Suflete tari

de Camil Petrescu

Andrei Pietraru si Ioana Boiu sunt structuri

dilematice, personaje inflexibile, cu o vointa de fier,
pentru care deciziile au caracter irevocabil.
Apartinand unor clase sociale diferite, eroii traiesc
revelatii de constiinta dureroase, astfel se explica
apartenenta lor la categoria „sufletelor tari”.

In actul I descoperim punctul de plecare al dramei,

romanul „Rosu si negru” de Stendhal.

Andrei Pietraru, fiu de tarani, intelectual cu mari

perspective in lumea universitara, si-a irosit viata si
a renuntat le aspiratiile sale pentru a putea trai in
apropierea Ioanei Boiu.
Personajul este un timid, incapabil, in cei sase ani de
cand este biblioitecar in casa lui Matei Boiu, sa-i
marturiseasca femeii dragostea sa.

Intr-un tarziu el se confeseaza bunului sau prieten

Culai Dani, care il viziteaza cu scopul de a-l readuce
pe meleagurile sale natale.

Andrei se simte insultat de gestul lui Basil Serban

care ii cere mana Ioanei Boiu si il provoaca la duel.
Ioana intervine si spune ca un print nu se poate bate
cu un servitor. Andrei interpreteaza gestul ei ca fiind
un gest de afectiune si hotaraste ca pana la miezul
noptii sa-i sarute mana sau sa se impuste.
In actul II are loc confruntarea celor doi eroi
principali; emotionat de prezenta ei, andrei isi
declara sentimentele. Ioana este insa rece,
sarcastica, chiar batjocoritoare.
Idealul eroului se prabuseste, el descopera stupefiat
marginirea spirituala si afectiva a fiintei iubite.
Sosirea neasteptata a lui matei Boiu in camera fiicei
sale schimba insa radical comportamentul acesteia.
Discutand cu tatal ei ea are revelatia calitatilor lui
Andrei si ii accepta dragostea.
In ultimul act al piesei, pentru ca Ioana nu mai vrea
sa tainuiasca legatura ei cu Andrei, acesta ii
dezvaluie totul lui Matei Boiu.

Dialogul reprezinta punctul culminant al dramei.

Eroul, la inceput sovaitor, apoi autoritar, puternic,
iese pana la urma infrant. Dupa moartea unicului
sau fiu, Matei Boiu crezuse ca fata lui se va putea
casatori cu un print, pastrand astfel prestigiul istoric
al familiei. De aceea il respinge categoric pe Andrei
Pietraru, simtindu-se ranit de o asemenea alianta.
Deznodamantul nu se produce in acel moment.
Surprinzandu-l pe Andrei in timp ce isi lua ramas
bun de la Elena, fosta lui iubita, Ioana banuieste ca
este inselata. Pentru a-i dovedi ca nu are dreptate
barbatul se impusca, ranindu-se grav, dar ucigand in
el pe cel indragostit de un vis.

Tehnica teatrala folosita de Camil Petrescu este

isbeniana. Indicatiile de regie complexe, abundente
amintesc de vocatia de romancier a autorului. De-a
lungul celor trei acte apar observatii psihologice,
sugestii de miscare, detalii scenografice; prin ele se
obtine o foarte buna caracterizare a personajelor:
„Ioana – cu tresariri de mandrie ce sunt acele
zbateri brusce de animal ranit care moare; Andrei
indurerat, cald ca o lava, caci in el e o miscare, o
rascolire, ca impletiri de suvoaie de suflet.”

„Piesa se inscrie in problematica literaturii lui Camil

Petrescu, aduce pe scena un intelectual posedat de
ideea absolutului. Pentru Andrei Pietreanu, Ioana
Boiu e totul. Din splendoarea ei inaccesibila, eroul
isi face tinta suprema a existentei sale.