Învățătura Sfântului Teodor Studitul normativă

pentru situația actuală a  Bisericii

Articol de Ieromonah Grigorie Sanda

Sfântul Teodor Studitul a trăit în a doua parte a secolului al VIII-lea și prima

jumătate a secolului al IX-lea (+826). A fost fiul unui funcționar imperial. 
Datorită evlaviei mamei sale și a influenței unchiului său Planton - care va fi și
viitorul său duhovnic - și-a îndreptat viața lui către monahism. A aprofundat mult
învățătura patristică, îndeosebi a Sfântului Vasile cel Mare. După Sinodul al VII-lea
Ecumenic a fost hirononit preot de către Sfântul Tarasie patriarhul
Constantinopolului. În urma îmbolnăvirii egumenului Platon a fost ales egumen al
Mănăstirii Sakkudion, iar ulterior egumen al Mănăstirii Studion din Constantinopol
de unde și denumirea sa de “studitul”. Epistolele sale (se păstreaza aproximativ 550
de epistole) pe care le-a adresat unor funcționari ai statului, unor viețuitori de
mănăstire, unor ierarhi, denotă izvorul limpede al învățăturilor sale
și discernământul necesar în vremurile tulburi din sânul Bisericii provocate de
iconoclasm și de așa numitul “sinod adulterin”. Sfântul Teodor reușește cu mult
discernământ duhovnicesc să răspundă la multitudinea de întrebări ce preocupa
conștiința oamenilor din acele vremuri tulburi. În epistolele sale găsim unele
recomandari general valabile și pentru situația cu care astăzi ne confruntăm în sânul
Bisericii. În cele ce urmează vom face cunoscută o parte din textul unei epistole și
vom cita două note de subsol pentru o mai bună înțelegere a acestui text iar ulterior
vom face o paralelă între situația de astăzi a Bisericii și cea din vremea Sfântului
Teodor pentru a vedea dacă prescripția sa canonică poate fi aplicată și în zilele
noastre.                                                                                                     
Scrisoarea 553: “Către soția unui spătar al cărei nume e Mahara”: “…Iar la
întrebarea dacă trebuie să se cerceteze iarăși din pricina ereziei, răspunsul este: acest
lucru este absolut necesar. Căci a te împărtăși de la un eretic sau de la unul
învinuit pe față pentru viețuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu și ne face
familiari diavolului. Așadar cercetează [bine], o fericito, și să se
potrivească cercetarea ta într-un oarecare fel cu cele spuse [mai înainte] și în acest
chip apropie-te de [Sfintele] Taine. Și să fie știut tuturor că acum erezia care
stăpânește în Biserica noastră este cea a adulterilor.[O], de ar fi cruțată de ea și
cinstitul tău suflet împreună cu surorile și cinstitul capul tău! Și mi-ai spus că te-ai
temut să-i spui preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh la Liturghie. Ce să spun
acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare are împărtășania din
singurul fapt că-l pomenește [pe ereziarh], chiar dacă ortodox ar fi cel ce face
Sfânta Liturghie.           

1
Iar Domnul, Cel ce va conduce pe voi în atâta măsura a Dreptei Credințe, Însuși
să vă păzească și să vă păstreze nevătămați și întregi și cu trupul și cu sufletul, spre
tot lucrul bun și spre toată îndestularea în viață, mă refer și la căsnicia voastră, și la
preaevlavioasele surori, rugându-vă toți pentru nevrednicia noastră.”                                      
Note de subsol: 1. Doamna întrebase dacă trebuie ca omul să cerceteze în legătură cu
preotul unde se împărtășeste; 2. Deci e importantă, în egală măsură, și viețuirea
preotului și credința lui dogmatică, și nici unul din aceste lucruri nu este indiferent.
(Dreapta Credință în Scrierile Sfinților Părinți pag. 158 –
159)                                                                                                                                             
Comentariu: pe când sfântul era egumenul la Sakkudion, Împăratul Constantin al
VI-lea își închide forțat soția sa Irina (o nepoata a Sf. Filaret cel Milostiv) în
mănăstire și se căsătorește în chip abuziv și adulter cu amanta sa Teodota, ruda
Sfântului Teodor și dama de companie în suita împărătesei. Căsătoria este
săvârșită de preotul iconom Iosif de la Sfânta Sofia (septembrie 795). Patriarhul
Tarasie, pentru a evita o posibilă redeclanșare a persecuției iconoclaste
acceptă starea de fapt. Sfântul Teodor alături de obștea sa
monahală sancționează abrupt aceste inadvertențe și iese din comuniune cu
patriarhul, postându-se în același timp adversativ și frontal față de fapta împăratului
și de actul necugetat al preotului Iosif (primăvara anului 796). Ulterior Sfântul
Tarasie îl caterisește pe iconomul Iosif și reintră în comuniune cu Sfântul Teodor.
După moartea patriarhului Tarasie este ales în scaun Sfântul Nichifor (806-815), care
în 806 întrunește un sinod local reprimindu-l la slujire pe iconomul Iosif. În ianuarie
809, împăratul Nichifor și patriarhul convoacă “sinodul adulterin” care condamnă pe
toți cei ce nu sunt de acord cu “iconomia” aplicată preotului Iosif.  Acest sinod își
dorește să arate că această căsătorie abuzivă reprezintă “iconomie”.  Sfântul Teodor
demonstrează clar că alungarea unei soții legitime, închiderea ei cu forța în
mănăstire și căsătoria dintre împărat și amanta lui nu poate constitui iconomie ci
reprezintă o încălcare gravă a canoanelor și a predaniei bisericești, putând da naștere
unui precedent în viața credincioșilor. Sfântul Teodor spune clar că iconomia nu se
poate realiza prin încălcarea gravă a rânduielii bisericești. Lui Teoctist Magistrul,
Sfântul Teodor îi spune: “…nu-i vorba aici de un fel de iconomie, ci de un prilej de
nelegiuire și călcare a dumnezeieștilor canoane. Căci definiția iconomiei, precum
știi este de a nu anula nicidecum ceva din cele statornicite, nici măcar când se
îngăduie puțin pogorământ la vremea cuvenită și pentru un anumit motiv, ca nu
cumva de aici să nu se realizeze ceea ce se caută de fapt, prin aceea că în realitate se
coboară ștacheta și se păgubesc astfel cele mai desăvârsite.”  În urma “sinodului
adulterin”  s-a pus problema raportului corect față de sinodali și față de următorii
acestora. Astfel Mahara, soția spătarului, îl întreabă pe Sfântul Teodor dacă trebuie
cercetată poziția preotului referitoare la acest sinod în vederea împărtășirii cu
Sfintele Taine. Sfântul Teodor răspunde că trebuie cercetată credința preotului și
dacă acesta pomenește pe ereziarh la Liturghie să se ferească de împărtășirea din

2
mâinile acestuia (,,Ce să spun acum despre acest lucru nu văd, decât că întinare
are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește [pe ereziarh], chiar
dacă ortodox ar fi cel ce face Sfânta Liturghie…”) Spre deosebire de acest “sinod
adulterin” la Sinodul din Creta, pe lângă faptul că s-a abrogat Canonul 72 de la
Sinodul Quinisext, care specifică clar interzicerea căsătoriilor mixte (dintre
ortodocși și eretici) făcând posibile căsătoriile mixte, chipurile din iconomie; a
recunoscut confesiunile eretice ca biserici, promovând mai multe teorii eretice. Cu
mult mai grave sunt încălcările canonice ale adunării din Creta decât ,, iconomia”
promovată de “sinodul adulterin”. Deci prescripția Sfântului Teodor Studitul de a nu
ne împărtăși din mâinile ereziarhilor și ale celor care îi pomenesc este cu mult mai
indicatî ținând cont de gravitatea abaterilor din Creta.                                  
Mai multe texte ale Sfântului Teodor Studitul referitoare la erezie, la promotorii
acesteia și la poziția pe care trebuie să o aibă credincioșii.
1.“Prin urmare, stăpâne, sinod nu înseamnă a se aduna pur și simplu ierarhi și
preoți, chiar dacă sunt mulți (căci mai bun este, zice [Scriptura], unul care face
voia lui Dumnezeu decât mii care o calcă), ci [a se aduna] în numele
Domnului prin cercetarea și păzirea canoanelor, și a lega și dezlega nu la
întâmplare, ci așa cum cere adevărul și canonul și regula acriviei.”(pag.20)
2.“Căci cuvântul lui Dumnezeu, prin firea lui, nu se poate lega și puterea
nicidecum nu a fost dată ierarhilor ca să poată face vreo călcare de canon, ci
numai ca să urmeze cele dogmatisite și să calce pe urmele celor care le-au
primit înaintea lor (nu știu decât că ceva necanonic este și trecerea cu vederea
[a canoanelor])”(pag. 20)
3.“…dacă cineva dogmatizează sau poruncește să facem ceva în afară de aceea
ce am primit, în afară de ceea ce canoanele sinoadele sobornicești și locale [au
hotărât] în [diferite] vremi să nu fie primit acela nici să fie socotit în ceata
aleasă a sfinților.”(pag. 21)
4.“Nu suntem rupți de Biserica lui Dumnezeu, o, sfinte cap, nici n-am suferi
aceasta. Dar chiar dacă în  alt fel [suntem rupți], [adică] prin multe păcate,
însă suntem ortodocși și hrăniți de soborniceasca Biserică, lepădând
toată erezia și primind tot sinodul sobornicesc și local acceptat [de Biserică],
dar și decretele canonice promulgate de ele. Căci nu este ortodox desăvârșit, ci
[doar] pe jumatate, cel căruia i se pare că ține dreapta credință, dar nu se ține
drept de dumnezeieștile canoane.”(pag. 24)
5.“…deoarece nu am vrednicia episcopiei spre a putea mustra, îmi e de ajuns
păzirea proprie de a nu avea parte de împărtășirea cu acela și cu cei care întru
cunoștință liturghisesc împreună cu acela, până cand se va lua din mijloc piatra
de poticnire.”(pag. 26)
6.“Căci și acestea [canoanele] sunt pecetluite de Duhul Sfânt și prin dezlegarea
lor sunt dezlegate [nimicite] toate cele care țin de mântuirea noastră.”(pag. 37)

3
 7.“Așadar, acești noi apostoli mincinoși declară pe față că nicidecum
după hotarele așezate de sfinți ci prin propria putere și judecată, în afara celor
poruncite de ei [sfinți] fiecare dintre ierarhi lucrează: dezleagă în cele în care
nu este dezlegare [sfinți] și leagă în cele în care nu este legare la ei [la sfinți].
Și vedeți că acestea se săvârșesc în fiecare zi.”(pag 37)
8.“Și mai înainte de acestea nu era sigur dacă trebuia să ne depărtăm cu
totul de cei fărădelege sau numai să fugim de împărtășirea pe față cu ei,
dar să-I pomenim [totuși], printr-o iconomie cuvenită, până la o vreme.
Dar când necredința eretica a ieșit limpede pe față și a fost dată la arătare
prin sinod, trebuie de acum să-ți arăți pe față evlavia ta, împreună cu toți
ortodocșii, prin faptul de a nu te împărtăși cu cei răucredincioși, nici
să pomenești pe unul din cei aflați în sinodul adulter sau care cugeta la fel
cu el [cu sinodul adulter] (Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinți, pag
42)
9.“Căci Gura de Aur nu numai pe eretici îi dovedește cu mare și puternic glas
ca dușmani ai lui Dumnezeu ci și pe cei ce se împărtășesc cu unii ca
aceștia.”(pag. 42)
10.“Iar fapta monahului este că nici din întâmplare să nu sufere înnoirea
Evangheliei, ca nu cumva, punând înaintea mirenilor pilda sa, să le dea motiv
pentru erezie și pentru împărtășirea cu ereticii, spre a lor pierzanie.”(pag 43)
11.“În legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți, trebuie spus că nici a
petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună, nici a avea vreo părtășie cu ei am
primit, ci “vai!” Se rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la
mâncare sau băutură sau [simpla] relație. Așa încât învățător străin și în afara
propovăduirii [evanghelice] este cel ce zice acelea, oricine ar fi între
oameni.”(pag. 153)

Bibliografie:
Dreapta Credință în învățăturile Sfinților Părinți,  editura Sophia, București, 2006

sursa:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/invatatura_sfantului_teodor_studitul_normativa_pentru_situatia_act
uala_a_bisericii/2017-08-20-479