica Mariam a ținut mâna mitropolitului
Matei în timpul sfințirii, harul Duhului Sfânt a fost împărtășit candidatului episcopal
Spiridon, după cum atestă episcopii ruși care au conferit doar o binecuvântare
episcopilor GOC. Până la urmă, mâna mitropolitului Matei și nu cea a maicii Mariam,
s-a sprijinit pe capul episcopului Spiridon.
Calomnia că maica Mariam a ținut mâna „paralizată” a arhiepiscopului Matei în timp
ce l-a hirotonit pe episcopul Spiridon este ridicolă dincolo de imaginație.

Stareța Mariam a suferit torturi în închisoarea Averov din Atena înainte de

moartea, martirică, la 8 noiembrie 1954.

ANEXA A

Următoarea scrisoare a fost scrisă de Stavros Markou, care, încă de la prima tipărire a
acestei cărți (2005), locuia în Australia. În continuare, se discută dacă arhiepiscopul
Matei a fost hirotonit episcop vicar. Articolul a fost copiat de pe lista „paradosis” de
pe Internet. Tot accentul este în documentul original.

Dragi Elena și George,

În ceea ce privește dacă noii episcopi au fost hirotoniți în 1935 (Hristofor de Megaris,
Policarp de Diaulia, Gherman de
Cyclades și Matei de Bresthena) erau episcopi conducători sau dacă erau titulari sau
vicari ...

Până în prezent, avem următoarele dovezi care demonstrează că episcopul Matei nu

a fost titular sau vicar:

1. El nu este numit cu nici unul dintre acești termeni pe certificatul său de

hirotonie, ci mai degrabă pur și simplu episcop (adică episcop conducător).
2. Mitropolitul Gherman de Demetrias în scrisoarea sa către Mitropolitul
Hrisostom vorbește despre existența a „șapte episcopi” în 1935, indicând astfel că
celor patru episcopi nou hirotoniți li s-au dat de fapt eparhii de condus.

3. Mitropoliții Gherman și Matei se referă întotdeauna unul la altul drept

„Sevasmiotatos” (titlul dat episcopilor conducători).

4. Toate enciclicele semnate de oricare dintre cei patru episcopi (Hristofor,

Policarp, Gherman sau Matei) sunt semnate ca „Episcop”.

5.Toate parohiile vechi-calendaristice din Peloponez (unde se află eparhia Bresthenei)

și Creta fără excepție au fost „mateite” din 1935 până în 1979 când Calist de Corint s-
a alăturat floriniților (akakieni) și a luat cu el câteva mănăstiri și parohii. De ce toate
parohiile din Peloponez și Creta ar sta sub omoforul episcopului Matei încă de la
început, decât numai dacă el a fost într-adevăr episcopul lor conducător și numele
său a fost pomenit în acele parohii chiar înainte de 1935? (De fapt, chiar și până în
prezent, Calinic, episcopul florino-akakian din „Ahaia și tot Peloponezul” are o singură
mănăstire sub omoforul său. Da, în „tot Peloponezul” o singură mănăstire! Și nici
măcar nu ar avut una dacă el nu ar folosit autoritățile seculare pentru a-l alunga pe
epicopul Calist din mănăstire în anii 1980. Între timp, „mateiții” au mai multe
mănăstiri și parohii în tot Peloponezul și, datorită amintirii lăsate de un Sfânt
conteporan, Haralambie nebunul pentru Hristos (+1974), vechii-calendariști din
Peloponez au rămas în eclesiologia și preferința lor sinodală foarte „mateiții”.

6. Chiar și floriniții au acum un episcop Grigorie de Brestena și este un episcop

conducător, nu un titular. Aceasta risipește afirmația potrivit căreia eparhia de
Bresthena poate fi doar o episcopie titulară sau vicară și nu una conducătoare.

În favoarea părerii că cei patru episcopi rânduiți în 1935 erau „vicari”, tot ceea ce
avem este o scrisoare a episcopului Hrisostom de Florinei, în care acesta afirmă pur și
simplu acest lucru, chiar dacă nu există alte dovezi care să o demonstreze.
Principalele dovezi primare existente sunt certificatul de hirotonire a episcopului
Matei, care nu menționează nimic despre „titular” sau „vicar”.
Acum, ce zici de (mitropolitul) Hrisostom de Florina, a fost episcop conducător? Ei
bine, cu siguranță nu a fost instalat ca unul de către Sinodul din 1935. (Mitropolitul)
Hrisostom a rămas pentru totdeauna fostul mitropolit de Florina. Nu i s-a dat o nouă
eparhie pe care să o conducă și nimeni din Florina nu l-a pomenit. (Florina se află la
granița cu Grecia cu Albania și cu ceea ce se numește acum Fosta Republică Iugoslavă
a Macedoniei - FYROM.)

Așadar, dacă mitropolitul Hrisostom nu era mitropolitul conducător de Florina

datorită faptului că era pensionar și nu avea parohii sub omoforul său în acea
provincie, și din moment ce nu i s-a alocat o nouă eparhie conducătoare de către
Sfântul Sinod în 1935, unde îl lasă asta? Într-adevăr, episcopul Hrisostom de Florina a
fost episcop pensionar al Sfântului Sinod, nu un episcop conducător. În 1935, Sfântul
Sinod l-a pus la conducerea Ministerului Apostolic și a Afacerilor Externe și l-a trimis în
Orientul Mijlociu pentru a obține sprijinul Patriarhilor din Antiohia și Ierusalim.
Nicăieri nu se spune că i s-a alocat vreodată o nouă mitropolie sau că au existat
provincii în Grecia care să -i pomenească de fapt numele. Deci, când Sinodul era
format din 4 episcopi, parohiile din Grecia Centrală și de Nord au pomenit pe
mitropolitul Gh erman de Demetrias. Parohiile din toate insulele au pomenit pe
Gherman de Cyclades. Iar parohiile din Atica, Peloponez și Creta l-au pomenit pe
Matei de Bresthena. Însă mitropolitul Hrisostom de Florina nu a fost pomenit de nicio
parohie din nicio provincie, cu excepția poate a vreunei parohii pe care ar fi putut să o
viziteze și cu permisiunea episcopului conducător.

Abia în 1943, când mitropolitul Hrisostom a întrerupt comuniunea cu președintele

său, Gherman de Demetrias, Hrisostom (mitropolit) a rămas în cele din urmă singur,
iar cei care l-au urmat nu au avut altă opțiune decât să-l pomenescă, deși era încă
fostul mitropolit de Florina și nu avea nicio eparhie de condus.

În cele din urmă, chiar dacă episcopul Matei ar fi un „vicar”, ipotetic vorbind, chiar
contează? Episcopul Galaction (Cordun) (fondatorul Adevăratei Biserici Ortodoxe din
România) a fost episcop vicar. Cu toate acestea, el a hirotonit singur un sinod întreg.
Este interesant de remarcat faptul că floriniții, caliniciți, ciprianiții, ROCOR etc., îi
acceptă pe toți, precum și pe episcopii pe care i-au hirotonit, indiferent de faptul că a
fost episcop vicar și indiferent de faptul că a făcut-o o singură mână. De ce se
folosește un etalon dublu în cazul episcopului Matei?

Al tău în Hristos,
Stavros, un păcătos
 ANEXA B ENCICLICA PASTORALĂ CĂTRE ORTODOCȘI GRECI

Condamnați pe nedrept de către sinodul schismatic la caterisire și la închisoare de

cinci ani în mănăstiri și sechestrați cu forța de guvern (care a devenit brațul executor
al arhiepiscopiei, care printr-un simplu cuvânt s-a plasat deasupra sfintelor
canoanelor, Cartei și Constituției Greciei) deoarece am avut curajul și puterea
duhovnicească de a ridica steagul birutor și preacinstit al Ortodoxiei, considerăm că
este datoria noastră pastorală înainte de a pleca să vă adresăm următoarele
îndemnuri vouă celor care urmați calendarul ortodox al Sfinților Părințiilor noștri.

În timp ce urmați cu fidelitate îndemnul Apostolului, „Rămâneți fermi și țineți

tradițiile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin scrierea noastră”, nu încetați să
luptați prin toate mijloacele legale și creștine pentru întărirea și triumful luptei
noastre sfinte , care urmărește restaurarea calendarului patristic ortodox în cadrul
Bisericii; numai aceasta poate restabili autoritatea ortodoxă diminuată a Bisericii
grecești și poate readuce pacea și unitatea poporului grec ortodox.

Prin judecățile pe care Domnul le cunoaște, majoritatea ierarhiei din Biserica greacă,
sub influența și inițiativa președintelui său, au pus pata schismei asupra a ceea ce
până acum fusese chipul pur și adevărat ortodox, când ei au respins calendarul
ortodox - care a fost con sfințit de cele Șapte Sinoade Ecumenice și ratificat de
îndelungată practică a Bisericii Ortodoxe Răsăritene și l-au înlocuit cu calendarul
papal.

Desigur, această schismă a poporului grec ortodox a fost creată de majoritatea

ierarhiei, care a uitat misiunea sa sfântă și națională precum și vechiul slogan grec:
„Luptă pentru ortodoxie și pentru libertatea Greciei” și care, fără acordul tuturor
Bisericile ortodoxe au introdus calendarul papal în viața liturgică, împărțind astfel nu
numai Bisericile ortodoxe, ci și creștinii ortodocși în două tabere opuse.

Asumând păstorirea populației grecești ortodoxe care urmează calendarul ortodox

patristic și fiind conștienți de jurământul de credință pe care l-am depus, că vom
păstra tot ceea ce am primit de la cele șapte sinoade ecumenice, renunțăm la orice
inovație și nu putem decât să proclamăm ca schismatică biserica de stat, care a
acceptat calendarul gregorian papal, care a fost descris de sinoadele pan-ortodoxe ca
o inovație a ereticilor și ca o călcare arbitrară sub picioare a sfintelor canoanelor și a
tradițiilor ecleziastice.

„Din această cauză, sfătuim pe toți cei care urmează calendarul ortodox să nu aibă
nici o comuniune duhovnicească cu biserica schismatică și cu slujitorii ei schismatici,
de la care s-a îndepărtat harul Duhului Sfânt, din moment ce au anulat canoanele
Părinților celor Șapte Sinoade Ecumenice și a tuturor Sinoadelor Pan-Ortodoxe care
au condamnat calendarul gregorian. Faptul că biserica schismatică nu are har și Duh
Sfânt este confirmat de Sfântul Vasile cel Mare, care spune: „Chiar dacă schismaticii
nu au greșit în dogme, totuși pentru că Hristos este Capul Trupului Bisericii, conform
sfântului Apostol, și de la El sunt toți cei ținuți în viață și primesc creștere
duhovnicească, (schismaticii) au fost smulși din armonia Bisericii și nu mai au harul
Duhului Sfânt care rămâne cu Biserica. Și cum pot, într-adevăr, să le împărtășească
altora ceea ce nu au?”

În timp ce biserica schismatică impune măsuri opresive și intolerabile pentru a ne

încălca conștiința ortodoxă, vă îndemnăm să îndurați toate acestea și să păstrați
moștenirea ortodoxă intactă și nepătată, chiar așa cum am primit-o de la părinți
noștri devotații, având un exemplu luminos și plin de forță, văzând că nu ne-a fost
frică - chiar și în anii de declin ai vieții noastre - să rezistăm cu îndrăzneală și
demnitate măsurilor fanatice și medievale din exilului nostru și din închiderea noastră
în mănăstiri, ca și cum am fi în închisori.

Considerând acest lucru drept onoare, slavă și bucurie, potrivit apostolului, care ne
poruncește să ne bucurăm și să ne lăudăm în suferințele noastre în Hristos, vă sfătuim
să aveți putere și răbdare în aceste dureri, suferințe, necazuri și scandaluri la care vei
fi supuși de o biserică care este schismatică; și să sperați mereu în Dumnezeu, Care nu
va permite ca voi să fiți încercați mai presus de ceea ce puteți să îndurați și care, în
infinita și nepătrunsa Lui pătimire, bine-plăcut va lumina pe cei care, din neștiință, au
fost rătăciți și urmează calendarul gregorian papal; și în sfârșit să dea triumful
Ortodoxiei și unitatea celor care poartă numele lui Hristos, poporul grec ortodox,
pentru care ne luptăm spre slava lui Hristos, al cărui har și mare milă să fie cu voi toți.

8/21 iunie 1935

+ Gherman de Demetrias
+ Hrisostom de Florina
+ Gherman de Zakynthos
 ANEXA C

Aș dori să prezint materiale suplimentare în explicarea enciclicii din 1935 de către cei
trei mitropoliți: Germanos de Demetrias, Hrisostom de Florina și Germanus de
Zakynthos și de ce a fost necesar ca formal, printr-un act al unui sinod episcopal, să
se declare că PE și biserica de stat a Grecia se afla acum sub anatemele sinoadelor
pan-ortodoxe și deciziile canonice ale primului sinod ecumenic.

În publicația oficială a Sfântului Sinod, Vestitorul adevarațiilor ortodocși, vol. 127,

iulie 1988, pp. 214-215, citim următoarele:

"Liderii acelui corp fără cap și mort, cu cruzime abandonat de Hrisostom, fost
mitropolit de Florina, aduc multe argumente nefondate și ridicole pentru a susține
lipsa de cap a jurisdicției lor. Se presupune că încearcă să demonstreze că există ocazii
în care un corp poate fi lipsit de cap, adică fără cap, creier și minte ... "

„Ca o astfel de situație, aceștia au prezentat neînțelept acea perioadă confuză și

turbulentă imediat după impunerea noului calendar, când creștini ortodocși vechii-
calendariști nu aveau episcopi. "

„Dar această ocazie nu poate fi comparată cu motivele reale pentru care jurisdicția lui
Hrisostom a rămas fără cap atât de mulți ani. Motivul este că schisma [neo-
calendaristă] nu s-a întâmplat automat; a durat ani până să devină oficială.

„După explozia impunerii noului calendar, o mare confuzie și dezordine a venit asupra
credincioșilor. În această stare confuză și tulbure, ierarhii ortodocși sunt considerați
nu numai cei care nu au acceptat inovația, ci și mulți dintre episcopi care au protestat
împotriva inovației și care s-au străduit să formeze un Sinod pentru a reveni la
calendarul patristic, chiar dacă în mod oportun nu s-au despărțit ... Mai mult, când
lupii periculoși se năpustesc pe o turmă cu multe oi în noaptea cea mai adâncă, unele
oi și unii păstori sunt sfâșiați de fiară, alții sunt împrăștiați de acolo! Nimeni nu poate
condamna oile rămase fără păstor pentru un timp. Din cauza confuziei și a
întunericului nopții, nu a fost posibil ca oile și păstorii să se adune, păstorii să iși
recunoască oile și ca acestea să-și cunoască păstorul!"

Enciclica din 1935, la care GOC și toate Bisericile vechi-calendariste apelează, a fost
declarația oficială că Harul Preoției se îndepărtase de Bisericile neo-calendariste.
Această afirmație, în opinia mea, a fost necesară pentru că așa cum afirmă articolul
de mai sus: „... schisma (neo-calendaristică) nu s- a întâmplat automat, au trebuit ani
până să devină oficială”. Aceasta afirmație poate deveni oficială doar atunci când un
sinod al episcopilor trăitori proclamă astfel. Acesta este motivul pentru care grupul
tradiționalist al vechilor-calendariști care a părăsit PE ș i Biserica de stat a Greciei, la
acea vreme, nu putea emite o enciclică pe cont propriu, sau ar fi făcut-o. Chiar dacă
ar fi făcut-o, aceasta nu ar avea aceeași forță canonică pe care o are un sinod al
episcopilor trăitori. Preoții și laicii nu sunt capul Bisericii. Ierarhii adunați în sinod
sunt. Episcopii Matei și Gherman, într-o Enciclică datată 5/18 octombrie 1937,
adresată tuturor clerului și credincioșilor din GOC, au scris: „În 1935, noi și alți doi
ierarhi am proclamat în prezența adevăraților credincioși, că Biserica sub
Hrisostom Papadopoulos de Atena a devenit schismatică pentru că s-a îndepărtat
de canoanele Sfinților Apostoli; ...."

Articolul Sfântului nostru Sinod din publicația, „Vestitorul ortodocșilor autentici”, vol.
127, iulie 1988, pp. 214-215, explică, foarte clar, că întrega PE și Biserica de stat din
Grecia nu au devenit instantaneu lipsite de harul preoției. Se afirmă: „Ierarhii
ortodocși sunt considerați nu numai cei care nu au acceptat inovația, ci și mulți dintre
episcopii care au protestat împotriva inovației și care s-au străduit să formeze un
sinod pentru a reveni la vechiul calendar, chiar dacă în mod oportun nu s-au
separat ....” . Cu alte cuvinte, au existat încă ierarhi ortodocși prezenți în PE și Biserica
de stat din Grecia între 1924 și 1935. De ce? Nici un sinod al episcopilor nu a
proclamat oficial întreaga Biserică greacă schismatică și pentru că o întreagă Biserică
locală nu devine automat, într-o clipă, schismatică, adică „A durat ani până când
această să devină oficial”. Mai mult, majoritatea episcopilor nu au îmbrățișat noul
calendar („Enciclica pastorală pentru poporul grec ortodox”).

Întrebarea este: Au existat schismatici în PE și Biserica de stat a Greciei între 1924 și

1935? Răspunsul, desigur, este, da. Cu toate acestea, întreaga Biserică Locală nu a
fost canonic schismatică până când un sinod al episcopilor trăitori nu a proclamat -o
ca atare. Așa cum s -a subliniat mai devreme, nu era necesar ca credincioșii
Adevăratei Credințe să rămână cu oricare dintre cei care erau în schismă sau cu cei
care erau în comuniune cu schismaticii, până la afirmarea anatemelor. Apoi, în 1935,
un sinod al episcopilor trăitori a proclamat anatemele sinoadelor pan-ortodoxe și
decizia Primului Sinod Ecumenic.
Teoria „comutatorului de lumină” în cazul piederii harului, prin care o întreagă
Biserică Locală devine instantaneu lipsită de har, deoarece un episcop, sau chiar un
grup de episcopi, intră în schismă sau erezie nu este nici patristică, nici canonică.
Trebuie să fim foarte atenți atunci când spunem acest lucru, în caz contrar, cei trei
episcopi care s-au alăturat mișcării tradiționaliste nu au avut har. În mod ideal, atunci
când un episcop sau preot devine eretic sau schismatic, el este cenzurat de sfântul
său sinod și alungat din Biserică. Când acest lucru nu se întâmplă, cei care rămân în
comuniune cu un astfel de episcop iau parte la aceleași pedepse impuse de dreptul
canonic. Bisericile locale ale ortodoxiei mondiale sunt în mare pericol tocmai pentru
că tolerează și rămân în comuniune cu ecumeniștii și cu neo-calendariști schismatici
între ei. De asemenea, trebuie să ne amintim, sfântul nostru sinod a declarat oficial
că harul preoției lipsește doar bisericilor neo-calendariste grecești, ea nu a proclamat
așa ceva despre nicio altă biserică locală. Acum, s-ar putea să avem opinii și bune, și
logice, cu privire la statutul unei biserici locale, dar rămân doar atât, opinii, indiferent
de cine le deține, până când sfântul sinod vorbește. Când sfântul nostru sinod a
încetat comuniunea cu ROCOR în 1976, am făcut acest lucru pentru că arhiepiscopul
de Geneva, Antonie, a prăznuit cu neo-calendariști. Sinodul episcopilor ROCOR nu l-ar
fi cenzurat. Cu toate acestea, când i-am părăsit, nu i-am proclamat fără har. Am
plecat și am spus că vom rămâne în afara comuniunii cu ei până când își vor pune
casa în ordine.

Scrisoarea următoarea este un semn al enciclicii din 1935 care a fost intenționată să
fie o declarație unui sinod al episcopilor în vederea îndeplinirii cerințelor legiilor
canonice referitoare la pedeapsa anatemei:

„Sfântul Sinod al GOC urmaș al calendarul patristic. Atena, 3 mai 1935"

„Sfântul Sinod al Bisericii Greciei"

„Prin documentul din 26 mai 1935 am renunțat la biserica conducătoare ca fiind

schismatică și am preluat guvernarea și păstorirea celor credincioși calendarului
patristic. Același lucru l-am anunțat Ministerului Cultelor prin documentul din 26 mai
1935. Refuzăm să recunoaștem dreptul de a fi judecați; noi, cei care formăm Sfântul
Sinod al Bisericii Creștinilor Ortodocși, care urmăm calendarul bisericesc părintesc,
recunoscut de stat, și care, din acest motiv, am procedat la hirotonirea a patru ierarhi
pentru a completa Sfântul Sinod. Sfântul sinod, (al bisericii neo-calendariste) fiind
deja judecat, nu are dreptul să condamne clericii noștri."

„În numele Sinodului a șapte membri

"Președintele
+ German de Demetrias"

Publicat în „K.G.O.”, 1981, p. 123

În cele din urmă, iată un citat din Sfântul Nicodim din Sfântul Munte. El învață cum
funcționează anatemele („Cârma”, nota de subsol 1, p. 55). El a scris:
„Trebuie să ştim că certările ce le poruncesc canoanele acestea: să caterisească, să se
afurisească, şi să se anatematisească, acestea după meşteşugul gramaticii a treia
persoană care nu este de faţă, la care spre a se da porunca aceasta de nevoie trebuie
a fi a doua persoană, o tâlcuiesc mai bine. Canoanele poruncesc soborului episcopilor
celor vii să caterisească pe preoţi, ori să afurisească, ori să anatematisească pe
mireni, când calcă canoanele. Însă dacă soborul nu va pune în lucrare caterisirea
preoţilor, ori afurisirea, anatematisirea mirenilor, preoţii aceştia şi mirenii, nici
caterisiţi nu sunt cu lucrul nici afurisiţi, ori anatematisiţi. Învinovăţiţi însă sunt, aici
spre caterisire, ori afurisire, ori anatematisire, iar acolo spre dumezeiasca osândă.
Precum şi când un împărat va porunci slugii sale să bată pe un altul care i-a greşit,
dacă sluga cea poruncită nu va lucra porunca împăratului, acela ce a greşit
împăratului a rămas nebătut, învinovăţit însă spre bătaie. "

„Drept aceea tare greşesc cei fără minte care zic cum că în vremurile acestea toţi cei
sfinţiţi care în afară de canoane s-au hirotonit, sunt cu lucrarea caterisiţi. De cei sfinţi,
prihănitoare limbă este aceea ce nebuneşte pe acest fel de cuvinte le bârfeşte,
neînţelegând că porunca canoanelor fără de punerea în lucrare a persoanei a doua,
adică a soborului, este nesăvârşită, fără mijlocire şi mai înainte de judecată,
nelucrând de sineşi."

5 Traducerea este preluată din https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-

documente/Pidalion%20Original%201841.pdf, pagina 27 nota 32 la tâlcuirea
Canonul 3 Apostolic
„Însuşi dumnezeieştii Apostoli arătat se tălmăcesc pe sineşi cu al 46-lea canon al lor,
fiindcă nu zic că îndată acum cu lucrul se află caterisit oricare episcop sau preot care
va primi botezul ereticilor, ci a se caterisi poruncind, adică a sta de faţă la judecată, şi
de se va dovedi că a făcut acesta atunci să se dezbrace cu hotărârea voastră de
preoţie, aceasta poruncim.”

ANEXA D DESPRE ECUMENISM

O erezie, orice erezie, exclude din Biserică. Ecumenismul, numit erezia tuturor
ereziilor, este umbrela sub care sunt promovate toate ereziile. Justificarea sau
legitimitatea numirii ecumenismului erezia ereziilor provin e din titlul său. Fără un
astfel de titlu descriptiv, cineva ar putea fi condus să creadă că ecumenismul este o
singură erezie dintr-o multitudine de erezii și nu mai rău decât oricare dintre ele. A
numi ecumenism, o erezie este un lucru, a o recunoaște ca fiind cea mai mare dintre
erezii este un alt lucru.

Este erezia ereziilor, deoarece ignoră flagrant erezia, pentru a promova ereziile: 1)
toate religiile sunt la fel, 2) există un singur dumnezeu, prin urmare, toate, indiferent
de credință, se roagă lui, 3) nu există adevărul absolut, erezia și ortodoxia pot fi
tolerate în cadrul bisericii ortodoxe, 4) fiind în comuniune cu un bolnav, biserica
eretică nu transmite aceeași infecție tuturor celor care sunt în comuniune cu ea, 5)
este de preferat să faci parte dintro biserică ecumenistă din dragoste frățească, decât
să ofensezi prin separarea de ea, 6) rămânând întro biserică ortodoxă mondială, se
poate dobândi o noblețe, o înțelegere și un nivel de frăție care nu ar fi posibil dacă nu
rămâi .

Lista ar putea continua incluzând chiar toate ereziile care au bătut Biserica de-a
lungul secolelor. Toate ereziile care militează împotriva Marii Biserici a lui Hristos se
găsesc în definiția modernă a ecumenismului. Trebuie să ne referim la ecumenism ca
la erezia ereziilor, deoarece cuvântul, în sine, nu este suficient pentru a face ca un
suflet ortodox să fie precaut. Ecumenismul a depășit, cu mult timp în urmă, definiția
sa originală de a descrie teoria ramurilor în care toate bisericile „creștine” erau
considerate a face parte din adevărata viță de vie care este Iisus Hristos. Această
definiție a fost extinsă acum pentru a include, împreună cu ereziile enumerate în al
doilea paragraf, mai sus, „toți oamenii în liberalitate, fraternitate și frăție”, indiferent
de credința lor religioasă. A preluat chiar sarcina de a adăposti evanghelia eliberării și
evanghelia socială. Ecumenismul este, de asemenea, lovitura dată ortodoxiei de
masonerie și secularism.

Scopul ecumenismului este de a distruge unicitatea „credinței cândva dată sfinților”.

Scopul ecumenismului este acela de a uniformiza condițiile astfel încât Ortodoxia să
nu poată pretinde că este Biserica Unică, Sfântă, Catolică și Apostolică a lui Hristos.
Scopul principal al ecumenismului este de a deschide calea lui Antihrist.
Ar trebui afirmat, în definirea ecumenismului, că trebuie luat în considerare faptul că,
în dreptul canonic, o Biserică locală nu poate fi în comuniune cu o biserică eretică sau
schismatică fără a cădea sub aceleași cenzuri. Acest lucru poate fi ușor de înțeles.
Ceea ce este greu de înțeles pentru unii este că a fi în comuniune cu o Biserică locală
care, la rândul său, este în comuniune cu o biserică schismatică sau eretică, face ca
ambele biserici să cadă sub aceeași cenzură canonică.

Este ușor când te gândești la asta în felul acesta: dacă Biserica Ortodoxă din America
[OCA] ar anunța mâine că este în comuniune cu biserica romano-catolică, asta ar
însemna că OCA acceptă învățăturile și dogmele bisericii romano-catolice și este în
erezie. Acum, dacă ROCOR rămâne în unitate cu OCA, asta ar însemna că ROCOR
aprobă unirea dintre biserica romano -catolică și Biserica Ortodoxă din America. În
consecință, ROCOR ar fi la fel de eretică ca biserica romano-catolică și OCA. „ Totuși”,
spuneți dumneavoastră, „dacă ROCOR nu aprobă unitatea dintre biserica romano-
catolică și OCA?” „Atunci”, răspund canoanele și Părinții, „ROCOR trebuie să înceteze
toate nivelurile de comuniune cu OCA sau să cadă sub cenzura dreptului canonic
pentru erezie.” Dificultatea apare atunci când biserica eretică sau schismatică
păstrează toate formele exterioare ale Ortodoxiei. (OCA și ROCOR au fost utilizate
numai în scop ilustrativ.)

Următorul [exemplu] este oferit celor care preferă o viziune mult mai logică,
rațională a schismei și ereziei. A fi rațional și obiectiv este preferabil
sentimentalismului și emoției. Este adevărat, este o abordare „alb-negru” și există o
mulțime de gri în majoritatea lucrurilor din viață, cu toate acestea, discernământul
poate fi ușurat atunci când nu este excesiv împiedicat de pasiuni. Întro societate în
care simbolismul asupra substanței este norma, iar emoțiile și pasiunile predomină,
logica este evitată deoarece luminează rațiunea asupra a ceea ce se ascunde în
întunericul vorbirii duble, a cuvintelor inteligente, a dihotomiei, a sentimentelor și a
emoțiilor.

Luați în considerare următoarele: Dacă o biserică locală, biserica A, se declară în

comuniune cu biserica romano-catolică, biserica B, care, conform ortodoxiei este
eretică, atunci, dacă o altă biserică, biserica C, stabilește comuniunea cu biserica A, ar
fi eretice bisericile A și C?
Biserica A, în comuniune cu o biserică eretică precum biserica romano-catolică, face
biserica A eretică. Este eretică pe mai multe niveluri, 1) ea acceptă doctrina contrară
Scripturii, Tradiției și Sinodelor Ecumenice și 2) dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe a
lui Hristos o declară așa. Canonul arată6: „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul,
împreună cu ereticii rugându-se, numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca
unor clerici a lucra ceva, să se caterisească.” (Canon XLV 7, p. 597, „Cele șapte consilii
ecumenice, „Părinții Niceni și Post Niceni, volumul 14.) (Umbrele de la Canberra;
Roma; și Assisi; unitate între bisericile din Antiohia, Alexandria și monofizite;
rugăciunea liturgică între PE și Roma; biserica Finlandei; etc.)

Acum, ce zici de biserica C, care este în comuniune cu biserica A, care, la rândul ei,
este în comuniune cu Roma? Iată un extras din pagina web a parohiei Sfântul Ioan
Înaintemergătorul, Canberra, Australia, referitoare la ultima scrisoare a Sf. Marcu din
Efes:

„(..) În ceea ce privește patriarhul, voi spune acest lucru, ca nu cumva să-i vină în
minte să-mi arate un anumit respect la înmormântarea acestui umil corp al meu sau
să trimită la mormântul meu vreunul dintre ierarhii sau clerul său sau, în general,
oricare dintre cei aflați în comuniune cu el, pentru a lua parte la rugăciune sau
pentru a se alătura preoților noștri invitați [în acest scop], crezând că la un moment
dat, sau poate în secret, am permis comuniunea cu el. (...) Mă îndepărtez de relațiile
și de comuniunea cu ei și declar și ordon că nimeni (dintre ei) să nu se apropie nici de
înmormântarea mea, nici de mormântul meu și, de asemenea, de oricine altcineva din
partea noastră, cu scopul de a încerca să mă alătur și să săvârșim împreună Sfântele
Taine; căci aceasta ar fi să amesteci ceea ce nu se poate amesteca.(...)”

Sfântul Marcu este categoric: toți cei în comuniune cu Patriarhul participă la erezia
sa. Erezia și ortodoxia „nu pot fi amestecate”. Erezia și ortodoxia nu pot exista în
Biserica lui Hristos. O Biserică nu poate fi potențial schismatică sau eretică în timp ce
este în comuniune cu erezia schismatică. Cu alte cuvinte, erezia este ca aluatul
dospit. Dacă biserica A este eretică ca rezultat al comuniunii cu biserica eretică B,
atunci biserica C trebuie să fie și ea eretică dacă biserica C este în comuniune cu
biserica eretică A. Nu contează în acest caz rapiditatea sau întârzierea în ruperea
comuniunii unei Biserici locale cu o biserică eretică.

Cred că putem fi de acord că există momente în istoria Bisericii (din cauza lipsei de
informații, a vitezei cu care sunt circulate informațiile, a lipsei unei înțelegeri
complete a ceea ce s-a întâmplat sau a unei simple erori din partea unei biserici
locale) când se pare că erezia și ortodoxia fac parte din Biserica Ortodoxă. Cu toate
acestea, o astfel de unire este imposibilă. Biserica este Trupul lui Hristos. Nu poate
exista nicio eroare doctrinară sau morală în Biserică.

Cineva ar putea protesta: „Desigur, nu ar trebui să fim în comuniune cu ereticii, dar

simplul fapt de a fi în comuniune cu ei nu face pe cineva eretic. Aceasta îl face să fie
cineva care este în comuniune cu ereticii; nici mai mult, nici mai puțin. O astfel de
neglijență ar trebui evitată, desigur."

Cum este posibil să fii de acord cu un eretic și, totuși, să nu participi la erezia sa?
Acesta este ecumenismul cel mai înalt. Această înțelegere a comuniunii cu erezia
încurajează învățătura că în toate bisericile (eretice și schismatice) există această
„umbră existentă” a adevăratului ortodox care constituie biserica. Aceasta este, de
fapt, învățătura care stă la baza celor care spun că aparțin „căii de mijloc”. O biserică
poate fi eretică sau schismatică, dar vor rămâne o parte a unei astfel de biserici, astfel
încât să o poată face ortodoxă „din interior”. Ei, desigur, sunt adevărații ortodocși
înconjurați de cei „bolnavi”. Dacă aceștia care aparțin „căii de mijloc” cred cu
adevărat ceea ce spun, s-ar alătura imediat bisericilor heterodoxe și vor începe să le
salveze de greșelile lor lucrând din interior. Ceea ce a fost predat odinioară ca
moderație în viața ascetică (calea regală) devine acum o scuză pentru a rămâne și a
tolera eroarea, așa-numita „cale de mijloc”.

Să aruncăm o privire coerentă asupra următoarelor scenarii posibile de erezie:

1) Biserica A învață o erezie condamnată de Sinoadele Ecumenice.

Biserica A este evident eretică conform dreptului canonic (episcopi, preoți, și laici).

6 Traducerea este preluată din https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-

documente/Pidalion%20Original%201841.pdf Canonul 45 Apostolic, pagina 61
7 XLV=45
2) Biserica B respinge erezia bisericii A, dar permite clerilor săi împreună slujirea
cu clerul bisericii A și vorbește frecvent despre unitatea esențială celor două
bisericilor.

Biserica este evident eretică (episcopi, preoți și laici).

3) Biserica C respinge erezia bisericii A și nu permite clerului său împreună slujirea

cu clerul bisericii A, ci le permite să comunice cu laicii bisericii A și le permite
împreună slujirea cu clerul bisericii B.

Biserica C este, de asemenea, eretică. Împreună slujirea „amestecă ceea ce nu poate

fi amestecat”. biserica B este în erezie, la fel și clerul și oamenii ei. În plus, clerul
bisericii B nu posedă harul Preoției. Cum poate biserica C împreună sluji cu ei și, în
același timp, să mărturisească adevărat Ortodoxia?

4) Biserica respinge erezia bisericii A și ereziile bisericilor B și C, dar când bisericile

B și C vizitează eparhia bisericii D, aceasta împreună slujește cu ei.

Biserica este eretică. Bisericile B și C nu posedă harul preoţiei. Împreună slujirea nu

este posibilă. De asemenea, pentru a lua parte la Sfânte Tainele, presupune unitatea
în credință și doctrină.

5) Biserica E se opune strâns tuturor celor de mai sus, dar împartășește laici
venind de la Bisericile B, C și D.

Biserica E este eretică. Împartășirea laicilor eretici înseamnă a intra în rugăciune cu

ei, ceea ce este interzis de Biserică (canonul XLV 8, Canoanele Apostolice). Tocmai de
aceea, noi ortodocșii, nu împartășim laicii bisericii romano-catolice. Cum este posibil
să respingem o erezie și, în același timp, să dăm Trupul și Sângele lui Hristos celor
care o susțin? Dacă un părintele duhovnic ar da împărtășania unui eretic (cleric sau
laic), ar putea vreun creștin ortodox să rămână nemișcat și să nu protesteze
împotriva unei asemenea urâciuni? Împărtășania presupune unitate. Ea nu este
mijlocul de a-o atinge.

6) Biserica F elimină comuniunea cu toate cele de mai sus și refuză să

împartășească laicii lor, până când abuzurile sunt corectate.

Acesta este singurul remediu acceptabil în combaterea schismei și ereziei. Este în

concordanță cu Dreptul Canonic și Sfintele Scripturi. De asemenea, acesta protejează
credincioșii. Bisericile ortodoxiei mondiale sunt extrem de lipsite de discernământ în
aceste chestiuni. Ei preferă să fie văzuți ca „iubitori de pace”, „toleranți ai
diversității”, „ne-condamnatori”, „frățești” și „pacifiști” de către cei care își doresc în
secret distrugerea. Desigur, Biserica F va fi considerată fanatică și odioasă. Unii ar
putea spune dacă doar Biserica F este ortodoxă, atunci doar Sfântul Sinod al GOC
este ortodox. Cu toate acestea, din moment ce ROCOR acoperă cea mai mare parte a
spectrului, de la B la E, și din moment ce GOC a fost în deplină comuniune cu ROCOR
timp de cinci ani, din 1971 până în 1976, trebuie să mutați GOC-ul până la nivelul
Bisericii E. Deci nimeni nu este ortodox.

De ce a rupt GOC comuniunea cu ROCOR? Evident, ei nu au înțeles sau au realizat

activitatea ecumenistă care se desfășoară în ROCOR de către arhiepiscopi precum
Antonie de Geneva. Amintiți-vă, discuțiile privind unitatea dintre cele două Biserici au
avut loc între Episcopii GOC și oameni precum mitropolitul Filaret, Episcopul Grigorie
(Grabbe) și arhiepiscopul Averchie, cei care aveau o adevărată înțelegere a
pericolelor neo-calendariste și a activităților ecumeniste din lumea ortodoxă. Din
păcate, fie ei nu au fost capabili să-și convingă colegii episcopi, fie au considerat că nu
merită efortul de a efectua schimbarea. Când Sinodul Episcopilor ROCOR a refuzat să
pună capăt activităților ecumeniste, Sfântul Sinod GOC s-a separat imediat de eroare.

Mulți cred că este înțelept că Sfântul Sinod al GOC nu s-a așezat și a trasat exact unde
se găsește harul și unde nu. Taina credinței noastre nu este atât de legalistă, spun ei,
sau atât de ușor de redusă doar la propoziții logice. Este nebunește și iresponsabil să
fii în comuniune cu ereticii, dar nu este, spun ei, în sine, eretic. Dacă este așa, cu toții
suntem eretici.

Faptul că Sfântul Sinod declară că nu este nici har preoțesc în ortodoxia mondială
este într-adevăr un punct discutabil. GOC nu este în comuniune cu niciuna dintre
aceste biserici. Motivele sunt că ele sunt identificate fie eretice, fie în schismă, fie în
comuniune cu asemenea (ceea ce le determină să ia parte la erezie sau schismă).
Mântuitorul nostru le-a promis urmașilor Săi că porțile iadului nu vor stă împotriva
Bisericii. Biserica lui Hristos nu a dispărut niciodată. Ea a existat de-a lungul veacurilor
și va continua să existe pe pământ, până la sfârșitul lumii. Vechiul Israel a fost
întotdeauna o rămășiță,

8 45
la fel ca și cei care merg pe calea îngustă a Sfintei Ortodoxii. Credincioșii din GOC nu
trebuie să se preocupe de har sau de lipsa de har în bisericile ortodoxiei mondiale.

Știm că harul preoției nu dispare imediat (teoria „comutatorului de curent”) și astfel

Sfântul Sinod nu îi pronunță pe toți cei care nu sunt în comuniune cu ea ca fiind fără
har (cu excepția PE și a biserică de stat greacă). De asemenea, Sfântul Sinod nu îi
botează pe cei care vin la ea din ortodoxia mondială decât dacă, bineînțeles, nu au
fost botezați niciodată în mod corespunzător. Problema lui cu har \ fără har apare
atunci când o biserică locală refuză unitatea administrativă cu o altă biserică locală
datorită activităților sale ecumeniste (eretice) și totuși este în comuniune cu alte
biserici locale al căror ecumenism este legendar (PE, PS 9, etc.). De fapt, a fi în
comuniune cu o biserică locală în sfintele taine și, în același timp, a refuza să fie uniți
cu aceeași biserică la nivel administrativ, deoarece este ecumenistă, demonstrează
fie o lipsă gravă de discernământ din partea conducerii sau o încercare de a-i înșela
pe cei cărora le lipsește discernământul și/sau curajul de a-L urma pe Hristos mai
degrabă decât de oameni. Unii din GOC cred că nu există har în afara ei și unii spun că
nu putem ști. Ambii pot fi frați în GOC, deoarece Sfântul Sinod nu a vorbit oficial cu
privire la har în alte biserici. Cu toate acestea, noi nu suntem în comuniune cu ei de
niciun fel.

Credincioșii din GOC ar trebui să fie mulțumiți știind că Sfântul Sinod, sub Omoforul
Fericitului Nicolae, a decis cu înțelepciune și dreptate că apostazia este în curs și că
nu vom face parte din ea.

„Căci credința noastră, fraților, nu este a oamenilor și nici a omului, ci prin revelația
lui Iisus Hristos, pe care au predicat-o Sfinții Apostolii, au confirmat Sfintele Sinoade
Ecumenice, cei mai mari și mai înțelepți învățători ai lumii și fost predate din
generație în generație și a fost mărturisită prin vărsarea sângele sfinților mucenici. Să
ne ținem cu tărie de mărturisirea pe care am primit-o neatinsă de la astfel de oameni,
îndepărtându-ne de orice noutate ca sugestie a diavolului ". (Enciclica Patriarhilor
Orientali, 1848.)

Un silogism simplu poate fi folosit pentru a explica ce se întâmplă când o biserică este
în comuniune cu o biserică eretică.

Silogismul este după cum urmează:

A este sora lui B
B este sora lui C
Prin urmare, C și A sunt surori
(P este M
M este S
Prin urmare, S este P)
Acest silogism este simplu și reflectă o concluzie logică. Dificultatea apare, se pare,
din partea unora, când silogismul reflectă o concluzie care nu le place.
La momentul prezentării acestui silogism, ROCOR, la insistența clerului superior,
susținea că nu s-a rupt niciodată comuniunea cu bisericile ortodoxiei mondiale. Am
crezut atunci și încă cred că o Biserică sora pentru o alta biserică este sora tuturor
celor care sunt în comuniune cu acea. De exemplu: Patriarhia Sârbă, PE, și alții
consideră biserica romano-catolică eretică o „biserică soră”. Folosind silogismul de
mai sus, este ușor de văzut că toți, în comuniune cu PE sau SP, ar fi afectați de
aceleași erezii care pătează biserica romano-catolică:

Biserica romano-catolică (RCC) este o biserică soră a PE

PE este o biserică soră a Patriarhiei Sârbe (SP)
Prin urmare, SP și RCC sunt biserici surori

Unitatea nu este în serie, A = B = C = D = E., ci în paralel, A = B; A = C; A = D; A = E; și

așa mai departe. Chiar dacă comuniunea este ruptă între C și B, C și B sunt încă în
comuniune cu celelalte biserici surori ale lor prin A, și între ele, de fapt. Căci, pentru
ca biserica B să rupă cu adevărat comuniunea cu biserica C, ea ar trebui să rupă
comuniunea cu toate acele biserici care sunt în comuniune cu biserica A. Acum,
poate fi adevărat că o anumită biserică locală poate să nu ia în considerare biserica
sora a RCC, în acest caz, ea ar trebui să refuze să comunice și să înceteze unitatea, cu
toate bisericile care consideră RCC ca o biserică soră. Unitatea este un „eveniment”
doctrinar. Toate bisericile din uniune sunt de acord, de necesitate, în materie de
doctrină esențială. Toate bisericile în comuniune cu biserica A se află în primul (sau al
doilea) grad de unitate. Prin urmare, biserica B are relația similară cu alte biserici pe
care o are cu biserica A, indiferent dacă

9 PS = Patriarhia Serbiei
biserica B este în comuniune cu oricare dintre acele alte biserici. În acest exemplu,
comparați cu diagrama de mai jos. (Conceptul bisericii unice)

biserica locală = A; biserica locală = D; biserica locală nu C: (eretică sau schismatică);

biserica locală = biserica locală = F; biserica locală = G, etc. Cu toate acestea, C = A; C
nu B; C = D; C = E; C = F, etc. După cum se poate vedea, biserica locală este încă în
comuniune cu C prin A, D, E, F, G etc. Acesta este motivul pentru care poziția GOC
este singura poziție ortodoxă: lipsa comuniunii cu bisericile ortodoxiei mondiale.
Conceptul biserici unice este explicat mai detaliat mai jos.

H J B LOCAL CHURCH \
BISERICĂ LOCALĂ

NOT \ NU

G A C

HERESY \ EREZIE

F E D

După cum se poate vedea din diagramă, chiar dacă biserica B (biserica locală) nu este
în comuniune directă cu biserica C, care este în erezie, ea este, totuși, în comuniune
cu biserica C prin biserica A și în comuniune cu orice altă biserică în comuniune cu
biserica A. Fiecare biserică din diagramă este asemănătoare bisericii A și poate fi
plasată în centrul diagramei, biserica A luându-și locul. Pentru ca „biserica locală” să
rămână în afara comuniunii cu biserica C, ea trebuie să rupă comuniunea cu toate
bisericile în comuniune cu Biserica C.

Următoarele canoane provin din „Părinții Niceni și Post Niceni”, volumul 14, „Cele
șapte sinoade ecumenice”:

1) „Membrii Bisericii nu își vor căsători copiii lor cu eretici”. (pag. 129)

2) „Dacă cineva se roagă, chiar și într-o casă privată, cu o persoană

excomunicată, să fie și el excomunicat.” (pag. 594)

3) „Dacă vreun cleric se alătură rugăciunii cu un cleric caterisit, ca și cum ar fi

cleric, să fie și el caterisit.” (pag. 594)

4) „Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, împreună cu ereticii rugându-se,

numai să se afurisească. Iar de au dat lor voie, ca unor clerici a lucra ceva, să se
caterisească.” (p. 587) (Toate bisericile ortodoxiei mondiale cad sub condamnarea
acestui canon. Și conform canoanelor, nu trebuie să așteptați clarificarea sinodală
înainte de a părăsi o biserică eretică / schismatică sau o biserică în comuniune cu unii
din aceștia.)

5) „Cerem ca un episcop sau un preot care a admis botezul ereticilor să fie

caterisit. Căci ce părtașie are Hristos cu Belial sau ce parte are un credincios cu un
necredincios?” (p. 597) (biserica ortodoxă greacă, biserica ortodoxă antiohiană și
biserica ortodoxă română, toate din Australia, au sfidat acest canon
(http://www.ncca.org.au/departments/faith_&unity_commission).

6) „Nimeni nu trebuie să se alăture rugăciunilor cu eretici și schismatici” (p. 149).

Toate citatele canoanelor de mai sus subliniază: ortodoxul și ereticii nu pot exista
împreună în aceeași biserică. Nici noi nu putem fi uniți cu ei (evident).

Câteva citate din „Mintea bisericii ortodoxe”, autor mitropolitul de Nafpakos,

Hierotheos, tradus de Esther Williams și publicat de „Mănăstirea Nașterea
Născătoarei de Dumnezeu”:

1) „Astfel, ereticii sunt membrele putrezite incurabil ale bisericii și, prin urmare,
sunt tăiate din trupul bisericii. Ereticii trebuie examinați în această lumină. În acest fel
se poate vedea dragostea bisericii pentru omenire” (p. 224).
2)„Și din nou trebuie să subliniez că erezia inversează adevărata cale de vindecare a
omului pentru a ajunge la îndumnezeire” (p. 226).

3) „Astfel în învățătura Sfântului Irineu se vede că există unitate între Biserică,

Ortodoxie și Euharistie, ...” (p. 81).

4) „Mai întâi trebuie că Biserica să fie ună în ciuda numărului mare de membri ai
săi. Hristos a exprimat acest fapt prin tabloul turmei păstorului. Întrucât păstorul care
călăuzește oile este unul și toate oile fac o singură turmă, înseamnă că unitatea
Bisericii nu este abolită de numărul mare al credincioșilor și al bisericilor locale, care,
totuși, sunt unite și legate între ele prin credința și viața lor. Fiecare biserică locală nu
este una dintre multele așa-numite biserici, ci Biserica lui Hristos. Nici parohiile nu rup
unitatea Bisericii, deoarece fiecare parohie este Biserică în miniatură.” (pp. 52-53)

Paragraful precedent exprimă: Dacă A = B și B = C, atunci C = A, perfect. Cu alte

cuvinte: biserica locală A, biserica locală B, biserica locală C, biserica locală D, biserica
locală ..., sunt Biserica unică. Deoarece Biserica este unică, doctrina deținută de unul
este considerată deținută de toți în comuniune cu aceasta.

În sfârșit, din viața Sfântului Maxim Mărturisitorul:

„(..) Atunci Troilus și Sergius au început să-i arate Sfântului Maxim că deja întreaga
lume creștină l-a recunoscut pe patriarhul monotelit al Constantinopolului ca fiind
legitim, că toți patriarhii răsăriteni și vicarii lor erau în comuniune cu el și că
reprezentanții plenipotențiarilor ai papei de la Roma vor sluji împreună cu patriarhul
și se vor împărtăși impreună cu el. Astfel, el este singurul care rămâne în întreaga
lume care nu îl recunoaște pe patriarh”.

Sfântul a răspuns: „Dacă chiar și întregul univers ar începe să se împartășească cu

patriarhul, eu nu voi impartăși cu el. Căci știu din scrierile Sfântului Apostol Pavel că
Duhul Sfânt va da anatema chiar și îngerii, dacă ar începe să predice vreo altă
Evanghelie, introducând ceva nou”. (accent original)

Unii zic, mintea ortodoxă privește sufletele individual și Biserica, prin ochii unui
doctor și nu prin ochii unui matematician sau CEO corporativ. Este exemplul Sfinților
înșiși și modul în care au aplicat canoanele care contează și nu propriile noastre neo-
opinii în alb-negru.

Acești oameni nu au reușit să-și dea seama că mintea, chiar și cea ortodoxă, este:
„facultatea discursivă, conceptualizatoare și logică a omului, a cărei funcție este de a
trage concluzii sau de a formula concepte care derivă din date furnizate fie de
revelație sau de cunoaștere duhovnicească, fie prin observația simțul." („Filocalia”,
volumul doi, p.
386) cu alte cuvinte, prin raționament deductiv. Se poate spune că mintea este
matematicianul sau CEO al sufletului. Este „filtrul” care ecranează ceea ce pătrunde
în inimă și ceea ce părăsește inima. Sfântul Pavel ne îndeamnă să ne reînnoim mintea
zilnic tocmai pentru că mintea este puterea de raționament care deosebește binele
de rău. La urma urmei, Dumnezeu dă mintea unui bărbat și unei femei. Crezi că El
așteaptă să o folosim? Se pare că unii ne-ar dori să ne bazăm exclusiv pe emoțiile și
sentimentele noastre atunci când decidem ce este ortodox și ce nu. Acest lucru este
foarte periculos și poate duce la iluzie.

Chiar dacă rațiunea este „de o ordine mai mică decât cunoașterea duhovnicească”
(ibid), totuși, utilizarea puterii de raționament a minții este un mod de a ajunge la
adevăr folosind ca unul dintre criterii, cunoașterea duhovnicească. În plus, intelectul
trebuie să fie în stare de curațenie înainte de a putea funcționa așa cum a fost făcut
de creatorul ei.

Apropo, niciun Sfânt nu a interpretat vreodată canoanele în așa fel încât să permită
unirea (comuniunea) între erezie și ortodoxie.

Evident, viziunea eretică a unui episcop sau a unui preot nu determină imediat ca o
biserică locală să cadă în erezie. Cu toate acestea, ierarhul sau preotul eretic ar trebui
să fie imediat suspendat, dacă nu își retrage credința (credințele) eretică(e), și apoi
este chemat la o judecată clericală u nde va fi judecat și, dacă ar fi aderat în
continuare la credințele sale non -ortodoxe, îndepărtat din funcția pe care o deține în
Biserică. Cheia aici este imediată judecata canonică a episcopului sau a preotului
ofensator (sau chiar a laicului).

Dacă sinodul episcopilor nu cenzurează preotul, episcopul sau laicul, sau refuză,
unitatea din partea credincioșilor și din partea tuturor celorlalte Biserici locale, acest
sinod al episcopilor trebuie să înceteze până la soluționarea problemei. Ei au, de fapt,
fie prin tăcere, fie prin refuzul lor de a judeca preotul ofensator sau ierarhul, dau
consimțământul lor la schisma sau la eroarea doctrinară. Din nou, ortodoxia și erezia
(și schisma) nu pot exista alături în Biserica (ună).
După cum știm, dreptul canonic chiar permite credincioșilor să părăsească un episcop
eretic (sau o biserică locală dacă tolerează erezia din interiorul său) chiar înainte ca
acesta să fie judecat de sinodul episcopilor săi sau de întreaga Biserică în consiliul
ecumenic. Cheia aici, cred, se bazează pe conștiința persoanei / persoanelor rănite de
învățăturile eretice ale episcopului. Așa cum cineva din biserică neo-calendaristă
greacă i-a spus odată unui duhovnic al GOC: „Părinte, odată ce știi, trebuie să faci
ceva pentru asta”. („ Asta” se referă la starea ortodoxiei mondiale.) Din păcate,
această doamnă a continuat spunând: „Dar, toată familia și prietenii mei sunt în
biserica greacă”. Câți știu, cu siguranță, că nu fac nimic?

În ceea ce privește o biserică locală în erezie, odată ce o biserică locală este

percepută fie în erezie, fie în schismă (începe să predea erezia sau s-a alăturat unei
biserici locale eretice sau schismatice), toate celelalte biserici locale trebuie să
înceteze imediat unitatea ecleziastică, astfel încât credincioșii pot fi protejați de erori.

Astăzi, ortodoxia mondială este notorie pentru lipsa ei de adevărat martor al

Ortodoxiei. Rugăciunea cu eretici și schismatici, dialogul ecumenist și slujbele
comune sunt complet tolerate. Ortodoxia mondială și apărătorii săi spun și scriu
multe pentru apărarea a ceea ce se întâmplă, insistând că ceea ce auzim și vedem nu
este așa cum pare, nu este oficial și fără nici o consecință. Confuzia și contradicția
sunt semănate în conștiința credincioșilor cărora le este din ce în ce mai dificil să
distingă eroarea de adevăr.

Unii sunt foarte reticenți în a vorbi despre unde nu este harul. Cu siguranță, Duhul
Sfânt este pretutindeni și dăruiește harul Său, într-o oarecare măsură, tuturor
creaturilor. Cu toate acestea, trebuie să facem distincția între harul comun tuturor
bărbaților și tuturor femeilor prin simpla naștere în lume și harul Sfintei Preoții, care
asigură prezența Sfintelor Taine. Toți cei care trăiesc (chiar și cei adormiți) se
împărtășesc în parte din harul necreat ale lui Dumnezeu. Hristos a spus că fără El nu
putem face nimic. A putea face orice presupune harul lui Dumnezeu. Cu toate
acestea, harul „comun” dat tuturor oamenilor ca dar al lui Dumnezeu, de la naștere,
nu include harul preoției. Aceasta este rezervată Bisericii, Trupului lui Hristos.

Când Biserica vorbește despre har sau lipsă de har, ea se referă la harul Sfintei
Preoții, dat de Duhul Sfânt cu punerea mâinilor de către un adevărat Episcop
Ortodox. Acest har este păstrat, protejat și ținut în viață de canoanele celor șapte
sinoade ecumenice, de Sfintele Scripturi, de viețile și învățăturile Sfinților Părinți și de
Tradițiile transmise din generație în generație în Trupul lui Hristos, care este Una,
Sfântă, Catolică și Apostolică Biserica Ortodoxă.

Dumnezeu să te binecuvânteze.

SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE LUCRURILE CARE SUNT ADEVĂRATE