Monedă şi credit

CURS 1
MONEDA. CONCEPT, FUNCTII, FORME

I. APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA MONEDEI

Moneda apare de timpuriu în istoria societăţii omeneşti fiind prezentă la tranzacţii sub
forma unor mărfuri obişnuite şi foarte variate. Astfel în Europa bunurile care au îndeplinit funcţia
de monedă au fost vitele, în Africa sarea şi scoicile rare care serveau ca podoabe, iar în Tibet
ceaiul.
Odată cu folosirea acestor bunuri ca monedă s-a ieşit din sfera trocului şi societatea a intrat
în sfera economiei de schimb. Mărfurile folosite în acest scop aveau dublu rol: pentru consum şi
pentru schimb.
Măsurarea valorii mărfurilor a fost posibilă numai prin utilizarea unui bun ca etalon
monetar. Pentru a putea fi funcţional ca etalon, un bun trebuia să fie durabil (pentru a conserva
puterea de cumpărare), să fie divizibil şi să prezinte o valoare proprie intrinsecă (suficient de mare
şi de stabilă). Astfel de bunuri au fost metalele, care s-au impus datorită proprietăţilor lor fizice
perfect adaptate celor trei funcţii ale monedei. Iniţial metalele folosite ca monedă au fost comune
(cupru, bronz, fier) ca mai apoi să fie utilizate metalele preţioase (aur, argint).
Odată cu dezvoltarea schimbului apare un dezechilibru între cererea şi oferta de monedă-
marfă ceea ce a dus la necesitatea găsirii altor forme de monedă. Apare astfel moneda de hârtie
(bancnotele sau moneda fiduciară) şi moneda de cont (scripturală). În secolele XVII-XVIII în
Ţările de Jos, Suedia şi Anglia îşi fac apariţia biletele de bancă şi moneda de cont. Emisă de
bănci, moneda de hârtie putea fi schimbată oricând de purtător în monedă metalică la ghişeele
băncii, fiind garantată cu rezerva de aur monedă deţinută de banca emitentă.

II. CONCEPTUL DE MONEDĂ

După cum s-a văzut deja, de-a lungul vremii moneda a fost reprezentată de mărfuri, a fost
confecţionată din metale nepreţioase şi preţioase. Mai târziu au apărut bancnotele emise de bănci
private. Astăzi utilizăm la plată atât bancnote emise de autoritatea monetară cât şi cecuri ale unor
bănci private emise pe baza disponibilului dintr-un cont bancar sau pe baza unei linii de credit. De
asemenea, în ultimii ani se utilizează din ce în ce mai des moneda electronică prin intermediul
cărţilor de credit/debit sau prin servicii de e-banking. Astfel moneda apare des în conversaţiile
curente. Totuşi se pune problema: ce reprezintă ea pentru economişti?
Unii economişti definesc moneda ca fiind totalitatea împrumuturilor de orice fel acceptate
pentru plata bunurilor şi serviciilor ori pentru stingerea obligaţiilor. Evident partea de moneda
efectivă constând în bancnote şi monede se încadrează în definiţia de mai sus. Astfel am
determinat o parte a monedei. Unii utilizatori de monedă identifică banii cu moneda. Totuşi
definirea monedei ca fiind bancnote şi monede ar simplifica prea mult conceptul şi limitarea nu ar
deservi mediul economic. Dacă luăm de exemplu cecul, acesta este acceptat pentru plata bunurilor
şi serviciilor sau stingerea obligaţiilor, astfel el poate fi asimilat monedei, respectând definiţia de
mai sus. De asemenea şi depozitele bancare pot fi convertite rapid în monedă efectivă sau cecuri.
După cum se observă din exemplele considerate există mai multe elemente care pot fi asimilate
monedei, iar definiţia poate fi perfecţionată.
Un alt aspect adus în atenţie, este cel care se referă la relaţia monedă - avere. Aparent
averea înseamnă bani, banii înseamnă monedă şi atunci identificăm averea cu moneda?
Monedă şi credit

Clarificând situaţia economiştii fac distincţie între moneda lichidă şi depozitele bancare pe de o
parte şi alte bunuri şi bogăţii care alcătuiesc averea (terenuri, maşini, case, obiecte de artă,
bijuterii etc)
O altă problemă apare atunci când se pune problema asimilării veniturilor la monedă.
Trebuie precizat că veniturile sunt fluxuri financiare raportate la unitatea de timp.
Ca urmare a observaţiilor făcute putem da următoarea definiţie:
Moneda reprezintă totalitatea instrumentelor acceptate la plata bunurilor şi serviciilor
sau pentru stingerea obligaţiilor făcând distincţie între monedă pe de o parte şi avere sau venituri
pe de altă parte.

III. FUNCTIILE MONEDEI

După cum se observă discuţia despre monedă are valenţe multiple şi naşte controverse. De
aceea ţinând cont de aspectele sale extrem de diverse şi pentru a înţelege mai bine noţiunea de
monedă ne vom referi la funcţiile sale principale:
a) moneda - instrument unic al tranzacţiilor;
b) moneda - etalon al valorii;
c) moneda - rezervă a valorii.

a) Moneda - instrument unic al tranzacţiilor

Într-o economie de schimb moneda este instrumentul prin intermediul căruia se efectuează
tranzacţiile. Utilizarea monedei ca instrument unic al tranzacţiilor asigură eficienţa unei economii
prin minimizarea timpului de transformare în bunuri şi servicii. Utilitatea monedei se poate vedea
mai uşor dacă aducem în atenţie economia de troc, o economie fără monedă, în care bunurile şi
serviciile se preschimbau pe alte bunuri şi servicii. Trocul prezintă dificultăţi majore:
 presupune întâlnirea a doi parteneri de schimb, fiecare dorind în acelaşi moment să se
lipsească de un bun pe care celălalt vrea să-l dobândească;
 posibilitatea de comparaţie între bunurile ce urmează a fi schimbate;
 divizibilitatea bunurilor ce se propun a fi schimbate.
În zilele noastre trocul mai poate apărea în situaţii deosebite: momente de incertitudine, fie
de ordin general (în caz de conflict armat sau dezastre naturale), fie de ordin monetar (în cazul
dereglării sistemelor monetare naţionale sau internaţionale). În pofida marelui avantaj al monedei,
trocul reapare datorită unor procese inflaţioniste puternice sau în cazul instituirii preţurilor
controlate.

b) Moneda - etalon al valorii

Funcţia de etalon al valorii se referă la capacitatea monedei de a măsura valoarea bunurilor
şi serviciilor tranzacţionate şi din punct de vedere istoric a fost prima care s-a manifestat,
deoarece odată cu sporirea şi diversificarea bunurilor oferite la schimb a devenit necesară o
referinţă unică.
Pentru a îndeplini funcţia de etalon moneda trebuie să aibă o serie de caracteristici. O
condiţie necesară pentru asigurarea unui schimb în condiţii de credibilitate este invariabilitatea
monedei în calitate de etalon. În caz contrar o reducere a valorii monedei etalon va afecta
interesele posesorului, avantajând pe cel care o datorează şi aducând prejudicii celui care o
posedă. Cu toate că moneda trebuie să fie constantă, puterea ei de cumpărare fluctuează, respectiv
scade în perioada de creştere a preţurilor şi invers.
De-a lungul istoriei, funcţia de etalon a fost îndeplinită iniţial de o serie de bunuri
obişnuite (care erau mai căutate), apoi de metale preţioase, de valute, pentru ca astăzi să
funcţioneze un nou etalon: putere de cumpărare.
Monedă şi credit

c) Moneda - rezervă a valorii

Într-o economie de troc schimbul a două bunuri este instantaneu. Într-o economie
monetară schimbul se disociază în două operaţiuni diferite: vânzare şi cumpărare. Între cele două
tranzacţii moneda serveşte ca rezervă a puterii de cumpărare, fiind un instrument de tezaurizare,
un instrument permanent de rezervă a valorii.
Moneda face parte din patrimoniul oricărui agent economic alături de alte active: active
cvasimonetare (depozite la termen); active financiare (acţiuni şi obligaţiuni); active reale (bunuri
imobiliare).
Faţă de aceste active moneda prezintă trei mari diferenţe:
 un preţ al tranzacţiei mult mai redus în raport cu lichiditatea;
 un randament nul;
 constantă a valorii nominale.
Constituirea acestor rezerve monetare se justifică prin nesincronizarea dintre încasări şi
plăţi şi incertitudinea viitorului. Sunt şi alte bunuri care pot constitui rezervă a puterii de
cumpărare. Pe termen lung unele active de rezervă conservă chiar mai bine decât moneda puterea
de cumpărare, dar implică costuri de conversie. Astfel cei care decid să deţină un alt activ de
rezervă trebuie să folosească moneda pentru a dobândi acel activ. Ulterior, dacă doresc să obţină
mărfuri trebuie să schimbe activul de rezervă în monedă. Ambele tranzacţii monedă-activ şi activ-
monedă implică un cost. Deci lichiditatea este proprietatea care diferenţiază moneda de alte active
de rezervă.
Lichiditatea unui activ depinde de:
 cât de uşor poate fi cumpărat sau vândut;
 costul de cumpărare- vânzare a activului;
 previzibilitatea şi stabilitatea preţului său.
Moneda (în sens restrâns) are o lichiditate perfectă. Un alt avantaj al monedei faţă de alte
active este conservarea puterii de cumpărare pe termen scurt. În concluzie se poate spune că
moneda constituie cel mai bun instrument de conservare a bogăţiilor, pe termen scurt, calitate care
face din ea un activ fără riscuri.